L E G E
pentru modificarea Codului contravenţional al Republicii
Moldova nr.218-XVI din 24 octombrie 2008
nr. 175 din 12.07.2013
Monitorul Oficial nr.167-172/538 din 02.08.2013
* * *
Parlamentul adoptă prezenta lege organică.
Articol unic. – Codul contravenţional al Republicii Moldova nr.218-XVI din 24 octombrie 2008 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2009, nr.3–6, art.15), cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:
1. În cuprinsul codului, sintagmele “colaboratorul organului afacerilor interne” şi “lucrătorul organului afacerilor interne” se înlocuiesc cu sintagma “angajatul cu statut special al Ministerului Afacerilor Interne”.
2. La articolul 37 alineatul (7) şi la articolul 38 alineatul (6), textul “efectivului atestat al organelor afacerilor interne” se înlocuieşte cu textul “angajaţilor cu statut special ai Ministerului Afacerilor Interne”.
3. La articolul 157 alineatul (9) şi la articolul 362 alineatul (1), textul “organele de” se exclude.
4. La articolul 400:
titlul articolului va fi:
“Articolul 400. Ministerul Afacerilor Interne”;
la alineatele (1) şi (4), textul “organele afacerilor interne” se înlocuieşte cu cuvîntul “poliţie”;
alineatul (2) va avea următorul cuprins:
“(2) Sînt în drept să examineze cauze contravenţionale şi să aplice sancţiuni în limitele competenţei şefii de direcţii şi adjuncţii lor, şefii inspectoratelor de poliţie şi adjuncţii lor, şefii secţiilor de poliţie, şefii sectoarelor de poliţie, şefii posturilor de poliţie, ofiţerii principali de sector, ofiţerii superiori de sector, ofiţerii de sector, angajaţii secţiilor securitate publică, angajaţii serviciilor patrulare, angajaţii secţiilor supraveghere transport şi circulaţie rutieră, angajaţii serviciilor supraveghere tehnică şi accidente rutiere ale inspectoratelor de poliţie, angajaţii Inspectoratului naţional de patrulare şi ai Inspectoratului naţional de investigaţii din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei.”
5. La articolul 426 alineatul (4), textul “lucrătorii organelor de menţinere a ordinii publice” se înlocuieşte cu textul “angajaţii subdiviziunilor specializate de menţinere a ordinii şi securităţii publice din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei”.
6. La articolul 431 alineatul (41), textul “organelor afacerilor interne” se înlocuieşte cu cuvîntul “poliţiei”.
7. Articolul 433 alineatul (2):
litera a) va avea următorul cuprins:
“a) poliţie;”
la litera b), sintagma “Serviciul de grăniceri” se înlocuieşte cu sintagma “Poliţia de frontieră”.
8. La articolul 437 alineatul (2), textul “organul de” se exclude.
9. Articolul 439:
la alineatul (1), textul “pe teritoriul organului de poliţie” se înlocuieşte cu textul “la subdiviziunea de poliţie cea mai apropiată de locul constatării contravenţiei”;
la alineatele (2) şi (3), cuvîntul “organului” se înlocuieşte cu cuvîntul “subdiviziunii”.
PREŞEDINTELE PARLAMENTULUI | Igor CORMAN
|
Chişinău, 12 iulie 2013. | |
Nr.175. |
