vineri, 21 octombrie 2011
209/21.10.2011 Lege pentru modificarea Codului contravenţional al Republicii Moldova nr.218-XVI din 24 octombrie 2008

L E G E

pentru modificarea Codului contravenţional al Republicii

Moldova nr.218-XVI din 24 octombrie 2008

 

nr. 209  din  21.10.2011

 

Monitorul Oficial nr.222-226/621 din 16.12.2011

 

* * *

Parlamentul adoptă prezenta lege organică.

 

Art.I.Codul contravenţional al Republicii Moldova nr.218-XVI din 24 octombrie 2008 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2009, nr.3–6, art.15), cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:

1. În sancţiunea articolului 331, textul “sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 40 la 60 de ore” se exclude.

2. Articolele 333 şi 423 vor avea următorul cuprins:

Articolul 333. Încălcarea regulilor de şedere în Republica Moldova

(1) Încălcarea de către străini a regulilor de şedere în Republica Moldova prin nepărăsirea teritoriului ţării la expirarea termenului de şedere acordat se sancţionează cu amendă de la 50 la 100 de unităţi convenţionale.

(2) Încălcarea de către străini a regulilor de şedere în Republica Moldova manifestată: prin şedere fără acte de identitate, cu documente neautentice sau al căror termen de valabilitate a expirat; prin nerespectarea regulilor de intrare şi de ieşire din Republica Moldova; prin eschivare de la examenul medical pentru depistarea virusului imunodeficitar (HIV); prin declararea de date false în vederea obţinerii vizei, permisului de şedere sau buletinului de identitate se sancţionează cu amendă de la 50 la 100 de unităţi convenţionale cu sau fără expulzare din Republica Moldova.”

Articolul 423. Poliţia de Frontieră

(1) Contravenţiile prevăzute la art.331, 332 şi 333 alin.(1) se examinează de către Poliţia de Frontieră.

(2) Sînt în drept să examineze cauzele contravenţionale prevăzute la alin.(1) şi să aplice sancţiuni şefii de sectoare ale Poliţiei de Frontieră şi adjuncţii lor, şefii punctelor de trecere a frontierei de stat şi adjuncţii lor, şefii secţiilor control de frontieră şi adjuncţii lor.

(3) Contravenţiile prevăzute la art.333 alin.(2) se constată de către Poliţia de Frontieră.

(4) Procesele-verbale cu privire la contravenţiile prevăzute la alin.(3) se remit spre examinare în fond instanţei de judecată competente.”

 

Art.II. – Prezenta lege intră în vigoare la 1 iulie 2012.

 

PREŞEDINTELE PARLAMENTULUI Marian LUPU

Chişinău, 21 octombrie 2011.
Nr.209.