H O T Ă R Î R E
despre aprobarea Regulamentului privind modul de plată a compensaţiei unice pentru
prejudiciul adus sănătăţii persoanelor cu dizabilităţi din rîndul participanţilor
la lichidarea consecinţelor catastrofei de la Cernobîl şi la experienţele
nucleare, avariilor cu radiaţie ionizată şi a consecinţelor lor
la obiectivele atomice civile sau militare
[Denumirea completată prin Hot.Guv. nr.1306 din 12.12.05, în vigoare 23.12.05]
nr. 374 din 29.04.99
Monitorul Oficial al R.Moldova nr.48-49/364 din 13.05.1999
* * *
Notă: În titlul şi pe tot parcursul textului hotărîrii, precum şi în titlul şi textul Regulamentului şi anexei la Regulament, cuvintele “invalizi” şi “invaliditate” se substituie, respectiv, cu cuvintele “persoane cu dizabilităţi” şi “dizabilitate” conform Hot.Guv. nr.455 din 01.07.2013, în vigoare 05.07.2013
În temeiul Legii nr.1535-XIII din 25 februarie 1998, pentru modificarea şi completarea Legii privind protecţia socială a cetăţenilor care au avut de suferit de pe urma catastrofei de la Cernobîl, Legii nr.140-XV din 6 mai 2004 pentru modificarea şi completarea Legii nr.121-XV din 3 mai 2001 cu privire la protecţia socială suplimentară a unor categorii de populaţie şi a Legii nr.909-XII din 30 ianuarie 1992 privind protecţia socială a cetăţenilor care au avut de suferit de pe urma catastrofei de la Cernobîl şi în conformitate cu Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr.1268 din 25 decembrie 1998, Guvernul Republicii Moldova
HOTĂRĂŞTE:
[Preambulul modificat prin Hot.Guv. nr.455 din 01.07.2013, în vigoare 05.07.2013]
[Preambulul completat prin Hot.Guv. nr.1306 din 12.12.05, în vigoare 23.12.2005]
1. Se aprobă Regulamentul cu privire la modul de plată a compensaţiei unice pentru prejudiciul adus sănătăţii persoanelor cu dizabilităţi din rîndul participanţilor la lichidarea consecinţelor catastrofei de la Cernobîl şi la experienţele nucleare, avariilor cu radiaţie ionizată şi a consecinţelor lor la obiectivele atomice civile sau militare (se anexează).
[Pct.1 completat prin Hot.Guv. nr.1306 din 12.12.05, în vigoare 23.12.05]
[Pct.2 abrogat prin Hot.Guv. nr.898 din 14.12.2020, în vigoare 01.01.2021]
[Pct.2 modificat prin Hot.Guv. nr.71 din 28.01.2002]
3. Se statuează că organele ce eliberează acte doveditoare privind participarea la lichidarea catastrofei de la Cernobîl şi la experienţele nucleare, avariilor cu radiaţie ionizată şi a consecinţelor lor la obiectivele atomice civile sau militare, ministerele şi întreprinderile care confirmă că anterior compensaţia unică nu s-a plătit, precum şi organele care indică pierderea capacităţii de muncă, stabilesc şi efectuează plata compensaţiilor categoriei de persoane nominalizate, poartă răspundere conform legislaţiei în vigoare.
[Pct.3 completat prin Hot.Guv. nr.1306 din 12.12.05, în vigoare 23.12.05]
PRIM-MINISTRU | |
AL REPUBLICII MOLDOVA | Ion STURZA |
Contrasemnată: | |
Ministrul muncii, | |
protecţiei sociale şi familiei | Vladimir Guriţenco |
Ministrul finanţelor | Anatol Arapu |
Chişinău, 29 aprilie 1999. | |
Nr.374. |
Aprobat
prin Hotărîrea Guvernului
Republicii Moldova
nr.374 din 29 aprilie 1999
REGULAMENTUL
cu privire la modul de plată a compensaţiei unice pentru prejudiciul adus sănătăţii persoanelor
cu dizabilităţi din rîndul participanţilor la lichidarea consecinţelor catastrofei de la
Cernobîl şi la experienţele nucleare, avariilor cu radiaţie ionizată şi a
consecinţelor lor la obiectivele atomice civile sau militare
[Denumirea completată prin Hot.Guv. nr.1306 din 12.12.05, în vigoare 23.12.05]
I. DISPOZIŢII GENERALE
1. Regulamentul cu privire la modul de plată a compensaţiei unice pentru prejudiciul adus sănătăţii persoanelor cu dizabilităţi din rîndul participanţilor la lichidarea consecinţelor catastrofei de la Cernobîl (în continuare – Regulament) este elaborat în baza prevederilor art.9 din Legea nr.909-XII din 30 ianuarie 1992 privind protecţia socială a cetăţenilor care au suferit de pe urma catastrofei de la Cernobîl (cu modificările operate prin Legea nr.1535-XIII din 25 februarie 1998), Legii nr.140-XV din 6 mai 2004 pentru modificarea şi completarea Legii nr.121-XV din 3 mai 2001 cu privire la protecţia socială suplimentară a unor categorii de populaţie şi a Legii nr.909-XII din 30 ianuarie 1992 privind protecţia socială a cetăţenilor care au avut de suferit de pe urma catastrofei de la Cernobîl şi în conformitate cu Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr.1268 din 25 decembrie 1998.
