vineri, 20 noiembrie 2020
415/08.04.2003 Hotărîre despre aprobarea Regulamentului cu privire la supravegherea tehnică exercitată de Inspectoratul Naţional de Securitate Publică

H O T Ă R Î R E

despre aprobarea Regulamentului cu privire la supravegherea

tehnică exercitată de Inspectoratul Naţional de Securitate Publică

[Denumirea modificată prin Hot.Guv. nr.517 din 15.07.2020, în vigoare 14.08.2020]

 

nr. 415  din  08.04.2003

 

Monitorul Oficial al R.Moldova nr.70-72/442 din 15.04.2003

 

* * *

Notă: Pe tot parcursul textului, cuvintele „poliţia rutieră”, la orice formă gramaticală, şi cuvintele „Direcţia Poliţiei Rutiere”, la orice formă gramaticală, se substituie cu cuvintele „Inspectoratul Naţional de Securitate Publică”, la forma gramaticală corespunzătoare, conform Hot.Guv. nr.517 din 15.07.2020, în vigoare 14.08.2020

 

În scopul asigurării securităţii circulaţiei rutiere, sporirii eficienţei activităţii supravegherii tehnice, determinării formelor de relaţii cu persoanele juridice şi fizice, Guvernul Republicii Moldova

HOTĂRĂŞTE:

1. Se aprobă Regulamentul cu privire la supravegherea tehnică exercitată de Inspectoratul Naţional de Securitate Publică (se anexează).

2. Ministerele, departamentele, organele administraţiei publice locale vor întreprinde măsurile respective de familiarizare a agenţilor economici, care desfăşoară activităţi de fabricare, exploatare, deservire tehnică, reparaţie şi testare a vehiculelor, precum şi a conducătorilor auto cu cerinţele Regulamentului nominalizat.

 

PRIM-MINISTRU
AL REPUBLICII MOLDOVAVasile TARLEV

Contrasemnată:
Ministrul afacerilor interneGheorghe Papuc
Ministrul transporturilor
şi comunicaţiilorVasile Zgardan
Ministrul ecologiei, construcţiilor
şi dezvoltării teritoriuluiGheorghe Duca
Ministrul justiţieiVasile Dolghieru

Chişinău, 8 aprilie 2003.
Nr.415.

 

 

Aprobat

prin Hotărîrea Guvernului

Republicii Moldova

nr.415 din 8 aprilie 2003

 

Regulamentul

cu privire la supravegherea tehnică exercitată de Inspectoratul

Naţional de Securitate Publică

 

I. Dispoziţii generale

1. Regulamentul cu privire la supravegherea tehnică exercitată de Inspectoratul Naţional de Securitate Publică (în continuare - Regulament) prevede reglementarea şi asigurarea eficacităţii supravegherii tehnice, stabileşte obligaţiunile tuturor subdiviziunilor Inspectoratului Naţional de Securitate Publică responsabile de supravegherea tehnică şi modalitatea realizării lor, determină formele de relaţii cu persoanele juridice şi fizice - proprietari ai mijloacelor de transport auto şi moto, precum şi remorcilor acestora (în continuare - vehicule), agenţii economici, care desfăşoară activităţi de fabricare, exploatare, deservire tehnică a vehiculelor, reparaţie şi testare tehnică, precum şi cu conducătorii auto.

2. Scopul principal al activităţii de supraveghere tehnică exercitată de Inspectoratul Naţional de Securitate Publică este asigurarea securităţii circulaţiei rutiere.

3. Activitatea lucrătorilor Inspectoratului Naţional de Securitate Publică responsabili de supravegherea tehnică este orientată spre efectuarea măsurilor de profilaxie privind asigurarea securităţii circulaţiei rutiere, preîntîmpinarea accidentelor rutiere, micşorarea gravităţii lor şi se bazează pe principiile legalităţii, umanismului şi echităţii sociale, principiul publicităţii. Ei îşi exercită funcţiile în conformitate cu Constituţia Republicii Moldova, Legea cu privire la poliţie, alte legi ale Republicii Moldova, decretele şi dispoziţiile Preşedintelui Republicii Moldova, hotărîrile Parlamentului şi Guvernului Republicii Moldova, actele departamentale ale Ministerului Afacerilor Interne, alte acte normative, tratate internaţionale la care Republica Moldova este parte, şi prezentul Regulament.

4. Inspectoratul Naţional de Securitate Publică îşi desfăşoară activitatea în domeniul supravegherii tehnice în colaborare cu alte servicii ale organelor afacerilor interne, ministere şi departamente, alte instituţii, activitatea cărora este legată de asigurarea securităţii circulaţiei rutiere şi cea a protecţiei mediului.

5. Supravegherea tehnică a vehiculelor aflate pe teritoriul Republicii Moldova, care aparţin reprezentanţelor diplomatice, consulare şi altor reprezentanţe străine acreditate în Republica Moldova şi funcţionarilor lor, care, conform legislaţiei, se bucură de imunitate, se desfăşoară în modul stabilit de Ministerul Afacerilor Interne şi este coordonată cu Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, alte organisme interesate în baza principiilor de relaţii reciproce dintre Republica Moldova cu alte state.

[Pct.5 modificat prin  Hot.Guv. nr.294 din 14.03.2007, în vigoare 23.03.2007]

 

6. Lucrătorii Inspectoratului Naţional de Securitate Publică poartă răspunderea, conform legislaţiei în vigoare, pentru nerespectarea obligaţiunilor încredinţate şi folosirea incorectă a drepturilor acordate.

