H O T Ă R Î R E
despre aprobarea Planului de acţiuni primordiale
privind îmbunătăţirea situaţiei femeii şi creşterea
rolului ei în societate
nr. 39 din 15.01.98
Monitorul Oficial al R.Moldova nr.16-17/110 din 05.03.1998
* * *
Abrogat: 31.10.2012
Hotărîrea Guvernului nr.796 din 25.10.2012
Guvernul Republicii Moldova HOTĂRĂŞTE:
1. Se aprobă Planul de acţiuni primordiale privind îmbunătăţirea situaţiei femeii şi creşterea rolului ei în societate (se anexează).
2. Ministerele, departamentele, mass-media, organele administraţiei publice locale vor asigura realizarea acţiunilor preconizate în termenele stabilite.
PRIM-MINISTRU AL REPUBLICII MOLDOVA | Ion CIUBUC |
Chişinău, 15 ianuarie 1998. | |
Nr.39. |
Aprobat
prin Hotărîrea Guvernului
Republicii Moldova
nr.39 din 15 ianuarie 1998
PLAN
de acţiuni primordiale privind îmbunătăţirea situaţiei
femeii şi creşterea rolului ei în societate
| |||
I. Sistemul instituţional pentru coordonarea politicii de promovare a femeii în viaţa publică | |||
1. | Instituirea pe lîngă Guvern a unei comisii permanente pentru problemele femeii | 1998-1999 | Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, Ministerul Sănătăţii |
2. | Elaborarea mecanismului de implementare a concepţiei genurilor în Republica Moldova | 1998 | Ministerul Economiei şi Reformelor, Ministerul Justiţiei, Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, Ministerul Învăţămîntului, Tineretului şi Sportului, Departamentul Statisticii |
3. | Elaborarea şi implementarea concepţiei privind creşterea rolului femeii în conducerea statului | 1998-2000 | Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, Departamentul Statisticii |
4. | Instituirea unei reţele de instituţii specializate pentru asistenţă socială şi protecţia femeilor supuse violenţei, aflate în situaţii vitale complexe (centre de criză, telefoane de încredere, servicii de consultaţii, psihologice şi juridice) | 1998-2000 | Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Sănătăţii |
II. Monitorizarea situaţiei curente a femeii în societate | |||
5. | Efectuarea analizei comparative a legislaţiei naţionale cu actele normative internaţionale în vederea respectării principiului şanselor egale ale femeilor şi bărbaţilor în societate | permanent | Ministerul Economiei şi Reformelor, Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei |
6. | Monitorizarea acţiunilor de ameliorare situaţiei femeii în viaţa publică reieşind din documentele aprobate la Conferinţa a IV Mondială a Femeilor | anual către 1 decembrie | Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, Ministerul Sănătăţii, Ministerul Economiei şi Reformelor, Departamentul Statisticii |
7. | Prezentarea la Guvern a materialelor informativ-analitice privind situaţia femeii pe piaţa muncii | semestrial | Departamentul Statisticii, Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei |
8. | Efectuarea expertizei de gender a legislaţiei în vigoare în domeniul muncii şi protecţiei sociale | anual | Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, Departamentul Statisticii, Ministerul Economiei şi Reformelor |
9. | Editarea studiilor statistice repartizate pe genuri, în conformitate cu standardele internaţionale | anual | Departamentul Statisticii |
10. | Organizarea acţiunilor de sensibilizare a opiniei publice în vederea modificării imaginii femeii şi eliminării stereotipului existent faţă de rolul femeii şi al bărbatului în familie şi în societate | permanent | Compania de Stat "Teleradio-Moldova" |
III. Asigurarea drepturilor social-economice ale femeilor | |||
11. | Elaborarea mecanismului de stimulare a agenţilor economici în vederea creării noilor locuri de muncă pentru femei, în special, pentru femeile care au la întreţinere copii | 1998-1999 | Ministerul Economiei şi Reformelor, Ministerul Finanţelor |
12. | Dezvoltarea unui sistem de informare pentru femei, asigurarea accesului la cunoştinţe şi însuşirea deprinderilor de muncă în domeniul administrării, antreprenoriatului, managementului | permanent | Ministerul Economiei şi Reformelor, Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei |
13. | Elaborarea măsurilor de susţinere a femeilor neangajate în cîmpul muncii, care sînt unicul întreţinător în familie şi a familiilor cu ambii părinţi şomeri | 1998 | Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, Ministerul Economiei şi Reformelor |
14. | Organizarea unui ciclu de seminare "Începe o activitate proprie" pentru activitatea familiilor în domeniul antreprenoriatului | 1998-1999 | Ministerul Economiei şi Reformelor, Ministerul Industriei şi Comerţului |
15. | Crearea unui sistem de organizare a muncii femeilor în condiţii casnice | 1998-2000 | Ministerul Economiei şi Reformelor, Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, organele administraţiei publice locale |
IV. Ameliorarea sistemului de protecţie socială a femeii | |||
16. | Aprobarea unor măsuri privind recalificarea profesională a femeilor în scopul absorbţiei mai rapide a şomajului feminin | permanent | Ministerul Economiei şi Reformelor, Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei |
17. | Elaborarea unui program interministerial de protecţie socială a mamelor studente şi familiilor de studenţi | trimestrul II | Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, Ministerul Învăţămîntului, Tineretului şi Sportului, Ministerul Economiei şi Reformelor |
18. | Stabilirea unei alocaţii de stat pentru unul din părinţii care întreţin şi educă la domiciliu copii invalizi pînă la vîrsta de 16 ani | 1998 | Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, Ministerul Sănătăţii, Ministerul Finanţelor |
V. Ocrotirea sănătăţii femeii, planificarea familiei | |||
19. | Sprijinirea cercetărilor şi difuzarea informaţiei privind serviciile de sănătate pentru femei, inclusiv planificarea familiei, asistenţa prenatală şi sănătatea mamei şi copilului | permanent | Ministerul Sănătăţii, Departamentul Statisticii, Compania de Stat "Teleradio-Moldova" |
20. | Elaborarea unui sistem de măsuri de prevenire a maladiilor infecţioase şi bolilor sexual-transmisibile | 1998 | Ministerul Sănătăţii, Ministerul Afacerilor Interne, organele administraţiei publice locale |
21. | Aprobarea unui mecanism de acces al femeilor, adolescenţilor la serviciile de planificare a familiei şi preparatele contemporane de contracepţie | 1998 | Ministerul Sănătăţii, Ministerul Finanţelor, organele administraţiei publice locale |
22. | Introducerea în instituţiile de învăţămînt a unor programe instructive şi de educaţie sexuală pentru copii şi adolescenţi | 1998-1999 | Ministerul Învăţămîntului, Tineretului şi Sportului, Ministerul Sănătăţii |
VI. Prevenirea şi excluderea violenţei faţă de femeie | |||
23. | Organizarea unui sistem complex de pregătire şi instruire a lucrătorilor sociali, a personalului respectiv din sistemul ocrotirii sănătăţii, învăţămînt şi organelor de drept pentru lucru cu femeile supuse violenţei | 1998-1999 | Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, Ministerul Învăţămîntului, Tineretului şi Sportului, organele administraţiei publice locale |
24. | Efectuarea analizei curente a cazurilor ce ţin de violenţa contra femeii şi copilului | permanent | Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Sănătăţii, Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei |
25. | Iniţierea unui ciclu de emisiuni şi publicaţii vizînd neadmiterea propagandei violenţei, pornografiei, altor materiale ce afectează demnitatea femeii | permanent | Compania de Stat "Teleradio-Moldova", organele administraţiei publice locale |
