vineri, 27 septembrie 2002
1270/27.09.2002 Hotărîre despre aprobarea Regulamentului privind modul de autorizare a activităţii şi de control al magazinelor duty free şi magazinelor pentru deservirea corp...
                HOTĂRÎREA GUVERNULUI REPUBLICII MOLDOVA
      despre aprobarea Regulamentului privind modul de autorizare
        a activităţii şi de control al magazinelor duty free şi
           magazinelor pentru deservirea corpului diplomatic

                        Nr.1270  din  27.09.2002

     Monitorul Oficial al R.Moldova nr.135-136/1398 din 03.10.2002

                                * * *
    Abrogat: 25.11.2005
    Hotărîrea Guvernului nr.1140 din 02.11.2005

    În conformitate  cu  Codul vamal al Republicii Moldova nr.  1149-XIV
din  20  iulie 2000 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2000,  nr.
160-162,  art.  1201;  2001,  nr. 161,  art.1313),  Guvernul  Republicii
Moldova HOTĂRĂŞTE:
    1. Se aprobă  Regulamentul privind modul de autorizare a activităţii
şi  de control al magazinelor duty free şi magazinelor pentru deservirea
corpului diplomatic (se anexează).
    2. Se stabileşte  că comercializarea mărfurilor prin magazinele duty
free  se  efectuează  contra valută străină, iar  în  magazinele  pentru
deservirea    corpului    diplomatic-contra   valută   naţională    (lei
moldoveneşti).
    3. Controlul asupra activităţii magazinelor duty free şi magazinelor
pentru   deservirea   corpului   diplomatic  este  efectuat   de   către
Departamentul  Vamal,  Banca  Naţională a Moldovei, precum  şi  de  alte
organe  abilitate cu funcţii de control în conformitate cu legislaţia în
vigoare.

    PRIM-MINISTRU
    AL REPUBLICII MOLDOVA                       Vasile TARLEV

    Contrasemnată:
    Viceprim-ministru, ministrul economiei      Ştefan Odagiu
    Ministrul finanţelor                        Zinaida Grecianîi
    Ministrul afacerilor externe                Nicolae Dudău
    Ministrul justiţiei                         Ion Morei

    Chişinău, 27 septembrie 2002.
    Nr. 1270.

                                                APROBAT
                                      prin Hotărîrea Guvernului
                                     Republicii Moldova nr. 1270     
                                        din 27 septembrie 2002

                             REGULAMENTUL
        privind modul de autorizare a activităţii şi de control
                al magazinelor duty free şi magazinelor
                 pentru deservirea corpului diplomatic

                        I. Dispoziţii generale
    1. Magazinul  duty free este un regim vamal prin care mărfurile,  ce
sînt  primite de la producători, reprezentanţii lor oficiali, indiferent
de  ţara  din care provin, se comercializează contra valută străină  sub
controlul   vamal  în  locuri  special  amenajate  pentru  aceasta,   în
aeroporturi internaţionale şi la bordul navelor aeriene.
    Magazinul duty free diplomatic se înfiinţează pentru comercializarea
cu  amănuntul  a  mărfurilor de import şi cele autohtone  contra  valută
naţională  în exclusivitate reprezentanţelor diplomatice şi personalului
acestora.
    2. Sub regimul  vamal  magazin  duty free pot fi  amplasate  oricare
mărfuri  autohtone, precum şi mărfuri de import numai după vămuirea  lor
în conformitate cu legislaţia.
    În perioada transportării    pe   teritoriul   Republicii   Moldova,
mărfurile, destinate comercializării în magazinele duty free, se află în
regim de tranzit.
    3. Se interzice  amplasarea  sub  regim vamal magazin  duty  free  a
mărfurilor prohibite pentru importul şi exportul din teritoriul vamal şi
pentru  comercializare  în  teritoriul Republicii Moldova, precum  şi  a
altor mărfuri, lista cărora se stabileşte de legislaţie.
    Mărfurile pot fi plasate în regim vamal duty free numai după ce sînt
achitate  toate  drepturile de import/export prevăzute de legislaţia  în
vigoare a Republicii Moldova.
    4. Mărfurile  amplasate  sub  regim vamal magazin duty free  pot  fi
comercializate  numai persoanelor care pleacă în străinătate şi au  fost
supuse  controlului  vamal,  controlului  actelor  de  identitate  şi  a
biletelor  de  călătorie, în condiţiile comercializării cu amănuntul  în
cantităţi   destinate   consumului  personal   (utilizare   individuală,
familială  sau  pentru  cadou),  ceea  ce  exclude  comercializarea  lor
ulterioară.
    5. Deţinătorului    magazinului    duty   free   i   se    interzice
comercializarea  cu ridicata şi mica ridicată a mărfurilor, inclusiv din
încăperile auxiliare şi depozitele magazinului.