 

II. Repartizarea funcţiilor de supraveghere tehnică

între subdiviziunile Inspectoratul Naţional

de Securitate Publică

7. Inspectoratul Naţional de Securitate Publică îndeplineşte funcţiile de control de stat, dirijare, alte obligaţiuni de serviciu ce ţin de supravegherea tehnică prevăzute în actele normative în vigoare.

[Pct.7 modificat prin Hot.Guv. nr.517 din 15.07.2020, în vigoare 14.08.2020]

[Pct.7 modificat prin  Hot.Guv. nr.294 din 14.03.2007, în vigoare 23.03.2007]

 

8. Serviciile Inspectoratului Naţional de Securitate Publică ale comisariatelor de poliţie au următoarele sarcini în vederea supravegherii tehnice:

organizează şi efectuează revizia tehnică periodică de stat a vehiculelor în conlucrare cu organele protecţiei mediului;

controlează executarea de către întreprinderile, instituţiile şi organizaţiile - proprietari ai vehiculelor a măsurilor de întreţinere a vehiculelor în stare tehnică de funcţionare şi celor ecologice;

în conlucrare cu organele protecţiei mediului exercită controlul privind corespunderea stării tehnice a vehiculelor şi utilajului lor cerinţelor Regulamentului circulaţiei rutiere, standardelor şi altor acte normative în vigoare referitoare la asigurarea securităţii circulaţiei rutiere şi protecţiei mediului ambiant;

controlează calitatea efectuării reparaţiilor, deservirilor şi testărilor tehnice a vehiculelor efectuate de către agenţii economici autorizaţi în vederea asigurării securităţii circulaţiei rutiere.

 

III. Participarea la elaborarea regulilor, normativelor şi standardelor

referitoare la asigurarea securităţii circulaţiei rutiere şi

protecţiei mediului ambiant

9. Inspectoratul Naţional de Securitate Publică participă, în modul stabilit, la elaborarea regulilor, normativelor şi standardelor.

10. Lista actelor care se elaborează de către Inspectoratul Naţional de Securitate Publică sau cu participarea acesteia include reguli, normative şi standarde, care stabilesc:

nomenclatura pieselor componente ale construcţiei vehiculelor şi dispozitivelor suplimentare care contribuie la securitatea circulaţiei rutiere;

condiţiile tehnice pentru vehicule în vederea admiterii lor în circulaţie pe drumurile publice din Republica Moldova;

condiţiile tehnice suplimentare pentru vehicule destinate transportării substanţelor periculoase, precum şi echipamentelor lor;

condiţiile tehnice suplimentare pentru vehiculele cu regim prioritar de circulaţie;

modalitatea de coordonare de către Inspectoratul Naţional de Securitate Publică a proiectelor tehnice de construcţie a vehiculelor şi dispozitivelor suplimentare referitoare la securitatea circulaţiei rutiere.

________________

Notă:

Dispozitivele suplimentare includ: centuri de siguranţă, scaune speciale pentru copii, portbagaje montabile suplimentare, căsci pentru echipajele motocicletelor, tetierele scaunelor şi alte produse asemănătoare;

 

modalitatea de participare a lucrătorilor Inspectoratului Naţional de Securitate Publică la încercări de recepţie a modelelor noi de vehicule şi dispozitive suplimentare, precum şi autorizarea recomandărilor de producţie;

modalitatea de desfăşurare a reviziilor tehnice periodice de stat a vehiculelor;

modalitatea controlului executării de către întreprinderi, instituţii şi organizaţii a măsurilor de întreţinere în stare tehnică de funcţionare a vehiculelor, precum şi stării tehnice a vehiculelor la întreprinderile şi în traficul rutier;

modalitatea efectuării controlului calităţii reparaţiilor, deservirilor şi testărilor tehnice a vehiculelor efectuate de către agenţii economici autorizaţi la compartimentul securităţii circulaţiei rutiere;

normele toxice şi de fumegare a gazelor de eşapament a automobilelor.

 

IV. Controlul privind corespunderea construcţiei vehiculelor şi

dispozitivelor suplimentare standardelor referitoare la

asigurarea securităţii circulaţiei rutiere

11. Inspectoratul Naţional de Securitate Publică efectuează controlul asupra construcţiei vehiculelor şi dispozitivelor suplimentare fabricate şi exploatate în Republica Moldova.

12. Controlul asupra construcţiei vehiculelor şi dispozitivelor suplimentare se efectuează la următoarele etape:

coordonarea sarcinii tehnice;

coordonarea proiectului tehnic;

coordonarea condiţiilor tehnice de fabricare;

coordonarea programului metodic de încercări de recepţie;

participarea la încercări de recepţie a mostrelor şi punerea lor în fabricaţie.

Procesul-verbal final cu privire la încercările de recepţie şi actul cu recomandări pentru fabricaţie le semnează reprezentanţii Inspectoratului Naţional de Securitate Publică.

13. Controlul la etapele menţionate se efectuează atît în cazul creării vehiculelor noi, cît şi la reutilarea lor în caz de preschimbare a gabaritelor şi parametrilor de greutate, sistemelor de frînare, numărului, locului instalării, schimbării unghiurilor de vizibilitate, caracteristicilor dispozitivelor de iluminare şi semnalizare, pieselor de rulare, sistemului de direcţie, precum şi elementelor de construcţie, care asigură vizibilitatea, cîmpul vizual, siguranţa postaccidentară.

