H O T Ă R Î R E
pentru aprobarea Regulamentului cu privire la supravegherea
de stat a măsurilor contra incendiilor în Republica Moldova
nr. 408 din 10.06.94
Monitor nr.7/65 din 30.07.1994
* * *
Abrogat: 31.03.2006
Hotărîrea Guvernului nr.275 din 16.03.2006
În scopul ameliorării stării de lucruri privind securitatea contra incendiilor, Guvernul Republicii Moldova
HOTĂRĂŞTE:
1. Se aprobă Regulamentul cu privire la supravegherea de stat a măsurilor contra incendiilor în Republica Moldova, conform anexei nr.1.
2. Ministerele, departamentele şi instituţiile de stat, de comun acord cu organele supravegherii de stat a măsurilor contra incendiilor, vor elabora documente normative ce vizează securitatea contra incendiilor, conform anexei nr.2.
3. Ministerul Afacerilor Interne va elabora, în termen de trei luni, Instrucţiunile privind activitatea organelor supravegherii de stat a măsurilor contra incendiilor.
4. Se abrogă:
Hotărîrea Sovietului Miniştrilor al R.S.S. Moldoveneşti nr.3 din 6 ianuarie 1978 “Despre hotărîrea Sovietului Miniştrilor al U.R.S.S. nr.1115 din 26 aprilie 1977 “Cu privire la aprobarea Regulamentului cu privire la supravegherea de stat a măsurilor contra incendiilor în U.R.S.S.”;
punctul 2 al Hotărîrii Sovietului Miniştrilor al R.S.S. Moldoveneşti nr.110 din 3 aprilie 1986 “Cu privire la introducerea modificărilor şi completărilor şi despre abrogarea unor hotărîri ale Guvernului R.S.S. Moldoveneşti”;
punctul 10 al Hotărîrii Sovietului Miniştrilor al R.S.S. Moldoveneşti nr.342 din 1 noiembrie 1988 “Cu privire la măsurile de îmbunătăţire a stării securităţii contra incendiilor în R.S.S. Moldovenească”.
PRIM-MINISTRU INTERIMAR | |
AL REPUBLICII MOLDOVA | Ion GUŢU |
Anexa nr.1
la Hotărîrea Guvernului
Republicii Moldova
nr.408 din 10 iunie 1994
REGULAMENT
cu privire la supravegherea de stat a măsurilor contra incendiilor
în Republica Moldova
Prezentul Regulament stabileşte principiile de organizare şi exercitare a funcţiilor supravegherii de stat a măsurilor contra incendiilor şi are scop ocrotirea de incendii şi consecinţele lor negative, a vieţii şi sănătăţii omului, mediului lui de trai şi activitate.
Organele supravegherii de stat a măsurilor contra incendiilor sînt organe de supraveghere ale Republicii Moldova, intră în componenţa Ministerului Afacerilor Interne şi exercită controlul stării de lucruri ce ţin de prevenirea incendiilor la toate unităţile economice şi în sectorul locativ, indiferent de apartenenţa departamentală şi forma de proprietate.
Supravegherea de stat a măsurilor contra incendiilor la obiectivele Ministerului Apărării, Serviciului de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova, Departamentului Trupelor de Grăniceri şi în păduri se efectuează în modul stabilit de autorităţile respective.
[Alin.3 modificat prin Hot. Guv. nr.1269 din 20.12.2000]
1. Organele supravegherii de stat a măsurilor
contra incendiilor
Organele supravegherii de stat a măsurilor contra incendiilor se constituie din:
Direcţia serviciului militarizat de pompieri şi salvatori a Ministerului Afacerilor Interne (organul republican al supravegherii de stat a măsurilor contra incendiilor);
Secţiile şi inspectoratele raionale ale supravegherii de stat a măsurilor contra incendiilor şi ale Departamentului afacerilor interne în transport;
Detaşamentele serviciului militarizat de pompieri şi salvatori din oraşe, unităţile de pompieri pentru paza oraşelor, (sectoarelor orăşeneşti), oraşelor, unităţile militarizate de pompieri de la obiectivele economiei naţionale.
Şeful Direcţiei serviciului militarizat de pompieri şi salvatori exercită concomitent funcţia de inspector-şef de stat pentru supravegherea măsurilor contra incendiilor, iar adjuncţii săi - inspectori-şefi-adjuncţi de stat ai Republicii Moldova pentru supraveghere a măsurilor contra incendiilor.
