MINISTERUL FINANŢELOR Regulament cu privire la procedura de încheiere, acţiune şi reziliere a Acordului privind scutirea de plata impozitului pe venit a întreprinderilor în al căror capital social investiţiile străine depăşesc suma echivalentă cu 2 milioane de dolari S.U.A. din 21.05.2004 Monitorul Oficial al R.Moldova nr.105-107/231 din 02.07.2004 * * * Abrogat: 07.10.2005 Hotărîrea Guvernului nr.1030 din 03.10.2005 APROBAT: ÎNREGISTRAT: MINISTRUL FINANŢELOR MINISTRUL JUSTIŢIEI AL REPUBLICII MOLDOVA AL REPUBLICII MOLDOVA ________ ZINAIDA GRECIANÎI ___________VASILE DOLGHIERU NR.06 DIN 21.05.2004 NR.373 DIN 15.06.2004 Regulamentul cu privire la procedura de încheiere, acţiune şi reziliere a Acordului privind scutirea de plata impozitului pe venit a întreprinderilor în al căror capital social investiţiile străine depăşesc suma echivalentă cu 2 milioane de dolari S.U.A. (în continuare - Regulament) este elaborat şi aprobat de Ministerul Finanţelor întru executarea prevederilor alin.(19) art.24 al Legii pentru punerea în aplicare a titlurilor I si II ale Codului fiscal nr.1164-XIII din 24 aprilie 1997 (în continuare - Lege). I. Dispoziţii generale 1. Prezentul Regulament se extinde asupra agenţilor economici, în al căror capital social investiţiile străine depăşesc suma echivalentă cu 2 milioane dolari S.U.A., după constituirea capitalului social în modul prevăzut de legislaţie şi declararea primului venit. 2. În conformitate cu prevederile alin.(19) art.24 al Legii, întreprinderile în al căror capital social investiţiile străine depăşesc suma echivalentă cu 2 milioane de dolari S.U.A., după constituirea capitalului social în modul prevăzut de legislaţie şi declararea primului venit se scutesc de plata impozitului pe venit pe parcursul a 3 ani consecutivi, începînd cu prima zi a anului în care a fost încheiat acordul de scutire de impozit cu Inspectoratul Fiscal Principal de Stat pe lîngă Ministerul Finanţelor (în continuare - I.F.P.S.) în conformitate cu un regulament aprobat de Ministerul Finanţelor. Scutirea menţionată se acordă dacă se respectă cumulativ următoarele condiţii: a) în fiecare an în care contribuabilul beneficiază de scutire la plata impozitului, cel puţin 80% din suma impozitului pe venit, calculată şi nevărsată la buget, se investesc în dezvoltarea producţiei proprii ori în programe de stat sau ramurale de dezvoltare a economiei naţionale; b) aceste întreprinderi nu au datorii la bugetul public naţional, inclusiv la creditele acordate de Ministerul Finanţelor, şi datorii la creditele acordate cu garanţie de stat; c) aceste întreprinderi nu au beneficiat şi/sau nu beneficiază de facilităţile prevăzute la alin.(3), (4), (5), (14), (15) ale art.24 din Legea pentru punerea în aplicare a titlurilor I şi II ale Codului fiscal şi la art.49 alin.(2), (3), (4), (11) din Codul fiscal. II. Noţiuni generale 3. În scopul prezentului Regulament sînt utilizate următoarele noţiuni generale. 3.1. Investiţie străină conform art.3 al Legii cu privire la investiţiile în activitatea de întreprinzător nr.81-XV din 18 martie 2004 reprezintă investiţie efectuată de un investitor străin în activitatea de întreprinzător desfăşurată în Republica Moldova, inclusiv veniturile provenite din investiţia sa şi reinvestite în Republica Moldova. 3.2. Investiţie conform art.3 al Legii cu privire la investiţiile în activitatea de întreprinzător nr.81-XV din 18 martie 2004 reprezintă totalitate de bunuri (active) depuse în activitatea de întreprinzător pe teritoriul Republicii Moldova pentru a se obţine venit. 3.3. Dezvoltarea producţiei proprii reprezintă măsurile întreprinse de către întreprindere în sensul suportării cheltuielilor de către întreprindere, care au ca scop producerea unor noi tipuri de producţie (acordarea unor noi tipuri de lucrări, servicii) sau extinderea volumului existent de producţie (lucrări, servicii). În special, la aceste cheltuieli se atribuie cheltuielile suportate pentru procurarea mijloacelor fixe legate nemijlocit de procesul de producţie ori prestare a serviciilor, activelor materiale în curs de execuţie, reparaţie şi cheltuielile capitale ulterioare întru ameliorarea suplimentară a mijloacelor fixe, cheltuielile suportate pentru procurarea proprietăţii materiale şi nemateriale şi alte tipuri de cheltuieli efectuate în scopul producerii unor noi tipuri de producţie sau acordarea unor noi tipuri de servicii, lucrări sau extinderea volumului existent de producţie (lucrări, servicii), de asemenea la majorarea volumelor producţiei fabricate şi comercializate, precum şi serviciilor prestate. Se va considera investiţie în dezvoltarea producţiei proprii procurarea şi achitarea efectivă a valorii mijloacelor fixe, activelor materiale în curs de execuţie etc. de către agentul economic, beneficiar al scutirii. 