vineri, 25 iunie 2004
703/23.07.2001 Hotărîre cu privire la Ministerul Ecologiei, Construcţiilor şi Dezvoltării Teritoriului
                HOTĂRÎREA GUVERNULUI REPUBLICII MOLDOVA
          cu privire la Ministerul Ecologiei, Construcţiilor
                      şi Dezvoltării Teritoriului

                        Nr.703  din  23.07.2001

        Monitorul Oficial al R.Moldova nr.85/729 din 24.07.2001

                                * * *
    Abrogat: 25.06.2004
    Hotărîrea Guvernului nr.679 din 17.06.2004

    Guvernul Republicii Moldova  H O T Ă R Ă Ş T E:
    I. Se aprobă:
    Regulamentul  Ministerului Ecologiei, Construcţiilor şi  Dezvoltării
Teritoriului (se anexează);
    Lista instituţiilor,  organizaţiilor  şi  întreprinderilor  de  stat
subordonate   Ministerului  Ecologiei,  Construcţiilor  şi   Dezvoltării
Teritoriului, conform anexei nr.1;
    Lista societăţilor  pe  acţiuni,  în  care pachetul  de  acţiuni  al
statului  este  administrat de Ministerul Ecologiei,  Construcţiilor  şi
Dezvoltării Teritoriului, conform anexei nr.2.
    Componenţa nominală    a    Colegiului    Ministerului    Ecologiei,
Construcţiilor şi Dezvoltării Teritoriului, conform anexei nr. 3.
    2. Se transmit  în subordinea Ministerului Ecologiei, Construcţiilor
şi Dezvoltării Teritoriului:
    din subordinea  Concernului  Republican de Producţie  al  Industriei
Materialelor de Construcţie "INMACOM":
    Întreprinderea specializată "INMEX";
    Cariera de pietriş şi nisip din Cernăuţi (Ucraina);
    Cariera de piatră concasată din granit, Pervomaisk (Ucraina);
    Centrul de învăţămînt "INMACOM- Didactic";
    Centrul comercial "Cencom", magazinul "Stroma", Chişinău.
    3. Se abrogă  Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr.448 din  11
mai  2000 "Cu privire la aprobarea Regulamentului Ministerului  Mediului
şi  Amenajării  Teritoriului" (Monitorul Oficial al Republicii  Moldova,
2000, nr.57-58, art.531).

    PRIM-MINISTRU
    AL REPUBLICII MOLDOVA                       Vasile TARLEV

    Contrasemnată:
    Viceprim-ministru,
    ministrul agriculturii
    şi industriei alimentare                    Dmitrii Todoroglo
    Ministrul ecologiei,
    construcţiilor şi dezvoltării
    teritoriului                                Gheorghe Duca
    Ministrul finanţelor                        Mihail Manoli
    Ministrul justiţiei                         Ion Morei

    Chişinău, 23 iulie 2001.
    Nr. 703.

                                                     Aprobat
                                            prin  Hotărîrea Guvernului
                                            Republicii Moldova nr. 703
                                                din 23 iulie 2001

                             REGULAMENTUL
                Ministerului Ecologiei, Construcţiilor
                      şi Dezvoltării Teritoriului

                        I. Dispoziţii generale
    1. Ministerul  Ecologiei, Construcţiilor şi Dezvoltării Teritoriului
(în  continuare  - Ministerul) este organul central de  specialitate  al
administraţiei  publice care, potrivit exigenţilor actuale îşi  exercită
funcţiile:
    în monitoringul   calităţii   componentelor  de  mediu,   asigurarea
protecţiei  mediului  înconjurător şi utilizarea raţională a  resurselor
naturale;
    în domeniul construcţiilor şi amenajării teritoriului naţional;
    în reglementarea   de  stat  a  prestării  serviciilor  comunale  şi
exploatării fondului locativ.
 [Pct.1 în redacţia Hot.Guv. nr.775 din 27.06.03, în vigoare 11.07.03]

    2. În activitatea  sa  Ministerul  se călăuzeşte de  Constituţia  şi
legile   Republicii   Moldova,   hotărîrile   Parlamentului,   decretele
Preşedintelui,   hotărîrile,  ordonanţele  şi  dispoziţiile   Guvernului
Republicii  Moldova, acordurile internaţionale la care Republica Moldova
este parte, precum şi de prezentul Regulament.
    3. Ministerul  este persoană juridică, dispune de ştampilă cu  Stema
de Stat a Republicii Moldova şi denumirea sa, de cont trezorerial.

                     II. Atribuţiile Ministerului
    4. Ministerul  în  calitatea sa de organ central de specialitate  al
administraţiei publice, îndeplineşte următoarele atribuţii.

    A) Atribuţii de bază:
    elaborează şi  promovează  politicile  şi  strategiile  statului  în
domeniul   protecţiei   mediului,  utilizării  raţionale  a   resurselor
naturale,    conservării   biodiversităţii,   amenajării   teritoriului,
arhitecturii şi urbanismului, construcţiilor, industriei materialelor de
construcţie,   locuinţelor   şi  serviciilor  de  gospodărie   comunală,
participă  la elaborarea compartimentului Ministerului în pronosticurile
ce ţin de dezvoltarea social-economică a ţării;
    identifică problemele  prioritare, elaborează şi promovează programe
şi  planuri  naţionale  de  acţiuni în  domeniile  sale  de  activitate,
coordonează  acţiunile  ministerelor, departamentelor  şi  autorităţilor
administraţiei publice locale de elaborare şi implementare a programelor
şi  planurilor  naţionale,  ramurale şi locale în  domeniu  şi  exercită
controlul asupra realizării lor;
    promovează reforma  organizaţional-economică  în domeniile  sale  de
activitate**,   integrează  protecţia  mediului  în  procesele  reformei
economice  şi  componentele politicii sectoriale şi  armonizează  actele
legislative   şi  normative  din  sfera  competenţelor  încredinţate  cu
standardele şi normele europene;
-------------------------
    ** Sub domeniile  sale de activitate se înţelege protecţia mediului,
utilizarea  durabilă a resurselor naturale, conservarea biodiversităţii,
amenajarea teritoriului, arhitectură şi urbanism, construcţii, industria
materialelor   de  construcţie,  locuinţe  şi  servicii  de   gospodărie
comunală.

