Clasificatorul Activităţilor din Economia Moldovei

din  28.06.1994

* * *

Abrogat: 01.02.2001

Clasificatorul Activităţilor din Economia Moldovei din 09.02.2000

PREFAŢĂ

Clasificatorul Activităţilor din Economia Moldovei (CAEM) a fost elaborat în conformitate cu Hotărîrea Prezidiului Parlamentului Republicii Moldova nr.1253-XII din 14 ianuarie 1993 "Cu privire la măsurile primordiale de dezvoltare a statisticii Republicii Moldova în anii 1993-1995" şi reieşind din necesitatea trecerii la sistemul de evidenţă şi statistică aplicat în practica internaţională.

CAEM a fost elaborat conform principiilor de constituire a Clasificatorului internaţional standard al tuturor activităţilor economice (CITI/ISIC) al O.N.U. (varianta a III-a), cu folosirea grupărilor la toate cele patru niveluri ale ISIC, adîncirea lor la cel de-al cincilea semn, ţinînd cont de experienţa metodologică de utilizare a clasificărilor organelor statistice ale O.N.U şi Comunităţii Economice Europene.

CAEM are menirea de a fi utilizat în locul clasificatorului în vigoare "Clasificarea generală a ramurilor din economia naţională" (ediţia din a.1992, cu modificările 9-12, introduse în anii 1987-1993) şi serveşte ca bază pentru compararea internaţională a datelor statistice şi pentru ajutorarea dezvoltării sistemului de statistică naţional.

Clasificatorul va fi utilizat în trei direcţii conexe ale statisticii:

- în statistica primară, constituită pe baza celor mai amănunţite date, prezentate de diferite unităţi statistice (din punct de vedere al structurii de producţie şi juridice, conform tipurilor de activitate economică);

- în realizarea problemelor de modelare macroeconomică a economiei după principiile sistemului de conturi naţionale, datele căruia reprezintă un sistem consecutiv de descriere a fenomenelor economice generale în conexitatea lor şi folosite pentru caracterizarea indicatorilor producţiei, venitului, repartizării lui, a consumului, resurselor economisite, formării capitalului, ocupaţiei, operaţiunilor de afaceri între ţări etc.;

- în schimbul internaţional de informaţie statistică şi în procesul integrării în sistemul informaţional mondial pe baza chestionarelor organizaţiilor internaţionale, care conţin un complet larg de indicatori statistici grupaţi pe tipuri de activitate economică în conformitate cu metodologia O.N.U.

Obiectul clasificării în CAEM (elemente ale mulţimii clasificate) îl constituie toate tipurile de activitate economică a subiectelor economice uniprofil sau multiprofil, caracterizate de grade diferite de autonomie economică.

Genul de activitate se defineşte ca un proces, care conduce la obţinerea unui asortiment similar de producţie (mărfuri, servicii), care caracterizează cele mai generale categorii ale clasificării genurilor de activitate.

Un gen sau altul de activitate are loc atunci, cînd se reunesc resursele, cum sînt echipamentul, forţa de muncă, metodele şi produsele tehnologice, pentru obţinerea mărfurilor sau a serviciilor concrete.

Pentru scopuri statistice a fost instituită unitatea genurilor de activitate. Cerinţele de bază faţă de această unitate sînt apartenenţa ei, subordonarea unor şi aceloraşi persoane şi desfăşurarea a numai unui gen de activitate. Fiecare întreprindere trebuie să dispună de cel puţin o unitate de activitate.

Clasificatorul este constituit din două blocuri: identificări şi denumiri.

BLOCUL DE IDENTIFICĂRI conţine cinci trepte ierarhice ale sistemului de clasificare şi un sistem de codificare cu utilizarea simbolurilor alfa-numerice, cu însemnarea numerică a grupărilor din două, trei, patru şi cinci semne.

TREAPTA I-A – simbolizarea prin literele alfabetului latin, care reprezintă categoriile generalizatoare (distinct de semnul numeric al codului), numite "secţiuni";

TREAPTA A II-A – care reprezintă categorii din două semne (primul şi al doilea semn), numite "subsecţiuni";

TREAPTA A III-A – reprezintă categorii din trei semne (primul, al doilea şi al treilea semn al codului), numite "grupe";

TREAPTA A IV-A – reprezintă categorii din patru semne (primul, al doilea, al treilea şi al patrulea semn al codului), numite "clase";

TREAPTA A V-A – reprezintă categorii din cinci semne (primul, al doilea, al treilea, al patrulea şi al cincilea semn al codului), numite "subclase".

În CAEM, diferitor agenţi economici, instituţii (unităţi statistice, pentru care se culege şi se elaborează informaţia) le corespund diferite trepte (niveluri) de clasificare. Aceasta permite de a stabili legătura între diferite date statistice în cazurile în care se folosesc diferite unităţi statistice.

