luni, 15 mai 1995
185/15.05.95 Dispoziţie privind primirea în fondul de stat al metalelor şi pietrelor preţioase, de la întreprinderile şi organizaţiile din ţară metale sub formă de resturi şi ...

D I S P O Z I Ţ I E

 

nr. 185-d  din  15.05.1995

 

* * *

Abrogat: 07.10.2005

Hotărîrea Guvernului nr.1030 din 03.10.2005

 

Se investeşte Visteria Republicii Moldova de pe lîngă Ministerul Finanţelor cu dreptul de a primi în fondul de stat al metalelor şi pietrelor preţioase, de la întreprinderile şi organizaţiile din ţară, metale sub formă de resturi şi deşeuri, în conţinutul cărora metalele preţioase constituie peste 50 la sută.

2. Se stabileşte că la momentul predării în fondul de stat al metalelor preţioase, specificate în punctul 1 al prezentei dispoziţii, Visteria Republicii Moldova restituie 50 la sută din costul metalelor preţioase la preţurile de decontare, stabilite de Ministerul Economiei şi care au fost în vigoare la data predării lor în fondul nominalizat.

Achitarea deplină cu întreprinderile şi organizaţiile vizate se efectuează de către Visteria Republicii Moldova în termen de o lună după înapoierea metalelor rafinate în Fondul de stat conform paşaportului întreprinderii care a preluat deşeurile excluzîndu-se cheltuielile ce ţin de prelucrare, efectuarea analizelor resturilor şi deşeurilor ce conţin metale preţioase, transportate (tur-retur, asigurarea) etc.

3. Ministerul Comunicaţiilor şi Informaticii va organiza expedierea peste hotare a metalelor preţioase sub formă de resturi şi deşeuri la uzinele de rafinare a metalelor, precum şi restituirea metalelor preţioase rafinate în Fondul de stat al metalelor şi pietrelor preţioase al Republicii Moldova.

Pentru serviciile prestate pentru comunităţile speciale Visteria Republicii Moldova achită taxa de asigurare în mărime de 5 la sută din valoarea declarată a coletului şi taxa pentru greutate, conform tarifelor pentru serviciile prestate de către comunicaţiile speciale.

4. Se stabileşte că exportul de către Visteria Republicii Moldova a resturilor şi deşeurilor ce conţin metale preţioase, în scopul de a fi prelucrate, precum şi importul metalelor preţioase rafinate nu se supun taxelor vamale.

 

PRIM-MINISTRU AL REPUBLICII MOLDOVA

 

Andrei SANGHELI
Nr.185-d. Chişinău, 15 mai 1995