H O T Ă R Î R E

pentru controlul constituţionalităţii Legii nr.583-XV din 25 octombrie 2001

"Cu privire la punerea în aplicare a art.16 din Legea nr.514-XIII

din 6 iulie 1995 "Privind organizarea judecătorească"*

nr. 26  din  23.05.2002

Monitorul Oficial al R.Moldova nr.71-73/16 din 06.06.2002

* * *

_____________________

* M.O., 2001, nr.131-132, art.993.

În numele Republicii Moldova,

Curtea Constituţională în componenţa:

Victor PUŞCAŞ, preşedinte

Mihai COTOROBAI, judecător

Constantin LOZOVANU, judecător

Dumitru PULBERE, judecător-raportor

Elena SAFALERU, judecător-raportor

cu participarea Tatianei Berladean, grefier, Bogdan Ciubotaru, reprezentantul grupului de deputaţi al fracţiunii parlamentare a Partidului Popular Creştin Democrat I.Roşca, V.Cubreacov, Ş.Secăreanu, R.Paterău, A.Conişescu, E.Zubcu, V.Chilat, I.Glavan, S.Gîrlă – autori ai sesizării, avocatului parlamentar Constantin Lazari, autorul sesizării, şi reprezentantului permanent al Parlamentului la Curtea Constituţională Ion Mîţu, conducîndu-se după art.135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, art.4 alin.(1) lit.a) din Legea cu privire la Curtea Constituţională, art.4 alin.(1) lit.a) şi art.16 alin.(1) din Codul jurisdicţiei constituţionale, a examinat în şedinţă publică dosarul privind controlul constituţionalităţii Legii nr.583-XV din 25 octombrie 2001 "Cu privire la punerea în aplicare a art.16 din Legea nr.514-XIII din 6 iulie 1995 "Privind organizarea judecătorească".

Drept temei pentru examinarea dosarului au servit sesizările deputaţilor fracţiunii parlamentare a Partidului Popular Creştin Democrat şi a avocatului parlamentar Constantin Lazari, depuse în conformitate cu art.24 şi art.25 lit.g) şi i) din Legea cu privire la Curtea Constituţională, art.38 lit.g) şi i) şi art.39 din Codul jurisdicţiei constituţionale.

Prin deciziile Curţii Constituţionale din 18 februarie şi 1 aprilie 2002 sesizările au fost acceptate spre examinare în fond, conexate într-un dosar şi înscrise în ordinea de zi.

În procesul examinării preliminare a sesizărilor au fost solicitate puncte de vedere Parlamentului, Preşedintelui Republicii Moldova, Guvernului şi Consiliului Superior al Magistraturii.

Examinînd materialele dosarului, punctele de vedere solicitate, audiind informaţia judecătorilor-raportori şi argumentele părţilor, expuse în şedinţă,

Curtea Constituţională

A CONSTATAT:

1. La 25 octombrie 2001 Parlamentul a adoptat Legea nr.583-XV "Cu privire la punerea în aplicare a art.16 din Legea nr.514-XIII din 6 iulie 1995 "Privind organizarea judecătorească" (în continuare – Legea nr.583-XV).

Potrivit art.1 din Legea nr.583-XV, preşedinţii şi vicepreşedinţii judecătoriilor, tribunalelor şi ai Curţii de Apel numiţi în funcţie pînă la intrarea în vigoare a Legii nr.486-XV din 28 septembrie 2001 rămîn în funcţie pînă la expirarea termenului de 4 ani, care începe la data numirii lor în funcţie.

Art.2 din aceeaşi lege prevede că Consiliul Superior al Magistraturii va selecta candidaturile pentru funcţiile de preşedinţi şi vicepreşedinţi ai instanţelor judecătoreşti a căror perioadă de aflare în funcţie la data intrării în vigoare a Legii nr.486-XV din 28 septembrie 2001 a depăşit 4 ani şi, în termen de o lună, le va înainta Preşedintelui Republicii Moldova spre numire în funcţie.

