Notă: Ratificat prin Legea R.Moldova nr.1411-XV din 24.10.2002
Acord de colaborare între Guvernul Republicii Moldova şi
Organizaţia Internaţională pentru Migraţiuni
din 21.03.2002
Publicat în ediţia oficială
"Tratate internaţionale", 2006, volumul 35, pag.469
* * *
Adoptat la Chişinău la 21 martie 2002
*În vigoare pentru Republica Moldova din 20 decembrie 2002.
Guvernul Republicii Moldova pe de o parte şi Organizaţia Internaţională pentru Migraţiuni (OIM), în continuare “Organizaţia”, pe de altă parte,
reamintind că Republica Moldova a devenit membru observator al Organizaţiei la 26 mai 1993,
dorind consolidarea şi dezvoltarea de mai departe a cooperării dintre Guvernul Republicii Moldova şi Organizaţie,
considerând că scopurile şi funcţiile Organizaţiei şi activităţile îndeplinite de Organizaţie şi de personalul ei îndreptăţesc acordarea de privilegii şi imunităţi Organizaţiei şi personalului ei în Republica Moldova, în majoritate identice celor acordate agenţiilor specializate ale Organizaţiei Naţiunilor Unite şi personalului lor,
au convenit asupra următoarelor:
Articolul 1
1) În conformitate cu deciziile relevante ale Organelor ei de Conducere şi în limitele fondurilor disponibile, Organizaţia va implementa în Republica Moldova programe şi activităţi privind migraţia, în special în următoarele domenii:
a) training, servicii consultative asupra politicilor migraţioniste, legislaţiei şi administrării şi alte activităţi legate de problemele migraţioniste privind crearea de capacităţi şi cooperarea tehnică;
b) asistenţă migraţionistă pentru refugiaţi, repatriaţi, persoane strămutate, şi alte persoane care au nevoie de asemenea asistenţă, cum ar fi reaşezarea, asistenţa medicală, cursuri lingvistice şi asistenţă de integrare;
c) asistenţă tehnică pentru combaterea traficanţilor de migranţi şi contrabandiştilor, returnarea şi asistenţa de reintegrare a victimelor;
d) promovarea returnării voluntare a solicitanţilor de azil care nu l-au obţinut şi altor străini cu şedere ilegală;
e) migraţia temporară şi permanentă a cetăţenilor moldoveni şi a străinilor;
f) reîntoarcerea resurselor umane calificate în Republica Moldova;
g) oricare altă cooperare convenită reciproc.
2) În scopul implementării programelor şi activităţilor sale, Organizaţia este autorizată să deschidă un oficiu în Republica Moldova şi să angajeze personalul necesar.
Articolul 2
În cazul când este necesar, detalii ale modalităţilor de cooperare între Părţi privitor la implementarea programelor indicate aici sau viitoare vor fi convenite prin corespondenţa dintre Părţi.
Articolul 3
1) Organizaţia se va bucura pe teritoriul Republicii Moldova de aceleaşi privilegii şi imunităţi ca cele acordate agenţiilor specializate ale Naţiunilor Unite în virtutea Convenţiei privind privilegiile şi imunităţile agenţiilor specializate din 21 noiembrie 1947.
2) Directorul General şi Vice-Directorul General ai Organizaţiei, pe de o parte, şi membrii personalului Organizaţiei, pe de altă parte, se vor bucura în Republica Moldova de aceleaşi privilegii şi imunităţi ca cele acordate şefilor executivi şi, respectiv, personalului agenţiilor specializate ale Naţiunilor Unite în virtutea Convenţiei privind privilegiile şi imunităţile agenţiilor specializate din 21 noiembrie 1947.
Articolul 4
Orice diferende între Părţi privind interpretarea sau aplicare prezentului Acord care nu sunt soluţionate amiabil prin negocieri, vor fi supuse pentru decizia finală arbitrării, la cererea uneia dintre Părţi: un arbitru va fi desemnat de către ministrul afacerilor externe al Republicii Moldova; un arbitru va fi desemnat de Directorul General al Organizaţiei, iar cei doi arbitri vor desemna un al treilea, care va fi preşedinte.
Articolul 5
Prevederile prezentului Acord pot fi amendate sau revizuite în orice timp prin consimţământul scris reciproc al Părţilor. Negocieri în acest sens vor fi iniţiate la cererea oricăreia dintre Părţi. Amendările şi revizuirile vor intra în vigoare în conformitate cu prevederile articolului 6.
Articolul 6
Prezentul Acord va intra în vigoare la data primirii notificării de către Guvernul Republicii Moldova despre îndeplinirea procedurilor interne necesare pentru intrarea Acordului în vigoare. Acordul se va aplica temporar din data semnării.
Articolul 7
Prezentul Acord va înceta să se aplice la expirarea a douăsprezece luni după ce una din Părţi a notificat în scris celeilalte Părţi despre decizia sa de a denunţa Acordul.
Întru confirmare subsemnaţii, împuterniciţi în modul corespunzător în acest scop, au semnat prezentul Acord.
Întocmit la Chişinău, la 21 martie 2002, în două exemplare originale în limbile moldovenească şi engleză, ambele texte fiind egal autentice. În cazul apariţiei divergenţelor, textul în limba engleză va prevala.