    elaborează şi  avizează proiectele actelor legislative şi  normative
ce  ţin  de competenţa Ministerului, organizează şi  exercită  controlul
asupra  realizării acestora, verifică respectarea legislaţiei în vigoare
vizînd domeniile sale de activitate;
    asigură susţinerea    metodologică   a   procesului   investiţional,
stabileşte principiile de baza ale politicii investiţionale în domeniile
sale de activitate şi iniţiază atragerea investiţiilor pentru realizarea
programelor  şi  planurilor  de acţiuni la nivel  naţional,  coordonează
asistenţa tehnică în domeniu, elaborează de sine stătător, sau, în comun
cu  alte autorităţi, mecanismele financiar-creditare pentru construcţia,
modernizarea şi procurarea locuinţelor;
    participă la  fundamentare şi avizează, în modul stabilit, programul
anual  de  lucrări  publice  finanţate  de la bugetul  de  stat  şi  din
creditele  externe,  contractate sau garantate de stat, argumentează  şi
susţine  subvenţiile  eventuale  anuale  de la bugetul  de  stat  pentru
domeniile  sale  de  activitate şi exercită  atribuţiile  de  investitor
(beneficiar)   ai  propriilor  obiecte  de  construcţii;  întocmeşte  şi
prezintă  proiectele oportunităţilor investiţionale ce ţin de  domeniile
de activitate ale Ministerului pentru potenţialii investitori;
    eliberează autorizaţii    pentru   domeniile   de   activitate    în
conformitate cu legislaţia în vigoare;
    participă la    promovarea    politicii    de    stat    în    sfera
cercetare-dezvoltare, înaintează propuneri vizînd direcţiile prioritare,
programele  de stat şi proiectele de cercetare-dezvoltare din  domeniile
sale de activitate;
    organizează şi   coordonează  realizarea  programelor  de  cercetare
ştiinţifică   în   domeniul  construcţiilor,  protecţiei   mediului   şi
utilizării  resurselor naturale, inclusiv celor genetice şi în special a
celor desfăşurate în fondul ariilor naturale protejate de stat, exercită
dirijarea metodologică a instituţiilor de cercetări şi organizaţiilor ce
elaborează normativele în domeniu;
    colaborează cu   organizaţiile  neguvernamentale  şi  reprezentanţii
organismelor   internaţionale   în  domeniile  ce  ţin   de   competenţa
Ministerului,    examinează   şi   avizează   proiectele   convenţiilor,
acordurilor  şi  altor documente internaţionale,  înaintează  propuneri,
negociază şi semnează, în modul stabilit, convenţii, tratate şi acorduri
internaţionale  în domeniile sale şi iniţiază propuneri privind aderarea
Republicii  Moldova la cele existente; reprezintă statul, în calitate de
coordonator  în proiectele de îndeplinire a angajamentelor ţării faţă de
convenţiile  şi  acordurile  internaţionale  de mediu  şi  dezvoltare  a
teritoriului,  altor  documente  din sfera  competenţelor  încredinţate,
realizate cu suport internaţional s-au din surse interne;
    promovează politica  tehnico-ştiinţifică, organizează, dirijează  şi
supraveghează  sistemele  de  standardizare şi certificare  a  calităţii
produselor    şi   serviciilor   în   domeniul   protecţiei    mediului,
construcţiilor, arhitecturii şi urbanismului, locuinţelor şi gospodăriei
comunale,   elaborează,  aprobă  şi  editează  standarde,  normative  şi
reglementări  tehnice, economice şi organizatorice în domeniile sale  de
activitate,  creează  comitete  tehnice de  resort,  este  coordonatorul
principal  al activităţii de constituire şi întreţinere a sistemului  de
acte normative în domeniile sale de activitate;
    participă la  elaborarea şi coordonarea normativelor şi standardelor
europene  şi  internaţionale  în domeniile sale de activitate  şi,  după
adoptarea  lor  în  modul stabilit, asigură  implementarea  prevederilor
acestora pe teritoriul Republicii Moldova;
    promovează implementarea    noilor    tehnologii,    echipamentelor,
aparatelor,  maşinilor, mecanismelor performante şi noilor materiale  în
domeniile sale de activitate;
    administrează  patrimoniul  de  stat al  întreprinderilor  ramurale,
capitalul  social al cărora este integral sau parţial de stat;  fondează
întreprinderi  de stat în domeniile sale de activitate, le reorganizează
şi le lichidează în conformitate cu legislaţia în vigoare;
    elaborează şi  prezintă Departamentului Privatizării strategiile  şi
modul  de  privatizare  în domeniile sale de activitate şi  asigură,  în
comun   cu  acesta,  gestionarea  întregului  proces  de  privatizare  a
întreprinderilor şi organizaţiilor subordonate;
    formulează şi    înaintează    propuneri   privind    restructurarea
întreprinderilor  şi organizaţiilor din domeniile mediului, proiectării,
construcţiilor,  materialelor  de construcţii, gestionării  fondului  de
locuinţe şi prestării serviciilor de gospodărie comunală;
    propune spre    aprobare,   în   modul   stabilit   de   legislaţie,
candidaturile  managerilor  şi  ale altor reprezentanţi în  organele  de
conducere  a întreprinderilor şi organizaţiilor de stat şi  societăţilor
economice  în care statul deţine cota respectivă de acţiuni  (cote-părţi
de  proprietate);  numeşte, pe bază de concurs, şi încheie contracte  cu
managerii  întreprinderilor  de stat, aprobă şi prezintă  reprezentanţii
statului  în  societăţile  economice, capitalul social  al  cărora  este
parţial de stat;
    permite, în conformitate cu legislaţia în vigoare, darea în arendă a
bunurilor întreprinderilor de stat din ramură;
    asigură prezentarea    de    către   întreprinderile   din    ramură
Departamentului   Privatizării,  darea  de  seamă  privind  mărimea   şi
circulaţia proprietăţii de stat, în conformitate cu Hotărîrea Guvernului
Republicii  Moldova  cu  privire la organizarea  evidenţei  proprietăţii
publice a Republicii Moldova;
    efectuează dirijarea  metodologică  ramurală în  domeniul  evidenţei
contabile,  asigură  prezentarea  dărilor de seamă  contabile  de  către
unităţile   din  subordine  şi  în  baza  acestora  analizează  situaţia
financiar-economică a sale;
    acumulează, sistematizează    şi    gestionează   pentru    suportul
activităţii sale un fond informaţional propriu, constituit din fondurile
informaţionale   ale  întreprinderilor  şi  organizaţiilor  de  stat  ce
funcţionează  în domeniul de activitate a Ministerului, asigură formarea
şi optimizarea sistemului informaţional ramural;
    coordonează activitatea      privind     pregătirea,     reciclarea,
recalificarea  şi  atestarea cadrelor în domeniul  protecţiei  mediului,
educaţiei ecologice, proiectării, arhitecturii, urbanismului, amenajării
teritoriului  şi construcţiilor, industriei materialelor de construcţie,
gestionării  fondului  de locuinţe, precum şi serviciilor de  gospodărie
comunală;
    exercită, împreună  cu Departamentul Situaţii Excepţionale măsuri de
asigurare  a  securităţii oamenilor pe apă, efectuează controlul  tehnic
asupra  navelor de tonaj mic şi le înregistrează, pregăteşte cadrele  de
navigatori,  scafandri,  la care departamentul va acorda consultaţii  în
domeniul protecţiei civile;
    exercită, în  limitele  competenţei lor, conducerea  activităţii  de
realizare  a sarcinilor în domeniul protecţiei civile, asigură starea de
pregătire  permanentă  a obiectivelor din subordinea Protecţiei  Civile,
pentru desfăşurarea acţiunilor în condiţiile situaţiilor excepţionale;
    elaborează şi  emite  de  comun acord cu  Departamentul  Situaţiilor
Excepţionale,  regulamente,  standarde, norme, reguli,  instrucţiuni  şi
îndreptare privind protecţia civilă;
    planifică şi   realizează  măsuri  preventive  de  zădărnicire   sau
diminuare   a  probabilităţii  apariţiei  situaţiilor  excepţionale,  de
reducere  a  proporţiilor efectelor lor, de sporire a securităţii  şi  a
stabilităţii funcţionării obiectivelor economiei naţionale în condiţiile
situaţiilor excepţionale;
    asigură apărarea  secretului de stat, inlusiv în întreprinderile din
subordine conform cerinţelor legislaţiei;
    aduce la îndeplinire   măsurile   prevăzute  de  legislaţie   pentru
limitarea  drepturilor cetăţenilor şi acordarea de înlesniri persoanelor
care au sau au avut acces la informaţiile ce constituie secret de stat;
    organizează expoziţii, seminare, conferinţe, simpozioane tematice în
domeniile sale de activitate;
    antrenează mass-media,  organizaţiile neguvernamentale şi  populaţia
în  procesul  de  luare  a deciziilor şi de realizare  a  acţiunilor  în
domeniile sale de activitate;
    acordă, contra  plată,  servicii informaţionale şi de consultare  în
domeniile  sale de activitate în conformitate cu Regulamentul cu privire
la mijloacele extrabugetare ale instituţiilor publice;
    asigură cadrul  juridic şi normativ pentru funcţionarea  serviciilor
de resort şi activităţile domeniilor gestionate;
    instituie sisteme ale controlului de stat în domeniile gestionate;
    efectuează expertiza   ecologică  de  stat  a  proiectelor  de  acte
legislative  şi  normative,  regulamente  şi  standarde  referitoare  la
protecţia  mediului  şi  utilizarea  resurselor  naturale,  convenţiilor
internaţionale,   contractelor  de  concesiune  care  prevăd  utilizarea
resurselor   naturale,   programelor,  planurilor,   schemelor   privind
dezvoltarea  social-economică a ţării, anumitor zone, municipii,  oraşe,
sate;
    acordă ajutor   metodologic  autorităţilor  administraţiei   publice
locale   privind   implementarea  prevederilor  actelor   normative   şi
legislative  în  vigoare, prioritar aprobarea tarifelor şi  contractarea
serviciilor locativ-comunale;
    la propunerea  autorităţilor publice locale, coordonează numirea  şi
destituirea  din funcţie a managerilor întreprinderilor locativ-comunale
din oraşe şi municipii.
 [Comp.A modificat prin Hot.Guv. nr.775 din 27.06.03, în vigoare 11.07.03]