Particularităţile structurii codului sînt legate de utilizarea în calitate de primul semn în sistemul de codificare a zeroului. Astfel, în prima categorie al CAEM-ului, la nivelul din două semne i se atribuie codul 01, la nivelul trei – 011, la nivelul patru – 0111.

În cazurile, în care un anumit nivel al clasificării nu se împarte în categorii ale următorului nivel de clasificare, pentru înregistrarea următorului nivel se foloseşte cifrul "0". De exemplu, grupa "Pescuitul" are codul 050, deoarece subsecţiunea "Pescuitul" cu codul 05 nu se împarte în grupe.

Indicii de bază de determinare a secţiunilor sînt: metoda de organizare a activităţii economice în cadrul unităţii statistice şi metoda de descriere a acestui proces în statisticele economice, demografice şi sociale.

Indicii de bază de determinare a subsecţiunilor şi grupelor (respectiv două sau trei semne) sînt: natura mărfurilor şi serviciilor fabricate şi utilizate, organizarea producerii, tipul de materie primă şi tehnologia prelucrării.

Indicii de bază de determinare a claselor (4 semne) sînt: tipurile de mărfuri şi servicii preponderente, fabricate de către unităţile incluse în această clasă. Subclasele (5 semne) reprezintă clase divizate conform grupărilor clasificării în Clasificarea generală a ramurilor din economia naţională şi Clasificarea statistică a activităţii economice a Comunităţii Europene.

În CAEM sînt considerabil dezagregate secţiunile G (Comerţ cu ridicata şi cu amănuntul; repararea autovehiculelor, motocicletelor, a bunurilor casnice şi personale), F (Construcţii), structura cărora este insuficient detalizată în ISIC.

Categoriile din două semne, care sînt cele mai mari, înregistrate prin coduri din cifre, sînt grupate în blocuri (17 secţiuni). Aceste blocuri reprezintă cele mai importante secţiuni ale activităţii economice:

A – Agricultura, economia vînatului şi silvicultura (subsecţiunile  01-02)

B – Pescuitul (subsecţiunea 05)

C – Exploatarea carierelor (subsecţiunea 14)

D – Industria prelucrătoare (subsecţiunile 15-37)

E – Energie electrică, gaze şi apă (subsecţiunile 40-41)

F – Construcţii (subsecţiunea 45)

G – Comerţ cu ridicata şi cu amănuntul. Repararea autovehiculelor,  motocicletelor, a bunurilor casnice şi personale (subsecţiunile 50-52)

H – Hoteluri şi restaurante (subsecţiunea 55)

I – Transport, depozitare şi comunicaţii (subsecţiunile 60-64)

J – Activităţi financiare (subsecţiunile 65-67)

K – Tranzacţii imobiliare (subsecţiunile 70-74)

L – Administraţie publică şi apărare; asistenţă socială obligatorie  (subsecţiunea 75)

M – Învăţămînt (subsecţiunea 80)

N – Sănătate şi asistenţă socială (subsecţiunea 85)

O – Alte activităţi de servicii colective, sociale şi personale  (subsecţiunile 90-93)

P – Activităţi ale personalului angajat în gospodării  personale  (subsecţiunea 95)

Q – Activităţi ale organizaţiilor şi organismelor extrateritoriale  (subsecţiunea 99)

Unităţile, care desfăşoară acelaşi gen de activitate economică, se includ în aceleaşi categorii ale CAEM, indiferent de faptul, sînt ele companii pe acţiuni, întreprinderi particulare sau întreprinderi de stat (sau o parte a lor), precum şi de faptul, dacă întreprinderea de bază constă din mai multe instituţii. Activitatea de producţie a gospodăriilor auxiliare individuale sau particulare se include în categoriile respective ale tipurilor de activitate.

În CAEM se face deosebire între activitatea de bază şi cea anexă, pe de o parte, şi cea auxiliară pe de altă parte.

Producţia tipurilor de activitate de bază şi anexă este destinată realizării pe piaţă sau altor utilizări (de exemplu, păstrarea pentru utilizarea ulterioară sau pentru valorificarea ei).

Activitatea de bază este activitatea, care aduce cea mai mare contribuţie la valoarea adăugată a obiectului sau activitatea, valoarea adăugată a căreia prevalează valoarea adăugată a oricărui alt tip de activitate a obiectului.

Drept criteriu pentru determinarea tipului de bază de activitate este valoarea adăugată în volumul mărfurilor sau serviciilor prestate. În cazul unor dificultăţi la efectuarea acestor calcule se foloseşte numărul ocupaţilor, preponderenţa cheltuielilor de muncă (sau de remunerare a muncii) a lucrătorilor ocupaţi în tipul respectiv de activitate.

Metodologia determinării activităţilor principale e dată în "Normele metodologice de utilizare a Clasificatorului Activităţilor din Economia Moldovei".

Încadrarea pe activităţi de bază se face fără a ţine cont de faptul cum sînt executate lucrările: mecanizat sau manual, la întreprindere sau în gospodăria casnică.

