L E G E
pentru ratificarea Convenţiei Consiliului Europei privind spălarea banilor,
depistarea, sechestrarea şi confiscarea veniturilor provenite
din activitatea infracţională şi finanţarea terorismului
nr. 165-XVI din 13.07.2007
Monitorul Oficial nr.117-126/532 din 10.08.2007
* * *
Parlamentul adoptă prezenta lege organică.
Art.1. – Se ratifică Convenţia Consiliului Europei privind spălarea banilor, depistarea, sechestrarea şi confiscarea veniturilor provenite din activitatea infracţională şi finanţarea terorismului, adoptată la Varşovia la 16 mai 2005, cu următoarele declaraţii şi rezerve:
“În baza articolului 24 punctul 3 din convenţie, dispoziţiile articolului 24 punctul 2 se aplică doar cu respectarea principiilor constituţionale şi a conceptelor fundamentale ale sistemului juridic al Republicii Moldova.”
“În baza articolului 35 punctele 1 şi 3 din convenţie, limbile acceptate pentru cererile de asistenţă şi pentru documentele anexate sînt: moldoveneasca, engleza sau rusa.”
“În baza articolului 42 punctul 2 din convenţie, informaţiile şi probele furnizate, conform prevederilor capitolului IV, nu pot fi folosite sau transmise, fără consimţămîntul prealabil al Republicii Moldova, de către autorităţile părţii solicitante, în scopul investigaţiilor sau al altor proceduri, cu excepţia celor specificate în cerere.”
“În baza articolului 51 punctul 1 din convenţie, pînă la restabilirea deplină a integrităţii teritoriale a Republicii Moldova, prevederile convenţiei se aplică doar pe teritoriul controlat efectiv de autorităţile Republicii Moldova.”
“În baza articolului 53 din convenţie, cu referire la dispoziţiile articolului 31, se declară că notificarea actelor judiciare, precum şi a celor primite de autorităţile naţionale, se va efectua prin intermediul:
a) Serviciului Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor – pînă la iniţierea urmăririi penale;
b) Procuraturii Generale – în faza de urmărire penală;
c) Ministerului Justiţiei – în faza de judecată şi de executare a hotărîrilor judecătoreşti.”
“În baza articolului 53 punctul 4 din convenţie, dispoziţiile articolului 3 punctul 4 vor fi aplicate parţial, în conformitate cu principiile legislaţiei interne.”
[Art.1 modificat prin Legea nr.160 din 26.07.2018, în vigoare 17.09.2018]
[Art.1 modificat prin Legea nr.120 din 25.05.2012, în vigoare 01.10.2012]
Art.2. – Guvernul, în colaborare cu Procuratura Generală, va asigura realizarea prevederilor convenţiei.
Art.3. – În conformitate cu articolul 33 din convenţie, Centrul Naţional Anticorupţie, Serviciul Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor, Ministerul Justiţiei şi Procuratura Generală sînt desemnate în calitate de autorităţi centrale responsabile.
[Art.3 completat prin Legea nr.160 din 26.07.2018, în vigoare 17.09.2018]
[Art.3 modificat prin Legea nr.120 din 25.05.2012, în vigoare 01.10.2012]
Art.4. – Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene va pregăti şi va remite depozitarului instrumentul de ratificare, va notifica depozitarului declaraţiile şi rezervele făcute de Republica Moldova în conformitate cu articolul 53 din convenţie, precum şi prevederile de la articolele 2 şi 3 ale prezentei legi.
PREŞEDINTELE PARLAMENTULUI | Marian LUPU |
Chişinău, 13 iulie 2007. | |
Nr.165-XVI. |