    B) Atribuţii specifice:
    în domeniul mediului:
    efectuează expertiza  ecologică  de  stat şi  expertiza  complexă  a
proiectelor şi actelor legislative şi normative şi exercită controlul de
stat  în  sfera  protecţiei mediului,  utilizării  resurselor  naturale,
realizării  programelor de extindere a fondului silvic şi lucrărilor  de
regenerare şi exploatare a pădurilor, de reconstrucţie ecologică, precum
şi  în  domeniul  construcţiilor, lucrărilor  publice,  urbanismului  şi
amenajării  teritoriului,  verificînd corespunderea lor  cu  prevederile
legislaţiei în vigoare şi ale programelor şi schemelor de dezvoltare ale
ramurilor  economiei  naţionale,  inclusiv  activităţile  şi  proiectele
bazate  pe  folosirea  raţională  a resurselor  naturale  sau  care  pot
influenţa starea mediului;
    efectuează recensămîntul    resurselor    naturale,    reglementează
utilizarea  lor, aprobă limitele de utilizare a resurselor naturale, ale
deversărilor  şi  degajărilor  de substanţe nocive  în  mediul  ambiant,
precum  şi  limitele  de depozitare a deşeurilor; elaborează  şi  aplică
pîrghiile   şi  mecanismele  economice  menite  să  stimuleze  reducerea
poluării,  scoaterea  din aplicare a substanţelor toxice  şi  utilizarea
materiilor prime cu impact ecologic redus;
    gestionează,   în   modul   stabilit,  Fondul   Ecologic   Naţional,
coordonează   activitatea  fondurilor  ecologice  teritoriale,  verifică
corectitudinea  folosirii  mijloacelor acestora şi administrează  Cartea
Roşie;
    participă la  studierea  şi  elaborarea măsurilor  de  conservare  a
obiectelor  şi  complexelor  patrimoniului naţional  natural,  cultural,
arhitectural şi urbanistic, contribuie la protecţia acestora în spiritul
tradiţiilor naţionale şi tendinţelor generale ale comunităţii mondiale;
    efectuează monitoringul  ecologic integrat, elaborează şi  difuzează
prognoze  sinoptice,  aeronautice, agrometeorologice şi  hidrologice  şi
informaţiile de regim;
    întocmeşte pronosticurile  fenomenelor meteorologice periculoase  şi
avertizează  în aceste cazuri autorităţile de stat, populaţia şi agenţii
economici despre caracterul şi proporţiile lor;
    desfăşoară activităţi   hidrometeorologice   în  scopul   asigurării
populaţiei, economiei naţionale, apărării naţionale, precum şi organelor
administraţiei publice cu informaţii hidrometeorologice;
    coordonează ţinerea  Registrului  naţional al  substanţelor  chimice
potenţial    toxice,   amplasarea   platformelor   specializate   pentru
neutralizarea  şi  înhumarea  deşeurilor  de producţie  şi  menajere  şi
substanţelor  nocive, avizează regulamentele privind modul de  utilizare
şi neutralizare a acestora;
    determină gradul  de  poluare a mediului şi elaborează, în comun  cu
instituţiile  interesate,  programe şi planuri naţionale şi ramurale  de
reducere  şi prevenire a poluării sau de depoluare, promovează  politica
privind producerea bazată pe tehnologii avansate;
    întreprinde măsuri  de  prevenire a poluării apelor de suprafaţă  şi
subterane interioare, precum şi a celor de frontieră, controlează starea
prizelor de apă potabilă, curăţarea lor şi lucrările de reparaţie în caz
de accidente;
    promovează şi    implementează,   în   comun   cu   ministerele   de
specialitate,  programele  producerii  pure  şi  procedurile  asigurării
ecologice;
    elaborează, în   comun  cu  instituţiile  interesate,  strategia  şi
avizează  măsurile  de  conservare  a biodiversităţii,  de  extindere  a
fondului  ariilor  naturale protejate de stat, de prevenire a  efectelor
încălzirii globale;
    promovează, în  comun  cu ministerele de specialitate şi  Organismul
Naţional de Certificare, implementarea sistemelor de management de mediu
la    întreprinderi   şi   organizaţii,   certificarea   ecologică    şi
ecoetichetarea produselor;
    coordonează activităţile de evaluare a impactului asupra mediului la
întreprinderile  aflate în curs de privatizare, de efectuare a auditului
ecologic  şi  avizare a planurilor de organizare a noilor  întreprinderi
agricole şi gospodării de fermieri;
    coordonează activitatea   de  ţinere  a  Cadastrului  obiectelor  şi
complexelor din fondul ariilor naturale protejate de stat şi Registrului
spaţiilor verzi ale localităţilor urbane şi rurale;
    contribuie la  implementarea principiilor agriculturii ecologice  în
complexul agroindustrial al ţării;
    organizează activităţi   educaţionale   cu  toate   categoriile   de
cetăţeni;
    informează permanent  populaţia despre starea mediului şi utilizarea
resurselor naturale în ţară, asigură accesul publicului la informaţie şi
participarea la luarea deciziilor de mediu în conformitate cu legislaţia
în vigoare;
    întreprinde acţiuni de reglementare şi control în vederea asigurării
securităţii ecologice şi biologice a ţării;
    asigură elaborarea  şi  publicarea Raportului anual  privind  starea
mediului şi resurselor naturale în Republica Moldova;