Şefii secţiilor şi grupelor Direcţiei serviciului militarizat de pompieri şi salvatori şi adjuncţii lor exercită concomitent funcţia de inspectori superiori de stat pentru supravegherea măsurilor contra incendiilor.
Şefii altor organe ale supravegherii de stat a măsurilor contra incendiilor şi adjuncţii lor, inspectorii de la Departamentul afacerilor interne în transport, specialiştii principali, inginerii superiori, inspectorii superiori, inginerii şi inspectorii din toate organizaţiile ce controlează respectarea actelor normative şi normelor de prevenire a incendiilor exercită concomitent funcţia de inspectori de stat pentru supravegherea măsurilor contra incendiilor în teritoriul deservit.
2. Atribuţiile organului republican al supravegherii
de stat a măsurilor contra incendiilor
De competenţa organului republican al supravegherii de stat a măsurilor contra incendiilor ţine:
elaborarea proiectelor actelor legislative în domeniul asigurării securităţii contra incendiilor;
coordonarea investigaţiilor ştiinţifice în domeniul asigurării securităţii contra incendiilor;
determinarea sarcinilor, direcţiilor prioritare şi principiilor de activitate a organelor serviciului de pompieri;
elaborarea formelor, metodelor şi procedurilor de organizare şi executare a supravegherii măsurilor contra incendiilor;
organizarea elaborării şi aprobarea regulilor şi normelor de prevenire şi stingere a incendiilor;
organizarea şi exercitarea supravegherii stării securităţii contra incendiilor;
achitarea preliminară a cazurilor de incendii în corespundere cu legislaţia în vigoare;
coordonarea activităţii organelor supravegherii de stat a măsurilor contra incendiilor în Republica Moldova.
3. Organele locale ale supravegherii de stat
a măsurilor contra incendiilor
Organele locale ale supravegherii de stat a măsurilor contra incendiilor se creează de către organul republican al supravegherii de stat a măsurilor contra incendiilor în scopul exercitării funcţiilor de supraveghere contra incendiilor pe un anumit teritoriu sau în anumite domenii de activitate (transport, complexul energetic etc.).
4. Certificarea producţiei şi mărfurilor privind corespunderea
or cerinţelor securităţii contra incendiilor
Producţia şi mărfurile, utilizarea cărora prezintă pericol de incendiu pentru viaţa, sănătatea sau bunurile materialele oamenilor, şi poate afecta mediul ambiant, urmează să fie supuse certificării în modul stabilit privind corespunderea lor cerinţelor securităţii contra incendiilor. Este interzisă desfacerea în ţară a unei atare producţii fără certificatul şi simbolul ce confirmă corespunderea ei cerinţelor stabilite.
Urmează să fie supuse certificării producţia şi mărfurile fabricate în ţară de către agenţii economici, indiferent de forma de proprietate şi de subordonare departamentală, precum şi cele importate pentru a fi livrate pe piaţa internă.
5. Autorizarea în domeniul securităţii contra incendiilor
În scopul asigurării securităţii contra incendiilor, apărării drepturilor şi intereselor legate ale consumătorilor, urmează să fie supuse în modul stabilit autorizării obligatorii de către organele supravegherii de stat a măsurilor contra incendiilor;
exploatarea clădirilor, edificiilor şi unităţilor de producţie, a obiectivelor cu săli aglomerate expuse la incendii sau neprotejate contra exploziei;
proiectarea, montarea, reglarea şi deservirea tehnică a sistemelor automate de protecţie contra incendiilor;
certificarea şi aplicarea probelor în scopul determinării pericolului de incendiu şi rezistenţei la foc a substanţelor, materialelor, articolelor, utilajului şi elementelor de construcţie;
crearea subunităţilor, în funcţia cărora intră prevenirea şi stingerea incendiilor la unităţile economice, instituţii, organizaţii;
producerea tehnicii, echipamentului şi utilajului de pompieri, a mijloacelor de stingere şi protecţie contra incendiilor.
6. Asigurarea contra incendiilor
Modul de asigurare contra incendiilor se stabileşte de legislaţie.
Mărimea şi forma de acordare a înlesnirilor privind achitarea taxelor de asigurare, reducerea sau refuzul privind plata sumei de despăgubire se determină de către organele de asigurare în modul stabilit de Guvern şi în baza concluziilor făcute de organele supravegherii de stat a măsurilor contra incendiilor.
Organele de asigurare contra incendiilor sînt obligate să efectueze alocări din beneficiul obţinut în urma plăţilor de asigurare pentru activităţi de prevenire a incendiilor şi pentru dezvoltarea serviciului de pompieri şi salvatori în mărimile stabilite de Guvern.
