H O T Ă R Î R E

despre aprobarea Concepţiei naţionale privind

protecţia copilului şi a familiei

nr. 51  din  23.01.2002

Monitorul Oficial al R.Moldova nr.17-19/121 din 31.01.2002

* * *

Abrogat: 31.10.2012

Hotărîrea Guvernului nr.796 din 25.10.2012

În scopul promovării eficiente a politicii statului în vederea îmbunătăţirii calităţii vieţii copilului şi a familiei, Guvernul Republicii Moldova

HOTĂRĂŞTE:

1. Se aprobă Concepţia naţională privind protecţia copilului şi a familiei (se anexează).

2. Ministerele şi departamentele, organele administraţiei publice locale, instituţiile de educaţie şi protecţie a copiilor vor asigura realizarea prevederilor prezentei Concepţii.

Aprobată

prin Hotărîrea Guvernului

Republicii Moldova

nr.51 din 23 ianuarie 2002

CONCEPŢIA NAŢIONALĂ PRIVIND PROTECŢIA COPILULUI ÎI A FAMILIEI

DISPOZIŢII GENERALE

Începînd cu anul 1990 Republica Moldova suportă consecinţele procesului de tranziţie de la economia centralizată spre o economie de piaţă, ceea ce a rezultat în stagnare economică, creşterea inegalităţii veniturilor şi deteriorarea condiţiilor de trai a familiilor şi copiilor. Indicele PIB pe cap de locuitor s-a micşorat de la 462 dolari SUA în 1996 la 350 dolari SUA în 2000, avînd una din cele mai joase valori printre statele spaţiului C.S.I.

Conform Raportului "Dezvoltarea resurselor umane" realizat în 2000, Republica Moldova se află pe locul 102 în acest domeniu, pe cînd alte ţări învecinate, cum ar fi România şi Ucraina, deţin poziţia 64 şi respectiv 78. Republica Moldova se află la acest nivel datorită indicilor duratei medii de viaţă şi şcolarizare. Dacă se ia în considerare doar indicele PIB, Republica Moldova se plasează între poziţia 137 şi 141, ceea ce reprezintă nivelul statelor puţin dezvoltate.

Declinul economic a condus la deteriorarea standardelor de viaţă, deprecierea salariilor şi a altor surse de venit, precum şi la limitarea posibilităţilor de angajare în cîmpul muncii.

În anul 2000 salariul mediu a fost de 407 lei, pe cînd valoarea coşului minim de consum era de 945 lei. Cel mai scăzut nivel de remunerare s-a înregistrat în sectorul protecţiei sănătăţii şi asistenţei sociale – 227,6 lei, sectorul agricol – 243,7 lei şi în învăţămînt – 250,3 lei. Un asemenea venit este suficient pentru a acoperi doar 43% din coşul minim de consum.

Situaţia economică precară a generat o migrare considerabilă a populaţiei atît în ţările învecinate, cît şi în ţările Europei de Vest. În ultimii ani aceasta a devenit o modalitate de complimentare a veniturilor familiare. Numărul emigranţilor atît legali, cît şi ilegali a atins în ultimul timp un număr de aproximativ 600000 oameni. O asemenea stare de lucruri are un impact negativ asupra bunăstării copiilor, pentru că aceştia ajung să fie privaţi de grija părintească şi de mijloace de trai. Adesea copiii sînt lăsaţi în grija bunicilor, vecinilor sau rudelor, mulţi dintre ei suferă de subnutriţie, abandonează şcoala sau ajung în stradă. Copiii emigranţilor ilegali nu se află la evidenţa autorităţilor locale şi astfel cu uşurinţă pot deveni victime ale traficului uman.

Procesul de tranziţie a generat, de asemenea, şi schimbări demografice de proporţii. Între anii 1990 şi 2000, rata natalităţii la 1000 de locuitori a scăzut de la 17,7 la 9,8, în timp ce rata mortalităţii a crescut pînă la 11,5 la 1000 de locuitori.

Pe parcursul acestei perioade eforturile depuse de stat în ceea ce priveşte protecţia socială a familiei şi copilului a diminuat. Criza economică continuă cauzează o permanentă insuficienţă de finanţare a sectorului social, ceea ce la rîndul său conduce la limitarea accesului şi a calităţii serviciilor sociale oferite copiilor şi familiilor (învăţămînt, sănătate, protecţie socială).

Cheltuielile bugetare în sectorul social, incluzînd învăţămîntul public şi sănătatea publică, s-au redus de la 46,7% din totalul cheltuielilor bugetare în 1997 la 27,9% în anul 2000. Aceasta a condus la diminuarea calităţii serviciilor sociale şi accesul limitat la aceste servicii. Conform datelor Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare din 1999, procentajul mediu al persoanelor analfabete în Moldova constituie 10,8% din numărul total al populaţiei. Din acest număr 11,2% sînt copii între 6 şi 16 ani care locuiesc în localităţi rurale.