2. În sesizarea deputaţilor în Parlament se susţine că prevederile Legii nr.583-XV contravin dispoziţiilor art.22 şi 76 din Constituţie, deoarece ele reglementează raporturi juridice apărute înainte de intrarea în vigoare a legii. Dispoziţia privind durata de 4 ani a mandatului preşedinţilor şi vicepreşedinţilor instanţelor judecătoreşti se referă şi la unele mandate a căror exercitare a început cu mult înainte de 5 octombrie 2001, data intrării în vigoare a Legii nr.486-XV, pentru care fapt legea contestată poartă un caracter retroactiv. Autorii sesizării consideră că "durata de 4 ani a mandatului preşedinţilor şi vicepreşedinţilor este valabilă în cazul persoanelor care au fost numite în respectivele funcţii după 5 octombrie 2001, iar pentru persoanele care au fost numite în funcţie înainte de intrarea în vigoare a Legii nr.486-XV mandatele se prelungesc cu 4 ani, începînd cu 5 octombrie 2001".

Aceleaşi argumente de neconstituţionalitate sînt invocate şi în sesizarea avocatului parlamentar Constantin Lazari. În afară de aceasta, avocatul parlamentar consideră că legea contestată contravine normelor internaţionale recunoscute de Republica Moldova, precum şi dispoziţiilor art.6 şi art.116 din Constituţie.

3. Raportînd prevederile legale contestate la dispoziţiile constituţionale, Curtea Constituţională reţine următoarele.

Legea, ca act normativ, se adoptă de către organul competent pentru a reglementa anumite relaţii sociale, a determina conduita şi comportamentul subiecţilor de drept, al tuturor celor chemaţi să o respecte atîta timp cît ea este în vigoare. Din momentul intrării în vigoare legea guvernează raporturile sociale ce fac obiectul ei de reglementare şi acţionează numai în prezent şi viitor.

Potrivit art.16 alin.(1) şi alin.(2) din Legea nr.514-XIII din 6 iulie 1995 "Privind organizarea judecătorească"*, instanţele judecătoreşti sînt conduse de cîte un preşedinte, care, pe lîngă atribuţiile de judecător, exercită atribuţii de administrare.

_____________________

* M.O., 1995, nr.58, art.641.

Preşedinţii judecătoriilor, tribunalelor şi cel al Curţii de Apel sînt ajutaţi de vicepreşedinţi.

Conform art.16 alin.(3) din Legea privind organizarea judecătorească, preşedinţii şi vicepreşedinţii judecătoriilor, tribunalelor şi ai Curţii de Apel sînt numiţi în funcţie de către Preşedintele Republicii Moldova, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii, pe un termen de 4 ani.

Pînă a fi modificat, art.16 alin.(3) din Legea privind organizarea judecătorească nu prevedea termenul de exercitare a funcţiei de preşedinte sau de vicepreşedinte al instanţei judecătoreşti. Preşedinţii şi vicepreşedinţii instanţelor judecătoreşti, care exercitau aceste funcţii, deci, nu deţineau un mandat imperativ.

Ca urmare a adoptării Legii nr.486-XV din 28 septembrie 2001 "Pentru modificarea art.16 din Legea nr.514-XIII din 6 iulie 1995 "Privind organizarea judecătorească" (în continuare – Legea nr.486-XV), preşedinţii şi vicepreşedinţii instanţelor judecătoreşti se numesc în funcţie pe un termen de 4 ani**.

_____________________

** M.O., 2001, nr.121-123, art.865.

Modul de punere în aplicare a Legii nr.486-XV a fost stabilit prin Legea nr.583-XV, care face obiectul sesizării.

Dispoziţiile legale citate reglementează aspectele organizatorice ale funcţionării instanţelor judecătoreşti, numirea şi deţinerea unor funcţii administrative în instanţele judecătoreşti.

Potrivit art.115 alin.(4) din Constituţie, organizarea instanţelor judecătoreşti este stabilită prin lege organică.

