Hotărîre privind modificarea Instrucţiunii Ministerului Finanţelor al Republicii Moldova şi a Băncii Naţionale a Moldovei cu privire la plasarea, circulaţia şi răscumpărarea hîrtiilor de valoare de stat în formă de înscrieri în conturi Nr.88 din 06.04.2006 Monitorul Oficial al R.Moldova nr.59-62/233 din 14.04.2006 * * * În legătură cu implementarea de către Banca Naţională a sistemului automatizat de plăţi interbancare şi modificarea modului de furnizare a informaţiei de către bănci şi de către Banca Naţională, în temeiul Legii cu privire la Banca Naţională a Moldovei şi Legii privind datoria de stat şi garanţiile de stat, Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a Moldovei HOTĂRĂŞTE: I. Se modifică Instrucţiunea Ministerului Finanţelor al Republicii Moldova şi a Băncii Naţionale a Moldovei cu privire la plasarea, circulaţia şi răscumpărarea hîrtiilor de valoare de stat în formă de înscrieri în conturi, nr.03/3-2/08207/8 din 20.01.95 (Monitorul Oficial al RM, nr.65-66/82 din 10 octombrie 1996), cu modificările şi completările ulterioare, după cum urmează: 1. La punctul 1.8 alineatul doi, cuvintele "poştei electronice" se substituie cu cuvintele "componentei de transport a sistemului automatizat de plăţi interbancare (SAPI) sau, în cazuri excepţionale, dacă componenta de transport nu va fi accesibilă, prin fax". 2. La punctul 1.9 alineatul trei, cuvîntul "dispoziţiei" se substituie cu cuvîntul "ordinului", iar cuvîntul "curente" se exclude. 3. La punctul 3.1 alineatele unu şi doi vor avea următorul conţinut: "3.1. Cererile de participare la licitaţiile de vînzare a HVS, perfectate separat pe fiecare tip (ISIN) de HVS, se expediază Departamentului operaţiuni de piaţă al Băncii Naţionale a Moldovei de către Dealerii primari şi Participanţi în ziua desfăşurării licitaţiei, utilizînd sistemul "Mesaje interbancare", prin componenta de transport a SAPI. În cazul imposibilităţii expedierii cererii prin sistemul "Mesaje interbancare" poate fi utilizat: - suportul magnetic conform standardului stabilit în aplicaţia "Mesaje interbancare", versiunea "Bănci comerciale", cu prezentarea simultană a documentului original; - suportul hîrtie legalizat cu semnătura conducătorului băncii/ Fondului de garantare a depozitelor şi amprenta ştampilei." 4. La punctul 3.6: - în alineatul trei ultima propoziţie va avea următorul conţinut: "Persoana autorizată a Dealerului primar/Participantului va urmări recepţionarea avizului privind înregistrarea cererii în timp util de la expedierea cererii". 5. La punctul 3.13 cuvintele "poştei electronice" se substituie cu cuvintele "componentei de transport a SAPI sau, în cazuri excepţionale, prin fax". 6. La punctul 3.14 cuvintele "pînă la ora 13.00," se exclud, iar cuvintele "pe conturile curente la BNM" se substituie cu cuvintele "pe conturile de decontare la BNM către începutul etapei "Efectuarea plăţilor şi a compensării" a zilei operaţionale a SAPI", în continuare conform textului. 7. La punctul 3.15: - în alineatul unu cuvintele "în mod incontestabil plata pentru HVS de pe conturile curente" se substituie cu cuvintele "prin emiterea ordinului de plată în numele băncii/Fondului plata pentru HVS de pe conturile de decontare"; - în alineatul patru cuvintele "hîrtiilor de valoare de stat" se substituie cu cuvintele "hîrtiilor de valoare". 8. La punctul 3.16 cuvîntul "incompletă" se substituie cu cuvîntul "restantă". 9. La punctul 4.6 cuvintele "Sistemului electronic de înscrieri în conturi a HVS" şi cuvintele "Sistemul electronic de înscrieri în conturi ale hîrtiilor de valoare de stat" se substituie cu cuvintele "Sistemul electronic de înscrieri în conturi ale hîrtiilor de valoare", la cazul respectiv. 10. În anexele nr.4, nr.4a, nr.9 şi nr.9a din textul de sub tabelă cuvîntul "curent" se substituie cu cuvintele "de decontare". 11. Din anexa nr.13 cuvintele "Secretarul Comisiei de licitaţie" se exclud. II. Prezenta hotărîre se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova şi intră în vigoare la 21 aprilie 2006. Preşedintele Consiliului de administraţie al Bancii Naţionale a Moldovei Leonid TALMACI Chişinău, 6 aprilie 2006. Nr.88.

Lasă-ne feedback-ul tău! 😊
Ne dorim să îți oferim cea mai bună experiență pe site-ul nostru și apreciem orice sugestie care ne poate ajuta să îl îmbunătățim.
Trimite-ne feedback-ul tău pe email-ul nostru moldlex@stisc.gov.md, facând click pe butonul de mai jos.
Opinia ta contează și ne ajută să devenim mai buni! 🚀