vineri, 16 iunie 2006
78/26.01.98 Hotărîre pentru completarea unor hotărîri ale Guvernului Republicii Moldova
                HOTĂRÎREA GUVERNULUI REPUBLICII MOLDOVA
    pentru completarea unor hotărîri ale Guvernului Republicii Moldova

                          Nr.78  din  26.01.98

       Monitorul Oficial al R.Moldova nr.24-25/165 din 19.03.1998

                                * * *
    Abrogat: la 16.06.2006
    Hotărîrea Guvernului nr.583 din 26.05.2006

    În scopul asigurării  conformităţii hotărîrilor Guvernului cu  Legea
cu privire la avocaţii parlamentari nr. 1349-XIII din 17 octombrie 1997,
Guvernul Republicii Moldova HOTĂRĂŞTE:
 [Pct.1 abrogat prin Hot. Guv. nr.34 din 17.01.2001]

    2. Statutul executării  pedepsei  de către condamnaţi, aprobat  prin
Hotărîrea  Guvernului  Republicii Moldova nr. 923 din 20 decembrie  1994
(Monitorul  Oficial,  1995,  nr. 5, art. 25), se  completează  după  cum
urmează:
    1) paragraful  19 se completează cu alineatul cinci, avînd următorul
cuprins:
    "Cererile adresate  avocatului  parlamentar nu vor fi controlate  de
administraţia penitenciarului şi vor fi transmise adresantului în decurs
de 24 de ore";
    alineatele cinci şi şase devin, respectiv, alineatele şase şi şapte;
    2) paragraful  23  se completează cu alineatul doi, avînd  următorul
cuprins:
    "Avocatul parlamentar   este  în  drept  să  aibă  acces  liber   la
instituţiile  penitenciare,  pentru  a  se întîlni  cu  condamnaţii,  de
asemenea,   are   dreptul  la  audienţă  peste  rînd   la   conducătorii
penitenciarelor";
    alineatele doi şi trei devin, respectiv, alineatele trei şi patru.

    PRIM-MINISTRU
    AL REPUBLICII MOLDOVA                          Ion CIUBUC

    Chişinău, 26 ianuarie 1998.
    Nr. 78.