               II. Modul de eliberare a autorizaţiei de
                  activitate a magazinului duty free
    6. Magazinul  duty free poate fi fondat de către persoana  juridică,
deţinătoarea  autorizaţiei, eliberată de către Ministerul Economiei,  cu
acordul Departamentului Vamal, precum şi autorizaţiei Băncii Naţionale a
Moldovei privind comercializarea mărfurilor contra valută străină.
    7. Autorizaţia  privind  activitatea magazinului  pentru  deservirea
corpului  diplomatic  se  eliberează de către Ministerul  Economiei,  cu
acordul   Departamentului   Vamal  şi  în  baza  avizului   Ministerului
Afacerilor   Externe   privind   necesitatea  fondării   şi   amplasării
magazinului.
    8. Termenul de  valabilitate  al  autorizaţiei  privind  activitatea
magazinelor  duty free, amplasate în aeroporturile internaţionale şi  la
bordul navelor aeriene constituie 5 ani.
    9. Autorizaţia   privind   activitatea  magazinelor  duty  free   se
eliberează  persoanei  juridice concrete şi nu poate fi transmisă  altui
agent economic.
    10. Pentru eliberarea  autorizaţiei de activitate a magazinului duty
free  (magazinului  pentru  deservirea  corpului  diplomatic)  anual  se
încasează  suma în mărime de 27 mii lei pentru fiecare magazin duty free
şi  taxa unică în mărime de 10 mii lei pentru comercializarea mărfurilor
la bordul navelor aeriene.
    Mijloacele obţinute  în urma eliberării autorizaţiilor pentru  acest
gen de activitate sînt virate integral în bugetul de stat.
    11. Termenul  de  achitare  pentru eliberarea  autorizaţiei  privind
activitatea   magazinului  duty  free  (magazinului  pentru   deservirea
corpului diplomatic) şi, respectiv, pentru comercializarea mărfurilor în
regim  vamal duty free la bordul navelor aeriene, se stabileşte în modul
următor:
    pentru primul   an   -  pînă  la  eliberarea  autorizaţiei   privind
activitatea;
    pentru anul al  doilea  -  pînă  la  al cincilea an  -  cu  10  zile
calendaristice înainte de finalizarea anului precedent de activitate.
    12. Autorizaţia  privind activitatea magazinului duty free eliberată
de către Ministerul Economiei trebuie să conţină următoarele date:
    denumirea, forma     organizatorico-juridică,    adresa    juridică,
amplasarea şi codul fiscal al persoanei juridice;
    numărul certificatului privind înregistrarea de stat;
    denumirea aeroportului internaţional, în care se prevede deschiderea
magazinului duty free;
    data expirării termenului de valabilitate a autorizaţiei;
    denumirea organului  vamal  în competenţa căruia se  află  controlul
asupra activităţii magazinului duty free în aeroportul internaţional.
    13. Pentru obţinerea  autorizaţiei de activitate a fiecărui  magazin
duty  free  şi  comercializarea  mărfurilor la  bordul  navelor  aeriene
persoana juridică depune la Ministerul Economiei următoarele documente:
    cererea privind  eliberarea autorizaţiei de activitate a magazinului
duty free;
    copiile documentelor   de  constituire  şi  a  documentelor  privind
înregistrarea  de  stat  a persoanei juridice (statutul,  contractul  de
constituire,    certificatul   de   înregistrare),   autentificate    în
conformitate cu prevederile legislaţiei;
    copia certificatului de atribuire a codului fiscal;
    documentul care   justifică  dreptul  de  folosire  sau  dreptul  de
proprietate   asupra  clădirii  sau  încăperii,  în  incinta  căruia  se
preconizează  deschiderea  magazinului  duty free  (se  prezintă  pentru
fiecare magazin aparte);
    acordul în scris   al   Departamentului  Vamal  pentru   deschiderea
magazinului, indicînd sediul acestuia, anexînd planul de amplasare a lui
şi  a depozitului său, coordonat cu organul vamal, în al cărui teritoriu
se preconizează deschiderea magazinului duty free;
    copia autorizaţiei  eliberată  de către Banca Naţională  a  Moldovei
privind comercializarea mărfurilor contra valută străină;
    copia contractului  încheiat  între compania aeriană  ce  efectuează
curse  internaţionale  şi persoana juridică -  deţinătoarea  magazinului
duty  free,  amplasat  în  incinta  aeroportului  internaţional,  pentru
comercializarea mărfurilor la bordul navelor aeriene.
    14. Cererea privind  eliberarea  autorizaţiei nu este  acceptată  şi
este  remisă  fără examinare, cu indicarea motivelor şi  cu  respectarea
termenelor prevăzute pentru eliberarea autorizaţiei în cazurile, cînd:
    ea a fost înaintată   (semnată)   de  către  persoana  ce   nu   are
împuternicirile respective;
    documentele au   foste   perfectate   cu   încălcarea   prevederilor
prezentului Regulament.
    După înlăturarea  cauzelor  ce au servit drept bază  pentru  refuzul
acceptării  cererii  privind eliberarea autorizaţiei, declarantul  poate
înainta o nouă cerere care va fi examinată în termenele stabilite.
    15. Ministerul  Economiei ia decizia privind eliberarea autorizaţiei
sau refuzul de a elibera autorizaţia în termen nu mai mare decît 15 zile
lucrătoare,  începînd  cu  ziua  acceptării cererii  şi  a  documentelor
anexate  la  ea.  Avizul privind eliberarea autorizaţiei  (cu  indicarea
datelor  contului bancar şi a sumei ce trebuie să fie transferată pentru
eliberarea   autorizaţiei)   ori  despre  refuzul   privind   eliberarea
autorizaţiei  se expediază (se înmînează declarantului în formă scrisă )
în  termenul  ce  nu  depăşeşte 3 zile  lucrătoare  din  data  adoptării
deciziei.
    Acordul Departamentului  Vamal privind deschiderea magazinului  duty
free  şi autorizaţia Băncii Naţionale a Moldovei privind comercializarea
mărfurilor  contra  valută  străină  se eliberează  în  conformitate  cu
prevederile actelor normative departamentale ale organelor menţionate.
    16. Drept temei  privind refuzul pentru eliberarea autorizaţiei  pot
servi:
    datele din documentele  prezentate  de către  declarant  considerate
neautentice;
    alte cazuri cînd  există  temei  pentru  refuz  în  conformitate  cu
legislaţia în vigoare.

