H O T Ă R Î R E
cu privire la instituirea Consiliului coordonator pentru crearea
Sistemului Informaţional Geografic Naţional
nr. 1253 din 25.09.2002
Monitorul Oficial al R.Moldova nr.134/1380 din 27.09.2002
* * *
Abrogat: 17.01.2014
Hotărîrea Guvernului nr.3 din 14.01.2014
Notă: În tot textul hotărîrii sintagma "Consiliul coordonator pentru crearea Sistemului Informaţional Geografic de Stat" se substituie prin sintagma "Consiliul coordonator pentru crearea Sistemului Informaţional Geografic Naţional" conform Hot.Guv. nr.676 din 11.07.05, în vigoare 15.07.05
În scopul creării şi ţinerii sistemelor informaţionale geografice, Guvernul Republicii Moldova
HOTĂRĂŞTE:
1. Se instituie şi se aprobă componenţa nominală a Consiliului coordonator pentru crearea Sistemului Informaţional Geografic Naţional, conform anexei nr.1.
2. Se aprobă Regulamentul Consiliului coordonator pentru crearea Sistemului Informaţional Geografic Naţional, conform anexei nr.2.
3. Se stabileşte că, în cazul de eliberare din funcţie a membrilor consiliului nominalizat, atribuţiile acestora vor fi executate de către persoanele numite în posturile respective, fără emiterea unei noi hotărîri de Guvern.
4. Se abrogă Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr.545 din 12 iunie 2000 "Cu privire la instituirea Consiliului coordonator pentru elaborarea sistemului geoinformaţional" (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2000, nr.70-72, art.631).
PRIM-MINISTRU | |
AL REPUBLICII MOLDOVA | Vasile TARLEV
|
Contrasemnată: | |
Viceprim-ministru, | |
ministrul agriculturii şi industriei alimentare | Dmitrii Todoroglo |
Ministrul justiţiei | Ion Morei |
Chişinău, 25 septembrie 2002. | |
Nr.1253. |
Anexa nr.1
la Hotărîrea Guvernului
nr.1253 din 25 septembrie 2002
COMPONENŢA NOMINALĂ
a Consiliului coordonator pentru crearea
Sistemului Informaţional Geografic Naţional
RECEAN Dorin | viceministru al tehnologiilor informaţionale şi comunicaţiilor, preşedinte al Consiliului |
GRAMA Vasile | director general al Agenţiei Relaţii Funciare şi Cadastru, vicepreşedinte al Consiliului |
OVDII Maria | şef al Direcţiei geodezie, cartografie, geoinformatică şi integrare europeană, Agenţia Relaţii Funciare şi Cadastru, secretar al Consiliului |
GHERASIM Boris | viceministru al transporturilor şi infrastructurii drumurilor |
SAINCIUC Sergiu | viceministru al muncii, protecţiei sociale şi familiei |
POSTICĂ Gheorghe | viceministru al culturii |
APOSTOL Alexandru | director al Agenţiei pentru Geologie şi Resurse Minerale, Ministerul Mediului |
CRIGAN Ştefan | vicedirector general al Agenţiei Relaţii Funciare şi Cadastru |
IACOVLEV Andrei | vicedirector general al Agenţiei Relaţii Funciare şi Cadastru |
BOIAN Ilie | director al Serviciului Hidrometeorologic de Stat, Ministerul Mediului |
CARA Oleg | vicedirector general al Biroului Naţional de Statistică |
VIERU Mihai | vicepreşedinte al Academiei de Ştiinţe a Moldovei |
SÎRODOEV Ghenadie | şef de laborator al Institutului de Ecologie şi Geografie, Academia de Ştiinţe a Moldovei |
GOZUN Alexandru | director al Direcţiei generale dezvoltarea mediului de afaceri, Ministerul Economiei |
BÎNZARU Valerian | şef al Direcţiei finanţele economiei naţionale, cheltuieli capitale şi achiziţii publice, Ministerul Finanţelor |
ROTARU Oleg | director al Departamentului management al proiectelor şi serviciilor al Întreprinderii de Stat “CRIS “REGISTRU”, Ministerul Tehnologiilor Informaţionale şi Comunicaţiilor |
URSU Eugeniu | director al Departamentului sisteme Informaţionale al Întreprinderii de Stat “CRIS “REGISTRU”, Ministerul Tehnologiilor Informaţionale şi Comunicaţiilor |
