H O T Ă R Î R E
cu privire la asigurarea sectorului energetic cu credite şi garanţii de stat
nr. 722 din 26.12.1996
* * *
În conformitate cu prevederile Hotărîrii Parlamentului Republicii Moldova privind măsurile urgente de pregătire a economiei naţionale pentru perioada de toamnă-iarnă nr.985-XIII din 2 octombrie 1996, Guvernul Republicii Moldova
HOTĂRĂŞTE:
1. Se autoriză Ministerul Finanţelor pentru eliberarea garanţiei de stat, pe un termen de 6 luni, Companiei de Stat “Moldenergo”, în scopul recepţionării unui credit în sumă de 15 milioane lei de la B.C.A. “Moldindconbank”.
2. Ministerul Finanţelor va acorda Companiei de Stat “Moldenergo” un credit în mărime de 5 milioane dolari S.U.A. şi Ministerului Serviciilor Comunale şi Exploatării Fondului de Locuinţe – în sumă de 3 milioane dolari S.U.A. (inclusiv 2,6 milioane dolari S.U.A. pentru achitarea datoriilor faţă de Compania de Stat “Moldenergo”), pe un termen de 10 luni, cu rata dobînzii de 6,5 la sută anual, din contul împrumutului de 15 milioane E.C.U., acordat Republicii Moldova de către Comunitatea Europeană, conform Acordului de împrumut din 24 iulie 1996.
[Pct.2 în redacţia Hot. Guv. nr.749 din 31.12.96, în vigoare 31.12.1996]]
3. Se abrogă Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr.479 din 2 septembrie 1996.
PRIM-MINISTRU | |
AL REPUBLICII MOLDOVA | Andrei SANGHELI |