           III. Condiţiile amplasării magazinelor duty free
    17. Magazinele   duty  free  pot  fi  amplasate  numai  în   incinta
aeroporturilor  internaţionale,  în  locuri speciale  stabilite  conform
legislaţiei,  şi aflate după zona de control vamal la ieşirea din  ţară,
după trecerea controlului vamal şi grăniceresc.
    18. Teritoriul   magazinului  duty  free  include  spaţiul   sălilor
comerciale,  precum şi depozitul magazinului, şi poate fi amplasat numai
în  aeroporturile  internaţionale. Dacă pentru funcţionarea  magazinelor
duty  free sînt necesare încăperi auxiliare (spaţii), atunci ultimele se
pun  la  dispoziţie în aceeaşi clădire sau în imediata apropiere  a  ei,
amplasate  în aceeaşi zonă de control vamal. Căile de comunicare  dintre
încăperea de bază şi spaţiul suplimentar se consideră parte componentă a
magazinului.
    19. Proiectarea  şi  amplasarea  sălilor  destinate  comercializării
mărfurilor,  depozitului  magazinului  duty free,  precum  şi  spaţiilor
auxiliare trebuie să nu permită accesul în incintă a persoanelor care nu
ies  din Republica Moldova, precum şi să facă imposibilă introducerea şi
scoaterea necontrolată de către organele vamale a mărfurilor.

