H O T Ă R Î R E

despre controlul constituţionalităţii unor prevederi din Hotărîrea

Parlamentului nr.1181-XIII din 8 mai 1997 "Privind instituirea

Comisiei pentru examinarea cazurilor de privatizare ilicită a

unor obiecte"* şi din Hotărîrea Parlamentului nr.1198-XIII

din 29 mai 1997 "Privind privatizarea ilicită a

sanatoriului-profilactoriu "Legkovik" **

nr. 2  din  19.01.1998

Monitorul Oficial al R.Moldova nr.12-13/8 din 19.02.1998

* * *

_________________

* M.O., nr.41-42 din 26.06.97, art.370.

** M.O., nr.38-39 din 12.06.97, art.335.

ÎN NUMELE REPUBLICII MOLDOVA

Curtea Constituţională în componenţa:  

cu participarea Ludmilei Zadorojnîi, grefier, deputatului în Parlament Victor Cecan, autorul sesizării, în lipsa reprezentantului Parlamentului, legal citat, călăuzindu-se de art.135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, art.4 alin.(1) lit.a) art.31 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, a examinat în şedinţă plenară deschisă constituţionalitatea unor sintagme din art.1 şi 3 ale Hotărîrii Parlamentului nr.1181-XIII din 8 mai 1997 "Privind instituirea Comisiei pentru examinarea cazurilor de privatizare ilicită a unor obiecte" şi din Hotărîrea Parlamentului nr.1198-XIII din 29 mai 1997 "Privind privatizarea ilicită a sanatoriului-profilactoriu "Legkovik".

Temei pentru examinare a servit sesizarea deputatului în Parlament Victor Cecan, depusă cu respectarea art.24 şi 25 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, art.38 şi 39 din Codul jurisdicţiei constituţionale.

Sesizarea a fost acceptată spre examinare şi inclusă în ordinea de zi prin decizia Curţii Constituţionale din 2 decembrie 1997.

În baza art.6 alin.(2) şi (3) din Codul jurisdicţiei constituţionale Curtea Constituţională îşi stabileşte limitele de competenţă, aceasta cuprinzînd textul integral atît al Hotărîrii Parlamentului nr.1198-XIII din 29 mai 1997 "Privind privatizarea ilicită a sanatoriului-profilactoriu "Legkovik", cît şi al Hotărîrii Parlamentului nr.1181-XIII din 8 mai 1997 "Privind instituirea Comisiei pentru examinarea cazurilor de privatizare ilicită a unor obiecte".

Examinînd materialele dosarului, punctele de vedere asupra chestiunii date, solicitate Parlamentului, Preşedintelui Republicii Moldova, Guvernului, Procuraturii Generale, audiind raportul întocmit de judecătorul-raportor, argumentele autorului sesizării expuse în şedinţă, Curtea Constituţională

A CONSTATAT:

La 16 iulie 1997 deputatul în Parlament Victor Cecan a sesizat Curtea Constituţională, solicitînd recunoaşterea neconstituţionalităţii sintagmei "ca urmare a abuzului în serviciu din partea membrilor Guvernului – domnului Ion Guţu, viceprim-ministru, ministrul economiei şi reformelor, şi domnului Ceslav Ciobanu, ministrul privatizării şi administrării proprietăţii de stat" din art.1 şi a sintagmei "abuzul în serviciu din partea domnului Ion Guţu, viceprim-ministru, ministrul economiei şi reformelor, constituie temei pentru tragerea acestuia la răspundere disciplinară" din art.3 ale Hotărîrii Parlamentului nr.1198-XIII din 29 mai 1997 "Privind privatizarea ilicită a sanatoriului-profilactoriu "Legkovik".

În opinia autorului sesizării, folosirea sintagmelor "abuz în serviciu" faţă de persoane concrete – domnul Ion Guţu, viceprim-ministru, ministrul economiei şi reformelor, şi domnul Ceslav Ciobanu, ministrul privatizării şi administrării proprietăţii de stat, aduce prejudicii principiului constituţional de separaţie a puterilor în stat (art.6 din Constituţie), potrivit căruia justiţia se înfăptuieşte în numele legii numai de instanţele judecătoreşti (art.114 din Constituţie). Autorul sesizării susţine că noţiunea "abuz în serviciu" este reglementată prin art.184 din Codul penal* drept infracţiune şi pentru săvîrşirea acesteia sînt stabilite măsuri de pedeapsă. Utilizînd în art.1 şi 3 din Hotărîre sintagmele contestate, fără a dispune de hotărîrile instanţelor judiciare, adoptate în cursul unor procese judiciare publice, Parlamentul, practic, a înfăptuit justiţia în numele legii. Prin aceasta Parlamentul nu numai că a exercitat funcţii neprevăzute de art.114 din Constituţie, ci a adoptat, de fapt, un act, ale cărui prevederi contravin dispoziţiilor art.21 din Constituţie.