3.4. Suma investită în programe de stat sau ramurale de dezvoltare a economiei naţionale reprezintă suma cheltuielilor întreprinderii care au ca scop finanţarea diferitor programe de stat şi ramurale de dezvoltare a anumitor laturi ale economiei naţionale. 3.5. Declararea primului venit reprezintă prezentarea de către întreprindere la organele abilitate pentru perioada de gestiune vizată a raportului financiar, care conţine informaţie din evidenţa financiară a întreprinderii despre venitul obţinut în perioada respectivă. 3.6. Datorii la bugetul public naţional reprezintă datoriile agenţilor economici privind orice obligaţie fiscală şi contribuţii faţă de bugetul public naţional pentru perioadele fiscale anterioare. Obligaţiile curente a căror termen de stingere nu a expirat nu se califică drept datorii la bugetul public naţional în sensul prezentului Regulament. 3.7. Facilitate (înlesnire) fiscală conform pct.14) art.12 din Titlul II al Codului fiscal nr.1163-XIII din 24.04.1997 reprezintă suma impozitului pe venit nevărsată la buget ca rezultat al utilizării scutirii parţiale sau totale ori utilizarea de cote reduse. III. Condiţii generale privind scutirea de plata impozitului pe venit 4. Agenţii economici, menţionaţi la pct.1 al prezentului Regulament, care solicită scutirea de plata impozitului pe venit sînt obligaţi să se conformeze următoarelor condiţii: a) în capitalul social cota-parte a investiţiilor străine depăşeşte suma echivalentă cu 2 milioane de dolari S.U.A. conform cursului oficial al Leului moldovenesc faţă de Dolarul S.U.A., stabilit de Banca Naţională a Moldovei la data efectuării efective a investiţiilor cu condiţia că, la momentul solicitării scutirii mărimea capitalului social constituit în modul respectiv nu a fost diminuată; b) a fost constituit capitalul social în modul prevăzut de legislaţie şi declarat primul venit; c) la data semnării Acordului nu au datorii la creditele acordate de Ministerul Finanţelor şi datorii la creditele, care le-au fost acordate cu garanţie de stat; d) la data depunerii cererii şi pînă la data semnării Acordului nu au şi nu vor admite datorii la bugetul public naţional; e) pînă şi la data depunerii cererii şi pînă la data semnării Acordului nu au beneficiat şi/sau nu beneficiază de facilităţile prevăzute la alin.(3), (4), (5), (14), (15) ale art.24 din Legea pentru punerea în aplicare a titlurilor I şi II ale Codului fiscal nr.1164-XIII din 24.04.1997 şi la art.49 alin.(2), (3), (4), (11) din Codul fiscal nr.1163-XIII din 24.04.1997. 5. La respectarea condiţiilor menţionate la pct.4 al prezentului Regulament, agentul economic urmează să prezinte la I.F.P.S. cererea, conform modelului prezentat în Anexa nr.1 la prezentul Regulament. 6. Agenţii economici, specificaţi la pct.1 al prezentului Regulament, concomitent cu cererea menţionată la pct.5 al prezentului Regulament, sînt obligaţi să prezinte la I.F.P.S. următoarele documente: a) copia contractului de constituire şi a statutului; b) documentele ce confirmă constituirea şi completarea capitalului social cu suma investiţiilor străine care depăşeşte suma echivalentă cu 2 milioane de dolari S.U.A.; c) copia bilanţului contabil pentru anul, în care s-a constituit capitalul social în mărimea indicată la pct.4 lit.a), precum şi pentru perioada gestionară, în care s-a depus cererea pentru acordarea scutirii, precum şi copia raportului financiar în care s-a declarat primul venit; d) copia avizului, eliberat de către Ministerul Finanţelor al Republicii Moldova nu mai tîrziu de 5 zile înainte de depunerea cererii, prin care se confirmă prezenţa sau absenţa creditelor acordate de Ministerul Finanţelor şi a celor acordate cu garanţii