Tipul de activitate auxiliară este fiecare tip de activitate distinct, în cadrul căruia se fabrică produse pentru terţi şi care nu este unul din tipurile de activitate de bază a obiectului dat. Activitatea auxiliară se include în categoria respectivă a CAEM.

Activităţile anexe sînt tipurile de activităţi, care sînt desfăşurate pentru susţinerea tipurilor de activitate de bază a obiectului (transport, depozitare, achiziţii, desfaceri, reparare şi întreţinere, pază etc.)

Activităţi anexe poate avea orice subiect economic, indiferent de tipurile de activitate de bază şi se încadrează conform activităţii de bază. În activităţile anexe nu se încadrează următoarele tipuri de activităţi:

a) fabricarea produselor sau efectuarea de lucrări în cadrul formării capitalului fix. Aceasta se grupează la unităţile, care efectuează lucrări de construcţii pentru necesităţile proprii;

b) tipurile de activitate, producţia cărora se realizează preponderent pe piaţă;

c) fabricarea produselor, care devin componenţi fizici de producţie în activitatea de bază sau auxiliară, ca, de exemplu, fabricarea cutiilor, cutiilor de tinichea sau a articolelor similare de către o diviziune a întreprinderii, pentru ambalarea producţiei proprii;

d) cercetări şi elaborări. Aceste tipuri de activitate nu sînt universale şi nu reprezintă servicii, care se consumă în cadrul producerii curente.

O definire mai amănunţită a grupărilor este dată în Explicaţiile anexate la grupările CAEM, care sînt părţi integrante ale Clasificatorului. Alături de grupările clasificării de bază, în CAEM sînt înregistrate grupările ramurale generalizatoare: "Deservirea socială a populaţiei" şi "Turismul", care reunesc unele grupări din clasificarea de bază.

În CAEM nu se face delimitare între tipurile de activitate comercială şi necomercială, dar o aşa delimitare stă la baza Sistemului de Conturi Naţionale.

În cadrul SCN, activitatea comercială şi necomercială se deosebesc prin faptul că:

Activitatea comercială include fabricarea produselor sau a mărfurilor în scopul realizării pe piaţă la un anumit preţ, care acoperă cel puţin mai mult de jumătate din cheltuielile de producţie.

Activitatea necomercială cuprinde fabricarea de produse sau servicii, prestate gratuit sau pe bază de tarif, care acoperă jumătate sau mai puţin de jumătate din cheltuielile de producţie.

Aşa o delimitare nu corespunde cu împărţirea în companii de stat şi particulare, întrucît serviciile comerciale pot fi prestate de către organizaţiile de stat, iar cele necomerciale – de organizaţiile particulare şi necomerciale. Toate tipurile de activitate pot fi divizate în comerciale şi necomerciale.

Pentru comoditatea comparării informaţiei statistice după CAEM şi Clasificarea generală a ramurilor din economia naţională (CREN) în perioada de tranziţie, au fost elaborate Cheile de trecere (CAEM – CREN, CREN – CAEM), care reprezintă tabele de coordonare a celor două clasificatoare.

Partea metodologică a CAEM este ţinută de către Departamentul Statisticii al Republicii Moldova.

CAEM a fost coordonat cu Ministerul Economiei, Inspectoratul fiscal principal de stat de pe lîngă Ministerul Finanţelor, Ministerul Industriei, Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei, Departamentul Arhitecturii şi Construcţiilor, Ministerul Transporturilor şi Gospodăriei Drumurilor, Ministerul Comunicaţiilor şi Informaticii, "Moldova-standard", Ministerul Serviciilor Comunale şi Exploatării Fondului de Locuinţe, Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, Ministerul Sănătăţii, Ministerul Învăţămîntului, Ministerul Culturii, Concernul "Inmacom", Uniunea "Moldova-Service", Asociaţia "Mărfconsum".

CAEM este aprobat de Departamentul Statisticii al Republicii Moldova.

Înzestrarea cu programe pentru CAEM şi deservirea informaţională cu utilizarea tehnicii de calcul şi a sistemului de dirijare cu bazele de date sînt obiectul de activitate al specialiştilor Centrului Principal de Calcul al Departamentului Statisticii al Republicii Moldova.

NORME METODOLOGICE

privind utilizarea clasificatorului activităţilor din economia Moldovei

I. UTILIZAREA STATISTICĂ

Clasificatorul Activităţilor din Economia Moldovei, cu punerea lui în aplicare, devine obligatoriu pentru toţi agenţii şi subiecţii economici din republică. Acest Clasificator (şi modificările lui posibile) va fi utilizat în actele oficiale, decizii, documente, opere şi studii ştiinţifice, în sistemele informaţionale şi de calcul ale administraţiilor şi instituţiilor publice, în lucrări efectuate de întreprinderi particulare la cererea administraţiei.

