HOTĂRÎREA GUVERNULUI REPUBLICII MOLDOVA Despre aprobarea Regulamentului cu privire la Comisia raională (orăşenească) pentru stabilirea pensiilor şi alicaţiilor. Nr.68 din 16.02.93 Monitor nr.2/37 din 28.02.1993 * * *
Abrogat: 29.04.1999 Hotărîrea Guvernului nr.376 din 29.04.1999 Guvernul Republicii Moldova h o t ă r ă ş t e: Se aprobă Regulamentul cu privire la Comisia raională (orăşenească) pentru stabilirea pensiilor şi alocaţiilor (se anexează). Aprobat prin hotărîrea Guvernului Republicii Moldova din 16 febriarie 1993 nr.68 R E G U L A M E N T cu privire la Comisia raională (orăşenească) pentru stabilirea pensiilor şi alocaţiilor I.Dispoziţii generale 1. Comisia raională (orăşenească) pentru stabilirea pensiilor şi alocaţiilor (în continuare - Comisia) se crează pe lîngă organele autoadministrării locale în corespundere şi călăuzindu-se de Legea Republicii Moldova din 27 decembrie 1990 "Cu privire la asigurarea cu pensii de stat în Republica Moldova (în continuare - Legea), hotărîrile Guvernului Republicii Moldova, ordinele, deciziile şi instrucţiile Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale privind stabilirea alocaţiilor pentru familiile cu copii, avînd drept scop stabilirea corectă şi în termenele prevăzute a pensiilor şi alocaţiilor. 2. Comisia se crează în baza hotărîrii respective a organului de autoadministrare locală. Numărul membrilor Comisiei şi componenţa ei sînt determinate de organul de autoadministrare locală. Din componenţa Comisiei fac parte, de asemenea, şeful secţiei raionale (orăşeneşti) pentru asistenţa socială, împuternicitul Fondului Social al Republicii Moldova şi reprezentanţi din sindicate. 3. Comisia activează în strînsă colaborare cu comisiile permanente pentru ocrotirea sănătăţii şi protecţia socială ale organelor de autoadministrare locală, cu administraţia întreprinderilor, organizaţiilor, instituţiilor locale. 4. Şedinţele Comisiei se ţin în orele de program. În perioada de activitate a Comisiei membrilor ei li se păstrează salariul mediu lunar la locul permanent de muncă. 5. Controlul asupra activităţii Comisiei îl exectită organele de autoadministrare locală. II. Drepturile şi obligaşiile Comisiei 6. Membrii comisiei se bucură de drepturi egale la soluţionarea chestiunilor examinate la şedinţa Comisiei. 7. Şedinţele Comisieiţin sînt deliberative dacă la ele participă toţi membrii Comisiei. 8. De competenţa Comisiei ţin următoarele chestiuni: 1) examinarea cererilor, prezentate prin intermediul administraţiei de la locul de muncă sau nemijlocit în organele muncii şi protecţiei sociale, privind stabilitea pensiilor, inclusiv pe temeiuri noi, precum şi în caz de stabilire a pensiilor pentru muncitori, funcţionari, colhoznici şi alte persoane supuse asigurării sociale de stat, precum şi pentru membrii familiilor lor;* 2) examinarea cererilor privind stabilirea alocaţiilor destinate familiilor cu copii pe linia organelor muncii şi protecţiei sociale; 3) examinarea cererilor privind stabilirea vechimii în muncă prin depoziţiile martorilor; 4) examinarea chestiunilor cu privire la autoadministrarea datelor din ele, precum şi a chestiunilor privind posibilitatea luării în calcul a vechimii în muncă menţionate în cartea de muncă, în cazul cînd înscrierile din ea sînt efectuate fără respectarea regulilor stabilite; 5) adoptarea deciziei cu privire la includerea în vechimea în muncă a perioadelor de îngrijire a unui copil-invalid din copilărie în vîrstă de pînă la 16 ani şi a unui invalid de grupa I (inclusiv invalid din copilărie), precum şi a unei persoane care a împlinit 75 de ani. Deciziile respective se adoptă în baza actului examinării circumstanţelor reale de îngrijire, documentelor ca adeveresc invaliditatea şi vîrsta. 6) adoptarea deciziilor cu privire la atribuirea invalizilor de grupa I şi invalizilor de grupa II din rîndurile militarilor, precum şi a persoanelor care au împlinit 75 de ani la categoria persoanelor fără familie - pentru stabilirea suplimentelor la pensie pentru îngrijire. Decizia privind apartenenţa la persoanele fără familie şi care necesită îngrijire din partea altor persoane se adoptă în corespundere cu practica arondării acestor persoane la categoria deservită de secţia ajutorului social, precum şi ţinîndu-se cont de alte condiţii: 7) adoptarea hotărîrilor cu privire la includerea în vechimea de muncă în baza depoziţiilor martorilor a perioadelor de trai în oraşul Sanct-Peterburg în timpul blocadei lui în anii celui de al doilea război mondial, precum şi a persoanelor aflării pe teritoriul statelor ce se găseau în stare de răzbui, şi a perioadelor aflării în lagărele de concentrare fasciste (ghetouri şi alte locuri de deţinere forţată) în trimpul celui de al doilea război mondial; 8) adoptarea deciziei în fiecare caz concret privind lipsa sursei mijloacelor de existenţă, dacă faptul respectiv constituie una din condiţiile