de stat, angajate de către agentul economic, solicitant al scutirii, precum şi a datoriilor aferente creditelor menţionate; e) Certificatul privind lipsa sau existenţa restanţelor faţă de bugetul public naţional (Anexa nr.1 la Ordinul I.F.P.S. nr.160 din 4 octombrie 2002), eliberat de organul fiscal în raza căruia se deserveşte agentul economic mai tîrziu de 5 zile înainte de depunerea cererii, cu anexarea fişei contului personal al contribuabilului, precum şi certificatul similar eliberat de Departamentul Vamal al Republicii Moldova vis-a-vis de plăţile vamale administrate de Departamentul în cauză; f) copia avizului, eliberat de către Ministerul Economiei al Republicii Moldova, în care este menţionată denumirea programului de stat şi/sau ramural de dezvoltare a economiei naţionale, în care se vor efectua investiţiile, în caz de efectuare a asemenea investiţii; g) Planul de măsuri privind utilizarea sumei facilităţilor în scopul dezvoltării producţiei proprii ori în programe de stat sau ramurale de dezvoltare a economiei naţionale, cu descrierea detaliată a măsurilor ce vor fi întreprinse, precum şi termenii planificaţi de utilizare a sumei facilităţii conform Planului prezentat al măsurilor necesar a fi întreprinse. 7. Cererea şi documentele anexate se recepţionează de către Secţia Secretariat şi Protocol a I.F.P.S. 8. Cererea cu privire la acordarea scutirii şi documentele anexate urmează a fi examinate de către I.F.P.S. în termen de 15 zile de la data înregistrării cererii, sau în cazul necesităţii examinării suplimentare în termen de o lună. În cazul refuzului întemeiat al I.F.P.S. de a acorda scutirea, respectiv neîncheierea Acordului cu agentul economic se adoptă decizia şefului (şefului adjunct al) I.F.P.S. privind refuzul de acordare a acestei scutiri (în continuare - Decizia), care se perfectează conform formei prezentate în Anexa nr.2 la prezentul Regulament. În cazul acceptării acordării scutirii la plata impozitului pe venit de către I.F.P.S. nu este necesară emiterea a oricărei decizii a şefului (şefului adjunct al) I.F.P.S. La examinarea cererii şi a documentelor anexate I.F.P.S. este obligat, utilizînd informaţia disponibilă, să verifice dacă agentul economic solicitant al scutirii nu a beneficiat şi/sau nu beneficiază de facilităţile prevăzute la alin.(3), (4), (5), (14), (15) ale art.24 din Legea pentru punerea în aplicare a titlurilor I şi II ale Codului fiscal nr.1164-XIII din 24.04.1997 şi la art.49 alin.(2), (3), (4), (11) din Codul fiscal nr.1163-XIII din 24.04.1997. Despre rezultatele examinării cererii şi a documentelor anexate prezentate de către agentul economic, acesta urmează a fi înştiinţat în termen de 5 zile de la data acceptării acordării scutirii sau data emiterii Deciziei privind refuzul de acordare a scutirii prin expedierea sau înmînarea unui Aviz (forma tipizată a avizului - Anexa nr.3 la prezentul Regulament). 9. Decizia privind refuzul de a încheia Acordul poate fi contestată în modul general stabilit prin Titlul V al Codului fiscal. 10. În cazul în care, în urma examinării contestării privind dezacordul cu Decizia şefului I.F.P.S. privind refuzul de a încheia Acordul, depuse de persoanele indicate la pct.1 al prezentului Regulament, sau în rezultatul atacării în instanţă de judecată a Deciziei respective, s-a depistat faptul cu privire la refuzul neîntemeiat, în Acordul care urmează a fi încheiat se indică termenul scutirii în conformitate cu pct.14 al prezentului Regulament. IV. Modul de întocmire a Acordului privind scutirea de plata impozitului pe venit, precum şi de executare a acestuia 11. Scutirea de plata impozitului pe venit pe parcursul a 3 ani consecutivi se obţine de către agenţii economici menţionaţi la pct.1 al prezentului Regulament în baza Acordului încheiat între agentul economic şi I.F.P.S. Acordul se semnează pe de o parte - de I.F.P.S., în persoana şefului sau adjunctului său şi pe de altă parte - de contribuabil, în persoana conducătorului. 12. Acordul se întocmeşte conform Formularului-tip, stabilit în Anexa nr.4 la prezentul Regulament. 13. În cazul încheierii Acordului respectiv, termenul privind scutirea de plata impozitului pe venit se acordă începînd cu prima zi a anului în care a fost încheiat Acordul. 