miercuri, 18 septembrie 1996
514/18.09.96 Hotărîre privind activitatea ce ţine de utilizarea metalelor şi pietrelor preţioase, altor valori ale Fondului de Stat

H O T Ă R Î R E

privind activitatea ce ţine de utilizarea metalelor şi

pietrelor preţioase, altor valori ale Fondului de Stat

 

nr. 514  din  18.09.96

 

Monitorul Oficial al R.Moldova nr.71/578 din 31.10.1996

 

* * *

Abrogat: 06.07.2010

Hotărîrea Guvernului nr.549 din 28.06.2010

 

În scopul folosirii eficiente a metalelor şi pietrelor preţioase, asigurării formării şi păstrării valorilor Fondului de Stat, Guvernul Republicii Moldova

HOTĂRĂŞTE:

1. Ministerul Finanţelor va asigura reevaluarea tuturor valorilor primite, conform preţurilor de achiziţionare în vigoare, pentru includerea lor în Fondul de Stat.

2. Comisia interdepartamentală pentru stabilirea destinaţiei obiectelor, confiscate sau fără de stăpîn, care prezintă valoare istorică, ştiinţifică, artistică sau altă valoare culturală, precum şi a obiectelor de cult, va prezenta Guvernului Republicii Moldova propuneri cu privire la distribuirea valorilor către instituţiile respective, inclusiv Mitropoliei Moldovei.

3. Se permite Vistieriei Republicii Moldova:

comercializarea, prin intermediul Centrului specializat “Tezaur”, a articolelor, incluse în Fondul de Stat, ce nu prezintă interes pentru stat, la preţuri libere coordonate cu Ministerul Finanţelor;

organizarea restaurării şi reparării articolelor din metale şi pietre preţioase, confecţionarea articolelor noi;

deschiderea unui cont special pentru acumularea mijloacelor provenite din desfacerea articolelor care se vor utiliza în exclusivitate pentru achiziţionarea de la populaţie a articolelor din metale preţioase şi pietre preţioase, precum şi a lingourilor din aur de standard mondial.

4. Ministerul Finanţelor va aloca Vistieriei Republicii Moldova mijloacele financiare necesare, prevăzute în bugetul de stat pe anul 1996, pentru achitarea cheltuielilor, legate de proiectare, reparaţia capitală a clădirii şi amenajarea terenului aferent de pe str. Alexandru cel Bun, 47.

 

PRIM-MINISTRU
AL REPUBLICII MOLDOVAANDREI SANGHELI

Chişinău, 18 septembrie 1996
Nr.514.