miercuri, 22 ianuarie 1997
10/22.01.97 Decret cu privire la măsurile urgente de ameliorare a situaţiei social-economice

D E C R E T

cu privire la măsurile urgente de ameliorare a situaţiei social-economice

 

nr. 10-II  din  22.01.97

 

Monitorul Oficial al R.Moldova nr.8/101 din 01.02.1997

 

* * *

Pornind de la imperativul materializării opţiunilor electoratului, exprimate prin votul de încredere acordat Preşedintelui Republicii Moldova, şi în scopul continuării reformelor economice de orientare socială,

Preşedintele Republicii Moldova decretează:

 

Art.1. - (1) Se consideră ca sarcină prioritară onorarea plăţilor către pensionari şi salariaţi.

(2) În acest scop Guvernul va elabora şi va prezenta Parlamentului:

a) pînă la 1 martie 1997:

- programul de măsuri cu caracter organizatoric, economico-financiar şi juridic, avînd ca obiectiv plata integrală, în termen de 1 lună, a pensiilor şi salariilor curente, precum şi plata, în termen de 15 luni, a pensiilor şi salariilor restante, nominalizînd organele şi persoanele responsabile. În scopul realizării programului menţionat, vor fi consolidate instituţiile abilitate să gestioneze resursele financiare de stat prin extinderea prerogativelor executive ale acestora, prin modificarea operativă a legislaţiei economice, administrative şi penale, prin schimbarea esenţială a politicii salarizării şi stimulării materiale;

- propuneri privind modul şi sursele de compensare a depunerilor băneşti ale populaţiei în băncile de economii şi instituţiile de asigurare;

b) pînă la 15 martie 1997, programul complex de măsuri urgente de combatere a criminalităţii, delapidărilor patrimoniului naţional, de protecţie a proprietăţii private şi publice, de combatere a fraudelor financiare şi evaziunilor fiscale, de dotare tehnică a instituţiilor menite să asigure disciplina financiară şi ordinea publică;

c) în termen de 2 luni, programul de reformare a sistemelor existente de pensionare şi protecţie socială, avînd în vedere reevaluarea principiilor de funcţionare a acestor sisteme şi necesitatea creării sistemelor private de alternativă, garantarea minimului de subzistenţă şi a minimului de asistenţă medicală gratuită.

(3) Guvernul va prevedea în programul de activitate:

a) măsuri efective de acumulare a veniturilor şi de extindere a bazei impozabile prin introducerea unor taxe pe consum, precum şi a unor măsuri de diminuare şi de optimizare a cheltuielilor de la bugetul de stat, inclusiv şi prin reducerea esenţială a aparatului de stat, restructurarea ministerelor şi departamentelor, neadmiterea întreţinerii structurilor de stat a căror activitate este bazată pe autogestiune şi autofinanţare şi va prezenta Parlamentului propunerile respective la examinarea proiectului Legii bugetului de stat pe anul 1997 în lectura a treia;

b) eliminarea practicii de acordare agenţilor economici a facilităţilor, înlesnirilor şi a garanţiilor de stat neîntemeiate;

c) mecanismul juridic şi economic ce ar obliga şi ar încuraja agenţii economici să repatrieze mijloacele băneşti provenite din exportul mărfurilor şi, în termeni rezonabili va prezenta Parlamentului, de comun acord cu Banca Naţională a Moldovei, propunerile respective;

d) perfecţionarea modalităţilor de soluţionare a problemelor privind restructurarea întreprinderilor industriale, vînzarea imediată a activelor, stocurilor de produse şi implementarea instrumentelor financiare necesare.

 

Art.2. - Se recomandă Băncii Naţionale a Moldovei să propună, de comun acord cu Guvernul, un mecanism de asigurare a continuităţii stabilizării economiei, concordat cu angajamentele reciproce ale Republicii Moldova şi ale organismelor internaţionale, cu ajustările structurale bazate şi pe prudentele bugetare şi monetare.

 

Art.3. - (1) Se consideră ca sarcină prioritară restructurarea complexului energetic prin demonopolizarea şi privatizarea acestuia, prin introducerea sistemului de acordare de licenţe pentru producerea, transportarea şi distribuirea energiei electrice, precum şi pentru transportarea şi distribuirea gazelor.