14. Inspectoratul Naţional de Securitate Publică antrenează la controlul asupra securităţii construcţiilor de vehicule staţiile de testare tehnică acreditate şi alte instituţii, întreprinderi şi organizaţii în domeniu.

Modul efectuării controlului (periodicitatea, metodica, interdicţiile în cazul depistării neajunsurilor) se stabileşte de către Inspectoratul Naţional de Securitate Publică.

15. Vehiculul construit în mod individual se supune controlului în vederea corespunderii lui condiţiilor tehnice şi ecologice stabilite de o comisie specială creată de Inspectoratul Naţional de Securitate Publică, în componenţa căreia intră cel puţin trei lucrători.

Actul expertizei tehnice eliberat serveşte drept bază pentru a pune vehiculul în circulaţie.

16. Modalitatea controlului construcţiei dispozitivelor suplimentare:

a) Inspectoratul Naţional de Securitate Publică controlează construcţia dispozitivelor suplimentare cu scopul stabilirii influenţei lor asupra securităţii circulaţiei rutiere şi corespunderii lor standardelor şi altor documente normative tehnice;

b) încercările modelelor dispozitivelor suplimentare, care pot influenţa asupra securităţii circulaţiei rutiere, se efectuează de către întreprinderile de proiectare, conform metodicii prevăzute de standard sau de documentaţia normativă tehnică pentru produsul respectiv.

Lucrătorii Inspectoratului Naţional de Securitate Publică asigură controlul corespunderii mostrelor cerinţelor securităţii, participînd nemijlocit la încercări sau în baza rapoartelor tehnice ale întreprinderilor elaboratoare.

În cazul rezultatelor pozitive obţinute în urma încercărilor efectuate Inspectoratul Naţional de Securitate Publică coordonează condiţiile tehnice de fabricare a produselor în cauză;

c) dispozitivele suplimentare care influenţează asupra securităţii circulaţiei rutiere şi care corespund standardelor şi altor acte normative tehnice, se includ în lista celor permise pe teritoriul Republicii Moldova pentru instalare la automobile, motociclete sau pentru folosirea lor de către conducătorii acestora şi de pasageri.

 

V. Reutilarea vehiculelor

17. Reutilarea vehiculelor se efectuează la cererea persoanelor juridice şi fizice în proprietatea cărora sînt de către întreprinderile specializate autorizate de Ministerul Transporturilor şi Gospodăriei Drumurilor numai cu permisiunea în scris a Inspectoratului Naţional de Securitate Publică, care este unul din actele ce servesc drept bază pentru efectuarea modificărilor în datele de evidenţă ale acestora.

________________

Notă:

Nu se consideră reutilare a vehiculelor în cazul schimbării agregatelor ori elementelor caroseriei omologate pentru ele de către producător în limitele unei mărci, tip şi model.

[Pct.17 modificat prin Hot.Guv. nr.30 din 10.01.06, în vigoare 24.01.06]

 

18. Reutilarea poate fi permisă numai în limitele unei mărci şi tip de vehicul.

________________

Notă:

Reutilarea autoturismelor în limita aceleiaşi mărci de la tracţiunea roţilor din spate la cea a roţilor din faţă şi invers se face numai de către întreprinderile specializate autorizate.

 

19. Cu permisiunea Inspectoratului Naţional de Securitate Publică, fără a fi elaborată şi coordonată documentaţia de proiectare, pot fi admise următoarele reutilări ale vehiculelor:

Pentru automobilele reutilate (camion-furgon) destinate transportării bunurilor sau bunurilor şi persoanelor (camioane-furgoane mixte) sînt prevăzute următoarele cerinţe de securitate a circulaţiei:

numărul de scaune destinate pasagerilor, inclusiv pentru şofer, nu poate depăşi cerinţele condiţiilor tehnice stabilite de uzina producătoare;

amplasarea scaunelor pentru pasageri trebuie să fie efectuată conform standardelor prevăzute de legislaţia în vigoare, care stabilesc prescripţii unice pentru construcţia autobuzelor;

furgonul urmează să fie asigurat cu un dispozitiv care ar împiedica deplasarea bunurilor;

geamurile din părţi, pentru evacuarea de urgenţă, ale furgonului urmează a fi asigurate cu elemente de protecţie.

b) reutilarea autocamioanelor-furgon cu destinaţie generală în camioane-furgoane mixte.

Pentru automobilele cu caroseria-furgon cu destinaţie generală destinate transportării bunurilor sau în care este amplasat utilaj special şi folosite la transportarea persoanelor (camioane-furgoane mixte), sînt prevăzute următoarele cerinţe de securitate a circulaţiei:

scaunul fiecărui pasager trebuie să fie amplasat în aşa fel ca acesta să stea cu faţa în direcţia circulaţiei;

utilajul montat în furgon să fie fără elemente ascuţite, care pot provoca traume;

furgonul urmează a fi asigurat cu un dispozitiv, care ar împiedica deplasarea bunurilor sau a utilajului;

furgonul să fie utilat cu ventilaţie, lumină şi legătură de comunicare cu cabina conducătorului auto;

numărul de scaune pentru persoane, inclusiv pentru şofer, nu poate depăşi 7 locuri.