Păturile sociale defavorizate includ: familiile cu mulţi copii, în special cele din localităţile rurale; familiile cu un singur părinte; familiile lucrătorilor din sectorul agricol şi familiile cu copii invalizi. Familiile numeroase constituie una din categoriile cele mai vulnerabile, iar familiile cu doi copii sînt expuse în cea mai mare măsură riscului de pauperizare.

Declinul brusc al educaţiei în copilăria fragedă constituie unul din evidentele efecte negative ale perioadei de tranziţie. Circa 89% din copiii cu vîrsta cuprinsă între 1 şi 5 ani nu frecventează grădiniţele de copii, ceea ce înseamnă că aceştia nu au acces la programe educaţionale pentru vîrstă fragedă. Pe de altă parte, doar 56,7% din copii cu vîrsta cuprinsă între 5 la 7 ani frecventează clasele pregătitoare preşcolare.

Criza economică alături de criza valorilor sociale au repercusiuni asupra unităţii familiale. În prezent un număr de 117200 familii au un singur părinte, iar în 13400 de familii copiii beneficiază de îngrijirea doar a unui singur părinte completată de îngrijirea din partea bunicilor. Alcoolismul, dependenţa de droguri, traficul de fiinţe umane şi prostituţia, violenţa în familie afectează din ce în ce mai mult bunăstarea copilului şi a familiilor.

Impactul combinat al sărăciei şi al investiţiilor neadecvate în sectorul social au slăbit capacitatea familiilor de a-şi ocroti copiii, cauzînd creşterea numărului de copii cu necesităţi speciale, în mod deosebit abandonaţi, fără adăpost, abuzaţi, neglijaţi, copiii aflaţi în conflict cu legea, dependenţi de droguri şi alcool. Familia s-a detaşat în mare măsură de grijile sănătăţii fizice, morale şi intelectuale ale propriilor copii, care erau anterior preluate de stat.

Astfel, numărul copiilor care necesită asistenţă specială, este în creştere permanentă. Sistemul public al protecţiei sociale oferă doar soluţii bazate preponderent pe asistenţa instituţionalizată.

Conform datelor Departamentului de Statistică şi Sociologie, actualmente în Republica Moldova sînt 1107176 de copii cu vîrsta de pînă la 18 ani, dintre aceştia circa 14 mii sînt în îngrijire instituţională. În cea mai mare măsură riscului de instituţionalizare sînt supuşi copiii orfani şi cei îngrijiţi de un singur părinte, copiii abandonaţi, cei cu dezabilităţi fizice şi mintale. În majoritatea cazurilor copiii, suferind de diferite deficienţe, nu beneficiază de asistenţă medicală, reabilitare psihologică sau pedagogică. Preponderent asistenţa acordată acestor copii este bazată pe forma instituţionalizării.

O altă problemă este lipsa alternativelor educaţionale pentru copii şi familie şi scăderea calităţii serviciilor de educaţie. Lipsa de relevanţă a programului şcolar şi faptul că copiii părăsesc sistemul educaţional fără deprinderile necesare pentru viaţă limitează posibilitatea acestora de a răspunde prompt provocărilor sociale dictate de tranziţie.

În ultimii zece ani politicile sociale nu au reflectat schimbările substanţiale în societate şi nu au corespuns în mod adecvat necesităţilor actuale atît economice cît şi sociale. Sistemul instituţional şi juridic nu sînt în stare să facă faţă problemelor apărute recent. Măsurile de prevenţie şi capacitatea de a ameliora riscurile familiei şi copilului la diferite etape sînt apreciate ca fiind limitate.

Problemele principale ale sistemului de protecţie a familiei şi copilului sînt următoarele:

politica naţională inadecvată privind ocrotirea familiei şi a copilului;

sistemul instituţional de protecţie a familiei şi copilului este fragmentat, responsabilitatea fiind împărţită între mai multe autorităţi la nivel central şi local;

cadrul juridic al protecţiei copilului şi familiei nu asigură aplicarea deplină a prevederilor Convenţiei cu privire la drepturile copilului. Multe legi poartă caracter declarativ, iar mecanismele de aplicare a acestora sînt subdezvoltate;

insuficienţa capacităţilor manageriale şi profesionale în cadrul sistemului de protecţie a copilului şi familiei;

resursele umane şi financiare sînt utilizate în mod ineficient şi sînt caracterizate prin norme şi proceduri administrative rigide;

lipsa unui parteneriat eficient între instituţiile de stat şi organizaţiile non-guvernamentale în problemele protecţiei copilului şi familiei;

inexistenţa unor criterii de identificare a copiilor şi familiilor vulnerabile;

nivelul subdezvoltat al reţelei de servicii sociale adresate copilului şi familiei, după cum nu sînt adoptate nici standarde de calitate;

Dat fiind situaţia creată, familiile sînt lăsate fără sprijin efectiv în ceea ce priveşte problemele şi nevoile specifice ale acestora. O asemenea situaţie indică faptul că există o necesitate stringentă în a promova o concepţie strategică privind protecţia socială a copilului şi familiei.

