L E G E
pentru modificarea unor acte legislative
nr. 173 din 09.07.2010
Monitorul Oficial nr.155-158/553 din 03.09.2010
* * *
Parlamentul adoptă prezenta lege organică.
Art.I. – Articolul 320 din Codul penal al Republicii Moldova nr.985-XV din 18 aprilie 2002 (republicat în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2009, nr.72-74, art.195), cu modificările ulterioare, va avea următorul cuprins:
“Articolul 320. Neexecutarea hotărîrii instanţei de judecată
(1) Neexecutarea intenţionată sau eschivarea de la executare a hotărîrii instanţei de judecată, dacă aceasta a fost comisă după aplicarea sancţiunii contravenţionale,
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 200 la 300 de unităţi convenţionale sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 150 la 200 de ore, sau cu închisoare de pînă la 2 ani.
(2) Neexecutarea intenţionată sau eschivarea de la executare de către o persoană cu funcţie de răspundere a hotărîrii instanţei de judecată, precum şi împiedicarea executării ei, dacă aceste fapte au fost comise după aplicarea sancţiunii contravenţionale,
se pedepsesc cu amendă în mărime de la 300 la 500 de unităţi convenţionale sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, sau cu închisoare de pînă la 3 ani, în toate cazurile cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani.”
Art.II. – Articolul 318 din Codul contravenţional al Republicii Moldova nr.218-XVI din 24 octombrie 2008 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2009, nr.3-6, art.15), cu modificările ulterioare, va avea următorul cuprins:
“Articolul 318. Neexecutarea hotărîrii instanţei de judecată
(1) Neexecutarea intenţionată sau eschivarea de la executare a hotărîrii instanţei de judecată
se sancţionează cu amendă de la 50 la 150 de unităţi convenţionale.
(2) Neexecutarea intenţionată sau eschivarea de la executare de către o persoană cu funcţie de răspundere a hotărîrii instanţei de judecată, precum şi împiedicarea executării ei
se sancţionează cu amendă de la 200 la 300 de unităţi convenţionale.”
PREŞEDINTELE PARLAMENTULUI | Mihai GHIMPU |
Chişinău, 9 iulie 2010. | |
Nr.173. |