Conform sensului dispoziţiilor constituţionale, organizarea şi funcţionarea instanţelor judecătoreşti nu numai că sînt de competenţa legislativului, dar şi impun condiţia de a fi reglementate prin lege organică (art.72 din Constituţie).

Astfel, Parlamentul, în limitele atribuţiilor de bază ce-i revin, modificînd art.16 alin.(3) din Legea nr.514-XIII din 6 iulie 1995, a stabilit termenul concret de 4 ani pentru deţinerea funcţiilor de preşedinte şi vicepreşedinte al instanţei judecătoreşti.

Curtea apreciază că această dispoziţie legală nu contrazice art.6, art.22, art.76 şi art.116 din Constituţie.

Dispoziţia normativă nouă, care stipulează că termenul de aflare în funcţiile de preşedinte şi vicepreşedinte al instanţei judecătoreşti este de 4 ani, nu aduce atingere garanţiei constituţionale a autorităţii judecătoreşti, inamovibilităţii judecătorului, independenţei instanţei judecătoreşti.

Argumentele autorilor sesizării, potrivit cărora "durata de 4 ani a mandatului preşedinţilor şi vicepreşedinţilor instanţelor judecătoreşti este valabilă în cazul persoanelor care au fost numite în respectivele funcţii după 5 octombrie 2001, iar pentru persoanele care au fost numite în funcţie înainte de intrarea în vigoare a Legii nr.486-XV mandatele se prelungesc cu 4 ani, începînd cu 5 octombrie 2001", nu pot fi reţinute de către Curtea Constituţională ca motiv de a declara legea contestată drept neconstituţională.

În conformitate cu art.31 alin.(3) din Legea cu privire la Curtea Constituţională, Curtea examinează în exclusivitate probleme de drept.

Curtea Constituţională nu interpretează legile şi, deci, nu-şi poate expune opinia asupra dispoziţiei legale care reglementează începutul duratei de 4 ani a mandatului preşedinţilor şi vicepreşedinţilor instanţelor judecătoreşti, care au fost numiţi în aceste funcţii pînă la intrarea în vigoare a Legii nr.486-XV.

Nici Constituţia, nici Legea privind organizarea judecătorească nu reglementează modul de eliberare din funcţie a preşedinţilor şi vicepreşedinţilor instanţelor judecătoreşti în cazul modificării legislaţiei.

4. În opinia autorilor sesizării, stabilirea duratei de 4 ani a mandatului preşedintelui şi vicepreşedintelui instanţei judecătoreşti pentru persoanele care au fost numite în aceste funcţii cu mult înainte de 5 octombrie 2001 ar însemna impunerea principiului retroactivităţii legii, ceea ce ar atrage încălcarea dispoziţiilor art.22 din Constituţie.

Curtea Constituţională nu poate reţine aceste argumente pentru următoarele considerente.

Dispoziţiile art.22 din Constituţie (privind neretroactivitatea legii) se rezumă la aceea că nimeni nu va fi condamnat pentru acţiuni sau omisiuni care, în momentul comiterii, nu constituiau un act delictuos. De asemenea, nu se va aplica nici o pedeapsă mai aspră decît cea care era aplicabilă în momentul comiterii actului delictuos.

Principiul neretroactivităţii legii are un caracter universal, ţine de stabilitatea ordinii de drept, urmăreşte protejarea libertăţilor, contribuie la adîncirea securităţii juridice şi a certitudinii raporturilor interumane.

Este de observat, totodată, că principiul neretroactivităţii legii nu este un principiu cu caracter absolut. Or, art.22 din Constituţie prevede retroactivitatea normelor juridice penale mai favorabile. În afară de aceasta, teoria contemporană a dreptului admite ca excepţii de la principiul neretroactivităţii legii normele juridice cu caracter imperativ – legile interpretative, precum şi normele juridice în care legiuitorul a stabilit expres că ele se vor aplica retroactiv. Din titlul şi conţinutul legii contestate rezultă neîndoielnic că ea este un act de interpretare oficială. Prevederile acestei legi se referă la preşedinţii şi vicepreşedinţii judecătoriilor, tribunalelor şi ai Curţii de Apel numiţi în funcţie pînă la 5 octombrie 2001 şi care la data indicată se aflau în funcţiile respective mai mult sau mai puţin de 4 ani. Deci, legiuitorul în cazul de faţă a instituit modalitatea de aplicare a Legii nr.486-XV.