CAEM reprezintă o infrastructură accesibilă tuturor utilizatorilor, care permite ordonarea informaţiei economice.

Clasificările prezentate constituie o bază pentru alte nomenclatoare specializate (de producţie şi servicii, activitate economică externă).

II. UTILIZAREA NESTATISTICĂ A CAEM

CAEM poate fi utilizat într-o serie de domenii, care n-au nimic comun cu statistica: stabilirea tarifelor, a taxelor de impozit, acordurilor comerciale etc., ceea ce ar permite asigurarea integrării şi comparabilităţii lui cu standardele internaţionale.

Utilizatorii CAEM trebuie să se asigure de faptul, că obiectivele lor sînt prezente în clasificatorul în cauză, iar dacă acestea nu sînt prezentate, ei pot furniza informaţia necesară pentru reflectarea activităţii în clasificator.

III. NOŢIUNI ŞI PRINCIPII

Clasificatorul Activităţilor e destinat pentru clasificarea diferitelor unităţi economice: întreprinderi, secţii, grupuri de întreprinderi.

Întreprinderea reprezintă o unitate juridică, cu balanţă autonomă, care exercită una sau cîteva activităţi de fabricare a mărfurilor sau de prestare a serviciilor şi are dreptul de a apăra interesele în instanţe judiciare, arbitraj etc.

Secţia (unitate locală) este o unitate (atelier, uzină, magazin, oficiu, mină, depozit etc.), amplasată din punct de vedere geografic într-un alt loc decît unitatea principală, unde una sau cîteva persoane lucrează în contul aceleiaşi întreprinderi. Întreprinderea constă din una sau din cîteva secţii.

Întreprinderile şi secţiile exercită diferite genuri de activitate, care sînt determinate conform clasificării genurilor de activitate; totodată se deosebesc: activitate principală, activităţi secundare şi auxiliare.

Conform regulilor clasificării, unităţile statistice se atribuie la o singură poziţie a celui mai inferior nivel de diviziune. Tuturor unităţilor, conform CAEM, li se atribuie un cod, care reflectă activitatea lor economică.

Fiecare subiect economic, în conformitate cu caracterul activităţii sale, trebuie să fie raportat la secţiunea respectivă a clasificării activităţilor economice.

Majoritatea unităţilor producătoare în realitate exercită cîteva genuri de activitate şi pentru raportarea lor la una sau altă categorie de activitate e necesar a evidenţia activitatea principală, predominantă. Aceasta înseamnă evidenţierea doar a unei părţi a genurilor de activitate, însă e unica metodă simplă care permite ordonarea unităţilor statistice după criteriul genurilor de activitate.

Activitate principală a unităţii economice se consideră activitatea, valoarea adăugată a căreia o depăşeşte pe cea a oricărei alte activităţi, exercitate în cadrul aceleiaşi unităţi.

Producţia activităţii principale – produsul ei principal sau oricare produse secundare (adică produsele fabricate împreună cu produsul principal) – trebuie să fie utilă pentru livrare altor unităţi, deşi ea poate fi utilizată pentru consum propriu şi acumulare de capital propriu.

Drept criteriu de determinare a activităţii principale serveşte valoarea adăugată.

Valoarea adăugată brută (în preţuri de bază) se stabileşte ca diferenţa dintre producţie (lucrări, servicii) în preţuri de bază şi consumul intermediar al producţiei personale (în preţuri de bază) şi, de asemenea, a producţiei achiziţionate (în preţuri de cumpărare).

Producerea de mărfuri reprezintă valoarea (realizarea) producţiei (lucrărilor, serviciilor).

Consumul intermediar constituie valoarea materialelor, a materiei prime utilizate (cu excepţia consumului capitalului fix – amortizarea fondurilor fixe) şi consumul diferitelor servicii de piaţă prestate în decursul perioadei indicate, cu scopul fabricării altei producţii (sau lucrări, servicii).

Consumul intermediar include următoarele elemente:

a) cheltuieli materiale (produse şi servicii materiale);

b) achitarea serviciilor nemateriale;

c) cheltuieli pentru deplasări (achitarea plăţii pentru călătorie şi servicii hoteliere).

Lista cheltuielilor materiale şi a serviciilor nemateriale, incluse în consumul intermediar, se stabileşte conform Hotărîrii Guvernului Republicii Moldova din 2 iunie 1993 nr.340 "Despre aprobarea regulilor de bază privind componenţa cheltuielilor pentru fabricarea şi realizarea producţiei (lucrărilor, serviciilor), incluse în preţul de cost al ei şi ordinea de formare a rezultatelor financiare ale întreprinderii" şi instrucţiunilor metodice ramurale cu privire la evidenţa cheltuielilor şi calcularea preţului de cost al producţiei în întreprinderi şi asociaţii.