        IV. Cerinţele faţă de deţinătorii magazinelor duty free
    20. Deţinătorul magazinului duty free este obligat:
    să respecte condiţiile  de organizare şi funcţionare a  magazinului,
prevăzute  în autorizaţia privind activitatea magazinului duty free,  în
prezentul  Regulament,  în prevederile legislaţiei vamale, precum şi  în
autorizaţia  pentru comercializarea mărfurilor contra valută străină  şi
actelor normative ale Băncii Naţionale a Moldovei;
    să aducă la cunoştinţa  persoanelor ce activează în aceste  magazine
prevederile  prezentului Regulament, alte acte legislative şi  normative
ce ţin de practicarea acestui gen de activitate;
    să excludă introducerea  şi scoaterea necontrolată de către organele
vamale a mărfurilor aflate în regim vamal magazin duty free;
    să introducă evidenţa zilnică a intrării şi scoaterii mărfurilor din
magazinul  duty free şi să o prezinte organului vamal în conformitate cu
modul stabilit de către Departamentul Vamal;
    să efectueze   marcarea  tuturor  mărfurilor  aflate  în   depozitul
magazinului duty free.

    V. Modul privind perfectareaintrării şi comercializării mărfurilor
    21. Intrarea  mărfurilor  în magazinele duty free se efectuează  sub
control vamal.
    22. Toate mărfurile  primite în magazinele duty free vor fi însoţite
de documente (invoice, factură de expediţie) în care se menţionează:
    furnizorul;
    data livrării;
    mijloacele de transport utilizate la livrare;
    denumirea mărfii;
    denumirea producătorului;
    cantitatea şi calitatea mărfii;
    unitatea de măsură;
    preţul de achiziţie;
    documente necesare pentru vămuire.
    Pe ambalajul,  eticheta  mărfurilor comercializate vor fi  imprimate
semnele  şi  simbolurile,  adoptate de  practica  internaţională  pentru
asigurarea  inofensivităţii  la utilizarea mărfurilor, precum  şi  marca
fabricii şi emblema comercială.
    23. Preţurile  de  vînzare  a  mărfurilor sînt  indicate  în  valută
străină,  de  regulă, în dolari SUA şi trebuie să fie expuse la  un  loc
vizibil.  Oricare schimbări ulterioare ale preţurilor la mărfuri trebuie
să  fie  reflectate în documente cu indicarea datei precise, la care  au
fost efectuate modificările preţurilor.
    24. Drept justificare  a  vînzărilor mărfurilor comercializate  prin
magazinele  duty  free  o constituie bonul de casă şi  facturile.  Toate
operaţiunile   de  vînzare  a  mărfurilor  se  efectuează  cu  aplicarea
maşinilor   de  casă  şi  control  cu  memorie  fiscală  cu   eliberarea
obligatorie a bonului de casă.
    25. Bonurile de casă trebuie să cuprindă:
    denumirea persoanei juridice, amplasarea ei şi codul fiscal;
    numărul bonului de casă ( numerele se indică în ordine crescîndă);
    tipul, valoarea şi cantitatea mărfii vîndute;
    valoarea totală şi data vînzării.
    26. Facturile  sînt utilizate pentru toate categoriile de mărfuri cu
utilizare   de   lungă  durată  care  necesită  identificarea   acestora
(aparatura foto, aparatura electronică, aparate electrocasnice etc.).
    Facturile trebuie  să cuprindă, pe lîngă datele înscrise în bonul de
casă,  şi  menţiuni  suplimentare privind identificarea  mărfii:  tipul,
seria etc.
    27. Toate documentele  ce  confirmă comercializarea  ori  degradarea
mărfurilor în magazinele duty free se păstrează o perioadă de 3 ani.
    28. Bonul de  casă  şi facturile trebuie să aibă imprimat  în  limba
moldovenească şi în limba engleză următorul text: "Mărfuri duty free".
    29. Toate mărfurile  destinate  vînzării prin magazinele  duty  free
trebuie  să aibă aplicată pe ele sau pe ambalaj o etichetă cu  următorul
text: "duty-free".
    Eticheta trebuie  aplicată  la  un loc vizibil astfel, încît  să  nu