[Pct.1 modificat prin Hot.Guv. nr.455 din 01.07.2013, în vigoare 05.07.2013]
[Pct.1 completat prin Hot.Guv. nr.1306 din 12.12.05, în vigoare 23.12.05]
2. Obiectivul de bază al prezentului Regulament îl constituie stabilirea modului de plată a compensaţiilor unice pentru prejudiciul adus sănătăţii persoanelor cu dizabilităţi din rîndul participanţilor la lichidarea consecinţelor catastrofei de la Cernobîl şi la experienţele nucleare, avariilor cu radiaţie ionizată şi a consecinţelor lor la obiectivele atomice civile sau militare.
[Pct.2 completat prin Hot.Guv. nr.1306 din 12.12.05, în vigoare 23.12.05]
II. CATEGORIILE DE PERSOANE CE BENEFICIAZĂ
DE COMPENSAŢIE UNICĂ
3. De compensaţie unică pentru prejudiciul adus sănătăţii beneficiază persoanele cu dizabilităţi a căror dizabilitate a fost stabilită ca fiind cauzată de catastrofa de la Cernobîl sau de experienţele nucleare, avariile cu radiaţie ionizată şi consecinţele lor la obiectivele atomice civile sau militare, din rîndul:
persoanelor (trimise temporar sau în delegaţie) care au participat la lichidarea consecinţelor avariei în zona de înstrăinare sau la alte lucrări de la C.A.E. Cernobîl;
militarilor, salariaţilor din cadrul organelor afacerilor interne, supuşilor serviciului militar, recrutaţi în cantonamente speciale, cei care şi-au satisfăcut în această perioadă serviciul în Forţele Armate, în trupe şi organele Comitetului de Stat pentru Securitate, în trupele de interne şi cele de căi ferate, în alte formaţiuni, fiind antrenaţi la lucrări de lichidare a consecinţelor avariei în zona de înstrăinare sau la alte lucrări de la C.A.E. Cernobîl;
persoanelor care au venit în 1986 din zona moartă sau din zona de strămutare, a căror dizabilitate a fost stabilită ca fiind cauzată de catastrofa de la Cernobîl şi care au primit cetăţenia Republicii Moldova;
persoanelor care s-au îmbolnăvit de boală actinică sau au devenit invalide, în urma experienţelor nucleare, avariilor cu radiaţie ionizată şi a consecinţelor lor la obiectivele atomice civile sau militare.
[Pct.3 completat prin Hot.Guv. nr.1306 din 12.12.05, în vigoare 23.12.05]
4. Această compensaţie se plăteşte tuturor persoanelor cu dizabilităţi, indiferent de data stabilirii dizabilităţii.
III. MĂRIMEA COMPENSAŢIEI UNICE
5. Compensaţia unică se stabileşte în mărimea unui salariu mediu lunar pe republică, pe luna premergătoare lunii în care s-au adresat pentru acordarea compensaţiei, pentru fiecare procent de pierdere a capacităţii profesionale de muncă. Salariul mediu lunar pe republică pe luna corespunzătoare este adus la cunoştinţa Casei Naţionale de Asigurări Sociale de către Biroul Naţional de Statistică al Republicii Moldova. Procentul pierderii capacităţii de muncă este indicat în certificatul Consiliului Naţional pentru Determinarea Dizabilităţii şi Capacităţii de Muncă sau a structurilor acestuia sau a Comisiei de litigii de pe lingă Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei.
[Pct.5 modificat prin Hot.Guv. nr.455 din 01.07.2013, în vigoare 05.07.2013]
[Pct.5 modificat prin Hot.Guv. nr.1306 din 12.12.05, în vigoare 23.12.05]
[Pct.5 modificat prin Hot.Guv. nr.71 din 28.01.2002]
IV. CONDIŢIILE DE ACORDARE A COMPENSAŢIEI UNICE
6. Compensaţia unică pentru prejudiciul adus sănătăţii se stabileşte în baza cererii persoanelor menţionate la capitolul II al prezentului Regulament. Plata compensaţiei unice pentru prejudiciul adus sănătăţii se realizează prin modalitatea de plată selectată de beneficiar şi disponibilă în cadrul serviciului guvernamental de plăţi electronice (MPay).