Consumul intermediar nu include:

- cheltuieli pentru construcţia sau reparaţia capitală a clădirilor şi edificiilor;

- cheltuieli curente pentru reparaţia locuinţelor;

- mărfuri şi servicii, oferite de întreprinderea lucrătorilor săi gratuit sau cu preţ redus, în calitate de remunerare a muncii ca plată în natură;

- indemnizaţii sociale în natură;

- cheltuieli legate de transmiterea dreptului de proprietate asupra pămîntului, a capitalului fix şi a activelor nemateriale;

- plata de arendă pentru folosirea pămîntului;

- cheltuieli pentru explorări geologice şi lucrări de foraj, legate de explorarea zăcămintelor de petrol etc.

- cheltuieli capitale pentru îmbunătăţiri funciare, inclusiv lucrări de defrişare şi ameliorare, lucrări pregătitoare de sădire a pădurilor şi livezilor etc.

- costul serviciilor social-culturale, prestate lucrătorilor şi membrilor familiilor lor de către subdiviziunile întreprinderii;

- amortizarea fondurilor fixe.

Servicii nemateriale – cheltuieli pentru achitarea serviciilor şi lucrărilor, efectuate de organizaţiile de cercetări ştiinţifice, experimentale de construcţie; plăţile pentru asigurarea averii întreprinderii, pentru controlul calităţii mărfurilor, produselor şi lucrărilor de certificare a producţiei, uzura activelor nemateriale; cheltuieli pentru angajarea organizată de lucrători, achitarea serviciilor instituţiilor de învăţămînt pentru pregătirea, perfecţionarea şi reciclarea cadrelor; achitarea serviciilor de poştă, deservire informaţională şi de calcul, a serviciilor băncilor, pazei antiincendiare şi de gardă, ale agenţiilor de reclamă, organizaţiilor de consulting, informare şi de audit, ale gospodăriei comunale, ocrotirii sănătăţii (pentru vaccinarea şi dispensarizarea lucrătorilor); ale transportului de pasageri (transportarea lucrătorilor la locul de muncă cu transport special organizat), a serviciilor juridice.

Ca sursă principală de informaţii pentru estimarea consumului intermediar în întreprinderile, asociaţiile şi organizaţiile gestionare serveşte forma 5-c (anuală) "Raport statistic privind cheltuielile pentru fabricarea şi realizarea producţiei", în agricultură – forma 8-C.A.I. a raportului anual "Componenţa cheltuielilor pentru fabricarea şi realizarea producţiei", în comerţ – forma statistică 2-comerţ (anuală) "Cheltuielile de circulaţie şi rezultatele activităţii comerciale".

Calcularea consumului intermediar (în preţuri de bază) se efectuează de către toate întreprinderile, organizaţiile şi asociaţiile gestionare, exclusiv întreprinderile şi organizaţiile comerciale, după următoarea schemă:

- cheltuielile materiale pentru fabricarea producţiei (forma 5-c, rîndul 30 minus rîndurile 035, 036; forma 8-C.A.I rîndul 150 minus rîndul 211);

- minus cheltuielile legate de utilizarea materiei prime naturale, cu caracter de plăţi de impozit (forma 5-c, rîndurile 037, 038);

- plus cheltuielile pentru deplasări, legate de achitarea călătoriei şi a serviciilor hoteliere, exclusiv cele zilnice;

- plus achitarea serviciilor nemateriale (forma 5-c, rîndurile 072, 083, forma 8-C.A.I., rîndurile 520, 525, 530).

Calcularea consumului intermediar al unităţilor comerciale se efectuează după forma statistică 2-comerţ (suma rîndurilor 03+10+11+12+13+14+15+16+17+21+22+23+27+28).

Calcularea consumului intermediar şi al valorii adăugate (pentru determinarea activităţii principale) se efectuează după alcătuirea bilanţului contabil anual şi a formelor lui componente de dare de seamă – 8-C.A.I., 2-comerţ, 5-c.

Activitatea principală se determină după cota de bază a valorii adăugate o dată pe an (după rezultatele anuale). În cazul cînd activităţii îi revine peste 50% din valoarea adăugată, această activitate se consideră principală. În alte cazuri, conform practicii europene, activitatea principală se determină după metoda "de sus în jos" (TOP-DOWN).

În cazul cînd unitatea economică nu poate calcula indicele valorii adăugate, activitatea principală se determină după următoarele criterii:

După rezultate:

- valoarea producţiei industriale fabricate, în expresie naturală, raportul statistic, forma 1-p (anuală).

- valoarea realizării vînzărilor, serviciilor (rapoartele statistice, formele 2-comerţ, 1-servicii).

După cheltuieli:

- valoarea salariului calculat (inclusiv plata în natură);

- efectivul de angajaţi (lucrători).

Ambele după raportul statistic forma 1-m (anuală).

Conform recomandărilor internaţionale (Eurostat, Franţa), activitatea principală după efectivul de lucrători se determină pentru subsecţiunile 01-45 ale CAEM, iar pentru subsecţiunile 50-99 – după volumul de realizare a vînzărilor, serviciilor.

