joi, 13 octombrie 2005
224/13.10.2005 Lege pentru aderarea Republicii Moldova la Protocolul împotriva fabricării şi traficului ilegal de arme de foc, piese şi componente ale acestora, precum şi de m...

L E G E

pentru aderarea Republicii Moldova la Protocolul împotriva fabricării

şi traficului ilegal de arme de foc, piese şi componente ale acestora,

precum şi de muniţii, adiţional la Convenţia Naţiunilor Unite

împotriva criminalităţii transnaţionale organizate

 

nr. 224-XVI  din  13.10.2005

 

Monitorul Oficial al R.Moldova nr.145-147/695 din 04.11.2005

 

* * *

Parlamentul adoptă prezenta lege organică.

 

Art.1. – Republica Moldova aderă la Protocolul împotriva fabricării şi traficului ilegal de arme de foc, piese şi componente ale acestora, precum şi de muniţii, adiţional la Convenţia Naţiunilor Unite împotriva criminalităţii transnaţionale organizate, adoptat la New York la 31 mai 2001 cu următoarea rezervă:

“Pînă la restabilirea deplină a integrităţii teritoriale a Republicii Moldova, prevederile Protocolului se aplică doar pe teritoriul controlat efectiv de autorităţile Republicii Moldova.”

 

Art.2. – Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul de Informaţii şi Securitate din Republica Moldova, Procuratura Generală, Serviciul Grăniceri şi Serviciul Vamal vor întreprinde măsurile necesare în vederea realizării prevederilor protocolului menţionat.

 

Art.3. – Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene va pregăti şi va remite instrumentul de aderare depozitarului.

 

PREŞEDINTELE PARLAMENTULUIMarian LUPU

Chişinău, 13 octombrie 2005.
Nr.224-XVI.