vineri, 21 decembrie 2012
640/22.11.96 Hotărîre cu privire la Centrul de investigaţii strategice şi reforme

H O T Ă R Î R E

cu privire la Centrul de investigaţii strategice şi reforme

 

nr. 640  din  22.11.96

 

* * *

În scopul fundamentării ştiinţifice a perspectivelor de dezvoltare a economiei naţionale şi reformelor structurale din cadrul ei şi în legătură cu elaborarea de către Programul de Dezvoltare al O.N.U. (P.N.U.D.) a proiectului “Strategia pentru Dezvoltare”, Guvernul Republicii Moldova

HOTĂRĂŞTE:

1. Se creează, în baza unităţilor prevăzute în statele proiectului “Strategia pentru Dezvoltare”, Centrul de investigaţii strategice şi reforme.

2. Se aprobă:

Regulamentul Centrului de investigaţii strategice şi reforme, conform anexei nr.1.

Componenţa Consiliului de observatori vor fi incluşi suplimentar doi reprezentanţi din partea organizaţiilor internaţionale şi a ţărilor donatoare.

3. Se recomandă Consiliului de observatori să-l desemneze în funcţia de director al Centrului pe dl Cudîm Anatolie.

4. Se stabileşte că finanţarea iniţială a cheltuielilor legate de funcţionarea Centrului menţionat se asigură din contul Proiectului de Asistenţă Tehnică MOL/96/002 “Strategia pentru Dezvoltare”, finanţat de către Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (P.N.U.D.) şi cofinanţat de către Guvernul Republicii Moldova în sumă de 398 mii dolari S.U.A. din contul celui de-al II împrumut pentru efectuarea transformărilor structurale (SAL-II), acordat de Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BIRD), cu finanţarea ulterioară din contul altor mijloace.

5. Ministerul Economiei, în termen de pînă la 15 decembrie 1996:

va coordona programul de activitate al Centrului în primul an calendaristic;

va încheia cu Centrul un contract pentru elaborarea componentelor Programului de efectuare a transformărilor structurale (SAL-II), utilizînd în scopul asigurării lui mijloacele financiare prevăzute în prealabil pentru elaborarea proiectului.

6. Cancelaria de Stat a Republicii Moldova va asigura, în termen de o lună, Centrul cu încăperile de serviciu necesare (în condiţii de arendă) şi legătură telefonică.

 

PRIM-MINISTRU
AL REPUBLICII MOLDOVAAndrei SANGHELI

Contrasemnată:
Ministrul de StatGheorghe Gusac
Ministrul economieiValeriu Bobuţac
Ministrul finanţelorValeriu Chiţan

 

Anexa nr.1

la Hotărîrea Guvernului

Republicii Moldova

nr. 640 din 22 noiembrie 1996

 

REGULAMENTUL

Centrului de investigaţii strategice şi reforme

 

Prezentul Regulament stabileşte statutul juridic, sarcinile, funcţiile şi drepturile Centrului de investigaţii strategice şi reforme (în continuare – Centrul), precum şi modul gestiunii acestuia.

 

I. DISPOZIŢII GENERALE

1. Centrul este o organizaţie nestatală, necomercială şi nonprofitabilă.

Obiectivul principal al Centrului îl constituie efectuarea cercetărilor în domeniul analizei şi generalizării procesului reformelor fundamentarea ştiinţifică a transformărilor structurale şi perspectivelor de dezvoltare a economiei naţionale, precum şi colaborarea cu organizaţiile internaţionale privind fundamentarea direcţiilor şi recomandărilor Guvernului pentru promovarea în continuare a reformelor.

2. Centrul este persoană juridică, are balanţă proprie, dispune de ştampilă şi de conturi de decontare în instituţiile bancare.

3. Centrul îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu legislaţia în vigoare a Republicii Moldova, prezentul Regulament şi poartă răspundere pentru angajamentele sale cu întregul patrimoniu de care dispune.

 

II. SARCINILE PRINCIPALE ALE CENTRULUI

4. Sarcinile principale ale Centrului sînt:

a) fundamentarea ştiinţifică a direcţiilor principale şi recomandărilor Guvernului în vederea promovării în continuare a reformelor şi asigurării economice în condiţii de stabilitate macroeconomică, protecţie socială a populaţiei şi funcţionare a institutelor şi mecanismelor economiei de piaţă;

b) determinarea priorităţilor de restructurare a economiei naţionale fundamentarea programelor aprobate de Guvern, inclusiv în cadrul acordurilor cu Fondul internaţional şi Banca Mondială;

c) elaborarea principalelor direcţii ale politicii statului în vederea creării condiţiilor pentru dezvoltarea antreprenoriatului şi extinderii sectorului privat;