Reguli generale de determinare a activităţii principale după metoda "de sus în jos" (TOP-DOWN).

Pentru determinarea activităţii principale, toate genurile de activitate ale întreprinderii (asociaţiei) multiprofil în cauză se descriu după secţiunile CAEM, cu codul corespunzător al clasificatorului şi cota valorii adăugate sau a efectivului de angajaţi (lucrători), valoarea salariului calculat şi prin sumarea consecutivă se determină genul de activitate cu cea mai mare valoare adăugată (efectiv de angajaţi (lucrători), valoarea salariului calculat al lucrătorilor). Totodată:

1. Se determină secţiunea (marcată cu litere), căreia îi revine cea mai mare cotă.

2. În cadrul secţiunii date se determină subsecţiunea (două semne ale codului), căreia îi revine cea mai mare cotă.

3. În cadrul subsecţiunii date se determină grupa (trei semne ale codului), căreia îi revine cea mai mare cotă.

4. În cadrul grupei date se determină clasa (patru semne ale codului), căreia îi revine cea mai mare cotă.

5. În cadrul clasei date se determină subclasa (cinci semne ale codului), căreia îi revine cea mai mare cotă).

Exemplu:

Deci, activitatea principală a asociaţiei în cauză este fabricarea tractoarelor – cod 29211, deşi clasa 7121 "Închirierea maşinilor agricole şi echipamentului" este clasa cu cea mai mare valoare adăugată conform tabelului iniţial.

Activitate secundară se consideră activitatea exercitată într-o unitate economică aparte, suplimentar la activitatea principală şi producţia căreia, analogic producţiei activităţii principale, trebuie să fie utilă pentru livrare în afara unităţii economice.

Activitatea secundară se clasifică după particularităţile proprii, în categoria respectivă.

Activitatea auxiliară (transportarea, depozitarea, colectarea, paza etc.) nu se ia în considerare la determinarea activităţii principale şi se ia la evidenţă după activitatea principală a subiectului economic.

Activitatea auxiliară e exercitată, în principal, în comerţ, alimentaţia publică (cantine), transport, servicii de depozitare şi servicii prestate către întreprinderi (administrarea întreprinderii în primul rînd).

IV. REGULI SPECIFICE DE DETERMINARE A GENULUI DE ACTIVITATE

Regulile principale de determinare a activităţii principale a unităţii de evidenţă statistică au fost expuse în textul de mai sus.

Există, însă, procese şi fenomene economice specifice, care necesită determinări precise ale activităţii principale pentru unitatea de evidenţă statistică.

Aceasta se referă, în principal, la viticultori-vinificatori, care efectuează producerea vinului în aceeaşi localitate unde se cresc strugurii, producerea cărora nu e inclusă în clasa 1552 "Producerea vinurilor" a CAEM, dar se include în clasa 0113 "Cultura strugurilor, pomuşoarelor, fructelor...". Analogic se clasifică prelucrarea pietrei în îmbinare cu extragerea.

Unităţile, în cadrul cărora se exercită simultan cîteva genuri de activitate, cu utilizarea aceloraşi factori de producţie, şi care nu se iau la evidenţă statistică aparte, de exemplu, fabricarea produselor de panificaţie în îmbinare cu cele de cofetărie, se atribuie la genul de activitate, care aduce cea mai mare contribuţie la crearea valorii adăugate, a mărfurilor produse şi a serviciilor prestate.

Unităţile producătoare şi în acelaşi timp utilizatoare de construcţii de lemn şi articole de tîmplărie (din lemn, metal sau mase plastice) sau detalii din beton, se atribuie la genul de activitate "Construcţii", dacă asigură utilizarea a mai mult de jumătate (în volum fizic) din producţia sa.

Unităţile ocupate în principal cu instalarea şi montarea unor obiecte sau utilaje, necesare pentru asigurarea capacităţilor funcţionale ale clădirii ca atare, se clasifică ca unităţi de bază. Aceasta se referă la astfel de obiecte, ca utilajele de încălzire şi de ventilare, ascensoarele şi escalatoarele, energia electrică, asigurarea cu gaze şi apă, ferestrele, uşile etc.

Serviciile de instalare-reglare, de regulă, includ şi lucrări de demarare-reglare, necesare pentru asigurarea funcţionării neîntrerupte a utilajului instalat la locul destinat.

În această categorie se includ, de asemenea, toate formele de instruire şi instructaj, necesare pentru pregătirea personalului de deservire pentru utilajul nou, cu scopul efectuării lucrărilor curente de dirijare şi de îngrijire tehnică a lui. Alte forme de pregătire se clasifică în secţiunea 80.