    în domeniul construcţiei şi dezvoltării teritoriului:
    asigură elaborarea  Planului  de amenajare a teritoriului  naţional,
argumentat   în  baza  sintezei  politicilor  şi  planurilor   judeţene,
sectoriale   şi   locale  de  prim  nivel,  şi   sprijină   îndeplinirea
prevederilor  acestuia, susţine metodologic şi asigură, în colaborare cu
autorităţile   administraţiei  publice  locale  realizarea   direcţiilor
principale  de dezvoltare a localităţilor, sistemelor lor de  importanţă
vitală,  zonelor de agrement, infrastructurilor edilitare şi  sistemelor
de  comunicaţie,  determină  obiectivele  şi  etapele  de  înfăptuire  a
acestora,  corelîndu-le  cu  resursele naturale, umane  şi  necesităţile
sociale;
    organizează elaborarea    concepţiei    dezvoltării    durabile    a
localităţilor Republicii Moldova şi coordonează procesul de implementare
în proiectarea urbanistică a principiilor dezvoltării durabile;
    avizează proiectele,  susţine şi supraveghează realizarea acţiunilor
urbanistice   şi  de  amenajare  a  teritoriului,  inclusiv   proiectele
construcţiilor   amplasate  în  zonele  centrale  ale  municipiilor   şi
oraşelor,  magistralelor de transport, zonelor de agrement de importanţă
republicană, precum şi proiectele cu caracter pilot în domeniu;
    avizează reconstrucţia, restaurarea, şi restabilirea monumentelor de
arhitectură,  istorie  şi cultură care formează aspectul  urbanistic  al
zonelor  istorice  pe  teritoriul judeţelor, municipiilor,  oraşelor  şi
comunelor, precum şi complexelor arhitectonice;
    efectuează dirijarea   metodologică   şi   coordonează   activitatea
serviciilor  de  .arhitectură, ale autorităţilor administraţiei  publice
locale,   inclusiv   numirea   şi   destituirea   arhitecţilor-şefi   ai
autorităţilor administraţiei publice locale;
    coordonează activitatea  de  întocmire  şi realizare  a  Cadastrului
funcţional urban;
    asigură condiţiile   unui   mediu   concurenţial   în   construcţii,
elaborează  şi  perfecţionează  documentele metodologice cu  privire  la
desfăşurarea  licitaţiilor privind adjudecarea proiectării şi executării
investiţiilor   publice,   precum   şi   relaţiilor   contractuale   ale
participanţilor la procesul investiţional şi de construcţii;
    elaborează metodologia    formării    preţurilor   (tarifelor)    în
construcţii,  elaborează principiile de bază pentru determinarea valorii
de  deviz  a obiectelor, organizează elaborarea bazei  normative  pentru
întocmirea  devizelor  şi normelor consumului de resurse pe articole  de
deviz;
    organizează şi   coordonează   funcţionarea   sistemului   calităţii
prevăzut de legislaţia în vigoare;
    efectuează controlul de stat privind respectarea de către persoanele
juridice şi fizice, organele administraţiei publice locale a legislaţiei
în  construcţii  şi prescripţiilor tehnice la  conceperea,  proiectarea,
executarea,  exploatarea  şi postutilizarea  construcţiilor,  producerea
materialelor şi articolelor pentru construcţii;
    efectuează controlul  de stat a volumelor şi costului lucrărilor  de
construcţii  executate din sursele bugetului de stat, bugetelor  locale,
creditelor    garantate    de   stat,   fondurilor   extrabugetare    şi
întreprinderilor de stat sau cu capital majoritar de stat;
    autorizează executarea   construcţiilor  de  toate  destinaţiile  şi
sursele  de  finanţare,  precum  şi intervenţiile  la  construcţiile  şi
edificiile   existente  de  orice  categorie,  indiferent  de  forma  de
proprietate,  cu  excepţia  construcţiilor prevăzute  de  legislaţia  în
vigoare;
    stabileşte direcţiile principale de prevenire a proceselor geologice
periculoase  şi  coordonează  lucrările de  protecţie  a  localităţilor,
participă  la  cercetarea cauzelor accidentelor (surpărilor) produse  la
construcţii, edificii şi sistemetehnico-edilitare,  efectuează controlul
asupra calităţii lucrărilor de restabilire;
    iniţiază şi urmăreşte    elaborarea    programului   de    protecţie
antiseismică  a  construcţiilor, inclusiv a programului pentru  educarea
populaţiei  privind  comportarea  în  caz de  seisme;  colaborează  prin
serviciile  publice  descentralizate  ale Ministerului  cu  autorităţile
administraţiei publice locale în acţiunea de reducere a riscului seismic
a fondului construit;
    execută funcţia   de   coordonator   general  privind   crearea   şi
distribuirea   mijloacelor   Fondului  extrabugetar  pentru   finanţarea
lucrărilor  de  constituire  a bazei normative  în  construcţii,  poartă
răspundere   şi  efectuează  controlul  asupra  utilizării   mijloacelor
fondului conform destinaţiei;
    organizează elaborarea documentelor metodologice privind înzestrarea
cu  utilaje  şi  mecanisme a domeniului  construcţiilor,  inclusiv  prin
leasing;
    organizează şi   asigură  desfăşurarea  activităţii  comisiilor   de
atestare   tehnico-profesională   a  specialiştilor  cu  activitate   în
construcţii;
    organizează activitatea   de   agrementare   tehnică   în   domeniul
materialelor  de  construcţie, coordonează activitatea de  acreditare  a
laboratoarelor   de  încercări  şi  a  structurilor  de  certificare  în
construcţii;
    organizează,  în comun cu alte ministere, departamente şi autorităţi
ale administraţiei publice locale, elaborarea şi realizarea măsurilor de
conservare a resurselor energetice în procesul proiectării, construcţiei
şi exploatării fondului construit, inclusiv reexaminarea normativelor în
vigoare, implementarea tehnologiilor avansate;