7. Obligaţiunile organelor supravegherii de stat a măsurilor
contra incendiilor şi factorilor de decizie ai acestor organe
Organele supravegherii de stat a măsurilor contra incendiilor, inspectorii de stat ai acestor organe au obligaţiunea:
să respecte cu stricteţe actele legislative şi alte acte normative ale Republicii Moldova, drepturile şi interesele apărate de lege ale persoanelor juridice şi fizice, indiferent de forma de proprietate;
să generalizeze experienţa de aplicare a legislaţiei ce vizează securitatea contra incendiilor, să elaboreze şi să prezinte propuneri în scopul perfecţionării acestei legislaţii;
să organizeze în baza experienţei acumulate şi realizărilor ştiinţifice şi tehnice avansate elaborarea, aprobarea, introducerea în practică şi revizuirea normelor de bază ce vizează securitatea contra incendiilor, care să corespundă nivelului mondial;
să coordoneze şi autonom să facă investigaţii ştiinţifice în scopul fundamentării cerinţelor şi criteriilor securităţii contra incendiilor;
să elaboreze şi să stabilească baza metodologică a activităţii organelor supravegherii de stat a măsurilor contra incendiilor;
să exercite supravegherea respectării de către ministere, departamente, instituţii şi de către alte persoane juridice şi fizice, indiferent de forma de proprietate, a legislaţiei Republicii Moldova, a standardelor, normelor şi regulilor privind securitatea contra incendiilor;
să fie membri ai comisiilor de stat pentru primirea în exploatare a unităţilor economice, clădirilor, edificiilor;
să participe la soluţionarea chestiunilor ce ţin de organizarea protecţiei contra incendiilor la obiective şi în localităţi;
să controleze pregătirea de luptă a subdiviziunilor serviciului de pompieri, activitatea lor privind prevenirea incendiilor;
să informeze societatea despre starea de lucruri privind securitatea contra incendiilor, despre rezultatele activităţii de supraveghere;
să analizeze starea securităţii contra incendiilor, să elaboreze şi să exercite în baza acesteia acţiuni ce ţin de prevenirea incendiilor.
[Pct.7 modificat prin Hot.Guv. nr.895 din 03.08.04, în vigoare 13.08.04]
8. Drepturile organelor supravegherii de stat a măsurilor
contra incendiilor şi factorilor de decizie ai acestora
Organele supravegherii de stat a măsurilor contra incendiilor şi factorii lor de decizie sînt în drept:
să exercite controlul respectării de către ministere, departamente, instituţii, de către alte persoane juridice şi fizice, indiferent de forma de proprietate, a regulilor, normelor, standardelor aprobate în conformitate cu legislaţia în vigoare, orientate spre asigurarea securităţii persoanelor, prevenirea şi stingerea incendiilor;
să antreneze, în modul stabilit, specialişti de la instituţiile de cercetări ştiinţifice şi de la cele de proiectare, ingineri şi alţi specialişti de la obiective în procesul de elaborare a măsurilor ce ţin de securitatea contra incendiilor, la efectuarea expertizelor tehnice de incendiu, să recepţioneze explicaţii necesare, certificate şi informaţii ce vizează securitatea contra incendiilor;
să aibă acces liber (la prezentarea legitimaţiei de serviciu) pe teritoriu şi în toate încăperile unităţilor economice, instituţiilor, organizaţiilor şi altor structuri, indiferent de forma de proprietate, în scopul aplicării controlului stării securităţii contra incendiilor, să verifice starea mijloacelor de stingere, a semnalizării de incendiu şi a mijloacelor de telecomunicaţii, să remită în adresa conducătorilor de întreprinderi, organizaţii, instituţii, altor persoane juridice şi fizice, indiferent de forma de proprietate, prescripţii spre executare obligatorie în numele supravegherii de stat a măsurilor contra incendiilor privind lichidarea încălcărilor regulilor, normelor, standardelor şi altor cerinţe ale securităţii contra incendiilor.