_________________

* În redacţia modificărilor introduse prin Legea nr.316-XIII din 9 decembrie 1994 (M.O., nr.9 din 09.02.95, art.92)

În concluzie, autorul sesizării conchide că utilizarea de către Parlament în Hotărîrea nr.1198-XIII din 29 mai 1997 a sintagmelor contestate constituie o încălcare a art.21 şi 114 din Constituţie şi solicită declararea lor drept neconstituţionale.

Curtea Constituţională constată, că conceptul statului de drept, pacea civică, democraţia, demnitatea omnului, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea, pluralismul politic sînt recunoscute drept valori supreme şi garantate în Constituţia Republicii Moldova.

Caracteristicile constituţionale ale statului de drept consfinţesc proclamarea respectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului de către stat, stabilirea în acest scop a unor proceduri juridice necesare asigurării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanei. Totodată, una din caracteristicile constituţionale ale statului de drept o constituie obligaţiunea statului, autorităţilor lui publice, instituţiilor, persoanelor oficiale de a activa în limitele atribuţiilor lor, stabilite de Constituţie şi legi.

Respectarea de către stat a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului este garantată prin normele stabilite de Constituţie prin articolele 20 (accesul liber la justiţie), 21 (prezumţia nevinovăţiei), 114 (înfăptuirea justiţiei).

Curtea Constituţională reţine că reglementarea infracţiunilor, pedepselor şi regimului executării acestora, în baza art.72 alin.(3) lit.n) din Constituţie, ţine de domeniul legilor organice. În acest scop Parlamentul a adoptat Codul penal şi Codul de procedură penală. Noţiunile de "abuz de putere sau abuz în serviciu", "exces de putere sau depăşirea atribuţiilor în serviciu", precum şi altele sînt tratate de Codul penal drept infracţiuni, pentru săvîrşirea cărora sînt stabilite pedepse.

Codul de procedură penală, la rîndul său, stabileşte că infracţiunile nu sînt altceva decît cauze penale, care cad sub incidenţa justiţiei în numele legii. Astfel, legislatorul a determinat că examinarea chestiunilor cu caracter litigios, ce ţin de noţiunile "abuz de putere sau abuz în serviciu" (art.184 CP) "exces de putere sau depăşirea atribuţiilor de serviciu" (art.185 CP), raportate la activitatea cetăţenilor, ţine de înfăptuirea justiţiei, care, potrivit art.114 din Constituţie, se înfăptuieşte în numele legii de către instanţele judecătoreşti.

Conform prevederilor Constituţiei (art.20, 21) orice persoană acuzată de un delict este prezumată nevinovată pînă cînd vinovăţia sa va fi dovedită în mod legal, în cursul unui proces judiciar public, în cadrul căruia trebuie să i se asigure toate garanţiile necesare apărării sale.

Curtea Constituţională constată că Parlamentul, folosind noţiunea "abuz în serviciu" faţă de persoane concrete, nedispunînd de hotărîri ale instanţei judecătoreşti, pronunţate în cursul unor procese judiciare publice, a înfăptuit, practic, faţă de aceste persoane justiţia, asumîndu-şi funcţiile autorităţii judecătoreşti.

Curtea Constituţională nu poate reţine argumentul, potrivit căruia folosirea cuvintelor "abuz în serviciu" nu constituie o calificare juridică a faptelor, ci o apreciere de către Parlament a activităţii unor membri ai Guvernului în urma efectuării unui control parlamentar.

Curtea Constituţională nu pune la îndoială dreptul puterii legislative de a exercita controlul asupra activităţii executivului şi de a-şi expune atitudinea faţă de activitatea Guvernului în ansamblu sau a unor membri ai lui în particular. Or, aprecierea activităţii lor, utilizînd noţiuni ce sînt tratate de dreptul penal ca infracţiuni, cauze penale, constituie, în fond, învinuire de săvîrşire a unui delict şi impune soluţionarea cauzei penale de către instanţa de judecată, de aceea o astfel de apreciere constituie o derogare de la art.21 şi 114 din Constituţie.

Curtea Constituţională constată, totodată, că aprecierea procesului de privatizare a sanatoriului-profilactoriu "Legkovik" drept ilicită, de asemenea, ţine de soluţionarea unui litigiu, adică de înfăptuirea justiţiei, şi intră în atribuţiile autorităţii judecătoreşti.