restrîngă  informaţia despre marfa în cauză, pe care o conţine  eticheta
sau marca comercială propriu-zisă.
    30. Mărfurile   produse   în  Republica  Moldova  pot   fi   livrate
magazinelor  duty  free numai în baza certificatelor de  provenienţă  şi
conformitate.  Copiile acestor documente privind provenienţa mărfurilor,
eliberate de furnizorul autohton, trebuie prezentate organului vamal, în
al cărui teritoriu se află acest magazin.
    Documentele privind  provenienţa  mărfurilor livrate magazinelor  de
către  producătorii  interni trebuie să însoţească mărfurile la  fiecare
livrare a lor în magazinele duty free.
    Mărfurile autohtone   vor   constitui  nu  mai  puţin  de  20%   din
sortimentul total al mărfurilor expuse spre comercializare.
    31. Mărfurile de  import vîndute în cursul unei luni trebuie să  fie
declarate lunar în declaraţia vamală de import.
    Mărfurile autohtone  vîndute în termen de o lună trebuie declarate o
dată în lună în declaraţia vamală de export.
    Declaraţiile  vamale de import şi export sus-menţionate se  prezintă
în  primele  10  zile  ale lunii pentru întreaga  cantitate  de  mărfuri
vîndută  în cursul lunii precedente, la organul vamal în a cărui rază de
competenţă funcţionează magazinul.
    Bonurile de casă   şi   facturile  sînt  documentele   care   atestă
cantitatea mărfurilor vîndute, indicate în declaraţiile vamale.
    32. Magazinele duty free sînt obligate să efectueze zilnic controlul
intrării  şi ieşirii mărfurilor, cu reflectarea rezultatelor controlului
în  registru,  cu  aplicarea  ştampilei organului vamal,  precum  şi  în
borderoul  de  vînzări  ce  se  întocmeşte zilnic  în  4  exemplare,  cu
prezentarea zilnică obligatorie a 3 exemplare organelor vamale.
    33. Magazinele duty free vor prezenta lunar organului vamal darea de
seamă  în  care  sînt  trecute datele  privind  prezenţa  mărfurilor  la
începutul   şi  sfîrşitul  lunii,  intrările  şi  ieşirile   mărfurilor,
comercializarea lor şi datele de corectare a cantităţii mărfurilor (dacă
este  cazul),  inclusiv  a dării de seamă  separate  privind  circulaţia
mărfurilor la bordul navelor aeriene.
    34. Deţinătorul  autorizaţiei  privind activitatea magazinelor  duty
free  este responsabil de achitarea tuturor drepturilor de import şi  de
export  prevăzute  de legislaţia în vigoare a Republicii Moldova  pentru
mărfurile plasate în regim vamal duty free.
    35. În cazul   lichidării  depline  sau  parţiale  a  mărfurilor  se
efectuează   corectarea  cantităţii  mărfurilor  în  baza   documentelor
argumentate  juridic,  întocmite şi prezentate organului vamal de  către
deţinătorul magazinului duty free.
    36. Tot sortimentul  de mărfuri recepţionat în magazinele duty free,
după controlul privind respectarea cerinţelor prezentului Regulament, se
expune  spre comercializare în ziua recepţionării lui. Mărfurile  expuse
spre  comercializare  au  pe etichete preţul de  vînzare  cu  amănuntul,
indicat  în  dolari SUA sau în altă valută străină, pentru o unitate  de
marfă.
    37. Mărfurile  pot  fi achitate în oricare valută străină cotată  de
către  Banca Naţională a Moldovei, cu aplicarea cursurilor stabilite  de
către   persoana  juridică-posesorul  magazinului  duty  free  sau   din
însărcinarea lui de către administratorul magazinului duty free.
    38. Sumele în valută încasate de la vînzarea mărfurilor se indică în
borderoul vînzărilor zilnice şi se predau la oricare bancă din Republica
Moldova în modul şi termenele stabilite de Banca Naţională a Moldovei.
    Din sumele încasate  se  va reţine în casa magazinului o  parte  din
mijloacele   băneşti  în  limita  plafonului  stabilit  conform  actelor
normative ale Băncii Naţionale a Moldovei.