Nu se admite efectuează pe timp de noapte a controlului caselor de locuit particulare şi anexelor lor, precum şi apartamentelor;
să ceară de la ministere, departamente, instituţii, întreprinderi, de la alte persoane juridice şi fizice, indiferent de forma de proprietate, efectuarea experimentărilor de control, privind pericolul de incendiu a substanţelor, materialelor, utilajului, elementelor de construcţie produse, precum şi efectuarea de control a mediului, controlului sistemelor şi mijloacelor de protecţie contra incendiilor;
să suspende total sau parţial activitatea întreprinderii (sectorului de producţie), organizaţiei, instituţiei în caz de constatare a nerespectării prescripţiilor respective de avertizare; construcţia, reconstrucţia, reutilarea tehnică, activitatea de reparaţie a obiectivelor şi exercitarea lucrărilor în caz de nerespectare a standardelor, normelor şi regulilor de securitate contra incendiilor, în caz de abatere de la documentaţia de proiect, precum şi să interzică exploatarea clădirii, edificiului, încăperii, maşinilor, aparatelor, utilajului şi altor instalaţii, fabricarea şi utilizarea producţiei ce nu funcţionează perfect sau nu corespunde condiţiilor tehnice şi standardelor de securitate contra incendiilor.
Suspendarea activităţii se înfăptuieşte fără avertisment, dacă există un pericol evident de izbucnire a incendiului;
să întocmească procese-verbale asupra persoanelor oficiale, angajaţilor şi persoanelor particulare pentru nerespectarea standardelor normelor şi regulilor de securitate contra incendiilor, sau pentru nerespectarea prescripţiilor şi hotărîrilor organelor supravegherii de stat a măsurilor contra incendiilor ce vizează suspendarea activităţii obiectivului, sectorului de producţie, funcţionarea agregatului, pentru informare cu întîrziere sau inexactă despre starea securităţii contra incendiilor;
să supravegheze calificarea specialiştilor de la obiectivele economiei naţionale, să stabilească ordinea instruirii şi verificării cunoştinţelor lor ce ţin de securitatea contra incendiilor;
să prezinte în adresa ministerelor, departamentelor, organelor de autoadministrare locală, factorilor de conducere a întreprinderilor, instituţiilor şi altor structuri propuneri privind destituirea, în modul stabilit de lege, a persoanelor, care încalcă sistematic sau grav normele de securitate contra incendiilor, care se eschivează de la executarea prescripţiilor organelor supravegherii de stat a măsurilor contra incendiilor;
să solicite şi să primească de la ministere, departamente, instituţii şi de la alte persoane juridice şi fizice, indiferent de forma de proprietate, informaţii şi documente ce caracterizează starea securităţii contra incendiilor a clădirilor, edificiilor şi producţiei fabricate, precum şi despre incendiile depistate şi consecinţele lor;
să efectueze cercetări preliminare pe marginea cazurilor de incendii şi de contravenţii la normele şi regulile securităţii contra incendiilor în conformitate cu legislaţia în vigoare;
să fixeze, în caz de necesitate, efectuarea de către întreprinderi, instituţii şi alte structuri a expertizelor suplimentare privind chestiunile ce ţin de securitatea contra incendiilor, exercitarea încercărilor asupra utilajului, substanţelor şi materialelor, articolelor, analiza mediului înconjurător, precum şi certificarea tehnicii, a utilajului şi echipamentului, a aparatelor şi sistemelor, cu scopul relevării pericolului lor de incendiu.
Lucrările de control şi expertiză din contul proprietarilor (beneficiarilor);
să prezinte în adresa organelor juridice materialele ce vizează sancţionarea persoanelor juridice şi fizice pentru încălcarea legislaţiei cu privire la securitatea contra incendiilor;
să perfecteze şi să remită în baza realizărilor în domeniul ştiinţei şi tehnicii concluziile pe marginea proiectelor de standarde, ce fixează normele de securitate contra incendiilor, precum şi pe marginea proiectelor de standarde şi de condiţii tehnice pentru tehnica şi echipamentul de intervenţie, pe marginea proiectelor de norme şi reguli ce se aplică la proiectarea şi construcţia întreprinderilor, clădirilor şi edificiilor, pe marginea soluţiilor de proiect, la care lipsesc norme aprobate;
să folosească gratuit posibilitatea mijloacelor de informare în masă în scopul avizării şi informării populaţiei despre incendii;
să presteze persoanelor juridice şi fizice servicii în domeniul securităţii contra incendiilor.
[Pct.8 modificat prin Hot.Guv. nr.895 din 03.08.04, în vigoare 13.08.04]
9. Responsabilitatea persoanelor oficiale ale organelor
supravegherii de stat a măsurilor contra incendiilor
Pentru neexercitarea sau exercitarea insuficientă de către inspectorii organelor supravegherii de stat a măsurilor contra incendiilor a obligaţiunilor de serviciu, determinate de articolul 7 al prezentului Regulament, ei pot fi traşi la răspundere disciplinară şi penală în conformitate cu legislaţia în vigoare.