Furgonul-atelier suplimentar urmează a fi utilat cu sistem de încălzire autonomă;

c) instalarea pe şasiul camioanelor a caroseriilor-furgon, destinate pentru transportarea persoanelor.

Automobile cu caroseria-furgon, destinate pentru transportarea persoanelor, trebuie să corespundă următoarelor cerinţe de securitate a circulaţiei:

automobilul pe care este montată caroseria-furgon nu poate depăşi înălţimea de gabarit de 3,8 m, gabaritele laterale vor corespunde limitelor prevăzute de uzina producătoare a automobilului;

caroseria-furgon va fi montată cu siguranţă pe ramă sau în coşul camionului;

înălţimea furgonului va crea condiţii numai pentru transportarea persoanelor ce stau pe scaune;

scaunele urmează a fi amplasate în aşa fel ca pasagerii să stea cu faţa în direcţia circulaţiei;

la caroseria-furgon montată pe rama automobilului uşa de intrare urmează a fi amplasată în partea dreaptă sau în spatele furgonului, se va deschide pe din afară, şi va avea lacăt de automobil;

la caroseria-furgon montată în coşul camionului uşa de intrare urmează a fi amplasată în spatele furgonului şi se va deschide pe din afară (bordul din spate urmează a fi scos), ea va avea lacăt de automobil, de asemenea sînt prevăzute bare şi scară;

furgonul trebuie să mai dispună de ieşiri laterale în caz de avarie cu dimensiunile 600 x 800 mm asemănătoare geamurilor şi se vor deschide din ambele părţi pe din afară fără aplicarea instrumentelor, precum şi de ventilaţie, lumină, şi, în caz de necesitate, încălzire. El trebuie să fie utilat cu legătură sonoră sau de lumină cu cabina şoferului, cu stingător de incendiu şi trusă medicală;

d) instalarea în caroseria autocamionului, autoturismului sau a autobuzului a utilajului special fără a transforma caroseria.

Automobilele reutilate trebuie să corespundă următoarelor cerinţe de securitate a circulaţiei:

masa totală şi repartizarea ei pe punţi nu poate depăşi limitele prevăzute de caracteristicile tehnice ale automobilului de bază;

utilajul special urmează a fi montat cu siguranţă;

nu se admite montarea în autoturisme şi autobuze a utilajului special, avînd piese ascuţite, ce pot provoca traume.

Este interzisă montarea utilajului special în spaţiul de dirijare a autoturismului şi dacă acesta blochează geamul din spate;

e) transformarea tipului de caroserie, instalarea cisternelor în locul coşurilor standarde de bord sau basculante, instalarea coşurilor standarde de bord în locul cisternelor şi coşurilor basculante, instalarea coşurilor basculante în locul coşurilor standarde de bord şi a cisternelor.

Automobilele cu coşuri sau cisterne instalate trebuie să corespundă următoarelor cerinţe de securitate:

gabaritele laterale, masa totală şi repartizarea ei pe punţi nu pot depăşi limitele constructive ale automobilului de bază;

coşurile sau cisternele urmează a fi montate cu piese standard;

f) reutilarea camioanelor cu coşurile standard de bord, cele basculante şi cisternele în autotractoare de marca asemănătoare cu folosirea dispozitivelor de cuplare standard.

Autotractoarele reutilate trebuie se corespundă următoarelor cerinţe de securitate a circulaţiei:

amplasarea dispozitivului de cuplare în raport cu puntea din spate trebuie să corespundă cu amplasarea dispozitivului analogic instalat pe automobilele de acest model fabricate în serie şi să asigure virajul automobilului şi a semiremorcii în jurul axului pivotului în plan orizontal cel puţin la 90 grade într-o parte şi alta;

g) instalarea coşurilor-furgon de folosinţă variată, cisternelor sau altui utilaj nedemontabil pe remorcile cu două osii de fabricaţie în serie.

Remorcile cu furgon, cisterna sau alt utilaj trebuie să corespundă următoarelor cerinţe de securitate:

masa totală a remorcii nu poate depăşi limitele prevăzute de caracteristica tehnică a remorcii de bază;

furgonul, cisterna sau alt utilaj urmează a fi montate pe remorcă cu siguranţă numai cu piese standard;

gabaritele laterale ale remorcii nu pot depăşi limitele prevăzute de caracteristicile tehnice ale remorcii de bază;

h) instalarea pe camioane fabricate în serie a bordurilor mobile, a troliurilor, macaralelor hidraulice folosite la operaţiunile de încărcare şi descărcare.

Dispozitivele de ridicare a încărcăturilor, troliurile, macaralele hidraulice urmează a fi montate pe automobile cu siguranţă. Braţul macaralei hidraulice trebuie să fie fixat pentru a nu se deplasa în timpul circulaţiei.

Mecanismele de ridicare a încărcăturilor nu trebuie să acopere dispozitivele de iluminare exterioară şi plăcile de înmatriculare a automobilelor;

i) instalarea pe camioanele şi pe remorcile cu două osii cu coşuri fabricate în serie a dricurilor cu bare.

În acest caz urmează a fi respectate cerinţele următoare de siguranţă a circulaţiei rutiere:

gabaritele laterale ale automobilului sau ale remorcii cu dricuri nu trebuie să depăşească limitele prevăzute de caracteristicile tehnice ale automobilului sau remorcii de bază;

dricurile cu bare urmează a fi montate cu siguranţă şi utilate cu dispozitive ce reduc zgomotul;

j) instalarea pe şasiul camionului a furgoanelor cu destinaţie de atelier, de transportare a poştei, mărfurilor industriale, mobilei, produselor alimentare şi altor bunuri (cu excepţia furgoanelor folosite la transportarea persoanelor).