d) determinarea formelor şi metodelor de participare a statului în sistemul reglementării economice; asigurarea dreptului de proprietate; depăşirea monopolismului şi protecţia concurenţei; reorganizarea aparatului de stat (ţinîndu-se cont de necesităţile economiei de piaţă);

e) acumularea materialelor referitoare la anumite proiecte, ce se realizează în cadrul asistenţei tehnice, şi coordonarea aplicării acestora în practica de gospodărire şi dezvoltare economică a statului;

f) generalizarea experienţei de promovare a transformărilor în economia tranzitorie a altor ţări din Europa Centrală şi de Est în scopul apropierii Republicii Moldova de standardele europene în ceea ce priveşte gospodărirea, condiţiile de viaţă ale populaţiei şi administrarea de stat.

 

III. FUNCŢIILE CENTRULUI

5. În conformitate cu sarcinile sale principale Centrul îşi asumă următoarele funcţii:

prezentarea, la cererea organelor puterii legislative şi executive ale Republicii Moldova, organizaţiilor obşteşti şi de investigaţii a materialelor de generalizare, analitice şi elaborărilor de prognoză în domeniul reformei economice şi dirijării proceselor sociale;

interacţiunea cu organizaţiile internaţionale şi reprezentanţele acestora în Moldova;

constituirea unor grupuri de lucru din experţi locali şi consultanţi străini pentru analiza problemelor concrete şi elaborarea programelor speciale vizînd anumite aspecte ale reformei economice şi dezvoltării sociale;

organizarea şi aprecierea calităţii muncii asector grupuri;

implicarea serviciilor prestate de organizaţii locale de investigaţii şi firme consulting;

crearea unui fond informaţional, în baza recomandărilor, rapoartelor memorandumurilor, proiectelor de acte normative şi altor materiale, prezentate în urma elaborării unor proiecte în cadrul asistenţei tehnice acordate de organizaţii internaţionale şi ţări donatoare;

elaborarea pentru organizaţiile internaţionale şi ţările donatoare a avizelor privind calitatea muncii desfăşurate de consultanţii delegaţi de acestea;

colaborarea cu centre din străinătate în domeniul politicii macroeconomice, analizei structurale şi investigaţiilor sociale.

 

IV. DREPTURILE CENTRULUI

6. Întru realizarea sarcinilor şi funcţiilor sale Centrul are dreptul:

să colaboreze cu Ministerul Economiei, Ministerul Finanţelor, Ministerul Privatizări şi Administrării Proprietăţii de Stat, Banca Naţională a Moldovei, Departamentul Statisticii alte ministere, departamente şi Structuri economice, organe ale administraţiei publice locale;

să primească pentru analiză şi utilizare materiale prezentate Guvernului de către executanţi (locali şi străini) privind totalurile realizării anumitor proiecte;

să posede, să se folosească şi să dispună de bunurile transmise Centrului în conformitate cu obiectivele lui statutare;

să desfăşoare, în mod independent, activitate economico-financiară, inclusiv aprobarea devizului financiar, formarea structurii organizatorice şi schemei de încadrare a Centrului;

să creeze un fond special pentru retribuţia muncii organizaţiilor de cercetări, firmelor consulting şi experţilor, implicaţi în realizarea sarcinilor ce decurg din prezentul Regulament.

 

V. PATRIMONIUL CENTRULUI

7. Patrimoniul Centrului se constituie din bunurile procreate în modul stabilit de legislaţia în vigoare. Încăperile de serviciu şi alte încăperi se repartizează Centrului în condiţii de arendă de către Guvernul Republicii Moldova sau persoanele fizice şi juridice conform contractelor separate.

8. Mijloacele financiare ale Centrului se constituie din:

asistenţa financiară cu titlu gratuit şi creditele cu destinaţie specială, acordate Guvernului de organizaţiile internaţionale;

veniturile obţinute de Centru de la realizarea elaborărilor proprii;

mijloacele acordate de Guvernul Republicii Moldova;

asistenţa financiară, cu titlu gratuit, din partea donatorilor străini;

alte venituri şi încasări obţinute în conformitate cu legislaţia Republicii Moldova.

9. Resursele Centrului se păstrează pe conturile bancare, în monedă naţională şi valută străină, şi se utilizează în conformitate cu devizul anual, aprobat de observatori.

[Pct.9 modificat prin Hot.Guv. nr.928 din 12.12.2012, în vigoare 21.12.2012]

 

VI. ADMINISTRAREA CENTRULUI

10. Organele de conducere ale Centrului sînt:

Consiliul de observatori;

Direcţia executivă.

11. Consiliul de observatori se constituie din 11 persoane. Nouă membri ai Consiliului sînt desemnaţi de către Guvernul Republicii Moldova, inclusiv un membru al Guvernului în calitate de preşedinte al Consiliului. Doi membri se desemnează de către donatorii care finanţează Centrul.