SCOPUL CONCEPŢIEI NAŢIONALE PRIVIND PROTECŢIA COPILULUI

ŞI A FAMILIEI (ÎN CONTINUARE – CONCEPŢIA)

Prezenta Concepţie are drept scop îmbunătăţirea calităţii vieţii copilului şi familiei, în special a celor vulnerabili.

OBIECTIVELE PREZENTEI CONCEPŢII

Prezenta Concepţie are drept obiective:

asigurarea dezvoltării şi realizării politicii de protecţie socială a familiilor şi copiilor la nivel naţional şi local;

promovarea creării unor modele viabile de servicii sociale comunitare;

crearea unui sistem naţional de monitorizare şi evaluare a situaţiei copilului şi familiei;

promovarea participării societăţii civile la protecţia socială pentru copii şi familie;

asigurarea integrării sociale a copiilor cu necesităţi speciale;

dezvoltarea capacităţilor familiei şi a comunităţii de a preveni riscurile sociale.

PRINCIPIILE DE BAZĂ ALE PREZENTEI CONCEPŢII

Prezenta Concepţie se conduce de următoarele principii:

principiul "interesului suprem al copilului" (asigurarea dreptului copilului de a avea o familie, integrarea în familie şi societate şi promovarea unui mediu de tip familial);

principiul non-discriminării şi al egalităţii posibilităţilor (urban/rural, minorităţi naţionale, sex);

principiul parteneriatului social, interacţiunii intersectoriale şi interdisciplinare;

principiul flexibilităţii (ajustării în funcţie de necesităţi, resurse bugetare disponibile);

principiul descentralizării acordării de servicii.

BENEFICIARI

În urma implementării prezentei Concepţii vor beneficia:

familiile cu copii ce riscă abandonul, abuzul, neglijarea, exploatarea sau instituţionalizarea;

familiile cu copii în extremă sărăcie;

copiii orfani, privaţi de îngrijire părintească şi copiii asistaţi instituţional;

copiii cu dezabilităţi, copiii infectaţi cu HIV/SIDA;

tinerii aflaţi în conflict cu legea şi copiii/tinerii cu probleme de comportament;

adolescenţii care părăsesc locurile de instituţionalizare;

familii cu membri – problemă (dependenţi de stupefiante şi alcool). Domeniile de intervenţie ale prezentei Concepţii

1. Elaborarea de politici:

elaborarea unor strategii şi politici sociale privind protecţia copilului şi a familiei;

revizuirea şi perfecţionarea legislaţiei naţionale, în conformitate cu Convenţia privind drepturile copilului şi alte acte normative internaţionale cu privire la drepturile omului;

crearea unui sistem de monitorizare în vederea asigurării unor reacţii prompte la problemele nou apărute ce afectează familiile;

promovarea implicării societăţii civile în monitorizarea respectării drepturilor copilului şi a familiei.

2. Cadrul instituţional:

evaluarea capacităţilor instituţionale existente implicate în protecţia copilului şi familiei;

dezvoltarea unui cadru instituţional adecvat pentru asigurarea protecţiei copilului şi a familiei.

3. Dezvoltarea resurselor umane:

dezvoltarea unor deprinderi manageriale şi profesionale în vederea perfecţionării serviciilor legate de protecţia copilului şi a familiei;

dezvoltarea deprinderilor şi cunoştinţelor familiilor în vederea îmbunătăţirii nivelului de îngrijire şi instruire a copiilor;

dezvoltarea sistemului de instruire în domeniul asistenţei sociale;

dezvoltarea capacităţilor de planificare, implementare şi monitorizare a factorilor de decizie şi a autorităţilor locale.

4. Resursele financiare:

evaluarea şi revizuirea sistemului de prestaţii sociale şi serviciilor acordate copiilor şi familiilor: criteriile de acordare, eligibilitatea;

elaborarea unui mecanism eficient de monitorizare şi evaluare a asistenţei extinse acordate, în vederea asigurării flexibilităţii modului de utilizare a resurselor financiare.