Autocamioanele utilate cu caroserii de tip furgon trebuie să corespundă următoarelor cerinţe de securitate:

gabaritele laterale ale caroseriei, masa totală şi repartizarea ei pe punţi să nu depăşească limitele prevăzute de caracteristicile tehnice ale automobilului de bază;

uşa furgonului trebuie să fie amplasată în spate sau în partea dreaptă;

utilajul atelierului urmează a fi montat cu siguranţă;

părţile laterale exterioare ale furgonului urmează a fi fără elemente ascuţite, ce pot provoca traume.

Pentru autocamioane cu caroseria furgon, în care este amplasat utilaj sau încărcătura şi folosite la transportarea persoanelor (echipa de lăcătuşi, cărători, pază etc.) sînt prevăzute cerinţe suplimentare de securitate:

scaunul fiecărui pasager (nu mai mult de cinci) trebuie să fie amplasat în aşa fel ca acesta să stea cu faţa în direcţia circulaţiei;

utilajul montat în salon să fie fără elemente ascuţite, care pot provoca traume;

furgonul cu utilaj urmează a fi asigurat cu un dispozitiv, care ar proteja persoanele în caz de deplasare a bunurilor;

uşa furgonului trebuie să se deschidă dinăuntru şi pe din afară;

furgonul să fie utilat cu ventilaţie, lumină şi legătură de comunicare cu cabina şoferului.

Furgonul-atelier suplimentar urmează a fi utilat cu sistem de încălzire autonomă destinat pentru automobile;

k) reutilarea automobilelor cu utilaj de gaz în sistemul de alimentare se permite în cazul în care uzinele constructoare prevăd dotarea lor cu astfel de utilaj în condiţiile agenţilor economici autorizaţi de Inspectoratul Naţional de Securitate Publică;

l) cu permisiunea Inspectoratului Naţional de Securitate Publică se permite instalarea pe autovehicule a motoarelor de alte mărci şi modele numai în cazurile în care caracteristicile lor (puterea, momentul de torsiune, greutatea) diferă de parametrii analogici ai motoarelor standard cu cel mult 15%.

Instalarea motoarelor de alte mărci şi modele la automobilele utilate cu sisteme de amplificare ale mecanismelor de frînare şi de direcţie se efectuează numai în condiţiile agenţilor economici autorizaţi de Inspectoratul Naţional de Securitate Publică.

[Pct.19 modificat prin  Hot.Guv. nr.294 din 14.03.2007, în vigoare 23.03.2007]

 

VI. Controlul executării de către întreprinderile de transport auto a

măsurilor de întreţinere în stare tehnică de funcţionare

a vehiculelor

20. Controlul executării de către întreprinderile de transport auto (această categorie include toate persoanele juridice care exploatează vehiculele aflate la balanţă sau luate în arendă) a măsurilor de întreţinere în stare tehnică corespunzătoare a vehiculelor, efectuării măsurilor de profilaxie şi prevenire a accidentelor rutiere, ridicării nivelului profesional şi de disciplină al conducătorilor auto, prevăzute de Regulamentul cu privire la asigurarea securităţii circulaţiei rutiere la întreprinderi, instituţii, organizaţii ce efectuează transporturi de pasageri şi mărfuri, aprobat de Ministerul Transporturilor şi Comunicaţiilor la 9 decembrie 1999 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2000, nr.46-49, art.147), se efectuează de către subdiviziunile Inspectoratului Naţional de Securitate Publică ale comisariatelor de poliţie.

21. Scopul controlului este de a asigura în permanenţă corespunderea stării tehnice şi ecologice a vehiculelor cerinţelor Regulamentului circulaţiei rutiere.

22. Sarcinile Inspectoratului Naţional de Securitate Publică constau în efectuarea controlului asupra activităţii întreprinderilor de transport privind exploatarea tehnică şi întreţinerea în stare de funcţionare a vehiculelor, asigurarea măsurilor de profilaxie a accidentelor rutiere, menţinerea permanentă a vehiculelor în stare tehnică corespunzătoare cerinţelor prescrise, iar în unele cazuri, aplicarea măsurilor eficace orientate spre îndeplinirea necondiţionată de către întreprinderile de transport a obligaţiunilor sale.

________________

Notă:

În cadrul activităţii de supraveghere şi control a întreprinderilor, inspectorul auto de stat al Inspectoratului Naţional de Securitate Publică (inspectorul superior auto de stat) are dreptul de a cere de la conducătorii acestora prezentarea documentaţiei necesare şi a le recomanda efectuarea de măsuri profilactice îndreptate spre prevenirea accidentelor rutiere, îmbunătăţirea şi menţinerea vehiculelor în stare tehnică de funcţionare.

 

Activitatea privind controlul întreprinderilor de transport auto se include în planurile de activitate a Inspectoratului Naţional de Securitate Publică în care sînt menţionate întreprinderile, care urmează a fi inspectate, caracterul controlului, data şi timpul.

Data şi timpul controlului pot fi coordonate cu conducătorii întreprinderilor.