14. Prin derogare de la prevederile pct.13 al prezentului Regulament în cazul indicat în pct.10 al acestuia, termenul privind scutirea se stabileşte începînd cu prima zi a perioadei fiscale, în care a fost adoptată Decizia privind refuzul de acordare a scutirii sau începînd cu prima zi a perioadei fiscale ce urmează după perioada fiscală în care a fost adoptată Decizia privind refuzul de acordare a scutirii, perioada urmînd a fi stabilită de comun acord între I.F.P.S. şi agentul economic. 15. Acordul se perfectează în 2 exemplare, unul dintre care se eliberează solicitantului (agentului economic), iar al doilea se păstrează la I.F.P.S. 16. I.F.P.S. efectuează controlul asupra corectitudinii determinării impozitului pe venit şi a utilizării sumelor facilităţii la impozitul pe venit în scopurile stabilite prin prezentul Regulament, precum şi respectarea de către contribuabil a obligaţiilor stabilite în Acord şi a datelor reflectate în Cererea privind solicitarea de acordare a scutirii de plata impozitului pe venit. 17. În cazul în care, agentul economic beneficiază de scutire, prima perioadă fiscală de beneficiere a scutirii fiind aceeaşi în care a fost încheiat Acordul, însă pe parcursul perioadei a aceluiaşi an (pînă la data încheierii Acordului) a achitat impozitul pe venit în rate conform prevederilor art.84 din Codul fiscal, urmează de condus de prevederile art.176 din Codul fiscal "Restituirea sumei plătite în plus şi a sumei care, conform legislaţiei fiscale, urmează a fi restituită". 18. Suma ce constituie nu mai puţin de 80% din suma impozitului pe venit, calculată şi nevărsată la buget, rămasă la dispoziţia agentului economic, se utilizează pentru dezvoltarea producţiei proprii ori în programe de stat sau ramurale de dezvoltare a economiei naţionale în fiecare an în care contribuabilul beneficiază de scutire la plata impozitului. 19. În cazul efectuării unor modificări la Planul de măsuri privind utilizarea sumei facilităţilor agentul economic este obligat să coordoneze cu I.F.P.S. modificările necesar a fi operate cu indicarea lor în Suplimentul la Acord, semnat de părţile contractante (Anexa nr.5 la prezentul Regulament). 20. În cazul în care, în rezultatul controlului fiscal, efectuat la agentul economic pentru perioada în care se acordă scutirea, s-a stabilit diminuarea venitului impozabil, atunci agentul economic este absolvit de răspundere pentru încălcarea comisă cu condiţia că, suma îndreptată la dezvoltarea producţiei proprii ori în programe de stat sau ramurale de dezvoltare a economiei naţionale conform pct.18 al prezentului Regulament nu va fi mai mică decît 80 la sută din suma impozitului pe venit determinată în rezultatul controlului efectuat. În caz contrar, obligaţia Contribuabilului, prevăzută la lit.a) pct.23 al prezentului Regulament se consideră încălcată şi respectiv urmează a fi aplicate prevederile stabilite prin pct.24 al prezentului Regulament. V. Drepturile şi obligaţiile Părţilor participante la Acord 21. Drepturile I.F.P.S. şi a Contribuabilului sînt reglementate de legislaţia în vigoare. Acordul se încheie în baza alin.(19) art.24 al Legii între I.F.P.S., în persoana şefului I.F.P.S. sau adjunctului său şi pe de altă parte de către agentul economic, solicitant al scutirii (în continuare - Contribuabil), în persoana conducătorului său. V.I. Obligaţiile I.F.P.S. 22. În conformitate cu alin.(19) art.24 al Legii pentru punerea în aplicare a titlurilor I şi II ale Codului fiscal nr.1163-XIII din 24 aprilie 1997, ţinînd cont de modificările şi completările ulterioare, I.F.P.S. scuteşte Contribuabilul de plata impozitului pe venit pe un termen de trei ani, indicat în Acordul privind scutirea de plata impozitului pe venit. V.II. Obligaţiile Contribuabilului 23. Contribuabilul este obligat să: a) investească cel puţin 80 la sută din suma impozitului pe venit, calculată şi nevărsată la buget în dezvoltarea producţiei proprii ori în programe de stat sau ramurale de dezvoltare a economiei naţionale în fiecare an în care contribuabilul beneficiază de scutire la plata impozitului în conformitate cu pct.18 al prezentului Regulament; b) menţină în capitalul social al său cota-parte a investiţiilor străine în sumă ce depăşeşte echivalentul a 2 