5. Serviciile comunitare:

elaborarea unei baze de date pentru monitorizarea situaţiei copiilor cu necesităţi speciale şi a familiilor ce prezintă riscuri;

planificarea şi dezvoltarea unor servicii comunitare cost - efective în scopul prevenirii riscurilor sociale;

elaborarea unor strategii de prevenire a instituţionalizării copiilor şi de reintegrare socială a copiilor ce beneficiază de asistenţă instituţionalizată;

dezvoltarea şi susţinerea autorităţilor locale pentru protecţia drepturilor copiilor şi a ONG-urilor care activează în domeniul promovării familiei ca cel mai prielnic mediu pentru dezvoltarea copilului.

MODALITĂŢI DE IMPLEMENTARE A PREZENTEI CONCEPŢII

La nivel naţional – dezvoltarea politicilor sociale, programelor naţionale şi cadrului juridic, precum şi a mecanismelor de aplicare a legislaţiei, dezvoltarea capacităţilor manageriale, de planificare şi monitorizare.

La nivel local – dezvoltarea capacităţilor umane şi instituţionale; implementarea politicilor sociale bazate pe probleme şi necesităţi locale.

Acordarea de servicii – dezvoltarea deprinderilor manageriale şi profesionale pentru crearea unor servicii sociale integrate îndreptate spre:

prevenirea riscurilor sociale;

asistenţa familiilor privind dezvoltarea copiilor la vîrsta timpurie;

reabilitarea socială;

asistenţa alternativă de educaţie şi îngrijire a copiilor instituţionalizaţi.

Societatea civilă – dezvoltarea unor reţele locale de ONG-uri:

întărirea rolului participativ al comunităţii;

promovarea capacităţii familiei/comunităţii de îngrijire şi educaţie a copilului.

MANAGEMENTUL

Coordonarea, integrarea şi monitorizarea activităţilor legate de implementarea unei politici sociale reprezintă nişte aspecte esenţiale, deoarece diverse instituţii publice sînt implicate în mod diferit în problemele protecţiei sociale.

De o importanţă crucială este şi interacţiunea între nivelul naţional şi cel local. În contextul reformei administrativ-teritoriale desfăşurate în prezent, procesul de descentralizare şi întărire a capacităţilor locale sînt esenţiale pentru dezvoltarea unor servicii şi a unui cadru instituţional mult mai adecvat.

Mai multe ministere împart responsabilităţile privind protecţia copiilor şi familiilor. Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale este responsabil pentru politicile sociale şi protecţia socială a copiilor şi familiilor. Ministerul Sănătăţii este responsabil de problemele copiilor abandonaţi şi rămaşi fără protecţia părintească de la naştere pînă la vîrsta de 6 ani. Ministerul Învăţămîntului poartă răspundere pentru copiii rămaşi fără ocrotirea părintească cu vîrstă mai mare de 3 ani, în ceea ce priveşte interesele şi serviciile de asistenţă în cadrul instituţiilor din sistem sau aşezămintelor alternative.

Consiliul Naţional privind Protecţia Drepturilor Copilului reprezintă organul coordonator intersectorial, responsabil de implementarea activităţilor privind protecţia familiei şi copilului.

Se recomandă ca în calitate de instituţie de coordonare Consiliul Naţional pentru Protecţia Drepturilor Copilului să asigure:

elaborarea şi implementarea politicii sociale privind protecţia copilului şi familiei;

monitorizarea respectării Convenţiei ONU privind drepturile copilului şi a Convenţiei de eliminare a tuturor formelor de discriminare asupra femeilor;

supravegherea şi coordonarea activităţilor la nivel de judeţ în domeniul protecţiei copilului şi familiei;

cooperarea şi coordonarea activităţilor cu agenţiile, donatorii şi ONG-urile internaţionale ce activează în domeniu.

Pentru asigurarea implementării eficiente a activităţilor prevăzute în planul de lucru şi deciziilor Consiliului Naţional pentru Protecţia Drepturilor Copilului va fi creat un Secretariat permanent cu funcţii executive/operaţionale.

Secretariatul va sprijini activitatea grupurilor de lucru, create în cadrul CNPDC, care vor acorda asistenţa necesară şi interacţiunea cu instituţiile de stat şi partenerii non-guvernamentali implicaţi în activitatea de protecţie a copilului şi familiei.

Consiliul Naţional pentru Protecţia Drepturilor Copilului va conlucra şi va coordona activităţile cu grupul operativ al donatorilor.

TERMENELE DE IMPLEMENTARE A PREZENTEI CONCEPŢII

Prezenta Concepţie va include un Plan de acţiuni pentru anul 2002, bazat pe finanţare din partea statului, precum şi din partea donatorilor, conform anexei.

Prezenta Concepţie va fi dezvoltată în următorii cinci ani şi suplimentată cu un plan de acţiuni privind protecţia copilului şi a familiei pe anii 2003-2007.

Secretariatul Permanent al Consiliului Naţional pentru Protecţia Drepturilor Copilului va fi creat pînă în luna martie 2002, cu sprijinul financiar al statului şi donatorilor.