Necesitatea efectuării controalelor şi modalitatea acestora se stabileşte de lucrătorii poliţiei, ţinînd cont de următoarele:

disciplina la trafic a conducătorilor auto;

prezenţa accidentelor rutiere cauzate de defecţiuni tehnice;

starea tehnică a vehiculelor în timpul ultimei revizii tehnice de stat;

numărul vehiculelor, exploatarea cărora a fost interzisă din cauza stării tehnice necorespunzătoare;

numărul vehiculelor, care au depăşit termenele de amortizare şi şi-au utilizat toate resursele;

prezenţa vehiculelor de construcţie proprie sau reutilate, ce nu corespund standardelor şi regulilor referitoare la asigurarea securităţii circulaţiei rutiere;

cazurile de îndreptare în adresa conducătorilor de întreprinderi de către lucrătorii Inspectoratului Naţional de Securitate Publică sau de anchetatori a prescripţiilor ori recomandărilor asupra faptelor de nerespectare a standardelor, regulilor şi normativelor care stabilesc cerinţele de siguranţă faţă de construcţia sau starea tehnică a vehiculelor şi alte normative de exploatare tehnică.

23. Formele principale de control asupra activităţii întreprinderilor de transport de către Inspectoratul Naţional de Securitate Publică sînt:

controlul în complex al componentelor de exploatare tehnică, care influenţează la asigurarea permanentă a stării tehnice de funcţionare a vehiculelor (controlul frontal);

controlul cu destinaţie specială;

controlul vehiculelor la ieşire pe rută sau la întoarcerea lor;

controlul de verificare.

24. Examinarea în complex se organizează la întreprinderile care dispun de baza de reparaţii cu muncitorii respectivi, controlori, mecanici, cel puţin o dată pe an, iar întreprinderile antrenate la transportarea pasagerilor şi a încărcăturilor periculoase - cel puţin o dată în jumătate de an.

Întreprinderile sînt controlate de inspectorul auto de stat (inspectorul superior auto de stat) a Inspectoratului Naţional de Securitate Publică sau de o comisie formată şi condusă de acesta.

În componenţa comisiei pot fi incluşi specialişti din rîndurile inginerilor şi tehnicienilor în domeniu, reprezentanţi ai organelor protecţiei mediului sau reprezentanţi obşteşti.

Examinarea în complex a întreprinderii include verificarea următoarelor aspecte:

controlul activităţii serviciului de securitate a circulaţiei rutiere;

situaţia accidentară rutieră şi disciplina şoferilor;

prezenţa planului de măsuri şi rolul conducerii şi a personalului tehnico-ingineric în profilaxia şi prevenirea accidentelor rutiere;

starea tehnică a vehiculelor;

efectuarea controlului zilnic a stării tehnice a vehiculelor;

efectuarea deservirilor tehnice cu îndeplinirea volumului de lucrări prevăzute;

reparaţia la timp şi calitativ a agregatelor şi mecanismelor vehiculelor, care influenţează la siguranţa circulaţiei rutiere;

prezenţa, funcţionarea şi folosirea în practică a utilajului de diagnosticare, aparatajului de măsurare şi control, necesare pentru a controla starea tehnică a vehiculelor;

efectuarea de măsuri pentru a reduce influenţa negativă a vehiculelor asupra mediului ambiant;

efectuarea controlului medical al şoferilor la ieşire pe rută şi la întoarcere;

activitatea comisiilor obşteşti de examinare a cazurilor de încălcare de către şoferi a cerinţelor Regulamentului circulaţiei rutiere şi de participarea lor în accidentele rutiere.

În acest scop este necesar:

de a efectua controlul stării tehnice a vehiculelor la ieşire pe rută sau la întoarcere;

de a analiza documentaţia ce prezintă interes pentru poliţie (ordinele, planurile de activitate, registrele de evidenţă, foile de parcurs etc.);

de a controla activitatea serviciilor (secţiilor), punctului medical etc.;

de a depista pricinile, condiţiile şi circumstanţele admiterii faptelor concrete de încălcare a actelor normative în vigoare şi persoanelor care le-au comis;

de a examina cum administraţia întreprinderii reacţionează la informaţiile Inspectoratului Naţional de Securitate Publică despre încălcările disciplinei de muncă comise de către şoferi.

Rezultatele controlului complex al întreprinderii se reflectă într-un act ce conţine:

denumirea întreprinderii, subordonarea ei şi adresa juridică;

informaţia despre parcul de vehicule;

analiza accidentelor şi încălcărilor comise la întreprindere;

aspectele supuse controlului;

starea de lucruri la fiecare sector, cu exemplificarea concretă a încălcărilor şi neajunsurilor evidenţiate;

concluzii şi propuneri privind înlăturarea încălcărilor şi neajunsurilor depistate.

________________

Note:

1. Concluziile cuprind neajunsurile evidenţiate, normele tehnice şi juridice care au fost încălcate, responsabilii vinovaţi şi sancţiunile care au fost aplicate.

2. În propuneri se indică măsurile de activitate care vor contribui la lichidarea neajunsurilor depistate.

3. Actul controlului complex se întocmeşte în 3 exemplare şi se semnează de toţi membrii comisiei.

 

În cazul depistării în timpul controlului a încălcărilor grave, în baza actului, inspectorul auto de stat (inspectorul superior) al Inspectoratului Naţional de Securitate Publică face prescripţie (anexa nr.1).