    în domeniul locuinţelor şi serviciilor de gospodărie comunală:
    coordonează,  în comun cu ministerele, departamentele,  autorităţile
publice  locale  realizarea reformelor privind serviciile de  gospodărie
comunală, strategia pieţei spaţiului locativ şi altor bunuri imobiliare,
elaborarea  cadrului  legislativ  şi  normativ  privind  organizarea  şi
funcţionarea pieţei de locuinţe şi servicii de gospodărie comunală;
    perfecţionează  cadrul  legislativ  şi normativ  vizînd  activitatea
asociaţiilor  proprietarilor de locuinţe (inclusiv celor nefinalizate de
construcţie)   din   blocurile   locative,  inclusiv   asociaţiilor   de
coproprietari în condominiu în fondul locativ;
    monitorizează implementarea legii condominiului în fondul locativ şi
legii privatizării fondului de locuinţe în partea ce ţine de gestionarea
fondului locativ existent;
    revitalizează  serviciile  de gospodărie comunală din  teritoriu  şi
stabileşte   priorităţile   corespunzătoare   în   alocarea   resurselor
materiale,  umane  şi  financiare  în  beneficiul  acestora,  pe  măsura
importanţei ce o deţin în asigurarea calităţii vieţii;
    continuă procesul  de  descentralizare  în domeniul  organizării  şi
gestionării  serviciilor de gospodărie comunală (în special în  sectorul
de  alimentare  cu apă şi epurare a apelor uzate) şi susţine  implicarea
tot  mai consistentă a autorităţilor publice locale în acest domeniu; în
comun  cu Departamentul Privatizării acordă ajutorul necesar, în  limita
competenţei  sale,  la  crearea societăţilor pe acţiuni  prestatoare  de
servicii alimentare cu apă şi canalizare;
    monitorizează  implementarea  legii  cu  privire  la  apa  potabilă,
promovează   politica   de  dezvoltare  şi  modernizare   a   sistemelor
tehnico-edilitare;
    contribuie la   ameliorarea  calităţii  serviciilor  de   gospodărie
comunală şi ridicarea standardului minim impus unităţilor prestatoare;
    colaborează cu  Agenţia Naţională pentru Resurse Energetice  privind
elaborarea    metodicelor   ce   ţin   de   reglementarea    activităţii
întreprinderilor   din  sectorul  prestării  serviciilor  de  gospodărie
comunală.
 [Comp.B modificat prin Hot.Guv. nr.775 din 27.06.03, în vigoare 11.07.03]