milioane de dolari S.U.A. (recalculată la data efectuării efective a investiţiilor) pe parcursul perioadei de beneficiere a scutirii; c) nu admită prezenţa datoriilor pentru creditele acordate de Ministerul Finanţelor şi a datoriilor la creditele acordate cu garanţie de stat; d) nu admită prezenţa datoriilor la bugetul public naţional; e) prezinte I.F.P.S. Planul de măsuri privind utilizarea sumei facilităţilor, cu descrierea detaliată a măsurilor ce vor fi întreprinse, precum şi termenii planificaţi de utilizare a sumei facilităţii conform Planului prezentat a măsurilor necesar a fi întreprinse, cu coordonarea obligatorie cu organul fiscal a modificărilor necesar a fi operate la acest Plan cu indicarea lor în Suplimentul la prezentul Acord (Anexa nr.5 la prezentul Regulament); f) utilizeze suma scutirii acordată la plata impozitului pe venit întocmai conform Planului de măsuri; g) prezinte anual Declaraţia cu privire la impozitul pe venit a persoanei ce practică activitatea de întreprinzător şi alte dări de seamă în termenii şi modul stabilit prin instrucţiunile I.F.P.S. pe parcursul perioadei de beneficiere a scutirii; h) menţină activitatea de întreprinzător pe parcursul perioadei de acordare a scutirii prevăzute în Acord; i) ţină evidenţa financiară în strictă conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare conform modului general stabilit. VI. Rezilierea Acordului privind scutirea de plata impozitului pe venit şi consecinţele nerespectării prevederilor Acordului 24. Acordul privind scutirea de plata impozitului pe venit se reziliază unilateral de către I.F.P.S. în cazurile în care, contribuabilul nu respectă una sau mai multe din obligaţiile sale, stipulate la capitolul V.II al prezentului Regulament, suma impozitului pe venit lăsată la dispoziţia agentului economic, pe întreaga perioadă de valabilitate a Acordului, urmînd a fi vărsată la buget integral, cu aplicarea sancţiunilor fiscale prevăzute de legislaţia în vigoare. 25. La lichidarea întreprinderii cu investiţii străine pînă la expirarea termenului, pentru care a fost acordată scutirea, impozitul pe venit se varsă la buget în mărimea sumei scutirii de plata impozitului pe venit de care a beneficiat agentul economic pînă la lichidare. 26. Pentru neprezentarea Declaraţiei cu privire la impozitul pe venit a persoanei ce practică activitatea de întreprinzător şi a altor dări de seamă de către agentul economic - beneficiar al scutirii, se aplică inclusiv şi sancţiunile administrative prevăzute prin Codul cu privire la contravenţiile administrative, aprobat prin Legea RSS Moldoveneşti din 29 martie 1985, precum şi sancţiunile prevăzute prin Titlul V al Codului fiscal. VII. Dispoziţii finale şi tranzitorii 27. Agenţii economici, care beneficiază de facilitatea la plata impozitului pe venit în condiţiile prezentului Regulament, nu pot beneficia concomitent şi de alte facilităţi la plata impozitului pe venit în baza alin.(19) art.24 al Legii pentru punerea în aplicare a titlurilor I şi II ale Codului fiscal nr.1163-XIII din 24 aprilie 1997. Anexa nr.1 la Regulamentul cu privire la procedura de încheiere, acţiune şi reziliere a Acordului privind scutirea de plata impozitului pe venit a întreprinderilor în al căror capital social investiţiile străine depăşesc suma echivalentă cu 2 milioane de dolari S.U.A Nr. __ din _____________ 2004 Şefului I.F.P.S.________________________________ (numele, prenumele) de la __________________________________________ (denumirea agentului economic, codul fiscal) ________________________________________________ (adresa juridică) în persoana conducătorului Dl (Dna) ____________ (numele, prenumele) Cerere În baza art.24 alin.(19) al Legii pentru punerea în aplicare a titlurilor I si II ale Codului fiscal, nr.1164-XIII din 24 aprilie 1997 ________________________________________________________________________ (denumirea agentului economic) solicit acordarea scutirii de plata impozitului pe venit pe o perioadă de 3 ani de la _____ pînă la _____. (se indică perioada pentru care se solicită scutirea) Respectăm condiţiile înaintate potenţialilor beneficiari ai scutirii de plata impozitului pe venit, şi anume: (se completează compartimentul respectiv)* 1.1 În capitalul social cota-parte a investiţiilor străine în echivalentul dolari S.U.A. constituie ___________ lei moldoveneşti, sau ____________ dolari S.U.A., cursul BNM la data _____________ ; 1.2 Capitalul social a fost constituit la data ____________ în mărime de _____________lei; 1.3 Primul venit în mărime de ___________ lei a fost declarat la data ______________. 