Primele exemplare ale actului şi prescripţiei se înmînează conducătorului întreprinderii, exemplarele doi se păstrează în dosarele de observaţie asupra întreprinderilor, iar exemplarele numărul trei se prezintă Inspectoratului Naţional de Securitate Publică.

Rezultatele controlului se analizează şi se discută cu conducătorii întreprinderilor, personalul de ingineri şi tehnicieni, iar în caz de necesitate - şi cu şoferii.

Executarea prescripţiilor făcute este supravegheată de inspectorul auto de stat (inspectorul superior auto de stat) al Inspectoratului Naţional de Securitate Publică, responsabil de întreprinderea respectivă.

25. Controlul cu destinaţie specială include unul sau mai multe aspecte prevăzute în alineatul patru al punctului 24.

Rezultatele controlului cu destinaţie specială se expun într-un act de formă liberă, copia căruia se înmînează administraţiei.

26. Controlul vehiculelor la ieşirea pe rută sau la întoarcerea lor.

Controlul vehiculelor înainte de plecare pe rută sau la întoarcerea lor este cel mai important control asupra întreţinerii vehiculelor în stare tehnică de funcţionare.

Această formă de control poate fi aplicată în cazurile în care este necesar de a evidenţia:

calitatea şi numărul deservirilor tehnice şi a reparaţiilor solicitate;

prezenţa şi provenienţa pe vehicule a deformărilor exterioare şi cauza lor;

organizarea controlului zilnic privind corespunderea vehiculelor cerinţelor tehnice de securitate a circulaţiei rutiere;

capacitatea de lucru a conducătorilor auto.

Controlul stării tehnice şi ecologice a vehiculelor înainte de plecare pe rută se face în timpul planificat de ieşire a lor pe rută.

Inspectarea vehiculelor se face numai după ce ele au fost controlate de către specialiştii întreprinderii şi au fost autorizate de a pleca pe rută.

Înainte de a verifica starea tehnică a vehiculelor lucrătorii Inspectoratului Naţional de Securitate Publică controlează:

dacă conducătorii auto dispun de permise de conducere valabile pentru categoria din care fac parte autovehiculele conduse, certificatele de înmatriculare ale vehiculelor;

prezenţa şi completarea corectă a foii de parcurs;

prezenţa poliţei de asigurare obligatorie de răspundere civilă;

corespunderea numerelor de identificare ale şasiului (ramei) şi caroseriei cu datele din actele de înmatriculare.

Lucrătorii Inspectoratului Naţional de Securitate Publică organizează şi exercită controlul în mod operativ, fără a afecta regimul de lucru al întreprinderii. Aceasta se referă, în primul rînd, la controlul troleibuzelor şi autobuzelor de folosinţă în comun.

Controlul se efectuează select asupra vehiculelor ce urmează să plece pe rută.

Se interzice controlul asupra mai multor vehicule (două sau mai multe) concomitent de către un lucrător al Inspectoratului Naţional de Securitate Publică.

Controlul stării tehnice al troleibuzelor se face cu implicarea specialiştilor din transportul electric urban. Dacă permite situaţia, el se face în prezenţa reprezentantului întreprinderii.

Vehiculele planificate pentru plecare pe rută, dar care nu au ieşit la timp, pot fi controlate pe teritoriul întreprinderii.

Nu se supun controlului vehiculele declarate sau planificate pentru reparaţii sau pentru deservirea tehnică.

Lucrătorii Inspectoratului Naţional de Securitate Publică interzic exploatarea vehiculelor, sau le returnează pe teritoriul întreprinderii pentru lichidarea defecţiunilor, dacă starea tehnică sau ecologică nu corespunde cerinţelor Regulamentului circulaţiei rutiere sau altor acte normative.

În cazul în care vehiculul este returnat pentru a fi lichidate defecţiunile depistate, lucrătorul Inspectoratului Naţional de Securitate Publică fixează acest fapt în foaia de parcurs.

Controlul la întoarcerea vehiculelor la întreprindere permite de a nu compromite ritmul de lucru, de aceea este raţional de a efectua acest control la întreprinderile implicate în transportul de pasageri.

Rezultatele controlului stării tehnice a vehiculelor înainte de a ieşi pe rută şi după întoarcere se fixează într-un proces-verbal de modelul stabilit (anexa nr.2).

Vehiculele, exploatarea cărora a fost interzisă, pot fi admise pentru exploatare numai după luarea în privinţa conducătorilor auto a măsurilor prevăzute de legislaţia în vigoare, lichidarea defecţiunilor şi inspectarea tehnică repetată, efectuată de lucrătorii Inspectoratului Naţional de Securitate Publică.

Vehiculele, care au fost returnate la întreprinderi (fără a fi interzise pentru exploatare), pot fi admise pe rută după lichidarea defecţiunilor depistate.

[Pct.26 modificat prin Hot.Guv. nr.814 din 11.11.2020, în vigoare 20.11.2020]

 

27. Exercitarea controlului de verificare.

Controalele de verificare se desfăşoară după expirarea termenului fixat în prescripţia făcută în urma controlului complex sau cu destinaţie specială.

Rezultatele controlului de verificare se expun în actul întocmit de formă liberă, copia căruia se înmînează administraţiei întreprinderii.

28. Controlul stării tehnice şi ecologice a vehiculelor în procesul circulaţiei rutiere.

Acest control urmăreşte scopul de a exclude din exploatare vehiculele, starea tehnică a cărora prezintă pericol pentru circulaţie şi poate provoca accidente rutiere.