                     III. Drepturile Ministerului
    5. Ministerul este în drept:
    să elaboreze,  să  aprobe, să emită, să modifice şi să  anuleze,  în
limitele   competenţelor   sale,  acte  normative,  să   emită   ordine,
instrucţiuni   în  domeniile  sale  de  activitate  obligatorii   pentru
persoanele   fizice  şi  juridice  cu  orice  subordonare  şi  forme  de
proprietate,   să   efectueze   expertiza   proiectelor   şi   atestarea
specialiştilor, conform prevederilor legale;
    să elibereze autorizaţii în conformitate cu legislaţia în vigoare;
    să avizeze şi  să  coordoneze  actele normative  departamentale  ale
ministerelor  şi departamentelor în problemele vizînd domeniile sale  de
activitate,  precum şi cele care au impact asupra mediului, să înainteze
propuneri  privind suspendarea acţiunilor sau anularea acestora în cazul
constatării unor abateri de la normele şi standardele în vigoare;
    să controleze  respectarea  legislaţiei în vigoare vizînd  domeniile
sale  de  activitate, precum calitatea proiectelor de construcţie  şi  a
lucrărilor   de   construcţie-montaj,   executate  de   organizaţii   şi
întreprinderi  cu  orice  profil şi tip  de  proprietate,  conformitatea
materialelor,  articolelor şi elementelor de construcţie cu  standardele
şi normativele în vigoare;
    să înainteze,  în  modul stabilit, propuneri în vederea  suspendării
deciziilor  autorităţilor  administraţiei publice centrale şi locale  ce
contravin  actelor legislative şi normative în vigoare privind domeniile
sale de activitate;
    să sisteze, prin organele sale de control, în cazul constatării unor
abateri   de  la  prevederile  normative,  proiectarea,  construcţia  şi
recepţia  obiectivelor finalizate, fabricarea materialelor,  articolelor
şi   elementelor  de  construcţie  şi  altei  producţii  şi  să   aplice
sancţiunile prevăzute de legislaţia în vigoare;
    să suspende sau  să anuleze, în modul stabilit, acţiunea  licenţelor
şi  certificatelor eliberate, precum şi să sisteze activitatea agenţilor
economici   care  încalcă  cerinţele  stabilite  în  licenţe,  pînă   la
remedierea neajunsurilor stabilite;
    să stabilească, de comun acord cu alte autorităţi ale administraţiei
publice  centrale şi locale, modul de elaborare, avizare, expertizare şi
aprobare  a   documentelor  normative ce ţin de domeniile de  activitate
ale Ministerului;
    să coordoneze    numirea   şi   destituirea   arhitecţilor-şefi   ai
serviciilor  de arhitectură şi urbanism ale autorităţilor administraţiei
publice locale;
    să antreneze, în modul stabilit, la examinarea problemelor ce ţin de
competenţa  sa specialişti ai ministerelor, departamentelor, serviciilor
de  stat,  autorităţilor  administraţiei publice  locale,  asociaţiilor,
întreprinderilor,  instituţiilor  şi organizaţiilor, precum  şi  experţi
netitulari;
    să organizeze    licitaţii   privind   proiectarea   şi   executarea
investiţiilor publice, să ţină evidenţa tuturor licitaţiilor desfăşurate
în  domeniul  construcţiilor,  să depisteze încălcările admise  în  urma
desfăşurării acestora;
    să instituie  în  cadrul  Ministerului grupuri  de  lucru,  comitete
tehnice,   comisii   şi  consilii  urbanistice,  tehnice,   ştiinţifice,
economice,  arhitecturale,  precum  şi pentru  domeniul  locuinţelor  şi
serviciilor    de   gospodărie   comunală,   să   convoace   consfătuiri
interdepartamentale în problemele ce ţin de competenţele sale;
    să negocieze şi să încheie, în modul stabilit, contracte şi acorduri
cu  autorităţile publice, persoanele juridice şi fizice din ţară şi  din
străinătate, pentru soluţionarea problemelor atribuite în sarcina sa;
    să delege în  străinătate  specialişti  din cadrul  Ministerului  şi
unităţilor subordonate;
    să solicite şi  să  obţină  gratuit  informaţiile,  necesare  pentru
executarea   atribuţiilor  sale,  de  la  Departamentul  Statistică   şi
Sociologie, alte ministere şi departamente, precum şi de la autorităţile
administraţiei   publice   locale,  întreprinderile,   instituţiile   şi
organizaţiile înregistrate pe teritoriul republicii;
    să creeze, în  conformitate cu legislaţia în vigoare,  întreprinderi
de stat, să le reorganizeze şi să le lichideze;
    să instituie,  potrivit  competenţelor sale, comisii de stat  pentru
recepţia obiectelor finalizate şi să aprobe actele corespunzătoare.
 [Pct.5 modificat prin Hot.Guv. nr.775 din 27.06.03, în vigoare 11.07.03]

               IV. Organizarea activităţii Ministerului
    6. Ministerul  este condus de către ministru, desemnat şi  destituit
din funcţie în conformitate cu Constituţia Republicii Moldova.
    Ministrul are  un  prim-viceministru şi doi viceministri,  numiţi şi
eliberaţi   din   funcţie   de  Guvern,   la   propunerea   ministrului.
Viceminiştrii  concomitent  vor  îndeplini  şi funcţia  de  director  de
departament în domeniile respective.
 [Pct.6 modificat prin Hot.Guv. nr.775 din 27.06.03, în vigoare 11.07.03]