Din aceste cosiderente Curtea Constituţională nu poate recunoaşte constituţionalitatea cuvîntului "ilicit" ca apreciere a procesului de privatizare a unui obiectiv în denumirea şi motivarea Hotărîrii nr.1198-XIII supuse controlului constituţionalităţii şi în denumirea şi motivarea Hotărîrii Parlamentului nr.1181-XIII din 8 mai 1997 "Privind instituirea Comisiei pentru examinarea cauzelor de privatizare ilicită a unor obiecte".

Prin art.2 al Hotărîrii nr.1198-XIII din 29 mai 1997 Parlamentul a stabilit că "Pentru încălcarea legislaţiei în vigoare în procesul privatizării sanatoriului-profilactoriu "Legkovik" se acordă vot de neîncredere domnului Ceslav Ciobanu, ministrul privatizării şi administrării proprietăţii de stat".

De menţionat că art.106 alin.(1) din Constituţie prevede că Parlamentul poate exprima vot de neîncredere Guvernului în ansamblu şi nu unui membru al acestuia în parte. Parlamentul, la rîndul său, în desfăşurarea tezei constituţionale, prin art.100-107 din Legea pentru adoptarea Regulamentului Parlamentului nr.797-XIII din 2 aprilie 1996, a stabilit şi o procedură regulamentară specială privind moţiunea de cenzură asupra activităţii Guvernului.

Curtea Constituţională recunoaşte responsabilitatea politică, consfinţită constituţional, a Guvernului în ansamblu, şi a unor membri ai lui, în particular, în faţa Parlamentului, dar consideră că exprimarea votului de neîncredere urmează să se facă în condiţiile art.106 din Constituţie.

Constituţia, prin art.82 alin.(2), a prevăzut, de asemenea, modalitatea demiterii unui membru al Guvernului, stabilind că în caz de remaniere guvernamentală sau de vacanţă a postului, Preşedintele revocă şi numeşte, la propunerea Primului-ministru, pe unii membri ai Guvernului.

Problema remanierii guvernamentale a fost elucidată şi în Hotărîrea Curţii Constituţionale din 4 aprilie 1996 "Cu privire la constituţionalitatea Decretului Preşedintelui Republicii Moldova nr.68 din 15 martie 1996 "Despre conducerea Ministerului Apărării".

Călăuzindu-se de art.135 alin.(1) lit.a) şi art.140 din Constituţie, art.26 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, art.6 alin.(2), art.62 lit.a) şi 69 din Codul jurisdicţiei constituţionale,

Pentru motivele estimate,

Curtea Constituţională

HOTĂRĂŞTE:

1. Se declară neconstituţionale:

– cuvîntul "ilicită" din denumirea şi motivarea Hotărîrii Parlamentului nr.1181-XIII din 8 mai 1997 "Privind instituirea Comisiei pentru examinarea cazurilor de privatizare ilicită a unor obiecte" şi din denumirea şi motivarea Hotărîrii Parlamentului nr.1198-XIII din 29 mai 1997 "Privind privatizarea ilicită a sanatoriului-profilactoriu "Legkovik";

– sintagma "abuz în serviciu" din art.1 şi art.3 ale Hotărîrii Parlamentului nr.1198-XIII din 29 mai 1997 "Privind privatizarea ilicită a sanatoriului-profilactoriu "Legkovik";

– propoziţia "pentru încălcarea legislaţiei în vigoare în procesul privatizării sanatoriului-profilactoriu "Legkovik" se acordă vot de neîncredere domnului Ceslav Ciobanu, ministrul privatizării şi administrării proprietăţii de stat" din art.2 al Hotărîrii Parlamentului nr.1198-XIII din 29 mai 1997 "Privind privatizarea ilicită a sanatoriului-profilactoriu "Legkovik".

2. Prezenta Hotărîre intră în vigoare la data adoptării, este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac şi se publică în "Monitorul Oficial al Republicii Moldova".

OPINIE SEPARATĂ

În temeiul art.27 alin.(5) din Legea cu privire la Curtea Constituţională îmi expun opinia separată asupra prezentei cauze:

1. Prin hotărîrea Curţii Constituţionale au fost declarate neconstituţionale sintagma "abuz în serviciu" din art.1 şi 3 şi cuvîntul "ilicită" din denumirea şi motivarea Hotărîrii Parlamentului nr.1198-XIII din 29 mai 1997 "Privind privatizarea ilicită a sanatoriului-profilactoriu "Legkovik", propoziţia "Pentru încălcarea legislaţiei în vigoare în procesul privatizării sanatoriului-profilactoriu "Legkovik" se acordă vot de neîncredere domnului Ceslav Ciobanu, ministrul privatizării şi administrării proprietăţii de stat" din art.2 al aceleiaşi Hotărîri, precum şi cuvîntul "ilicită" din denumirea şi motivarea Hotărîrii Parlamentului nr.1181-XIII din 8 mai 1997 "Privind instituirea Comisiei pentru examinarea cazurilor de privatizare ilicită a unor obiecte".