1.4 Genul de activitate practicat _________________________________. 1.5 Restanţa la bugetul public naţional: există nu există. (se subliniază cuvîntul respectiv) 1.6 Credite acordate de Ministerul Finanţelor sau primite cu garanţie de stat: există nu există. (se subliniază cuvîntul respectiv) 1.7 Nu am beneficiat şi/sau nu beneficiem de facilităţile prevăzute la alin.(3), (4), (5), (14), (15) ale art.24 din Legea pentru punerea în aplicare a titlurilor I şi II ale Codului fiscal nr.1164-XIII din 24.04.1997 şi la art.49 alin.(2), (3), (4), (11) din Codul fiscal nr.1163-XIII din 24.04.1997. 1.8 Planul de măsuri privind utilizarea sumei facilităţilor Nr.__________ din ___________. (numărul eliberat de agentul economic) Documentele, ce confirmă dreptul de a beneficia de scutire se anexează (se enumără lista documentelor prezentate): - - - Confirmăm veridicitatea datelor din documentele enumerate mai sus şi recunoaştem faptul că, în cazul determinării de către organul fiscal a neveridicităţii acestor date vom fi sancţionaţi în conformitate cu legislaţia în vigoare. Conducătorul ____________________ ____________________ (numele, prenumele) L.Ş. (semnătura) Contabilul-şef __________________ ____________________ (numele, prenumele) (semnătura) Data ___________________ Data primirii cererii la I.F.P.S. __________________ 200__ Nr. de înregistrare__________________ L.Ş. Anexa nr.2 la Regulamentul cu privire la procedura de încheiere, acţiune şi reziliere a Acordului privind scutirea de plata impozitului pe venit a întreprinderilor în al căror capital social investiţiile străine depăşesc suma echivalentă cu 2 milioane de dolari S.U.A Nr. __ din _____________ 2004 INSPECTORATUL FISCAL PRINCIPAL ГЛАВНАЯ ГОСУДАРСТВЕННАЯ DE STAT DE PE LÎNGĂ НАЛОГОВАЯ ИНСПЕКЦИЯ MINISTERUL FINANŢELOR ПРИ МИНИСТЕРСТВЕ ФИНАНСОВ AL REPUBLICII MOLDOVA РЕСПУБЛИКИ МОЛДОВА 2005, or.Chişinău, str.Cosmonauţilor, 9, 2005, г.Кишинев, ул.Космонавтов, 9 tel. 22-06-93 DECIZIA nr. ___ din _____________ 200 _ cu privire la refuzul privind acordarea scutirii de plata impozitului pe venit În baza împuternicirilor atribuite prin alin.(19) al art.24 al Legii pentru punerea în aplicare a titlurilor I şi II ale Codului fiscal nr.1164-XIII din 24 aprilie 1997, DECID: 1. Refuz acordarea ________________________________________________ (denumirea agentului economic, cod fiscal) scutirii de plata impozitului pe venit în conformitate cu cererea prezentată (nr. de înregistrare la I.F.P.S. _____ din _______ 200 _.) pentru perioada de la _______________ pînă la ______________________. 2. Prezenta Decizie poate fi contestată în modul stabilit de legislaţia în vigoare. Şeful I.F.P.S. ___________________ _____L.Ş._____________ (numele, prenumele) (semnătura) Anexa nr.3 la Regulamentul cu privire la procedura de încheiere, acţiune şi reziliere a Acordului privind scutirea de plata impozitului pe venit a întreprinderilor în al căror capital social investiţiile străine depăşesc suma echivalentă cu 2 milioane de dolari S.U.A Nr. __ din _____________ 2004 INSPECTORATUL FISCAL PRINCIPAL ГЛАВНАЯ ГОСУДАРСТВЕННАЯ DE STAT DE PE LÎNGĂ НАЛОГОВАЯ ИНСПЕКЦИЯ MINISTERUL FINANŢELOR ПРИ МИНИСТЕРСТВЕ ФИНАНСОВ AL REPUBLICII MOLDOVA РЕСПУБЛИКИ МОЛДОВА 2005, or.Chişinău, str.Cosmonauţilor, 9, 2005, г.Кишинев, ул.Космонавтов, 9 tel. 22-06-93 ___ ___________ 200__ Nr.____________ Conducătorului agentului economic _________________________________ (denumirea, codul fiscal) _________________________________ (adresa juridică) Dlui (dnei)______________________ (numele, prenumele) AVIZ Inspectoratul Fiscal Principal de Stat Vă informează că în rezultatul examinării cererii Dvs. Nr.___ din ______ şi a documentelor anexate: - s-a acceptat acordarea scutirii de plata impozitului pe venit; - prin Decizia Şefului (Şefului adjunct al) I.F.P.S. nr.