L E G E
pentru modificarea şi completarea Codului fiscal
nr.1163-XIII din 24 aprilie 1997
nr. 194 din 15.07.2010
Monitorul Oficial nr.141-144/509 din 10.08.2010
* * *
Parlamentul adoptă prezenta lege organică.
Art.I. – Codul fiscal nr.1163-XIII din 24 aprilie 1997 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, ediţie specială din 8 februarie 2007), cu modificările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
1. Articolul 103:
alineatul (7) se completează în final cu textul „ , conform listei şi în modul stabilit de Guvern”;
după alineatul (91) se introduce alineatul (92) cu următorul cuprins:
„(92) T.V.A. nu se aplică mărfurilor şi serviciilor importate sau procurate pe teritoriul Republicii Moldova de către organizaţiile necomerciale care corespund cerinţelor art.52, în scop de construire a instituţiilor de asistenţă socială, precum şi mărfurilor şi serviciilor importate sau procurate pe teritoriul Republicii Moldova de către aceste organizaţii necomerciale pentru necesităţile instituţiilor menţionate.”
2. Articolul 112:
la alineatul (1), cifra „300000” se substituie cu cifra „600000”;
la alineatul (4), cifra „300000” se substituie cu cifra „600000”.
3. La articolul 283, alineatul (1) se completează cu litera s) cu următorul cuprins:
„s) organizaţiile necomerciale care corespund cerinţelor art.52, în cadrul cărora funcţionează instituţiile de asistenţă socială.”
Art.II. – Prezenta lege intră în vigoare la data publicării, cu excepţia punctului 2 al articolului I, care intră în vigoare de la 1 septembrie 2010.
PREŞEDINTELE PARLAMENTULUI | Mihai GHIMPU
|
Chişinău, 15 iulie 2010. | |
Nr.194. |