[Pct.6 modificat prin Hot.Guv. nr.898 din 14.12.2020, în vigoare 01.01.2021]
[Pct.6 în redacţia Hot.Guv. nr.481 din 05.08.2015, în vigoare 07.08.2015]
61. Sumele compensaţiilor unice stabilite şi neprimite de beneficiar în decurs de 12 luni consecutive se suspendă.
Plata compensaţiilor unice se reia în baza cererii beneficiarului sau reprezentantului desemnat prin procură şi a actului de identitate al solicitantului, depuse la organul de asigurări sociale, şi se achită retroactiv pentru o perioadă de 3 ani premergători datei adresării.
[Pct.61 introdus prin Hot.Guv. nr.898 din 14.12.2020, în vigoare 01.01.2021]
7. Ziua depunerii cererii în organele împuternicite cu achitarea compensaţiilor se consideră ziua în care s-au adresat pentru acordarea compensaţiei, cu condiţia prezentării documentelor necesare. În caz contrar, ziua adresării pentru acordarea compensaţiei se consideră ziua depunerii documentelor indicate în prezentul capitol.
8. La cerere urmează a fi anexate, în mod obligatoriu, următoarele documente în copie:
buletinul de identitate, care confirmă cetăţenia Republicii Moldova;
legitimaţia de participare la lichidarea consecinţelor avariei de la Cernobîl;
carnetul de muncă;
certificatul eliberat de către Consiliul Naţional pentru Determinarea Dizabilităţii şi Capacităţii de Muncă sau de structurile acestuia sau de Comisia de litigii de pe lîngă Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei ce confirmă că stabilirea dizabilităţii este cauza avariei de la Cernobîl sau experienţele nucleare, avariile cu radiaţie ionizată şi consecinţele lor la obiectivele atomice civile sau militare.
[Pct.8 modificat prin Hot.Guv. nr.455 din 01.07.2013, în vigoare 05.07.2013]
[Pct.8 completat prin Hot.Guv. nr.1306 din 12.12.05, în vigoare 23.12.05]
9. În afară de aceasta, pentru confirmarea faptului că anterior n-au primit compensaţia unică în conformitate cu prevederile Hotărîrii Guvernului Republicii Moldova şi Federaţiei Sindicatelor Independente din Moldova nr.412 din 7 august 1991 şi Legii pentru modificarea articolului 32 din Legea cu privire la protecţia muncii nr.120-XIII din 26 mai 1994, pînă la 4 iunie 2004 pentru persoanele specificate în alineatul cinci al prezentului punct în conformitate cu prevederile Hotărîrii Guvernului nr.575 din 2 septembrie 1992 "Cu privire la acordarea de înlesniri colaboratorilor subdiviziunilor de risc deosebit, care s-au îmbolnăvit de boală actinică sau au devenit invalizi":
persoanele (trimise temporar sau în delegaţie) şi militari recrutaţi în cantonamente speciale prezintă certificate de la locul de muncă de unde au fost trimişi sau delegaţi la lichidarea consecinţelor avariei de la Cernobîl şi de la locul de muncă unde li s-a stabilit gradul de dizabilitate;
militarii, salariaţii din cadrul organelor de interne şi ale securităţii statului prezintă certificate de la ministerele respective şi de la locul de muncă unde li s-a stabilit gradul de dizabilitate;
persoanele evacuate din zona moartă sau din zona de înstrăinare, încadrate ulterior în grad de dizabilitate, stabilită ca fiind cauzată de avaria de la Cernobîl, prezintă certificatul de evacuare şi certificatul de la locul de muncă unde li s-a stabilit gradul de dizabilitate;
persoanele care s-au îmbolnăvit de boală actinică sau au devenit invalide, în urma experienţelor nucleare, avariilor cu radiaţie ionizată şi a consecinţelor lor la obiectivele atomice civile sau militare prezintă, după caz, certificatul de la locul de muncă unde li s-a stabilit gradul de dizabilitate, de la ministerele respective sau casele teritoriale de asigurări sociale.
[Pct.9 completat prin Hot.Guv. nr.1306 din 12.12.05, în vigoare 23.12.05]
10. Cererea, cu documentele menţionate, se depune la casele teritoriale de asigurări sociale de la locul de trai pînă la 31 decembrie a anului respectiv. În cazul prezentării ei după expirarea anului respectiv, plata compensaţiei pentru anul trecut nu se efectuează.
[Pct.10 modificat prin Hot.Guv. nr.71 din 28.01.2002]
11. Pînă la primirea legitimaţiei de tip nou, organele care le-au eliberat pe cele de tip vechi, emit în mod obligatoriu un certificat care confirmă verificarea autenticităţii documentelor vizînd participarea persoanei în cauză la lichidarea consecinţelor catastrofei de la Cernobîl.