ŞARPAC Grigorie | şef adjunct al Secţiei cercetări anteproiect al Întreprinderii de Stat “CRIS “REGISTRU”, Ministerul Tehnologiilor Informaţionale şi Comunicaţiilor |
MUNTEANU Serghei | şef al Direcţiei arhitectură şi urbanism, Ministerul Construcţiilor şi Dezvoltării Regionale |
GUŢU Vladimir | consultant al Direcţiei îmbunătăţiri funciare şi fond funciar, Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare |
VOLOSATÎI Silvia | consultant principal în Secţia investiţii capitale şi administrarea proprietăţii de stat, Ministerul Sănătăţii |
LUPAN Alexandru | şef al Secţiei controlul executării a Direcţiei generale analiză, monitorizare şi evaluarea politicilor, Ministerul Afacerilor Interne |
NIGAI Ghenadie | şef interimar al Serviciului topogeodezic al Armatei Naţionale, Comandamentul forţe terestre, Ministerul Apărării |
STRATUŢA Radu | şef al Secţiei juridice, Ministerul Tineretului şi Sportului |
CEBANU Alexandru | şef al Inspectoratului de Stat pentru Supravegherea Geodezică, Tehnică şi Regim, Agenţia Relaţii Funciare şi Cadastru |
TURCULEŢ Mihail | şef al Direcţiei cadastru şi evaluarea bunurilor imobile, Agenţia Relaţii Funciare şi Cadastru |
GORINCIOI Sergiu | consultant, Serviciul analiză monitorizare şi evaluare a politicilor, Agenţia Relaţii Funciare şi Cadastru |
NAGORNEAC Serghei | director al Întreprinderii de Stat Institutul de Geodezie, Prospecţiuni Tehnice şi Cadastru “INGEOCAD”, Agenţia Relaţii Funciare şi Cadastru |
GÎNJU Valeriu | vicedirector al Întreprinderii de Stat “Cadastru”, Agenţia Relaţii Funciare şi Cadastru |
RADOV Alexandru | şef al Grupului tehnologii informaţionale al Întreprinderii de Stat “Institutul de Proiectări pentru Organizarea Teritoriului”, Agenţia Relaţii Funciare şi Cadastru |
GRAUR Alexandru | şef al Secţiei lucrări cadastrale şi geodezie a Întreprinderii de Stat “Protecţia Solurilor şi Îmbunătăţiri Funciare”, Agenţia Relaţii Funciare şi Cadastru |
CHIRILOVICI Serghei | vicedirector al Întreprinderii de Stat “ACVAPROIECT”, Ministerul Mediului |
MAZURENCO Alexandr | şef adjunct al Secţiei activităţi de regim şi reprezentativ de frontieră, Direcţia supraveghere a frontierei de stat, Serviciul Grăniceri |
ROTARU Petru | şef al Direcţiei fond forestier, pază şi protecţie, Agenţia “MOLDSILVA” |
CRĂCIUN Nicolae | vicedirector, şef al Direcţiei funciare, Direcţia generală arhitectură, urbanism şi relaţii funciare, Consiliul municipal Chişinău |
DILAN Vitalie | şef al Laboratorului “Sisteme Informaţionale Geografice”, Universitatea de Stat din Tiraspol |
CEPOI Eugeniu | lector universitar, Catedra geodezie, cadastru şi geotehnică, Universitatea Tehnică a Moldovei |
HRISTEV Elena | director executiv, Întreprinderea de Stat “Trimetrica” |
[Anexa nr.1 în redacţia Hot.Guv. nr.997 din 19.10.2010, în vigoare 29.10.2010]
[Anexa nr.1 în redacţia Hot.Guv. nr.676 din 11.07.05, în vigoare 15.07.05]
Anexa nr.2
la Hotărîrea Guvernului
Republicii Moldova
nr.1253 din 25 septembrie 2002
REGULAMENTUL
Consiliului coordonator pentru crearea Sistemului
Informaţional Geografic Naţional
I. DISPOZIŢII GENERALE
1. Consiliul coordonator pentru crearea Sistemului Informaţional Geografic Naţional (în continuare - Consiliul) este creat în scopul coordonării acţiunilor pentru consolidarea resurselor informaţionale ale tuturor ramurilor activităţii vitale a societăţii în vederea creării Sistemului Informaţional Geografic Naţional, care va avea drept obiectiv rezolvarea sarcinilor legate de prelucrarea datelor ce ţin de problemele prognozării, planificării, administrării, studiului complex al mediului înconjurător, proiectării şi realizării metodelor de folosire raţională, protecţie şi evaluare a resurselor naturale.
