marți, 15 februarie 2000
126/15.02.2000 Hotărîre cu privire la aprobarea Listei cu tipurile de arme şi muniţiile aferente pasibile de vînzare persoanelor fizice şi juridice

H O T Ă R Î R E

 cu privire la aprobarea Listei cu tipurile de arme şi muniţiile aferente

pasibile de vînzare persoanelor fizice şi juridice

 

nr. 126  din  15.02.2000

 

Monitorul Oficial al R.Moldova nr.19-20/208 din 24.02.2000

 

* * *

Abrogat: 06.05.2014

Hotărîrea Guvernului nr.293 din 23.04.2014

 

În conformitate cu lit.g) articolul 16 din Legea privind controlul asupra armelor individuale nr.110-XIII din 18 mai 1994 (Monitorul Oficial, 1994, nr.4, art.43), Guvernul Republicii Moldova

HOTĂRĂŞTE:

1. Se aprobă Lista cu tipurile de arme şi muniţiile aferente pasibile de vînzare persoanelor fizice şi juridice (se anexează).

2. Din punctul 8 subpunctul 4) al Regulilor cu privire la comercializarea, achiziţionarea, păstrarea, portul, aplicarea şi transportarea armelor individuale şi muniţiilor aferente, aprobate prin Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr.44 din 18 ianuarie 1995 (Monitorul Oficial, 1995, nr.14, art.70) se exclud cuvintele "de vînătoare".

 

PRIM-MINISTRU
AL REPUBLICII MOLDOVADumitru BRAGHIŞ

Chişinău, 15 februarie 2000.
Nr.126.

 

Aprobată

prin Hotărîrea Guvernului

Republicii Moldova

nr.126 din 15 februarie 2000

 

LISTA

cu tipurile de arme şi muniţiile aferente pasibile

de vînzare persoanelor fizice şi juridice

 

I. Tipurile de arme şi muniţiile aferente pasibile de vînzare persoanelor fizice:

1. Arme de autoapărare:

a) pistoale şi revolvere cu cartuşe cu gaze;

b) electrocutante;

c) dispozitive cu gaze toxice neutrolizante şi aerosol.

2. Arme de vînătoare:

a) de foc cu ţeavă ghintuită, lisă şi mixte;

b) cu tuburi de gaze (pneumatice) cu energia la gura ţevii nu mai mare de 25Dj.

3. Pistoale şi revolvere de foc.

4. Pistoale cu tuburi cu gaze (pneumatice) cu energia la gura ţevii de la 3 Dj pînă la 7 Dj.

5. Arme de decoraţie: arme individuale ce corespund cerinţelor tipurilor de arme pasibile de vînzare persoanelor fizice.

6. Arme de colecţie: arme individuale în afară de cele militare.

7. Arme albe cu lamă (de vînătoare).

8. Muniţii aferente:

a) cartuşe pentru arme de vînătoare;

b) cartuşe pentru pistoale şi revolvere;

c) cartuşe de semnalizare pentru arme de vînătoare şi pentru pistoale şi revolvere cu cartuşe cu gaze;

d) cartuşe cu gaze pentru pistoale şi revolvere cu cartuşe cu gaze;

e) glonţ pentru arme cu tuburi cu gaze (pneumatice).

 

II. Tipurile de arme şi muniţiile aferente pasibile de vînzare persoanelor juridice:

1. Toate tipurile de arme şi muniţiile aferente pasibile de vînzare persoanelor fizice.

2. Arme organice:

a) pistoale şi revolvere;

b) carabine şi puşti.

3. Arme de tir:

a) cu ţeavă lisă; cu ţeavă lungă - ghintuită;

b) pistoale şi revolvere de foc şi pistoale cu tuburi cu gaze (pneumatice);

c) arbalete cu tensiune nu mai mare de 70 kg, folosirea săgeţilor cu diametrul conului (vîrfului) ce nu depăşeşte diametrul săgeţii şi fără petale mobile;

d) arme albe sportive.

4. Arme de semnalizare - pistoale şi revolvere.

5. Arme de autoapărare - pulverizatoare mecanice.

6. Muniţii aferente:

a) cartuşe cu încărcătură forţată (pentru laboratoarele de încercări ale armelor, numite sau acreditate în Sistemul Naţional de Certificare al Republicii Moldova);

b) cartuşe pentru armele de semnalizare.

 

Notă.

Se stabilesc următoarele restricţii pentru tipurile de arme şi muniţii aferente pasibile de vînzare persoanelor fizice şi juridice:

1. Pentru armele individuale de foc (cu excepţia pistoalelor şi revolverelor):

a) capacitatea încărcătorului nu mai mare de 10 cartuşe;

b) lungimea armei în întregime nu mai mică de 800 mm şi lungimea ţevii cu cutia închizătorului nu mai mică de 500 mm;

c) imposibilitatea de a trage, dacă lungimea în întregime poate fi mai mică de 800 mm (patul este plat).

2. Calibrul armelor de foc cu ţeava lisă nu pot coincide cu calibrul cartuşelor pentru arme cu ţeava ghintuită.

3. Nu se permite ca arma să imite forma diferitelor obiecte.

4. Nu se permite folosirea energiei elucidării substanţelor radioactive sau factorilor biologici.

5. Armele trebuie să exercite tragere cu rafale.

6. Se interzic armele şi muniţiile aferente caracteristicile cărora nu corespund standardelor de inofensivitate în vigoare.

7. În armele cu cartuşe cu gaze şi dispozitivele cu gaze pot fi folosite numai substanţele lacrimogene şi iritante autorizate de Ministerul Sănătăţii.

8. Se interzice instalarea dispozitivelor pentru tragere fără zgomot şi aparatelor pentru ochire pe timp de noapte.

9. Armele albe nu pot avea lama cu lungimea mai mare de 90 mm, care în mod automat se extrag din mîner şi se fixează dur la apăsarea pe buton ori pe pîrghie şi dacă se extrage din contul gravităţii ori mişcării accelerate şi se fixează automat.

10. Se interzic cartuşele cu glonţ: cu miez din materiale dure; fără înveliş (cu excepţia celor pentru arme de tir) şi semiînveliş dum-dum; cu efect trasor, perforant, incendiar; precum şi cartuşele cu alice pentru pistoalele şi revolverele cu cartuşe cu gaze.