Nu sînt de acord cu argumentele şi concluziile hotărîrii în cauză, şi consider că, în ea, Curtea Constituţională nu a luat în dezbatere şi nu a soluţionat două probleme principiale:

- în primul rînd, nu a stabilit dacă cele două Hotărîri ale Parlamentului sînt, prin conţinutul lor, acte normative şi ce aspecte constituţional-juridice conţin;

- în al doilea rînd, dacă examinarea lor ţine sau nu de competenţa Curţii Constituţionale?

2. Consider că atît prin conţinutul lor în ansamblu, cît şi prin problemele abordate Hotărîrile Parlamentului nu pot fi calificate drept acte legislative. Ele nu se referă şi nu reglementează forma şi structura proprietăţii, nu instituie restricţii juridice în sfera privatizării, ci conţin doar recomandări pentru sporirea responsabilităţii membrilor Guvernului şi retrocedarea proprietăţii către stat. Curtea Constituţională nu a examinat şi nu a apreciat din punctul de vedere al constituţionalităţii Hotărîrile menţionate în ansamblu, ceea ce a condus la restrîngerea argumentării hotărîrii şi a obiectului examinat.

Principalul constă în faptul că, deşi, prin caracterul şi importanţa lor, chestiunile abordate în Hotărîrile Parlamentului nu se referă la probleme eminamente de drept, ele au devenit totuşi obiect al examinării de către Curtea Constituţională. Aceasta contravine competenţelor Curţii Constituţionale, care rezidă în exercitarea controlului constituţional asupra actelor normative, adică în soluţionarea problemelor de drept, şi nu a unui fapt.

Pentru aprecierea Hotărîrilor menţionate, Curtea Constituţională a invocat doar concluzia că, Parlamentul, fără a dispune de hotărîrea instanţei judecătoreşti, încălcînd art.21 şi 114 din Constituţie, a recunoscut persoane concrete vinovate de abuz în serviciu. Această concluzie conţine o teză axiomatică, deoarece în Hotărîrile Parlamentului nu sînt soluţionate probleme ce ţin de jurisdicţia judiciară.

Cuvîntul "ilicită" şi sintagma "abuz în serviciu", folosite în denumirea şi articolele Hotărîrilor, semantic nu ţin de principiul prezumţiei nevinovăţiei şi nu au caracter acuzator. Prin urmare, adoptînd Hotărîrile supuse examinării, Parlamentul nu a intervenit în atribuţiile autorităţii judecătoreşti.

3. În competenţa Curţii Constituţionale, stabilită prin Constituţie şi Legea cu privire la Curtea Constituţională, nu intră examinarea unor "cuvinte", "sintagme", "propoziţii". Cu toate acestea, în ultimul timp în acest temei au fost adoptate o serie de hotărîri privind "necorespunderea lor Constituţiei", inclusiv în cazul examinat astăzi. Or, Curtea Constituţională, în exerciţiul atribuţiilor sale, este obligată să se pronunţe numai asupra constituţionalităţii legilor şi altor acte normative sau unor părţi ale acestora (art.140 alin.(1) din Constituţie).

Sînt convins că în cazurile cînd Curtea Constituţională adoptă hotărîri despre neconstituţionalitatea unui "cuvînt", unei "sintagme" sau "propoziţii", avem de-a face cu ridicarea lor în mod artificial la nivelul problemei constituţionale. Acest lucru îl demonstrează şi hotărîrea adoptată asupra cazului examinat, prin care Curtea Constituţională, declarînd "cuvintele", "sintagmele", "propoziţiile" menţionate mai sus drept neconstituţionale, în rest a recunoscut acţiunea Hotărîrilor Parlamentului drept constituţională. Aceasta contravine principiilor generale ale dreptului constituţional, precum şi art.28 alin.(1) din Legea cu privire la Curtea Constituţională, potrivit căruia "Legile şi alte acte juridice sau unele prevederi ale lor declarate neconstituţionale îşi pierd puterea juridică la data adoptării hotărîrii Curţii Constituţionale şi nu pot fi aplicate pe viitor".

În temeiul celor expuse consider că examinarea dosarului în cauză trebuie sistată.