____ din ___________ 200__ s-a hotărît de a refuza acordarea scutirii de plata impozitului pe venit. (de subliniat cuvîntele respective) Pentru semnarea Acordului privind scutirea de plata impozitului pe venit, care se va încheia între Dvs. şi I.F.P.S., Vă invităm să fiţi prezenţi la I.F.P.S., situat pe adresa _______________ la ___ ___________ 200 _ , ora _____. Refuzul* de acordare a scutirii de plată a impozitului pe venit a fost condiţionat de faptul că, agentul economic ______________________ (denumirea, codul fiscal) nu corespunde cerinţelor înaintate către beneficiarii potenţiali ai scutirii, şi anume (se enumeră): 1) _______________________________________ 2) _______________________________________ 3) _______________________________________ ------------------- Notă*: se completează în cazul refuzului de acordare a scutirii la plata impozitului pe venit. Şeful I.F.P.S. ___________________ ___________L.Ş._________ (numele, prenumele) (semnătura) Anexa nr.4 la Regulamentul cu privire la procedura de încheiere, acţiune şi reziliere a Acordului privind scutirea de plata impozitului pe venit a întreprinderilor în al căror capital social investiţiile străine depăşesc suma echivalentă cu 2 milioane de dolari S.U.A Nr. __ din _____________ 2004 ACORD PRIVIND SCUTIREA DE PLATA IMPOZITULUI PE VENIT mun.Chişinău "___" _____________200_ Nr. ___________________ Prezentul Acord este încheiat în baza alin.(19) art.24 al Legii pentru punerea în aplicare a titlurilor I şi II ale Codului fiscal nr.1164-XIII din 24 aprilie 1997 cu completările şi modificările ulterioare, precum şi în urma examinării Cererii prezentate I.F.P.S. pe data de ________200__ înregistrate sub numărul _______, şi adoptării de către Şeful (Şeful adjunct al) I.F.P.S. a Deciziei nr.____ din ___________ 200__ cu privire la acordarea scutirii de plata impozitului pe venit. I. PĂRŢILE ACORDULUI 1.1. I.F.P.S. în persoana __________________________________________ (numele, prenumele Şefului (Şefului adjunct al) I.F.P.S.) pe de o parte şi, 1.2. Agentul economic ____________________________________________ cu (denumirea agentului economic) sediul în localit. _____________________ str. _______________, nr. ________, telefon nr. ___________, fax nr. ___________________, cod fiscal _________, în persoana ___________________ (în continuare - (numele, prenumele conducătorului) Contribuabil) pe de altă parte, au încheiat prezentul Acord privind scutirea de plata impozitului pe venit, în condiţiile care urmează. II. OBIECTUL ACORDULUI 2.1. Obiectul Acordului constituie scutirea Contribuabilului de plata impozitului pe venit pe parcursul a 3 (trei) ani de zile. 2.2. Suma scutirii de plata impozitului pe venit se determină în baza Declaraţiei cu privire la impozitul pe venit a persoanei ce practică activitatea de întreprinzător pentru anul fiscal respectiv, pe parcursul căruia Contribuabilul beneficiază de scutire. III. TERMENELE DE ACORDARE A SCUTIRII DE PLATA IMPOZITULUI PE VENIT 3. Scutirea de plata impozitului pe venit se acordă Contribuabilului timp de 3 ani de la ____________ 200__ pînă la __________ 200__. IV. DREPTURILE ŞI OBLIGAŢIILE PĂRŢILOR 4. Drepturile I.F.P.S. şi ale Contribuabilului sînt reglementate de legislaţia în vigoare. IV.I. OBLIGAŢIILE I.F.P.S. 4.1. În conformitate cu alin.(19) art.24 al Legii pentru punerea în aplicare a titlurilor I şi II ale Codului fiscal nr.1164-XIII din 24 aprilie 1997, ţinînd cont de modificările şi completările ulterioare, I.F.P.S. scuteşte Contribuabilul de plata impozitului pe venit pe perioada indicată în pct.3 al Prezentului Acord. IV.II. OBLIGAŢIILE CONTRIBUABILULUI 4.2. Contribuabilul se obligă să: a) asigure veridicitatea datelor indicate la pct.4 lit.a)-e), ale Regulamentului aprobat de Ministerul Finanţelor Nr. ____ din _____________2004, declarate de el I.F.P.S. pînă la încheierea prezentului Acord; b) aloce cel puţin 80 la sută din suma impozitului pe venit supusă scutirii în dezvoltarea producţiei proprii ori în programe de stat sau ramurale de dezvoltare a economiei naţionale în fiecare an în care contribuabilul beneficiază de scutire la plata impozitului în conformitate cu pct.18 al Regulamentului aprobat de Ministerul Finanţelor Nr.