vineri, 22 iunie 2001
383/06.06.94 Hotărîre cu privire la aprobarea structurii, personalului scriptic şi Regulamentului Departamentului Controlului Vamal al Republicii Moldova

H O T Ă R Î R E

cu privire la aprobarea structurii, personalului scriptic

şi Regulamentului Departamentului Controlului Vamal

al Republicii Moldova

 

nr. 383 din 06.06.94

 

Monitor nr.7/48 din 1994

 

* * *

Abrogat: 22.06.2001

Hotărîrea Guvernului nr.410 din 06.06.2001

 

În baza Decretului Preşedintelui Republicii Moldova nr.93-a din 5 aprilie 1994 “Privind lichidarea, reorganizarea şi crearea unor ministere şi departamente”, Guvernul Republicii Moldova

HOTĂRĂŞTE:

1. Se aprobă Regulamentul Departamentului Controlului Vamal, conform anexei nr.1, 2.

[Pct. 2-4 abrogate prin Hot. Guv. nr.385 din 09.06.95]

 

5. Se permite Departamentului Controlului Vamal să aibă trei vicedirectori, inclusiv un prim-vicedirector general şi un consiliu colegial compus din 9 persoane.

[Pctr. 5 în redacţia Hot. Guv. nr.385 din 09.06.95]

 

6. Se autoriză Departamentul Controlului Vamal să introducă în structura aprobată a aparatului central modificările impuse de necesitatea aplicării unor forme mai eficiente de organizare a muncii şi a tehnicilor moderne de conducere în limitele fondului stabilit de retribuire a muncii şi personalului scriptic maxim al aparatului.

7. Se abrogă:

Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr.181 din 16 aprilie 1991 “Despre aprobarea structurii şi Regulamentului Departamentului de Stat pentru Controlul Vamal al R.S.S. Moldova”;

punctul 8 al Hotărîrii Guvernului Republicii Moldova nr.508 din 10 august 1993 “Cu privire la înfiinţarea Centrului Informaţional Specializat “VAMA”.

 

PRIM-MINISTRU INTERIMAR
AL REPUBLICII MOLDOVAIon GUŢU

 

[Anexa nr. 1 abrogată prin Hot. Guv. nr.385 din 09.06.95]

 

Anexa nr.2

la hotărîrea Guvernului

Republicii Moldova

nr.383 din 6 iunie 1994

 

REGULAMENTUL

Departamentului Controlului Vamal al Republicii Moldova

 

I. PRINCIPII GENERALE

1. Departamentul Controlului Vamal al Republicii Moldova în continuare – Departamentul) este organul administraţiei de stat, ce promovează politica vamală a Republicii Moldova.

2. Departamentul este persoana juridică, are ştampilă cu Stema de Stat a Republicii Moldova, cu denumirea sa în limba de stat şi cea rusă.

3. Componenţa numerică a aparatului, fondul anual de salarizare şi structura Departamentului se aprobă de Guvernul Republicii Moldova.

 

II. FUNCŢIILE ŞI SARCINILE DE BAZĂ ALE DEPARTAMENTULUI

4. Departamentul exercită următoarele funcţii:

asigură respectarea legislaţiei vamale, elaborează şi întreprinde măsuri de combatere a încălcărilor regulilor vamale şi contrabandei;

asigură executarea în modul stabilit a controlului asupra importului şi exportului de mărfuri şi alte bunuri, de mijloace de transport, valută naţională, valută străină şi alte obiecte de valoare, asupra trecerii averii personale;

creează puncte de control şi de trecere la frontiera republicii, instituie, de asemenea, controale vamale provizorii;

asigură activitatea sistemului informaţional republican de statistică vamală;

coordonează elaborarea tarifelor vamale şi asigură punerea lor în circulaţie, aplică mecanismul taxelor vamale şi al altor plăţi;

participă la elaborarea proiectelor de acorduri internaţionale şi legi republicane referitoare la politica vamală;

creează condiţii pentru accelerarea traficului de mărfuri şi de călătorii peste frontiera vamală;

contribuie la dezvoltarea legăturilor economice externe ale ţării.