12. Consiliul de observatori exercită următoarele funcţii:

aprobarea direcţiei politicii, regulamentelor şi programelor ce reglementează activitatea Centrului;

acordarea împuternicirilor pentru a purta negocieri şi a semna acorduri cu Guvernul şi instituţiile financiare internaţionale, precum şi acorduri necesare pentru realizarea sarcinilor asumate;

numirea şi eliberarea din funcţie a directorului executiv al Centrului;

aprobarea bugetului anual al Centrului;

aprobarea dărilor de seamă financiare anuale;

atragerea mijloacelor suplimentare pentru asigurarea activităţii Centrului.

13. Dirijarea activităţii curente a Centrului o înfăptuieşte directorul executiv al Centrului.

14. Directorul executiv al Centrului, desemnat cu acordul donatorilor, trebuie să fie cetăţean al Republicii Moldova, să aibă studii superioare profesionale respective, experienţă de muncă în organizaţiile de cercetări ştiinţifice şi organele de stat, precum şi să posede limba engleză.

15. Directorul executiv al Centrului poartă răspundere personală pentru realizarea sarcinilor pe care şi le-a asumat Centrul;

organizează activitatea Centrului;

reprezintă Centrul în relaţiile cu organele de stat şi organizaţiile obşteşti, inclusiv cu cele internaţionale;

angajează experţi şi alţi lucrători în conformitate cu structura şi numărul de personal al direcţiei executive a Centrului, stabileşte obligaţiunile funcţionale şi programul lor de lucru;

încheie contracte cu organizaţii de cercetări ştiinţifice şi firme de consultaţie, formează grupuri de lucru pentru executarea anumitor proiecte, determină drepturile şi obligaţiunile lor, organizează controlul asupra calităţii muncii acestora;

dispune de mijloacele Centrului în conformitate cu funcţiile acestuia şi deciziile de observatori;

prezintă anual Consiliului de observatori spre aprobare darea de seamă cu privire la executarea devizului de cheltuieli;

suspendează acordarea mijloacelor de asistenţă tehnică în caz de descoperire a unor încălcări privind utilizarea lor cu destinaţie specială;

exercită şi alte funcţii prevăzute de prezentul Regulament atît pe teritoriul Republicii Moldova, cît şi în străinătate.

16. Structura şi personalul direcţiei executive a Centrului le stabileşte Consiliul de observatori al acestuia. În componenţa direcţiei executive intră experţi locali şi străini, secretarul Centrului şi, în caz de necesitate, personalul administrativ. Relaţiile de muncă ale personalului sînt reglementate de regulamentele interne ale Centrului şi legislaţia Republicii Moldova.

 

VII. EVIDENŢA ŞI DĂRILE DE SEAMĂ

17. Centrul ţine evidenţa contabilă şi statistică în conformitate cu legislaţia Republicii Moldova.

18. Contorul asupra activităţii financiare a Centrului îl exercită Consiliul de observatori al acestuia şi Ministerul Finanţelor.

 

VIII. SUSPENDAREA ACTIVITĂŢII CENTRULUI

19. Activitatea Centrului este suspendată la decizia Guvernului sau în alt mod stabilit de legislaţia în vigoare.

 

 

Anexa nr.2

la Hotărîrea Guvernului

Republicii Moldova

nr.640 din 22 noiembrie 1996

 

COMPONENŢA

Consiliului de observatori al Centrului de investigaţii strategice şi reforme

 

BRAGHIŞ DumitruPrim-ministru al Republicii Moldova (preşedintele Consiliului).


Membrii Consiliului

BULGAC Constantinviceministru al economiei şi reformelor;
GRECIANÎI Zinaidaviceministru al finanţelor;
CREŢU Victorprim-viceministru al justiţiei;
MURAVSCHI Alexandrudoctor în economie;
COJOCARU Paveldirectorul Centrului de studiere a problemelor pieţei, doctor în economie;
LUPU Mariandirectorul departamentului relaţii economice externe al Ministerului Economiei şi Reformelor;
EFROS Gheorghedirectorul executiv al Agenţiei pentru Restructurarea Întreprinderilor şi acordarea asistenţei tehnice întreprinderilor în perioada postprivatizare;
MOROZ Victordirector executiv al Agenţiei de restructurare “ARA”, doctor în economie.

[Anexa nr.2 în redacţia Hot.Guv. nr.199 din 02.03.2000, în vigoare 09.03.2000]

[Anexa nr.2 în redacţia Hot.Guv. nr.784 din 13.07.98]

[Anexa nr.2 în redacţia Hot.Guv. nr.1100 din 27.11.97]