Legea contestată, fiind o lege interpretativă, nu aduce atingere libertăţilor, stabilităţii ordinii de drept, înfăptuirii justiţiei şi nu încalcă dreptul constituţional al cetăţenilor privind accesul la o funcţie publică.

În acest sens reglementarea instituită prin legea contestată este oportună şi nu contravine principiului neretroactivităţii legii.

Este de menţionat că legea în discuţie nu prevede interdicţii pentru numirea în funcţia de preşedinte sau vicepreşedinte al instanţei judecătoreşti a persoanelor care au exercitat astfel de funcţii mai mult de 4 ani.

5. Argumentele avocatului parlamentar, potrivit cărora reglementările cuprinse în Legea nr.583-XV din 25 octombrie 2001 contravin art.6 şi art.116 din Constituţie sînt nefondate din următoarele considerente.

Art.6 şi art.116 din Constituţie nu se referă la problema discutată, ele nu reglementează chestiunile ce ţin de administrarea instanţelor judecătoreşti.

Legea contestată a fost adoptată în conformitate cu art.66 lit.c) din Constituţie care prevede că una din atribuţiile de bază ale Parlamentului este interpretarea legii şi asigurarea unităţii reglementărilor legislative pe întreg teritoriul ţării.

Art.116 alin.(1) din Constituţie (privind statutul judecătorului) stipulează că judecătorii instanţelor judecătoreşti sînt independenţi, imparţiali şi inamovibili, potrivit legii.

Instituţia inamovibilităţii judecătorului rezidă în faptul că judecătorii nu pot fi revocaţi, suspendaţi sau eliberaţi din funcţie, pensionaţi, transferaţi şi nici sancţionaţi disciplinar decît în cazurile şi cu respectarea formelor şi a condiţiilor prevăzute de lege.

Inamovibilitatea priveşte statutul judecătorului, şi nu aptitudinile acestuia pentru funcţia de preşedinte sau vicepreşedinte al instanţei judecătoreşti.

Astfel, afirmaţia avocatului parlamentar că legea contestată contravine art.116 din Constituţie este lipsită de temei.

În plus, Curtea reţine că deţinerea funcţiei de preşedinte sau de vicepreşedinte al unei instanţe judecătoreşti nu poate fi considerată ca un drept cîştigat definitiv.

Nu poate fi reţinută nici teza invocată în sesizarea avocatului parlamentar Constantin Lazari, potrivit căreia Legea nr.583-XV contravine normelor internaţionale, dat fiind faptul că nu există astfel de norme, care ar reglementa durata mandatului preşedintelui sau vicepreşedintelui instanţei judecătoreşti.

Rezoluţiile 40/34 din 29 noiembrie 1985 şi 40/146 din 13 decembrie 1985 ale Adunării Generale a ONU, la care se referă autorul sesizării, vizează principiile fundamentale privind independenţa magistraturii, incompatibilitatea funcţiei de judecător cu alte funcţii, inamovibilitatea şi imparţialitatea judecătorului, şi nicidecum atribuţiile de administrare, pe care acesta le exercită atîta timp cît deţine funcţia în cauză.

Pentru considerentele expuse, conducîndu-se după art.140 din Constituţie art.26 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, art.62 şi art.68 din Codul jurisdicţiei constituţionale,

Curtea Constituţională

HOTĂRĂŞTE:

1. Recunoaşte constituţională Legea nr.583-XV din 25 octombrie 2001 "Cu privire la punerea în aplicare a art.16 din Legea nr.514-XIII din 6 iulie 1995 "Privind organizarea judecătorească".

2. Prezenta Hotărîre este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.