necesare pentru dreptul la pensie; 9) adoptarea deciziei privind plata în continuare a pensiilor în cazul pauzelor în perioada de stabilire a grupelor de invaliditate; 10) adoptarea deciziei privind plata unor sume stabilite ca pensie şi nesolicitate la timp de pensionar; 11) adoptarea deciziei privind sistarea pensiilor şi alocaţiilor în cazul constatării unor hotărîri nelegitime privind stabilirea lor; 12) adoptarea deciziei privind perseperea forţată a sumelor pensiilor şi alocaţiilor incasate în urma abuzului din partea destinatarului (datorită prezentării unor acte false, tăinuirii salariului sau a altui venit, neprezentării datelor despre achimbarea componenţei familiei, etc.) în modul şi mărimile determinate în articolul 77 din Lege şi în hotărîrile Guvernului Republicii Moldova. În cazul cînd conducătorul întreprinderii poartă răspundere pentru neînştiinţarea în termenul stabilit a organelor muncii şi protecţiei sociale despre faptul încadrării în muncă a pensionarului, Comisia determină deasemenea partea concretă a sumelor plătite în plus, care urmează să fie incasate atît de la pensionar, cît şi de la întreprindere; 13) adoptarea deciziei despre acordarea ajutorului material unic; 14) acordarea spriginului în exercitarea de către organele de tutelă şi curatelă a controlului asupra folosirii după destinaţie a pensiilor şi alocaţiilor stabilite pentru minori; 15) examinarea chestiunii privind stabilirea pensiilor şi alocaţiilor pentru cetăţenii străini în corespundere cu indicaţiile Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale, prevederile Legii şi Convenţiilor cu privire la colaborarea în domeniul asistenţei sociale, încheiate între Republica Moldova şi alte state. În corespundere cu hotărîrile organelor autoadministrării locale şi ale Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale Comisia poate avea şi alte atribuţii. 9. Cererile şi recomandările vizînd chestiunile menţionate la subpunctele 1 şi 2 ale punctului 8 din prezentul Regulament sînt examinate în termen de 10 zile din ziua prezentării documentelor necesare. 10. Comisia stabileşte dreptul solicitantului în rezultatul cercetării ample şi obiective a tuturor actelor prezentate de secţia raională (orăşenească) de asistenţă socială. În procesul examinării Comisia are dreptul să verifice veridicitatea documentelor eliberate de întreprinderi, organizaţii, instituţii etc. 11. Asupra fiecărei cereri examinate Comisia adoptă o hotărîre, indicînd numele persoanei căreia i se stabileşte pensia sau alocaţia, tipul, mărimea şi termenul de plată a lor şi altele. 12. Decizia privind refuzul de stabilire a pensiei (alocaţiei) este adoptată în exclusivitate de Comisie. Această decizie de aduce la cunoştinţa solicitantului sau administraţiei întreprinderii în termen de cel mult 5 zile, indicîndu-se motivul respingerii cererii şi explicîndu-i-se căile de atacare a deciziei. 13. Hotărîrea Comisiei este adoptată prin ampla majoritate de voturi şi este semnată de toţi membrii acesteia. Dacă un membru al Comisiei ne este de acord cu decizia adoptată de majoritate, el este în drept să expună în scris opinia sa, anexînd-o la procesul verbal al şedinţei respective a Comisiei, iar preşedintele Comisiei o aduce la cunoştinţa organului autoadministrării locale. 14. Hotărîrea Comisiei poate fi contestată în organul autoadministrării locale. Hotărîrile Comisiei în problemele asigurării cu pensii (stabilirea şi plătirea pensiilor, reţinerile din pensie, incasarea forţată a sumelor de pensii plătite în plus) poate fi contestată în organul autoadministrării locale sau la judecătoria populară. În ultimul caz litigiul este soluţionat în modul determinat de legislaţia civilă a Republicii Moldova. III. Regimul de lucru al Comisiei 15. Dosarele ce urmează să fie examinate de Comisie sînt pregătite de secţia raională (orăşenească) de asistenţă socială, care în prealabil verifică autenticitatea documentelor trecute în dosar, cerînd în caz de necesitate de la întreprindedri, instituţii, organizaţii sau persoane particulare actele lipsă. 16. În cazul cînd secţia asisitenţă socială face un aviz prealabil negativ despre dreptul solicitantului la pensie sau despre alt drept, secţia invită solicitantului la şedinţa Comisiei, care adoptă hotărărea în prezenţa acestuia. 17. În caz de necevitate la şedinţa Comisiei participă membrii comisiei pentru asigurări sociale a sindicatelor, sînt invitaţi specialişti sau le solicită avize. 18. Comisia redactează procese verbale ale şedinţelor în modul stabilit de Ministerul Mincii şi Protecţiei Sociale.

Lasă-ne feedback-ul tău! 😊
Ne dorim să îți oferim cea mai bună experiență pe site-ul nostru și apreciem orice sugestie care ne poate ajuta să îl îmbunătățim.
Trimite-ne feedback-ul tău pe email-ul nostru moldlex@stisc.gov.md, facând click pe butonul de mai jos.
Opinia ta contează și ne ajută să devenim mai buni! 🚀