    VI. Activitatea magazinului pentru deservirea corpului diplomatic
    39. Modul de  obţinere  a autorizaţiei de activitate  a  magazinelor
duty free, stabilit în capitolul II al prezentului Regulament se aplică,
de   asemenea,   şi  la  eliberarea  autorizaţiei  privind   activitatea
magazinelor   pentru  deservirea  corpului  diplomatic,  cu   următoarea
completare: la cerere se anexează avizul Ministerului Afacerilor Externe
în ceea ce priveşte necesitatea şi locul amplasării magazinului.
    Magazinul care a obţinut o astfel de autorizaţie se numeşte "magazin
pentru deservirea corpului diplomatic".
    40. Departamentul  Vamal va nominaliza organul vamal în a cărei rază
de   competenţă   urmează  să  exercite  controlul  asupra   activităţii
magazinului pentru deservirea corpului diplomatic.
    41. Amplasarea  magazinelor  pentru deservirea corpului  diplomatic,
precum şi construcţia acestora trebuie să împiedice accesul în incintă a
persoanelor  care  nu  au  statutul de diplomat, precum  şi  să  excludă
posibilitatea   introducerii  şi  scoaterii  ilegale  a  mărfurilor  din
încăperile magazinelor.
    Planurile şi  schiţele  de  amplasare a  magazinelor  menţionate  în
incinta  construcţiilor  existente  sau a celor care vor  fi  construite
pentru  magazinele pentru deservirea corpului diplomatic, vor fi avizate
de către Departamentul Vamal şi Ministerul Afacerilor Externe.
    42. Dacă necesităţile  de  funcţionare  a magazinului  impun  spaţii
suplimentare,  acestea se amplasează în aceeaşi clădire sau în  imediata
apropiere, care se află în aceeaşi zonă de supraveghere vamală. Căile de
comunicare   dintre  acestea  se  consideră  ca  parte  integrantă   din
perimetrul magazinului.
    43. Preţurile  la  mărfuri în magazinele pentru deservirea  corpului
diplomatic  se  indică  şi  achitarea  acestora  se  efectuează  în  lei
moldoveneşti.
    44. Din aceste  magazine pot procura mărfuri numai personalul străin
al    misiunilor   diplomatice   şi   reprezentanţelor    organizaţiilor
internaţionale  şi  membrii familiilor acestora, în baza  carnetelor  de
identitate  (CD  sau TC), eliberate de Ministerul Afacerilor Externe  al
Republicii Moldova. Cantităţile mărfurilor procurate vor fi stabilite de
Departamentul Vamal de comun acord cu Ministerul Afacerilor Externe.
    45. Pentru mărfurile   vîndute  prin  magazinele  pentru  deservirea
corpului  diplomatic  justificarea vînzărilor o constituie  bonurile  de
casă   şi  facturile.  Toate  operaţiile  de  vînzare  a  mărfurilor  se
efectuează aplicîndu-se maşinile de casă şi control cu memorie fiscală.
    46. Bonurile  de  casă  se utilizează pentru  vînzarea  următoarelor
mărfuri:  băuturi  alcoolice,  parfumerie, articole din  tutun,  produse
alimentare etc.
    Bonul de casă trebuie să cuprindă:
    contul de decontare;
    numele, prenumele, patronimicul cumpărătorului şi numărul carnetului
de identitate (CD sau TC), eliberate de Ministerul Afacerilor Externe;
    tipul, valoarea unitară şi cantitatea mărfurilor vîndute;
    valoarea totală;
    data vînzării.
    47. Facturile  sînt  utilizate pentru toate categoriile  de  mărfuri
care   necesită   identificarea  acestora  (aparatura  foto,   aparatura
electronică, aparate electrice etc.).
    Facturile trebuie  să cuprindă, pe lîngă datele înscrise în bonurile
de casă, menţiuni suplimentare despre mărfuri (marca, tipul, seria ş.a.).
    Bonurile de casă  şi  facturile  trebuie să cuprindă,  de  asemenea,
următorul  text  în  limba moldovenească si în limba  engleză:  "Mărfuri
numai  pentru reprezentanţe diplomatice şi personalul acestora. Vînzarea
acestor  mărfuri  persoanelor  care  nu au statutul  de  cumpărători  ai
magazinului pentru deservirea corpului diplomatic este interzisă".
    48. Toate mărfurile   destinate  vînzării  prin  magazinele   pentru
deservirea  corpului  diplomatic,  atît  cele neambalate,  cît  şi  cele
preambalate,   trebuie  să  aibă  eticheta  cu  următorul  text:  pentru
deservirea corpului diplomatic.