2. Consiliul este compus din reprezentanţi ai structurilor în domeniu din Republica Moldova.
3. În activitatea sa Consiliul se călăuzeşte de prevederile Constituţiei Republicii Moldova, legilor, hotărîrilor Parlamentului Republicii Moldova, decretelor Preşedintelui Republicii Moldova, hotărîrilor, ordonanţelor şi dispoziţiilor Guvernului Republicii Moldova.
Consiliul generalizează practica aplicării legislaţiei privind problemele prelucrării informaţiei cu utilizarea tehnologiilor geoinformaţionale, în scopul prognozării, planificării şi administrării resurselor naturale, elaborează propuneri pentru perfecţionarea lor şi le înaintează spre examinare Guvernului Republicii Moldova.
II. SARCINILE DE BAZĂ ALE CONSILIULUI
4. Consiliul are următoarele sarcini de bază:
coordonarea interdepartamentală a activităţilor ce ţin de crearea Sistemului Informaţional Geografic Naţional;
coordonarea activităţii structurilor de ramură privind problemele de integrare a datelor în vederea creării Sistemului Informaţional Geografic Naţional. Soluţionarea eventualelor divergenţe la crearea Sistemului Informaţional Geografic Naţional;
coordonarea lucrărilor la crearea bazei de date spaţiale;
stabilirea surselor financiare pentru crearea Sistemului Informaţional Geografic Naţional;
stabilirea termenelor de creare a Sistemului Informaţional Geografic Naţional;
controlul calităţii datelor.
III. COMPETENŢA CONSILIULUI
5. De competenţa Consiliului ţin:
elaborarea proiectelor de acte legislative şi normative privind standardizarea formelor bazelor de date, clasificatoarelor obiectelor cartografice, modelului digital al terenului, programelor de bază şi modalităţii schimbului de informaţie;
examinarea proiectelor tehnice de elaborare a băncilor de date ale hărţilor digitale;
aprobarea sistemului de standarde ale bazelor de date, parametrilor tehnici ai straturilor tematice respective pentru elaborarea hărţii digitale de bază a Republicii Moldova;
examinarea şi coordonarea proiectelor concepţiilor sistemelor informaţionale geografice de ramură.
[Pct.5 completat prin Hot.Guv. nr.676 din 11.07.05, în vigoare 15.07.05]
IV. ORGANIZAREA ACTIVITĂŢII CONSILIULUI
6. Preşedintele Consiliului:
organizează activitatea Consiliului;
stabileşte locul şi data şedinţelor;
distribuie funcţiile între vicepreşedinţi, conduce activitatea acestora.
7. Lucrările de secretariat:
secretarul Consiliului organizează şedinţele acestuia, îndeplineşte alte funcţii la dispoziţia preşedintelui şi vicepreşedinţilor Consiliului;
ţine registrul de evidenţă a materialelor recepţionate de Consiliu;
ţine registrul de evidenţă a materialelor adoptate de Consiliu.
8. Şedinţa Consiliului se consideră deliberativă dacă la ea sînt prezenţi nu mai puţin de jumătate din numărul membrilor Consiliului.
9. Şedinţele Consiliului se convoacă în funcţie de necesitate.
10. Deciziile Consiliului se consemnează în procese-verbale.