    7. În cadrul  Ministerului  se constituie şi  funcţionează  Colegiul
acestuia,  care se călăuzeşte în activitate de regulamentul său, aprobat
de   ministru.   Deciziile  Colegiului  se  realizează   prin   ordinele
ministrului.
    În cazul unor  divergenţe  între  ministru  şi  membrii  Colegiului,
ministrul  traduce în viaţă deciziile sale, raportînd Guvernului  despre
disensiunile apărute.
    8. Ministrul:
    poartă răspundere   pentru   realizarea  sarcinilor  şi   funcţiilor
atribuite   Ministerului,   asigură  executarea   legilor,   decretelor,
hotărîrilor,  dispoziţiilor Preşedintelui, Parlamentului şi  Guvernului,
inclusiv respectarea prezentului Regulament;
    distribuie obligaţiile      şi     stabileşte     responsabilităţile
viceminiştrilor,  şefilor  de direcţii şi secţii ale  Ministerului,  ale
şefilor  instituţiilor,  organizaţiilor şi întreprinderilor de stat  din
subordinea acestuia;
    aprobă schema   de  încadrare  şi  operează  modificări  în  statele
aparatului  central  al  Ministerului, în cadrul efectivului  limită  şi
structurii organizatorice aprobate de Guvern;
    poartă răspundere personală pentru folosirea raţională a mijloacelor
financiare   ale   Ministerului,   integritatea   bunurilor   materiale,
autenticitatea indicilor economici;
    aprobă regulamentele  subdiviziunilor din cadrul aparatului  central
al   Ministerului  şi  statutele  întreprinderilor,  organizaţiilor   şi
instituţiilor  de  stat subordonate, desemnează, în  numele  Guvernului,
consiliile de administrare ale acestora;
    numeşte prin  concurs şi eliberează din funcţie funcţionarii publici
şi alţi salariaţi ai Ministerului;
    numeşte şi destituie, în modul stabilit, conducătorii organizaţiilor
şi instituţiilor de stat subordonate, managerii-şefi ai întreprinderilor
subordonate şi încheie sau reziliază cu ei contractul de management;
    numeşte şi destituie  în  modul stabilit şefii agenţiilor  ecologice,
Serviciul Piscicol şi inspecţiilor teritoriale;
    emite ordine  ce  ţin de competenţa Ministerului, pe care, în  lipsa
lui, le aprobă (semnează) prim-viceministrul;
    propune spre  aprobare Guvernului componenţa numerică şi nominală  a
Colegiului, organizează şi prezidează şedinţele acestuia;
    aprobă planurile  tematice, de perspectivă şi anuale ale  lucrărilor
de cercetări ştiinţifice;
    aprobă programele  şi  planurile  tematice  anuale  de  elaborare  a
documentelor normative în domeniul mediului şi construcţiilor, finanţate
din fondurile speciale extrabugetare;
    reprezintă interesele Ministerului în relaţiile cu organele de stat,
cu  persoanele  fizice  şi juridice din Republica Moldova  şi  din  alte
state,  cu autorităţile şi organismele internaţionale şi cu formaţiunile
similare din alte ţări;
    aprobă, în comun   cu  alte  ministere,  departamente  şi  servicii,
ordine,  regulamente,  norme,  instrucţiuni  şi alte  acte  în  domeniul
protecţiei   mediului   şi  activităţii  hidrometeorologice,   documente
normative   în   construcţii,  urbanism  şi   amenajarea   teritoriului,
locuinţelor  şi prestării serviciilor de gospodărie comunală obligatorii
pentru toate organele executive şi agenţi economici;
    exercită şi alte împuterniciri, prevăzute de lege.
 [Pct.8 modificat prin Hot.Guv. nr.775 din 27.06.03, în vigoare 11.07.03]

    9. În scopul elaborării strategiilor de dezvoltare în domeniile sale
de  activitate,  precum şi pentru aplicarea celor mai noi realizări  ale
ştiinţei   şi  tehnicii  naţionale  şi  mondiale,  pe  lîngă  Ministerul
Ecologiei,  Construcţiilor  şi  Dezvoltării  Teritoriului  se  instituie
Consiliul   republican  pentru  arhitectură,  urbanism  şi   dezvoltarea
teritoriului  şi Consiliul tehnico - ştiinţific de stat în  construcţii,
Comitetul naţional pentru politica de mediu.
 [Pct.9 modificat prin Hot.Guv. nr.775 din 27.06.03, în vigoare 11.07.03]

    10. Cheltuielile  vizînd  întreţinerea  aparatului  Ministerului  se
suportă din contul mijloacelor bugetului de stat.

                                                  Anexa nr. 1
                                             la Hotărîrea Guvernului
                                            Republicii Moldova nr. 703
                                                din 23 iulie 2001

                                  Lista
   instituţiilor, organizaţiilor şi întreprinderilor de stat subordonate
     Ministerului Ecologiei, Construcţiilor şi Dezvoltării Teritoriului

              I. Instituţiile de supraveghere şi control
    Inspectoratul  Ecologic de Stat şi agenţiile ecologice Nord, Centru,
Sud şi Serviciul Piscicol
    Inspecţia de Stat în Construcţii şi inspecţiile teritoriale
    Inspectoratul de Stat pentru Navele de Tonaj Mic
    Direcţia verificare şi expertizare a proiectelor de construcţie
    Serviciul Hidrometeorologic de Stat
    Obiectele speciale nr.5101 şi 5102
    Asociaţia de Stat de Producţie pentru Explorări Geologice "AGeoM"

             II. Instituţiile ştiinţifice şi de proiectări
    Institutul Naţional de Ecologie "INECO"
    Institutul de Cercetări Ştiinţifice în Construcţii "INCERCOM"
    Centrul Republican  de  Cercetări  şi  Reglementări  în  Construcţii
"CERCON"
    Institutul Naţional   de   Cercetări  şi  Proiectări   în   Domeniul
Amenajării Teritoriului, Urbanismului şi Arhitecturii "URBANPROIECT"
    Institutul de Stat de Proiectări "INDUSTRIALPROIECT"
    Institutul de Proiectări "RURALPROIECT"
    Institutul de Proiectări "IPROCOM"

                    III. Întreprinderi de producere
    Direcţia specializată de antrepriză pentru reglare şi montaj
    Sectorul de reparaţie a fîntînilor arteziene din Chişinău
    Direcţia de producţie a gospodăriei locativ-comunale, or.Sergheevka,
Ucraina
    Întreprinderea  specializată  de executare a lucrărilor de  explozie
"INMEX"
    Cariera de pietriş şi nisip din Cernăuţi, Ucrăina
    Cariera de piatră concasată din granit, Pervomaisk, Ucraina
    Mina de Piatră din Mileştii Mici

