joi, 3 aprilie 2008
Hotărîre nr.59 din 03.04.2008 cu privire la aprobarea formularului certificatului de calificare al auditorului instituţiilor financiare, precum şi înlocuirea adeverinţelor de ...

H O T Ă R Î R E

cu privire la aprobarea formularului certificatului de calificare al auditorului

instituţiilor financiare, precum şi înlocuirea adeverinţelor de calificare

a auditorului bancar cu certificate de calificare al auditorului

instituţiilor financiare

 

nr. 59  din  03.04.2008

 

Monitorul Oficial nr.81/250 din 25.04.2008

 

* * *

 

ÎNREGISTRAT:

Ministerul Justiţiei

al Republicii Moldova

Vitalie PÎRLOG

nr.567 din 16 aprilie 2008

 

În conformitate cu prevederile art.38 din Legea privind activitatea de audit nr.61-XVI din 16.03.2007 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr.117-126, art.530), capitolului XI din Regulamentul cu privire la certificarea auditorilor, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.1450 din 24.12.2007 cu privire la unele măsuri de executare a Legii nr.61-XVI din 16.03.2007 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr.203-206, art.1493) şi în temeiul art.11 şi 26 din Legea cu privire la Banca Naţională a Moldovei nr.548-XIII din 21.07.1995 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1995, nr.56-57, art.624), cu modificările şi completările ulterioare, Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a Moldovei

HOTĂRĂŞTE:

1. Se aprobă formularul (anexa nr.1) şi caracteristicile tehnice (anexa nr.2) ale certificatului de calificare al auditorului instituţiilor financiare.

2. În termen de pînă la 31 mai 2008 se vor emite formulare de strictă evidenţă al certificatului de calificare al auditorului instituţiilor financiare conform modelului expus în anexa nr.1 la prezenta hotărîre.

3. În termen de 5 zile, după realizarea p.2 din prezenta hotărîre, persoanele care deţin adeverinţe de calificare a auditorului bancar vor fi informate în scris despre necesitatea înlocuirii acestora pînă la 30.06.2008 cu certificate de calificare al auditorului instituţiilor financiare fără termen, în cazul în care persoanele menţionate deţin şi certificate de calificare al auditorului pentru auditul general. Informarea se va efectua prin intermediul scrisorilor remise pe adresele indicate în cererile înaintate pentru obţinerea adeverinţei de calificare a auditorului bancar.

4. Adeverinţele de calificare a auditorului bancar deţinute de persoanele menţionate în p.3 al prezentei hotărîri se vor înlocui, în termen de pînă la 30.06.2008, cu certificate de calificare al auditorului instituţiilor financiare fără termen, în baza cererii depuse de către solicitant conform anexei nr.3 la prezenta hotărîre.

5. Adeverinţele de calificare a auditorului bancar care, în termenul indicat la p.4 al prezentei hotărîri, n-au fost înlocuite cu certificatele de calificare al auditorului instituţiilor financiare fără termen, sînt valabile pînă la data expirării termenului pentru care au fost eliberate.

6. Se abrogă anexa la Regulamentul nr.34/09-01 cu privire la eliberarea certificatului de calificare a auditorului bancar (proces-verbal nr.46 din 11.10.1996 al Consiliului de administraţie al Băncii Naţionale a Moldovei, Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1996, nr.69, art.84), cu modificările ulterioare.

7. Departamentul logistică administrare şi protocol, Departamentul reglementare şi supraveghere bancară, Direcţia Juridică vor întreprinde măsurile necesare pentru realizarea p.2 din prezenta hotărîre.

8. Departamentul reglementare şi supraveghere bancară va întreprinde măsurile necesare pentru realizarea punctelor 3 şi 4 din prezenta hotărîre.

9. Prezenta hotărîre intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova cu excepţia punctelor 2, 7 şi 8 care intră în vigoare la data adoptării acesteia.

 

PREŞEDINTELE CONSILIULUI DE ADMINISTRAŢIE
AL BĂNCII NAŢIONALE A MOLDOVEILeonid TALMACI

Chişinău, 3 aprilie 2008.
Nr.59.

 

Anexa nr.1

la Hotărîrea Consiliului de

administraţie al Băncii Naţionale

nr.59 din 3 aprilie 2008

 

 

Anexa nr.2

la Hotărîrea Consiliului de

administraţie al Băncii Naţionale

nr.59 din 3 aprilie 2008

 

Caracteristicile tehnice ale certificatului de calificare

al auditorului instituţiilor financiare

 

1. dimensiunile certificatului: 14,5 cm × 10 cm;

 

2. pe aversul şi reversul certificatului stema de stat se imprimă în culori, conform poziţiei indicate în anexa nr.1;

 

3. pe aversul şi reversul certificatului sigla Băncii Naţionale a Moldovei se imprimă în culori, conform poziţiei indicate în anexa nr.1;

 

4. pe toată suprafaţa reversului certificatului se imprimă o plasă haşurată, drept element de siguranţă;

 

5. toate inscripţiile şi poziţionarea acestora se imprimă conform anexei 1.

 

Anexa nr.3

la Hotărîrea Consiliului de

administraţie al Băncii Naţionale

nr.59 din 3 aprilie 2008

 

Banca Naţională a Moldovei

 

CERERE

pentru eliberarea certificatului de calificare al auditorului instituţiilor financiare

în locul adeverinţei de calificare a auditorului bancar

 

Subsemnatul(a) _______________________________________________________________________________

 

Anul, data naşterii _____________________________________________________________________________

 

Datele din buletinul de identitate:

 

Data eliberării ______________________

Valabil până la _____________________

 

oficiul ___________________________

seria ____________________________

 

Persoana juridică/fizică în numele căreia activez (denumirea, codul fiscal şi adresa) _______________________

____________________________________________________________________________________________

 

Adresa domiciliului ____________________________________________________________________________

 

telefonul de la domiciliu _______________________, de la serviciu _____________________________________

 

solicit eliberarea certificatului de calificare pentru auditul instituţiilor financiare în locul adeverinţei de calificare a auditorului bancar.

 

La cerere se anexează:

copia buletinului de identitate;

copia certificatului de calificare al auditorului pentru auditul general;

două fotografii cu dimensiunile 3×4.

 

Data completării ______________________

 

Semnătura __________________