         VII. Particularităţile privind realizarea mărfurilor
             în regim duty free la bordul navelor aeriene
    49. Prevederile  prezentului  Regulament se aplică, de asemenea,  la
vînzarea  mărfurilor  amplasate la bordul navelor aeriene ce  efectuează
rute internaţionale.
    50. Mărfurile  destinate  vînzării  la bordul  navelor  aeriene,  ce
efectuează  rute internaţionale, se amplasează în depozitele magazinelor
duty free, situate în incinta aeroporturilor internaţionale.
    51. Documentul  privind livrarea mărfurilor la bordul navei  aeriene
de  la  depozitul magazinului duty free, eliberat de  către  deţinătorul
magazinului   şi  avizat  de  către  organul  vamal  pentru   îmbarcarea
mărfurilor  la bordul navei aeriene, ce efectuează rute  internaţionale,
reprezintă  un document oficial în baza căruia se întocmesc declaraţiile
vamale pentru import.
    52. Deţinătorul  magazinului duty free este obligat să ducă evidenţa
operativă  a mărfurilor vîndute la bordul navei aeriene conform  modului
stabilit de organele vamale.
    53. Mărfurile  de import destinate comercializării la bordul navelor
aeriene,  ce nu au fost vîndute, pot fi înapoiate magazinului duty free,
amplasat  în  incinta aeroportului internaţional, în  baza  documentului
privind livrarea, eliberat de către deţinătorul magazinului duty free şi
autentificat  de către organul vamal respectiv pe parcursul a 10 zile  a
următoarei luni, după livrare.