Serviciile de montare, prestate ocazional în cadrul vînzării unui utilaj concret, se consideră lucrări auxiliare, de exemplu, instalarea echipamentului electric de uz casnic cu forţele vînzătorului cu amănuntul, instalarea de către producător a sistemului automat tip antifurt nemijlocit la locul destinat sau instalarea sistemului telefonic de birou.

Comerţul cu amănuntul şi cu ridicata cuprinde nu numai comerţul direct între doi parteneri, dar şi sfera de relaţii comerciale, efectuate din însărcinarea uneia sau a cîtorva terţe părţi. O condiţie esenţială, însă, este ca activitate principală să rămînă comerţul cu mărfuri, nesupuse modificărilor într-o măsură mai mare decît aceasta se admite în scopuri comerciale.

Prelucrarea mărfii, admisă în comerţ, nu se referă la caracterul ei de bază şi poate include, de exemplu, sortarea, fasonarea, ambalarea. În această categorie intră de asemenea serviciile prestate cu scopul de a contribui la realizarea mărfurilor ca, de exemplu, livrarea şi instalarea aparatelor electrice.

Există un şir de genuri de activitate economică în domeniul comerţului cu ridicata, în care se dă o mare importanţă prelucrării mărfurilor, admisă în comerţ. Ca exemplu caracteristic poate servi reambalarea mărfurilor înainte de livrarea lor în comerţul cu amănuntul.

Grupa 511 – comerţul de consignaţie cu ridicata – cuprinde toate unităţile, activitatea principală a cărora o constituie vînzările de mărfuri la însărcinarea unor terţe părţi. Acestea pot fi reprezentanţi comerciali sau curtieri, sau asociaţii comerciale, care realizează afaceri pe contul terţilor. Însă comerţul de consignaţie cu ridicata nu e introdus aparte, el se clasifică în cadrul clasei respective a subdiviziunii 52.

Grupele comerţului cu ridicata includ toate unităţile, activitatea economică principală a cărora constă, în principal, din revînzarea mărfurilor vînzătorilor cu amănuntul, consumatorilor industriali, comerciali, instituţionali sau profesionali, sau altor vînzători cu ridicata.

Comerţul cu ridicata se clasifică numai după gama de mărfuri. Alte criterii nu se iau în considerare. De exemplu, n-are importanţă dacă e vorba de comerţul interior cu ridicata, de importul sau exportul de mărfuri etc.

Grupele de comerţ cu amănuntul, conform CAEM, cuprind toate unităţile, activităţile economice ale cărora constau, în principal, în vînzarea mărfurilor pe cont propriu sau în contul terţilor, în primul rînd consumatorilor particulari.

În majoritatea cazurilor comerţul cu amănuntul se efectuează în încăperi accesibile tuturor. Însă există şi alte forme ale activităţii comerciale cu amănuntul ca, de exemplu, vînzarea mărfurilor prin poştă sau pe bază de comenzi prin telefon, comerţul din prăvălii ambulante sau din standuri comerciale temporare şi vînzările direct de la depozit.

Comerţul cu amănuntul se clasifică în corespundere cu tipul punctului comercial. Comercializarea cu amănuntul specializată a mărfurilor noi se divide în dependenţă de gama mărfurilor comercializate.

Unităţile, care exercită cîteva genuri de activitate în domeniul comerţului cu amănuntul, nici una din ele neavînd o preponderenţă evidentă faţă de altele, se atribuie la grupa 521. În componenţa acestei grupe intră clasa 5211, care include unităţile ce comercializează îndeosebi mărfuri alimentare şi articole de tutun.

Unităţile, activitatea principală a cărora în privinţa creării valorii adăugate (sau a unei oarecare unităţi de măsură alternative corespunzătoare acesteia) constă evident în desfăşurarea comerţului cu amănuntul din încăperile magazinelor, trebuie să fie incluse în una din clasele 5211-5240. După determinarea gamei de mărfuri comercializate de unele unităţi, corelaţia lor concretă trebuie efectuată după regulile de mai jos:

Dacă mărfurile comercializate se atribuie exclusiv la mărfurile indicate în una din clasele CAEM, ele se atribuie precis la clasa dată.

Exemplu: Unitatea examinată comercializează în cadrul magazinului său cartofi, legume şi fructe. Această unitate se atribuie la subclasa 52201.

În comerţul cu amănuntul, dacă mărfurile comercializate includ obiecte din diferite clase conform CAEM şi nici una din aceste clase nu depăşeşte 50% în raport cu valoarea adăugată (sau cu oarecare unitate de măsură alternativă corespunzătoare acesteia), dar fiecare din ele reprezintă peste 5% din valoarea adăugată, trebuie efectuată o analiză mai detaliată a situaţiei cu scopul de a determina clasa corespunzătoare, la care poate fi atribuită unitatea în cauză.

