vineri, 11 noiembrie 2005
287/11.11.2005 Lege pentru modificarea şi completarea Codului fiscal nr.1163-XIII din 24 aprilie 1997

L E G E

pentru modificarea şi completarea Codului

fiscal nr.1163-XIII din 24 aprilie 1997

 

nr. 287-XVI  din  11.11.2005

 

Monitorul Oficial al R.Moldova nr.161-163/799 din 02.12.2005

 

* * *

Parlamentul adoptă prezenta lege organică.

 

Art.I.Codul fiscal nr.1163-XIII din 24 aprilie 1997 (republicat în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2005, ediţie specială), cu modificările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:

1. La articolul 8 alineatul (2), litera c) se completează în final cu cuvintele “, să efectueze decontările băneşti în numerar cu utilizarea maşinilor de casă şi de control cu memorie fiscală (în continuare – maşini de casă şi de control) în modul stabilit de Guvern”.

2. La articolul 117 alineatul (5) litera a), cuvintele “în conformitate cu legislaţia privind efectuarea decontărilor băneşti pentru operaţiile comerciale sau serviciile prestate” se înlocuiesc cu cuvintele “cu utilizarea maşinilor de casă şi de control”.

3. La articolul 134 alineatul (1) litera k), cuvintele “numai în cazul utilizării maşinilor de casă şi de control cu memorie fiscală” se exclud.

4. Articolul 254:

la alineatul (1), cuvintele “legislaţia prevede” se înlocuiesc cu cuvintele “actele normative în vigoare prevăd”;

la alineatul (2), cuvintele “, în cazul în care legislaţia prevede folosirea ei, sau cu funcţionarea maşinii de casă şi de control fără memorie fiscală, în cazul în care legislaţia prevede folosirea unei maşini de casă şi de control cu memorie fiscală,” se înlocuiesc cu cuvintele “sau cu utilizarea maşinii de casă şi de control defectate, nesigilate în modul stabilit sau neînregistrate la organul fiscal”.

 

Art.II. – (1) Se propune Preşedintelui Republicii Moldova să aducă actele sale normative în concordanţă cu prezenta lege.

(2) Guvernul, în termen de 3 luni, va aduce actele sale normative în concordanţă cu prezenta lege.

 

PREŞEDINTELE PARLAMENTULUIMarian LUPU

Chişinău, 11 noiembrie 2005.
Nr.287-XVI.