(2) În scopul asigurării funcţionării eficiente a complexului energetic, Guvernul va întreprinde măsuri orientate spre liberalizarea eşalonată a preţurilor şi tarifelor, asigurînd concomitent protecţia categoriilor vulnerabile ale populaţiei prin alocarea cu destinaţie specială a resurselor bugetare.

(3) Guvernul, în proiectul Legii bugetului de stat pe anul 1997, va prevedea mijloace financiare pentru elaborarea şi implementarea Programului naţional de contorizare a consumului de energie electrică şi termică, de gaze şi de apă, inclusiv în sectorul bugetar, a unui sistem informaţional în dirijarea complexului energetic care va asigura evidenţa veridică şi transparentă a resurselor energetice şi a achitării plăţilor pentru acestea.

 

Art.4. - (1) Se propune Parlamentului, de comun acord cu Guvernul, să urgenteze definitivarea şi adoptarea Programului de privatizare pentru anii 1997-1998, acceptînd termenul de 18 luni ca termen maxim de realizare a acestuia.

(2) Programul menţionat va fi orientat spre privatizare contra mijloace băneşti, acordînd populaţiei şi investitorilor locali înlesniri ce ar încuraja participarea acestora la privatizare.

(3) Pentru a asigura eficienţa procesului de privatizare şi a atrage investiţiile străine şi alte surse financiare, nomenclatorul obiectelor supuse privatizării va include obiecte de interes deosebit din complexele energetic, de comunicaţii, de alimentare cu apă, din transporturi etc.

(4) Guvernul, în termen de 6 luni, va asigura vînzarea, preponderent prin Bursa de Valori, a acţiunilor rămase în posesia statului după privatizarea contra bonuri patrimoniale.

 

Art.5. - În scopul promovării consecvente a reformei funciare, Guvernul:

a) va asigura executarea întocmai a prevederilor Codului funciar de către instituţiile de stat din subordine;

b) în termen de 1 lună, va elabora şi va prezenta Parlamentului propuneri privind perfecţionarea mecanismului de împroprietărire a cetăţenilor cu pămînt şi reducerea plăţilor ce ţin de eliberarea titlurilor de proprietate;

c) în termen de 2 luni, va prezenta Parlamentului, spre examinare, propuneri privind restructurarea întreprinderilor agricole, privatizarea asociaţiilor specializate, crearea mecanismului juridic şi economic de funcţionare a pieţei funciare reale, privind atribuirea cotei valorice şi folosirea eficientă a tehnicii agricole în sectorul privat, asigurînd eliminarea oricăror pîrghii administrative în aceste procese;

d) în termen de 1 lună, va purcede la implementarea mecanismului de privatizare a terenurilor aferente întreprinderilor private şi privatizate.

 

Art.7. - Procuratura Generală, Ministerul Finanţelor (Departamentul Controlului Financiar şi de Revizie, Serviciul Fiscal de Stat), Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Securităţii Naţionale vor asigura supravegherea şi controlul sistematic şi strict asupra executării întocmai a legislaţiei economice şi financiare în vigoare de către autorităţile publice, agenţii economici şi persoanele fizice, conlucrînd constructiv cu instanţele judecătoreşti şi Curtea de Conturi în vederea instaurării regimului de legalitate în toate domeniile de activitate, depistării şi sancţionării neîntîrziate şi adecvate a contravenţiilor şi infracţiunilor. Organele menţionate vor prezenta Preşedintelui Republicii Moldova, o dată pe lună, informări exhaustive privind rezultatele activităţii lor.

 

Art.8. - În scopul definitivării cadrului legislativ necesar pentru promovarea consecventă a reformelor economice şi sociale, protejarea drepturilor proprietarului, pentru formarea infrastructurii adecvate relaţiilor economice de piaţă, se propune Parlamentului să urgenteze elaborarea şi adoptarea Codului civil, Codului fiscal, Codului comercial şi a Codului muncii.

 

Art.9. - Prezentul decret intră în vigoare la data semnării.

 

PREŞEDINTELE REPUBLICII MOLDOVAPetru LUCINSCHI

Chişinău, 22 ianuarie 1997.
Nr.10-II.