HOTĂRÎREA CURŢII CONSTITUŢIONALE pentru controlul constituţionalităţii Hotărîrii Parlamentului nr.432-XIV din 10 iunie 1999 "Privind asigurarea unităţii aplicării unor prevederi ale Codului electoral"* Nr.61 din 16.11.99 Monitorul Oficial al R.Moldova nr.130-132/72 din 25.11.1999 * * * ------------------------- * M.O. 1999, nr. 62-64, art. 303. În numele Republicii Moldova, Curtea Constituţională în componenţa: Pavel BARBALAT - preşedinte Nicolae CHISEEV - judecător Mihai COTOROBAI - judecător Constantin LOZOVANU - judecător Gheorghe SUSARENCO - judecător-raportor Ion VASILATI - judecător cu participarea Luciei Popa, grefier, Alexandru Ohotnicov, şef-adjunct al Serviciului acte prezidenţiale al Cabinetului Preşedintelui Republicii Moldova, reprezentantul Preşedintelui Republicii Moldova, autorul sesizării, Ion Creangă, şeful sectorului relaţii cu autorităţile publice în Direcţia juridică a Aparatului Parlamentului, reprezentantul Parlamentului, conducîndu-se după art. 135 alin. (1) lit. a) din Constituţie, art. 4 alin. (1) lit. a) şi art. 31 alin. (1) din Legea cu privire la Curtea Constituţională, a examinat în şedinţă plenară publică dosarul pentru controlul constituţionalităţii Hotărîrii Parlamentului nr. 432-XIV din 10 iunie 1999 "Privind asigurarea unităţii aplicării unor prevederi ale Codului electoral". Temei pentru examinarea dosarului a servit sesizarea Preşedintelui Republicii Moldova, depusă la 21 iunie 1999, în conformitate cu art. 24 şi 25 lit. a) din Legea cu privire la Curtea Constituţională. Prin decizia Curţii Constituţionale din 27 iulie 1999 sesizarea a fost acceptată pentru examinare în fond şi înscrisă în ordinea de zi. În procesul examinării preliminare a sesizării Curtea Constituţională a solicitat puncte de vedere Parlamentului, Guvernului, Ministerului Justiţiei, Academiei de Ştiinţe a Moldovei. Examinînd materialele dosarului, audiind informaţia prezentată de judecătorul-raportor şi argumentele expuse de părţi, Curtea Constituţională a c o n s t a t a t : 1. La 10 iunie 1999 Parlamentul a adoptat Hotărîrea nr. 432-XIV "Privind asigurarea unităţii aplicării unor prevederi ale Codului electoral", în preambulul căreia se menţionează că, în temeiul art. 91, 114, 136 şi 199 din Codul electoral, Comisia Electorală Centrală şi consiliile electorale de circumscripţie consideră nevalabile respectiv: - alegerile Parlamentului dacă la ele au participat mai puţin de 1/2 din numărul de persoane înscrise în listele electorale; - alegerea Preşedintelui Republicii Moldova dacă la primul tur de scrutin au participat mai puţin de 1/2, iar la al doilea tur mai puţin de 1/3 din numărul de persoane înscrise în listele electorale; - alegerile locale în unele circumscripţii dacă la ele au participat mai puţin de 1/3 din numărul de persoane înscrise în listele electorale; - referendumul local dacă la el a participat mai puţin de jumătate din numărul cetăţenilor înscrişi în listele electorale. În scopul asigurării unităţii aplicării prevederilor Codului electoral, în temeiul art. 66 lit. c) din Constituţie, Parlamentul, în art. 1 din Hotărîre, menţionează că, pornind de la prevederile art. 59 alin. (1), art. 166 alin. (1) şi art. 171 din Codul electoral, în cazul în care la referendumul republican (constituţional, legislativ, consultativ) au participat mai puţin de 3/5 din numărul de persoane înscrise în listele electorale, Comisia Electorală Centrală declară referendumul republican nevalabil. 2. În sesizarea sa Preşedintele Republicii Moldova relevă că Parlamentul prin Hotărîrea nr. 432-XIV nu a interpretat unele prevederi ale Codului electoral, ci a introdus noi reglementări legislative, ceea ce contravine dispoziţiilor art. 72 alin. (3) lit. b) din Constituţie. În opinia autorului sesizării, art. 2 privind intrarea în vigoare a hotărîrii la data adoptării contravine art. 76 din Constituţie şi Hotărîrii Curţii Constituţionale nr. 20 din 29 aprilie 1999. 3. Curtea Constituţională menţionează că, în conformitate cu art. 66 lit. c) din Constituţie, Parlamentul interpretează legile şi asigură unitatea reglementărilor legislative pe întreg teritoriul ţării. Hotărîrea contestată a Parlamentului, aşa cum rezultă din conţinutul ei, interpretează dispoziţiile art. 91, 114, 136 şi 199 din Codul electoral privind valabilitatea alegerilor parlamentare, prezidenţiale, locale şi referendumului local. Potrivit art. 1 din Hotărîre, pornind de la prevederile art. 59 alin. (1), art. 126 alin. (1) şi art. 171 din Codul electoral, în cazul în care la referendumul republican (constituţional, legislativ şi consultativ) au participat mai puţin de 3/5 din numărul de persoane înscrise în listele electorale, Comisia Electorală Centrală declară referendumul republican nevalabil. Curtea relevă că Parlamentul, prin art. 1 al Hotărîrii în cauză, a expus art. 171 din Codul electoral într-o nouă redacţie şi astfel a încălcat dispoziţiile art. 72 şi 74 din Constituţie. Curtea reiterează că Parlamentul este în drept să opereze modificări şi completări în legislaţia în vigoare numai prin lege. 4. Parlamentul a atribuit Hotărîrii nr. 432-XIV caracter normativ de drept şi putere juridică similară prevederilor Codului electoral supuse interpretării. Interpretarea oficială de către organul legislativ a unei legi se efectuează numai prin lege, care trebuie să urmeze aceeaşi procedură de adoptare, semnare şi publicare prevăzută de dispoziţiile constituţionale. Interpretarea unei legi prin hotărîre a Parlamentului este inadmisibilă şi contravine dispoziţiilor art. 72, 74, 76 şi 93 din Constituţie şi nu poate fi recunoscută drept interpretare oficială a legii. Aşadar, avînd în vedere obiectul Hotărîrii Parlamentului nr. 432-XIV din 10 iunie 1999, este necesar să se menţioneze că atît sub aspect formal, cît şi sub aspectul separării atribuţiilor puterilor în stat, statuată de Constituţie, ea contravine art. 6, 72, 74, 76 şi 94 din Constituţie. Pentru considerentele expuse, conducîndu-se după art. 135 alin. (1) lit. a), art. 140 din Constituţie, art. 4 lit. a) şi art. 26 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, art. 61 şi 62 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională H O T Ă R Ă Ş T E : 1. Declară neconstituţională Hotărîrea Parlamentului nr. 432-XIV din 10 iunie 1999 "Privind asigurarea unităţii aplicării unor prevederi ale Codului electoral". 2. Prezenta hotărîre este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în "Monitorul Oficial al Republicii Moldova". PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE Pavel BARBALAT Chişinău, 16 noiembrie 1999. Nr. 61.

Lasă-ne feedback-ul tău! 😊
Ne dorim să îți oferim cea mai bună experiență pe site-ul nostru și apreciem orice sugestie care ne poate ajuta să îl îmbunătățim.
Trimite-ne feedback-ul tău pe email-ul nostru moldlex@stisc.gov.md, facând click pe butonul de mai jos.
Opinia ta contează și ne ajută să devenim mai buni! 🚀