                     IV. Instituţiile de instruire
    Centrul de instruire şi producere
    Centrul de instruire "Inmacom-Didactic"

               V. Organizaţiile prestatoare de servicii
    Centrul comercial "CENCOM"
    Sanatoriul-preventoriu de bază "CONSTRUCTORUL"
    Centrul de cultură populară "VESELIA"
    Orchestra de muzică populară "Busuioc Moldovenesc"
    Direcţia de administrare a clădirii din str.Cosmonauţilor, nr.9
    Agenţia Naţională Locuinţă
 [Anexa nr.1 în redacţia Hot.Guv. nr.775 din 27.06.03, în vigoare 11.07.03]
 [Anexa nr.1 completată prin Hot. Guv. nr.122 din 07.02.2002]

                                                   Anexa nr. 2
                                             la Hotărîrea Guvernului
                                            Republicii Moldova nr. 703
                                                 din 23 iulie 2001

                                 Lista
      societăţilor pe acţiuni, în care pachetul de acţiuni al statului
           este administrat de Ministerul Ecologiei, Construcţiilor 
                         şi Dezvoltării Teritoriului
--------------------------------------------------+---------------------
        Denumirea societăţii pe acţiuni           |Sediul (localitatea)
--------------------------------------------------+---------------------
    Întreprinderi de construcţii
 Societatea pe Acţiuni "Consocivil"                mun. Chişinău
 Societatea pe Acţiuni "Consoveloce"               mun. Chişinău
 Societatea pe Acţiuni "Execond"                   mun. Chişinău
 Societatea pe Acţiuni "Lucomont"                  mun. Chişinău
 Societatea pe Acţiuni "Mecanoindmontaj"           mun. Chişinău
 Holdingul "Monttehsan" S.A.                       mun. Chişinău
 Societatea pe Acţiuni "Profilcons"                or. Soroca
 Societatea pe Acţiuni "Sorcons"                   or. Soroca
 Societatea pe Acţiuni "Unconsacom"                or. Ungheni
 Societatea pe Acţiuni "Mecanizatorul"             or. Soroca
 Societatea pe Actiuni Combinatul de
 construcţie a caselor "Zidarul-Cahul"             or. Cahul
 Societatea pe Acţiuni "Montajautomatica"          mun. Chişinău
 Societatea pe Acţiuni "Consam"                    mun. Chişinău
 Societatea pe Acţiuni "BTA-2"                     mun. Chişinău
 Societatea pe Acţiuni "Construcţia - 24"          or. Orhei
 Societatea pe Actiuni "Arhproiect"                mun. Chişinău

    Întreprinderi de producere a materialelor
                  de construcţii
 Societatea pe Acţiuni "Ceramica - T"              or. Taraclia
 Societatea pe Acţiuni "USBA"                      or. Cahul
 Societatea pe Acţiuni "Infomac"                   mun. Chişinău
 Societatea pe Acţiuni "Beton-Armat"               mun. Chişinău
 Societatea pe Acţiuni "Ciment"                    or. Rezina
 Societatea pe Acţiuni "Pietriş"                   satul Pruncul

    Întreprinderi  prestatoare de servicii 
                   comunale
 Societatea pe Acţiuni "Nivelirum"                 mun. Chişinău
 Societatea pe Acţiuni "Lalea - 5"                 mun. Chişinău
 Societatea pe Acţiuni "Valega"                    mun. Chişinău
 Societatea pe Acţiuni "ARC - 2"                   mun. Chişinău
 Societatea pe Acţiuni "Drenaj"                    mun. Chişinău
 Societatea pe Acţiuni "Comunal Service"           mun. Bălţi   
 Societatea pe Acţiuni "Locuinţa - Bălţi"          mun. Bălţi   
 Societatea pe Acţiuni "Redic"                     or. Floreşti
 Societatea pe Acţiuni "Nicuşor - S"               or. Soroca  
 Societatea pe Acţiuni "Apromat"                   mun. Chişinău
--------------------------------------------------+---------------------
 [Anexa nr.2 în redacţia Hot.Guv. nr.775 din 27.06.03, în vigoare 11.07.03]

                                                   Anexa nr. 3
                                             la Hotărîrea Guvernului
                                            Republicii Moldova nr. 703
                                                 din 23 iulie 2001

                          Componenţa nominală
          a Colegiului Ministerului Ecologiei, Construcţiilor
                      şi Dezvoltării Teritoriului

    Duca Gheorghe       - ministrul ecologiei, construcţiilor şi 
                          dezvoltării teritoriului, academician,
                          preşedintele Colegiului
    Dogotaru Svetlana   - prim viceministru al ecologiei, construcţiilor
                          şi dezvoltării teritoriului, şeful
                          departamentului construcţii şi dezvoltarea
                          teritoriului, vicepreşedintele Colegiului
    Stratan Nicolae     - viceministru al ecologiei, construcţiilor şi
                          dezvoltării teritoriului, şeful departamentului
                          mediu şi resurse naturale
    Vieru Mihai         - viceministru al ecologiei, construcţiilor şi
                          dezvoltării teritoriului, şeful departamentului
                          locuinţe şi gospodărie comunală
    Vîrţanu Ion         - şeful direcţiei resurse umane şi relaţii
                          sociale, Ministerul Ecologiei, Construcţiilor
                          şi Dezvoltării Teritoriului
    Grozavu Nistor      - decanul facultăţii urbanistică şi arhitectură,
                          Universitatea Tehnică a Moldovei
    Şalaru Vasile       - şeful catedrei ecologie şi ştiinţe ale solului,
                          Universitatea  de Stat din Moldova, membru
                          corespondent al Academiei de Ştiinţe a Moldovei
    Topală Ivan         - şeful direcţiei industrie, construcţii,
                          transport şi telecomunicaţii al U.T.A. Găgăuzia
    Afanasiev Veaceslav - viceministru al economiei
    Spivacenco Anatol   - şeful direcţiei agricultură şi protecţia
                          mediului, 

                          Cancelaria de Stat
    Bînzari Valeriu     - şeful direcţiei generale investiţii, Ministerul
                          Finanţelor.
    Goreacioc Sergiu    - student la facultatea de chimie a Universităţii
                          de stat din Moldova
 [Anexa nr.3 în redacţia Hot.Guv. nr.775 din 27.06.03, în vigoare 11.07.03]
 [Anexa nr.3 completată prin Hot. Guv. nr.283 din 11.03.2002]
 [Anexa nr.3 modificată prin Hot. Guv. nr.1324 din 30.11.2001]