          VIII. Sistarea, revocarea şi anularea autorizaţiei
               privind activitatea magazinului duty free
    54. Nerespectarea   prevederilor  Codului  vamal  şi  a  prezentului
Regulament  atrage  după sine sistarea, revocarea ori anularea  acţiunii
autorizaţiei  eliberate  de către Ministerul Economiei în baza  avizului
Departamentului  Vamal ori a altui organ abilitat cu funcţii de  control
în conformitate cu legislaţia în vigoare.
    În cazul sistării,   revocării  ori  anulării  autorizaţiei   Băncii
Naţionale  a  Moldovei privind comercializarea mărfurilor contra  valută
străină,  Ministerul  Economiei,  în baza avizului  Băncii  Naţionale  a
Moldovei  sistează, revocă ori anulează autorizaţia privind  activitatea
magazinului duty free.
    55. În perioada    sistării    autorizaţiei   privind    activitatea
magazinului   duty   free  se  interzice  comercializarea  şi   livrarea
mărfurilor în acest magazin.
    56. Deţinătorul  magazinului duty free este obligat să informeze  în
scris  Ministerul  Economiei, Departamentul Vamal şi Banca  Naţională  a
Moldovei  despre  lichidarea  circumstanţelor ce au condus  la  sistarea
autorizaţiei  privind  activitatea  magazinului  duty  free,  în  scopul
restabilirii   acţiunii  ei  în  conformitate  cu  decizia  Ministerului
Economiei.
    57. Termenul   de   acţiune  a  autorizaţiei   privind   activitatea
magazinului duty free nu se prelungeşte pentru perioada sistării ei.
    58. Magazinul  duty free se lichidează în baza cererii deţinătorului
lui,  precum  şi  în cazurile expirării  acţiunii  autorizaţiei  privind
activitatea  lui  ori  anulării autorizaţiei în baza  hotărîrii  privind
excluderea   din  Registrul  de  stat  al  întreprinderii   (deţinătorul
autorizaţiei  menţionate), depistării datelor neautentice în  documente,
conform  cărora  a fost eliberată autorizaţia ori multiplelor  încălcări
depistate  pe  parcursul anului la deţinătorii magazinului  menţionat  a
prevederilor  Codului  vamal  şi prezentului  Regulament.  Din  momentul
intrării în vigoare a deciziei privind lichidarea magazinului duty free,
mărfurile  aflate în el primesc statutul păstrării temporare.  Păstrarea
temporară se efectuează în conformitate cu Codul vamal.
    În cazul anulării  autorizaţiei  şi  închiderii  magazinelor  pentru
deservirea  corpului  diplomatic,  Ministerul Afacerilor Externe  va  fi
informat  de  organele  respective  pentru a pune  la  curent  misiunile
diplomatice despre această decizie.
    59. În cazul  anulării autorizaţiei privind activitatea  magazinului
duty free plata pentru eliberarea autorizaţiei nu se restituie.
    60. Decizia Ministerului   Economiei  pentru  anularea  autorizaţiei
privind  activitatea magazinului duty free poate fi atacată în  instanţa
judiciară în modul stabilit de legislaţia în vigoare.

            IX. Controlul activităţii magazinelor duty free
    61. Controlul  activităţii  magazinelor duty free este  efectuat  de
către  Departamentul  Vamal,  Banca Naţională a Moldovei, precum  şi  de
către  alte  organe  de stat abilitate cu funcţii  de  control,  conform
legislaţiei, în limita competenţei lor.
    62. Persoanele,  ce  activează în magazinele duty free, sînt  supuse
controlului  vamal la intrare şi ieşire din incinta lor în  conformitate
cu regulile controlului vamal.
    63. În scopul  efectuării  controlului vamal organul vamal  este  în
drept  să  efectueze  oricînd inventarierea mărfurilor aflate  în  regim
vamal  duty free. Inventarierea mărfurilor se efectuează în conformitate
cu prevederile legislaţiei în vigoare.
    64. Organul vamal,  în teritoriul căruia sînt comercializate mărfuri
în  regim  duty  free, duce evidenţa şi prezintă dări de  seamă  privind
mărfurile  comercializate Departamentului Vamal în conformitate cu modul
stabilit de către Departament.