V. MODUL DE PLATĂ ŞI SURSA DE FINANŢE
A COMPENSAŢIEI UNICE
12. În baza documentelor prezentate caselor teritoriale de asigurări sociale stabilesc mărimea compensaţiei unice şi emit decizia privind stabilirea compensaţiei unice. Suma calculată pentru fiecare beneficiar se plăteşte în rate, pe parcursul a 4 ani, a cîte 25 la sută anual. O parte din compensaţie se plăteşte o singură dată în an.
[Pct.12 modificat prin Hot.Guv. nr.898 din 14.12.2020, în vigoare 01.01.2021]
[Pct.12 modificat prin Hot.Guv. nr.71 din 28.01.2002]
13. Cheltuielile pentru plata compensaţiei unice se finanţează din contul mijloacelor bugetului de stat.
[Pct.13 în redacţia Hot.Guv. nr.898 din 14.12.2020, în vigoare 01.01.2021]
[Pct.13 modificat prin Hot.Guv. nr.481 din 05.08.2015, în vigoare 07.08.2015]
[Pct.13 modificat prin Hot.Guv. nr.71 din 28.01.2002]
[Pct.14 abrogat prin Hot.Guv. nr.898 din 14.12.2020, în vigoare 01.01.2021]
[Pct.14 în redacţia Hot.Guv. nr.481 din 05.08.2015, în vigoare 07.08.2015]
[Pct.14 în redacţia Hot.Guv. nr.71 din 28.01.2002]
VI. DISPOZIŢII FINALE
15. Persoanele care pînă la 1 ianuarie 1999 au primit compensaţia unică pentru prejudiciul adus sănătăţii nu au dreptul la recalcularea sau plata ei în continuare.
Persoanele care s-au îmbolnăvit de boală actinică sau au devenit invalide, în urma experienţelor nucleare, avariilor cu radiaţie ionizată şi a consecinţelor lor la obiectivele atomice civile sau militare, care, pînă la data de 4 iunie 2004 au primit compensaţia unică pentru prejudiciul adus sănătăţii, nu au dreptul la recalcularea sau plata ei în continuare.
[Pct.15 completat prin Hot.Guv. nr.1306 din 12.12.05, în vigoare 23.12.05]
16. Casele teritoriale de asigurări sociale întocmesc cîte un dosar personal pentru fiecare beneficiar şi duc evidenţa pentru fiecare tip de plată cu anexarea documentelor respective.
[Pct.16 modificat prin Hot.Guv. nr.71 din 28.01.2002]
Anexa nr.1 la Regulamentul cu privire la modul de plată a compensaţiei unice pentru prejudiciul adus sănătăţii persoanelor cu dizabilităţi din rîndul participanţilor la lichidarea consecinţelor catastrofei de la Cernobîl şi la experienţele nucleare, avariilor cu radiaţie ionizată şi a consecinţelor lor la obiectivele atomice civile sau militare
RAPORT privind plata compensaţiei unice pentru prejudiciul adus sănătăţii persoanelor cu dizabilităţi din rîndul participanţilor la lichidarea consecinţelor catastrofei de la Cernobîl şi la experienţele nucleare, avariilor cu radiaţie ionizată şi a consecinţelor lor la obiectivele atomice civile sau militare pentru luna __________ anul ______ |
[Anexa nr.1 abrogată prin Hot.Guv. nr.898 din 14.12.2020, în vigoare 01.01.2021]
[Anexa nr.1 în redacţia Hot.Guv. nr.481 din 05.08.2015, în vigoare 07.08.2015]
Anexa nr.2 la Regulamentul cu privire la modul de plată a compensaţiei unice pentru prejudiciul adus sănătăţii persoanelor cu dizabilităţi din rîndul participanţilor la lichidarea consecinţelor catastrofei de la Cernobîl şi la experienţele nucleare, avariilor cu radiaţie ionizată şi a consecinţelor lor la obiectivele atomice civile sau militare
RAPORT privind plata compensaţiei unice pentru prejudiciul adus sănătăţii persoanelor cu dizabilităţi din rîndul participanţilor la lichidarea consecinţelor catastrofei de la Cernobîl şi la experienţele nucleare, avariilor cu radiaţie ionizată şi a consecinţelor lor la obiectivele atomice civile sau militare pentru luna __________ anul ____ |
[Anexa nr.2 abrogată prin Hot.Guv. nr.898 din 14.12.2020, în vigoare 01.01.2021]
[Anexa nr.2 introdusă Hot.Guv. nr.481 din 05.08.2015, în vigoare 07.08.2015]
