H O T Ă R Î R E
cu privire la completarea Hotărîrii Guvernului
Republicii Moldova nr.483 din 4 mai 1998
Nr. 1136 din 30.08.2002
Monitorul Oficial al R.Moldova nr.126-127/1269 din 12.09.2002
* * *
În scopul executării prevederilor art.50 Titlul II din Codul fiscal nr.1163-XIII din 24 aprilie 1997, cu modificările şi completările ulterioare (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1997, nr.62, art.522; 1998, nr.38, art.272), Guvernul Republicii Moldova
HOTĂRĂŞTE:
Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr.483 din 4 mai 1998 „Cu privire la modul deducerii cheltuielilor legate de formarea rezervei de prime a asigurărilor pe termen lung şi a fondului de asigurare a pensiilor, a fondului de rezervă pentru alte tipuri de asigurare (rezervele tehnice) şi a fondului măsurilor preventive” (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1998, nr.62-65, art.594), cu modificările şi completările ulterioare, se completează cu un nou punct – 6 avînd următorul conţinut:
„6. Deducerea cheltuielilor ce ţin de formarea fondului de rezervă pentru alte tipuri de asigurare (rezervele tehnice) şi a mijloacelor fondului măsurilor preventive, formate pe tipurile de asigurare, cu excepţia asigurării de viaţă, se efectuează în modul stabilit de Regulile de formare a rezervelor tehnice pe tipurile de asigurare în afară de viaţă şi în conformitate cu procentele specificate în structura taxelor tarifare, aprobate de Serviciul de Stat pentru Supravegherea Asigurărilor pe lîngă Ministerul Finanţelor, în vigoare în anul fiscal respectiv.”
PRIM-MINISTRU AL REPUBLICII MOLDOVA | Vasile TARLEV |
Contrasemnată: | |
Ministrul finanţelor | Zinaida Grecianîi |
Ministrul justiţiei | Ion Morei |
Nr.1136. Chişinău, 30 august 2002. |
