vineri, 1 martie 2013
24/01.03.2013 Lege pentru modificarea articolului 20 din Legea nr.61-XVI din 16 martie 2007 privind activitatea de audit

L E G E

pentru modificarea articolului 20 din Legea nr.61-XVI

din 16 martie 2007 privind activitatea de audit

 

nr. 24  din  01.03.2013

 

Monitorul Oficial nr.64-68/207 din 29.03.2013

 

* * *

Parlamentul adoptă prezenta lege organică.

 

Articol unic. – La articolul 20 alineatul (3) din Legea nr.61-XVI din 16 martie 2007 privind activitatea de audit (republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2012, nr.72–75, art.230), litera b) va avea următorul cuprins:

“b) să aibă vechime în muncă de cel puţin 3 ani în domeniul economico-financiar sau juridic, din care:

- cel puţin 6 luni ca stagiar în activitatea de audit sub îndrumarea unui auditor – pentru persoanele care au activat cel puţin 2 ani în calitate de angajaţi ai instituţiilor publice şi private în subdiviziunile de evidenţă contabilă, audit, juridice, control financiar şi/sau fiscal, revizie şi inspectare, precum şi în subdiviziunile cu funcţii de elaborare şi/sau implementare a actelor legislative şi/sau normative în domeniile evidenţă contabilă, audit, control financiar şi/sau fiscal, revizie şi inspectare;

- cel puţin 2 ani ca stagiar în activitatea de audit sub îndrumarea unui auditor – pentru alte persoane decît cele menţionate la prima liniuţă;”.

 

PREŞEDINTELE PARLAMENTULUI Marian LUPU

Chişinău, 1 martie 2013.
Nr.24.