joi, 26 decembrie 2002
1689/26.12.2002 Hotărîre cu privire la administrarea unică a apeductului Soroca-Bălţi
                HOTĂRÎREA GUVERNULUI REPUBLICII MOLDOVA
     cu privire la administrarea unică a apeductului Soroca-Bălţi

                        Nr.1689  din  26.12.2002

     Monitorul Oficial al R.Moldova nr.185-189/1839 din 31.12.2002

                                * * *
    Abrogat: 19.09.2003
    Hotărîrea Guvernului nr.1127 din 16.09.2003

    În scopul exploatării  eficiente  a apeductului Soroca-Bălţi  şi  în
legătură  cu  executarea  neconformă a Hotărîrii  Guvernului  Republicii
Moldova  nr.  530  din  6  iunie  2000  "Cu  privire  la  restructurarea
gospodăriei  de  alimentare cu apă şi canalizare" (Monitorul Oficial  al
Republicii  Moldova,  2000,  nr. 65-67, art. 612),  Guvernul  Republicii
Moldova HOTĂRĂŞTE:
    1. Departamentul  Privatizării,  în comun cu  Ministerul  Ecologiei,
Construcţiilor şi Dezvoltării Teritoriului şi Consiliul municipal Bălţi,
va  înfiinţa  în  termen  de o lună  Societatea  pe  Acţiuni  "Apeductul
Soroca-Bălţi"  în  proprietatea  municipală  a  unităţii  administrativ-
teritoriale Bălţi, fără drept de înstrăinare a patrimoniului.
    2. Se abrogă  pct. 2 al Hotărîrii Guvernului Republicii Moldova  nr.
530  din  6  iunie  2000 "Cu privire la  restructurarea  gospodăriei  de
alimentare cu apă şi canalizare", iar pct. 3 şi 4 vor deveni, respectiv,
pct. 2 şi 3.

    PRIM-MINISTRU
    AL REPUBLICII MOLDOVA                           Vasile TARLEV

    Contrasemnată:
    Prim-viceprim-ministru                          Vasile Iovv
    Ministrul ecologiei,
    construcţiilor şi dezvoltării
    teritoriului                                    Gheorghe Duca

    Chişinău, 26 decembrie 2002.
    Nr. 1689.