H O T Ă R Î R E
cu privire la aplicarea pe teritoriul Republicii Moldova a prevederilor
Convenţiei de la Viena şi a Protocolului de la Montreal vizînd
protecţia stratului de ozon
nr. 300 din 18.03.98
Monitorul Oficial al R.Moldova nr.36-37/298 din 23.04.1998
* * *
Abrogat: 15.02.2013
Hotărîrea Guvernului nr.118 din 11.02.2013
Avînd în vedere angajamentele asumate de Republica Moldova în conformitate cu prevederile Convenţiei de la Viena cu privire la protecţia stratului de ozon şi ale Protocolului de la Montreal vizînd substanţele, ce distrug stratul de ozon, precum şi în scopul asigurării protecţiei mediului, Guvernul Republicii Moldova
HOTĂRĂŞTE:
1. Se organizează evidenţa producerii, consumului, importului-exportului de substanţe reglementate ce distrug stratul de ozon (anexele nr.1 şi nr.2), precum şi a produselor, ce conţin substanţe reglementate (anexa nr.3). În acest scop:
Departamentul Statisticii, în comun cu Departamentul Protecţia Mediului Înconjurător şi ministerele şi departamentele interesate, în termen de pînă la 1 iulie 1998, vor elabora şi aproba forma prezentării datelor statistice anuale "Producerea, consumul, importul-exportul de substanţe ce distrug stratul de ozon, reglementate prin Protocolul de la Montreal, precum şi a produselor ce conţin aceste substanţe";
Departamentul Controlului Vamal va organiza evidenţa importului-exportului de substanţe ce distrug stratul de ozon, reglementate de stat, precum şi a produselor, ce conţin substanţe reglementate, prezentînd trimestrial informaţii Comitetului Naţional pentru Problemele Ozonului.
2. Departamentul Standarde, Metrologie şi Supraveghere Tehnică:
va licenţia importul-exportul, producerea şi consumul în interiorul ţării de substanţe ce distrug stratul de ozon, reglementate de stat, precum şi a produselor, ce conţin substanţe reglementate, respectînd cota de utilizare, stabilită prin Protocolul de la Montreal, potrivit anexelor nr.1, 2 şi 3 la prezenta hotărîre, prezentînd anual informaţii Comitetului Naţional pentru Problemele Ozonului.
3. Se interzice importul-exportul de substanţe ce distrug stratul de ozon reglementate, menţionate în prezenta hotărîre, precum şi importul de produse care conţin substanţe reglementate din ţările, care nu sînt Părţi ale Convenţiei de la Viena şi Protocolului de la Montreal.
4. Comitetul Naţional pentru Problemele Ozonului:
în termen de pînă la 1 ianuarie 1999 va elabora şi va prezenta Guvernului spre aprobare Programul naţional de reglementare a utilizării în economie şi înlocuirii substanţelor ce distrug stratul de ozon;
o dată la doi ani va prezenta Guvernului raportul cu privire la măsurile întreprinse în scopul reducerii degajărilor de substanţe ce distrug stratul de ozon.
5. Controlul asupra executării prevederilor prezentei hotărîri se pune în sarcina Departamentului Protecţia Mediului Înconjurător.