10. Dreptul de recurs privind acţiunile persoanelor oficiale ale
organelor supravegherii de stat a măsurilor contra incendiilor
Procesul de recurs privind acţiunile persoanelor oficiale ale organelor supravegherii de stat a măsurilor contra incendiilor se produce în modul stabilit de legislaţia în vigoare.
Hotărîrea cu privire la suspendarea funcţionării unităţii economice, sectorului de producţie, agregatului, la interzicerea exploatării clădirii, edificiului sau încăperii poate fi anulată sau modificată de către organul (persoana oficială), care a semna-o sau de organul superior al supravegherii de stat a măsurilor contra incendiilor ori instanţa judecătorească.
11. Exercitarea controlului departamental şi municipal privind
îndeplinirea cerinţelor securităţii contra incendiilor
Împuternicirea organelor supravegherii de stat a măsurilor contra incendiilor cu funcţiile prevăzute de prezentul Regulament nu scuteşte ministerele, departamentele, instituţiile, persoanele persoanele juridice şi fizice, indiferent de forma de proprietate , de obligaţia de a controla sistematic respectarea cerinţelor stabilite de securitatea contra incendiilor la obiectivele departamental subordonate şi în localităţi, nu scuteşte persoanele juridice şi fizice de răspundere personală pentru securitatea contra incendiilor la obiectivele încredinţate.
Întreprinderile, instituţiile şi organizaţiile, alte persoane juridice şi fizice, indiferent de forma de proprietate, sînt obligate să creeze condiţii necesare reprezentanţilor organelor supravegherii de stat a măsurilor contra incendiilor, pentru ca ei să-şi poată exercita obligaţiunile ce ţin de activitatea de supraveghere.
Anexa nr.2
la hotărîrea Guvernului
Republicii Moldova
nr.408 din 10 iunie 1994
LISTA
ministerelor, departamentelor şi instituţiilor, care urmează să elaboreze
normele departamentale de securitate contra incendiilor
| |
Denumirea ministerelor, departamentelor | Denumirea normelor de securitate contra incendiilor care urmează să fie elaborate |
1 | 2 |
Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei | Normele de securitate contra incendiilor pentru obiectivele de producere agricolă |
Ministerul Transporturilor şi Gospodăriei Drumurilor | Normele de securitate contra incendiilor pentru obiectivele Ministerului Transporturilor şi Gospodăriei Drumurilor |
Ministerul Sănătăţii | Normele de securitate contra incendiilor pentru spitale, clinici, policlinici, case de copii, maternităţi, dispansere, sanatorii, case de odihnă, farmacii, depozite de articole farmaceutice şi alte instituţii de ocrotire a sănătăţii |
Ministerul Culturii | Normele de securitate contra incendiilor pentru sălile de spectacole, cinematografe, instituţiile de cultură |
Ministerul Serviciilor Comunale şi Exploatării Fondului de Locuinţe | Normele de securitate contra incendiilor pentru case de locuit, hoteluri, cămine, clădiri administrative şi garaje particulare |
Ministerul Comunicaţiilor şi Informaticii | Normele de securitate contra incendiilor pentru obiectivele informaticii şi telecomunicaţiilor |
Ministerul Învăţămîntului | Normele de securitate contra incendiilor pentru instituţiile preşcolare, şcoli, şcoli-internat şi alte instituţii de învăţămînt şi instruire ale Ministerului Învăţămîntului |
Ministerul Industriei | Normele de securitate contra incendiilor pentru întreprinderile industriale |
Departamentul Arhitecturii şi Construcţiilor | Normele de securitate contra incendiilor la efectuarea lucrărilor de sudare şi altor lucrări legate cu focul |
Normele de securitate contra incendiilor la efectuarea lucrărilor de montaj şi construcţii | |
Departamentul Energetică, Resurse Energetice şi Combustibil | Normele de securitate contra incendiilor la obiectivele energeticii, resurselor energetice şi combustibil şi a gazificării |
Departamentul Comerţului, Uniunea Asociaţiilor de Consum “Moldcoop” | Normele de securitate contra incendiilor pentru unităţile de comerţ şi alimentaţie publică |
Asociaţia de Stat de Producere pentru Combustibil | Normele de securitate contra incendiilor pentru bazele, depozitele de petrol şi combustibil, staţiile de alimentare cu combustibil |
Asociaţia “Marfconsum” | Normele de securitate contra incendiilor pentru obiectivele “Marfconsum” |
Asociaţia “Mobilă” | Normele de securitate contra incendiilor pentru obiectivele de producere a mobilei |