Dacă mărfurile comercializate reprezintă pînă la patru clase din grupele 522, 523 şi 524, şi nici una din ele nu depăşeşte 50% în raport cu valoarea adăugată (sau cu oarecare unitate de măsură alternativă corespunzătoare acesteia), dar fiecare din ele reprezintă peste 5% din valoarea adăugată a unităţii de măsură corespunzătoare, este vorba totuşi de comerţul specializat. În acest caz e necesar a determina veriga principală a operaţiilor comerciale pe baza unităţii de măsură corespunzătoare. Pentru determinarea activităţii principale, mai întîi se evidenţiază grupa principală, apoi clasa în componenţa acestei grupe şi pe baza acesteia se determină amplasamentul ei.

Exemplu:

Clasele CAEM

5244 – 45%

5225 – 30%

5227 – 25%

Unitatea dată se atribuie la clasa 52.25, deoarece principiul de determinare a categoriei "de sus în jos" la început presupune determinarea grupei principale, apoi – a clasei principale în cadrul acestei grupe.

Dacă mărfurile comercializate reprezintă mai mult de 5 clase din grupele 523, 523 şi 524 conform CAEM, totodată cota fiecăreia din aceste clase alcătuieşte peste 5% din valoarea adăugată (sau din oarecare unitate de măsură alternativă corespunzătoare acesteia), dar nici una din ele nu alcătuieşte peste 50%, unitatea dată trebuie atribuită la categoria comerţului universal şi, prin urmare, la grupa 521. În cazul cînd cota mărfurilor alimentare şi a articolelor de tutun luate împreună alcătuieşte minimum 35% din unitate de măsură corespunzătoare, unitatea trebuie clasificată la clasa 52.11.

Unitatea (întreprinderea), care comercializează cu amănuntul producţia fabricată, se clasifică după indiciul "fabricare". Astfel, o brutărie care produce şi realizează producţia în acelaşi loc va fi clasificată la fabricare.

Unităţile comerciale se atribuie la comerţ, dacă fabricarea producţiei se efectuează în altă unitate. Astfel, reţeaua de unităţi, care realizează pîinea fabricată la bucătărie se clasifică la comerţ.

Întreprinderile, combinatele (sau alte unităţi juridice) de producere a salamurilor, care efectuează comerţ cu amănuntul, unite după principiul fabricării şi realizării acestei producţii, dar care, la rîndul lor, comercializează producţia procurată la alţi producători prin acord, se clasifică în funcţie de unitate de producţie.

În cazul, cînd în cadrul unei unităţi produsele unui gen de activitate sînt utilizate de altul, genul integrat (utilizat) dispare, iar genul care integrează (utilizator) determină activitatea principală.

Exemplu:

Unitatea exercită următoarele genuri de activitate:

Activitatea A e integrată în D cu jumătate din producţia sa. Prin urmare, ţinînd cont de această integrare, în calitate de activitate principală va fi D.

Prioritatea dată producţiei utilizatoare nu reflectă însă întotdeauna ponderea creată pe valorile adăugate. De exemplu, fabricarea plapumelor prin tivirea marginilor unei stofe prezintă o valoare adăugată mai mică decît pregătirea premergătoare a ţesăturii. Însă, în cazul activităţii integrate, unitatea în cauză va fi reprezentată în fabricarea plapumelor, dar nu la ţesătorie.

V. REGULI DE STABILITATE

Dacă activitatea principală a unei unităţi e determinată conform regulilor din paragrafele precedente, dar au loc frecvente modificări în ceea ce priveşte ponderea valorii adăugate, a efectivului de lucrători, în funcţie de caracteristicile luate în considerare la determinarea activităţii principale, e necesar de a menţine acelaşi cod al activităţii principale atît timp, cît nu se produc schimbări semnificative în ponderile activităţilor exercitate.

În corespundere cu aceasta se aplică criteriile de stabilitate pentru menţinerea codului activităţii principale, pînă cînd divizarea diferitelor genuri de activitate exercitată nu va fi supusă unor schimbări esenţiale. În lipsa elementului care argumentează schimbarea activităţii (contopirea, reorganizarea etc.) regula constă în aceea, ca codul precedent al activităţii principale să se menţină pînă la confirmarea schimbării în termen de un an.

Clasificarea unităţilor statistice după activitatea principală ridică următoarele probleme:

– în I rînd, această clasificare corespunde unităţilor statistice, după cum sînt ele detaliate în CAEM, cu determinarea activităţii principale pe baza datelor prezentate de unităţi, care permite gruparea unor indicatori după criterii omogene comparabile în timp şi spaţiu;

– în al II rînd, atribuirea codului activităţii principale exercitate nu creează nici drepturi, nici obligaţiuni pentru întreprinderi, adică nu are efect juridic, ci numai economic;

– în al III rînd, dacă există litigii în legătură cu atribuirea codului de activitate principală şi unitatea în cauză se consideră clasificată incorect, ea are dreptul de a face cunoscut punctul său de vedere serviciilor de statistică, prezentînd datele sale informaţionale pentru determinarea mai corectă a apartenenţei la activitatea principală definită în CAEM.