 

III. DREPTURILE DEPARTAMENTULUI

5. Departamentul este în drept:

să exercite controlul asupra legitimaţiei importării şi exportării mărfurilor, valutei naţionale şi valutei străine, a altor bunuri;

să emită, în limitele competenţei sale, acte normative obligatorii pentru toate persoanele juridice şi fizice;

să aplice persoanelor care încalcă regulile vamale sancţiunile prevăzute de lege;

să solicite şi să primească de la persoanele fizice şi juridice informaţia şi documentele necesare, în limitele gestiunii aprobate, referitoare la importul şi exportul mărfurilor;

să exercite controlul asupra îndeplinirii legilor Republicii Moldova şi actelor normative ale Guvernului Republicii Moldova privind activitatea vamală;

să elaboreze şi să prezinte propuneri privind perfecţionarea legislaţiei în vigoare în problemele atribuite în competenţa ei.

 

IV. ORGANELE DE CONDUCERE ŞI ÎMPUTERNICIRILE LOR

6. Departamentul este condus de Directorul general, prim-vicedirectorul general şi vicedirectori generali, numiţi în funcţie de Guvernul Republicii Moldova.

[Pct. 6 modificat prin Hot. Guv. nr.385 din 09.06.95]

 

7. Directorul general:

asigură executarea actelor normative prezidenţiale şi parlamentare, a hotărîrilor şi dispoziţiilor Guvernului, realizarea sarcinilor şi funcţiilor ce derivă din prezentul Regulament şi poartă răspundere personală pentru îndeplinirea funcţiilor ce îi revin Departamentului;

introduce în structura aprobată a aparatului central, în limitele fondului stabilit de retribuire a muncii şi a personalului maxim al acestuia, schimbările determinate de necesitatea implementării unor forme organizatorice progresiste noi, a metodelor şi tehnicilor moderne de conducere;

stabileşte competenţele adjuncţilor săi, ale şefilor de direcţii, ale persoanelor responsabile de activitatea unităţilor vamale subordonate;

aprobă regulamentele (statutele) subdiviziunilor interioare ale Departamentului, ale unităţilor vamale din subordine;

propune spre aprobare Guvernului componenţa nominală a consiliului colegial;

conduce activitatea consiliului colegial al Departamentului;

angajează, aplică sancţiuni, stimulează, soluţionează problemele legate de destituirea din funcţie a salariaţilor Departamentului (cu excepţia vicedirectorilor generali) şi a celor din unităţile vamale subordonate;

rezolvă problemele activităţii operative, organizatorice, economico-financiare şi asigurării materiale şi sociale;

în funcţie de necesităţi, face propuneri de modificare şi completare a prezentului Regulament;

în măsura necesară, efectuează reorganizări, reduceri şi remanieri de cadre, în conformitate cu structura unică (în limitele aprobate ale devizului de cheltuieli şi personalului scriptic pe sistem), aprobă statele de funcţii ale subdiviziunilor vamale.

[Pct.7 completat prin Hot. Guv. nr.717 din 20.07.2000]

 

8. Consiliul colegial al Departamentului în cadrul şedinţelor sale examinează sistematic problemele principale ale activităţii acestuia, elaborează strategia dezvoltării vamei naţionale, ia în dezbatere dările de seamă ale conducătorilor subdiviziunilor interioare subordonate.

Deciziile consiliului colegial al Departamentului se adoptă cu simpla majoritate de voturi ale membrilor colegiului şi se realizează, de regulă, prin ordine ale Directorului general.

În cazul unor divergenţe între Directorul general şi membrii consiliului, primul îşi realizează propriile decizii, raportînd Guvernului Republicii Moldova despre divergenţele apărute.