PRIM-MINISTRU | |
AL REPUBLICII MOLDOVA | Ion CIUBUC |
Chişinău, 18 martie 1998. | |
Nr.300. |
Anexa nr.1
la Hotărîrea Guvernului
Republicii Moldova
nr.300 din 18 martie 1998
LISTA
substanţelor din grupa A*) ce distrug stratul de ozon, importul-exportul,
producerea şi consumul cărora sînt reglementate de stat
| |||
Grupa | Substanţa | Capacitatea de distrugere a stratului de ozon |
Codul vamal |
Grupa I | |||
CFCl3 | (CFC-11) | 1,0 | 290340100 |
CF2Cl2 | (CFC-12) | 1,0 | din 290340200 |
C2F3Cl3 | (CFC-113) | 0,8 | 290340300 |
C2F4Cl2 | (CFC-114) | 1,0 | 290340400 |
C2F5Cl | (CFC-115) | 0,6 | 290340500 |
Grupa II | |||
CF2BrCl | (Halon-1211) | 3,0 | 290340910 |
CF3Br | (Halon-1301) | 10,0 | 290340700 |
C2F4Br2 | (Halon-2402) | 6,0 | 290340800 |
*) Cota de utilizare a substanţelor reglementate din grupa A constituie mai puţin de 0,3 kg la un locuitor. Nivelul calculat al producerii, consumului, importului-exportului se determină prin înmulţirea cantităţii reale cu valoarea capacităţii de distrugere a stratului de ozon. |
Anexa nr.2
la Hotărîrea Guvernului
Republicii Moldova
nr.300 din 18 martie 1998
LISTA
substanţelor ce distrug stratul de ozon din grupa B*) importul-exportul,
producerea şi consumul cărora sînt reglementate de stat
| |||
Grupa | Substanţa | Capacitatea de distrugere a stratului de ozon |
Codul vamal |
Grupa I | |||
CF3Cl | (CFC-13) | 1,0 | din 290340400 |
C2F2Cl5 | (CFC-111) | 1,0 | din 290340400 |
C2F2Cl4 | (CFC-112) | 1,0 | din 290340400 |
C3FCl7 | (CFC-211) | 1,0 | din 290340400 |
C3F2Cl6 | (CFC-212) | 1,0 | din 290340400 |
C3F3Cl5 | (CFC-213) | 1,0 | din 290340400 |
C3F4Cl4 | (CFC-214) | 1,0 | din 290340400 |
C3F5Cl3 | (CFC-215) | 1,0 | din 290340400 |
C3F6Cl2 | (CFC-216) | 1,0 | din 290340400 |
C3F7Cl | (CFC-217) | 1,0 | din 290340400 |
Grupa II | |||
CCl4 | Tetraclormetan | 1,1 | 290314 |
Grupa III | |||
C2H3Cl3 | 1.1.1. - Tricloretan meticloroform | 0,1 | din 290319 |
*) Cota de utilizare a substanţelor reglementate din grupa B constituie mai puţin de 0,2 kg la un locuitor. Nivelul calculat al producerii, consumului importului-exportului se determină prin înmulţirea cantităţii reale cu valoarea capacităţii de distrugere a stratului de ozon. |
Anexa nr.3
la Hotărîrea Guvernului
Republicii Moldova
nr.300 din 18 martie 1998
LISTA PRODUSELOR*)
ce conţin substanţe din grupa A ce distrug stratul de ozon,
importul-exportul, producerea şi consumul cărora sînt
reglementate de stat (conform anexei nr.1)
| ||
Nr. d/o | Produsele | Codul vamal |
1 | 2 | 3 |
1. | Aparate de condiţionare a aerului la autoturisme şi camioane (indiferent de faptul dacă sînt sau nu montate la automobil) | din 8415 |
2. | Instalaţii frigorifice şi aparate de condiţionare a aerului (pompe termice**) de uz casnic şi comerciale | din 8418 |
de exemplu: | ||
frigidere | din 8418 | |
congelatoare | din 8418, 841830, 841840 | |
din 841861,841862 | ||
uscătoare de aer | din 847989100, 847989950 | |
din 8415 | ||
instalaţii de răcire cu apă | din 8419 | |
generatoare de gheaţă | din 8418 | |
aparate de condiţionare-pompe termice | din 8415, 841861, 841869 | |
Produse aerosolice, cu excepţia aerosolurilor medicinale | din 3208, 3209, 3210, 321290, | |
din 3303, 330430, 3305, 3306, | ||
din 3307 (afară de 330741), | ||
din 3808, 380910, 3814, 3910, | ||
din 3403, 2710, 040490, | ||
din 151790, 210690 | ||
4. | Extinctoare portabile | din 842410 |
5. | Panourile de izolare, suporturile şi învelişurile ţevilor | din 3920, 3925, 3926 |
6. | Prepolimere | de la 3901 pînă la 3911 |
*) Cu excepţia cazurilor, cînd acestea sînt transportate în containere cu bunuri personale sau obiecte de uz casnic, sau în situaţii similare necomerciale. **) În cazul dacă ele conţin substanţe din grupa A în calitate de refrigerent şi/sau în materialul de izolare a produsului. |