___ din _____________ 2004; c) menţină în capitalul social al său cota-parte a investiţiilor străine în sumă ce depăşeşte echivalentul a 2 milioane de dolari S.U.A. la data efectuării efective a investiţiilor pe parcursul perioadei de beneficiere a scutirii; d) nu admită prezenţa datoriilor pentru creditele acordate de Ministerul Finanţelor, şi a datoriilor la creditele acordate cu garanţii de stat; e) nu admită prezenţa datoriilor la bugetul public naţional; f) prezinte I.F.P.S. Planul de măsuri privind utilizarea sumei facilităţilor, cu descrierea detaliată a măsurilor ce vor fi întreprinse, precum şi termenii planificaţi de utilizare a sumei facilităţii conform Planului prezentat a măsurilor necesar a fi întreprinse, cu coordonarea obligatorie cu organul fiscal a modificărilor necesar a fi operate la acest Plan cu indicarea lor în Suplimentul la prezentul Acord (Anexa nr.4 la Regulamentul aprobat de Ministerul Finanţelor Nr. ____ din ___________2004); g) utilizeze suma scutirii acordată la plata impozitului pe venit întocmai conform Planului de măsuri privind utilizarea sumei facilităţilor; h) prezinte anual Declaraţia cu privire la impozitul pe venit a persoanei ce practică activitatea de întreprinzător şi alte dări de seamă în termenii şi modul stabilit prin instrucţiunile Inspectoratului Fiscal Principal de Stat de pe lîngă Ministerul Finanţelor pe parcursul perioadei de beneficiere a scutirii; i) menţină activitatea de întreprinzător pe parcursul perioadei de acordare a scutirii prevăzute în Acord; j) ţină evidenţa financiară în strictă conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare conform modului general stabilit. V. CLAUZE SPECIALE 5.1. În cazul în care Contribuabilul nu respectă obligaţiile indicate în Capitolul IV.II al prezentului Acord, Acordul privind scutirea la plata impozitului pe venit se anulează, iar suma scutirii la plata impozitului pe venit pe întreaga perioadă de acţiune a Acordului se restituie la buget integral cu aplicarea sancţiunilor fiscale şi administrative prevăzute de legislaţia în vigoare. VI. DISPOZIŢII FINALE 6.1. Litigiile apărute pe baza Prezentului Acord se vor soluţiona pe cale amiabilă, în caz contrar în instanţa de drept competentă, în conformitate cu legislaţia în vigoare. 6.2. Prezentul Acord este încheiat în 2 exemplare, în limba de stat, cu aceeaşi putere juridică, pentru fiecare parte cîte un exemplar. Şeful I.F.P.S. ___________________ ___________L.Ş._________ (numele, prenumele) (semnătura) ------------------------------------------------------------------------ Conducătorul agentului economic ________________ ___________L.Ş.__________ (numele, prenumele) (semnătura) Anexa nr.5 la Regulamentul cu privire la procedura de încheiere, acţiune şi reziliere a Acordului privind scutirea de plata impozitului pe venit a întreprinderilor în al căror capital social investiţiile străine depăşesc suma echivalentă cu 2 milioane de dolari S.U.A Nr. __ din _____________ 2004 SUPLIMENT LA ACORDUL PRIVIND SCUTIREA DE PLATA IMPOZITULUI PE VENIT NR. ___ DIN ______200_ mun.Chişinău "___"_____________200_ Nr. ______________ Acest supliment reprezintă unele modificări şi completări la Acordul privind scutirea de plata impozitului pe venit Nr.___________ din ______________200_, încheiat în baza alin.(19) art.24 al Legii pentru punerea în aplicare a titlurilor I şi II ale Codului fiscal nr.1164-XIII din 24 aprilie 1997 cu completările şi modificările ulterioare, în rezultatul următoarelor modificări şi completări operate: 1)________________________________________________________________ 2)________________________________________________________________ 3)________________________________________________________________ (se menţionează cauzele cu consecinţele respective) Şeful I.F.P.S. ___________________ ___________L.Ş._________ (numele, prenumele) (semnătura) ------------------------------------------------------------------------ Conducătorul agentului economic ________________ ___________L.Ş.__________ (numele, prenumele) (semnătura)

Lasă-ne feedback-ul tău! 😊
Ne dorim să îți oferim cea mai bună experiență pe site-ul nostru și apreciem orice sugestie care ne poate ajuta să îl îmbunătățim.
Trimite-ne feedback-ul tău pe email-ul nostru moldlex@stisc.gov.md, facând click pe butonul de mai jos.
Opinia ta contează și ne ajută să devenim mai buni! 🚀