miercuri, 16 aprilie 2014
74/16.04.2014 Lege pentru modificarea unor acte legislative

L E G E

pentru modificarea unor acte legislative

 

nr. 74  din  16.04.2014

 

Monitorul Oficial nr.147-151/331 din 06.06.2014

 

* * *

Parlamentul adoptă prezenta lege organică.

 

Art.I. – La articolul II alineatul (1) din Legea nr.119 din 18 iunie 2010 pentru modificarea şi completarea Codului electoral nr.1381-XIII din 21 noiembrie 1997 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2010, nr.108-109, art.332), cu modificările ulterioare, litera b) se abrogă.

 

Art.II. – Articolul 1, articolul 22 literele g) şi s), articolul 30 litera i), articolul 381 şi articolul 39 din Codul electoral nr.1381-XIII din 21 noiembrie 1997, în redacţia Legii nr.119 din 18 iunie 2010, în partea ce ţine de Registrul de stat al alegătorilor şi de listele electorale, se pun în aplicare de la data intrării în vigoare a prezentei legi.

 

Art.III. – Comisia Electorală Centrală va întreprinde măsurile necesare pentru implementarea Registrului de stat al alegătorilor către următoarele alegeri şi va asigura informarea funcţionarilor electorali, a alegătorilor şi a altor subiecţi vizaţi privind noile prevederi ale legislaţiei electorale.

 

PREŞEDINTELE PARLAMENTULUIIgor CORMAN

Chişinău, 16 aprilie 2014.
Nr.74.