Controlul stării tehnice şi ecologice în procesul de circulaţie prevede:

verificarea stării tehnice, determinarea corespunderii construcţiei vehiculelor cerinţelor stabilite;

verificarea permiselor de conducere, certificatelor de înmatriculare, foilor de parcurs şi poliţelor de asigurare;

verificarea corespunderii numărului de înmatriculare a vehiculului cu cel menţionat în certificatul de înmatriculare şi foaia de parcurs;

verificarea corespunderii numerelor de identificare a caroseriei, şasiului (ramei) cu cele din certificatele de înmatriculare.

Scopul principal al controlului constă în depistarea şi interzicerea exploatării vehiculelor:

cu defecte, care prezintă pericol pentru siguranţa circulaţiei rutiere şi sănătăţii populaţiei;

cu depăşirea normelor de gaze de eşapament nocive;

reutilate fără autorizaţie;

care nu au trecut revizia tehnică de stat.

Concomitent, acest control contribuie şi la depistarea:

vehiculelor, care nu sînt înmatriculate în modul stabilit;

vehiculelor implicate în accidente rutiere, conducătorii cărora au părăsit locul accidentului;

permiselor de conducere, certificatelor de înmatriculare, foilor de parcurs, plăcilor de înmatriculare falsificate;

vehiculelor răpite şi furate;

şoferilor în stare de ebrietate sau drogaţi.

Se interzice controlul stării tehnice în procesul de circulaţie a autovehiculelor ce aparţin Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Apărării, Serviciului de Protecţie şi Pază de Stat, Serviciului de Informaţii şi Securitate, Centrului Naţional Anticorupţie, celor destinate stingerii incendiilor, ambulanţelor, ambulanţelor veterinare, celor ale serviciilor bancare, poştei speciale, de depanare, care sînt echipate cu semnale luminoase şi sonore speciale, şi/sau care sînt vopsite în mod special în cazul în care execută misiuni de serviciu, precum şi celor ale corpului diplomatic, taximetrelor care au pasageri, microbuzelor, autobuzelor şi troleibuzelor care circulă pe rută cu pasageri, vehiculelor, care circulă în coloană în mod organizat, precum şi celor care transportă substanţe radioactive.

Responsabili de controlul stării tehnice în procesul de circulaţie sînt inspectorii şi inspectorii superiori auto de stat ai comisariatelor de poliţie. Organizarea acestora prevede planul de activitate în care este menţionată data, timpul şi locul desfăşurării lui.

Lucrătorii Inspectoratului Naţional de Securitate Publică nu pot reţine vehiculele supuse controlului stării tehnice mai mult de 10 minute, cu excepţia timpului necesar pentru întocmirea procesului-verbal, retragerea plăcilor de înmatriculare, lichidarea defecţiunilor tehnice.

Se interzice controlul stării tehnice a vehiculelor pe sectoarele de drum în care staţionarea acestora poate deregla circulaţia rutieră.

Controlul se începe cu verificarea corespunderii tipului, mărcii şi modelului vehiculului, numărului de înmatriculare, numerelor de identificare a caroseriei, şasiului (ramei) cu cele menţionate în certificatul de înmatriculare.

În caz de necesitate, inspectorul verifică autenticitatea permisului de conducere, certificatului de înmatriculare, folosind aparatajul respectiv de care dispune.

În cazul în care numerele de identificare ale vehiculului sînt falsificate sau nu corespund cu datele din certificatul de înmatriculare, prezenţei în permisul de conducere a semnelor de falsificare, se iau măsuri conform legislaţiei în vigoare.

Starea tehnică şi ecologică a vehiculelor trebuie să corespundă condiţiilor tehnice prevăzute în Regulamentul circulaţiei rutiere.

În cazul în care în trafic sînt depistate vehicule cu defecţiuni tehnice sau cu alte încălcări, lucrătorii Inspectoratului Naţional de Securitate Publică procedează în felul următor:

întocmesc procesul-verbal administrativ conform legislaţiei în vigoare;

interzic exploatarea vehiculelor prin retragerea plăcilor de înmatriculare şi întocmirea procesului-verbal de inspectare tehnică a vehiculului (anexa nr.3), copia căruia se înmînează şoferului.

________________

Notă:

Retragerea plăcilor de înmatriculare se efectuează în cazurile prevăzute de Regulamentul circulaţiei rutiere de pe vehiculele aflate la evidenţă pe teritoriul unităţii administrativ-teritoriale deservite, sau aflate la evidenţă în alte regiuni ale republicii, însă exploatate permanent în zona respectivă;

 

în măsura posibilităţilor acordă ajutor şoferului pentru a transporta vehiculul defectat la atelierul de reparaţie sau parcare, în caz dacă acesta nu poate fi admis pentru circulaţie.

în cazul interzicerii exploatării troleibuzului se face remarca în registrul special al troleibuzului.

Perfectarea materialelor despre încălcările Regulamentului circulaţiei rutiere se efectuează conform cerinţelor Codului cu privire la contravenţiile administrative.

Procesele-verbale întocmite cu privire la încălcarea Regulamentului circulaţiei rutiere şi procesele-verbale de inspectare tehnică a vehiculelor se înregistrează în modul stabilit, în termen de 24 de ore.

Plăcile de înmatriculare retrase se înregistrează de către inspectorul (inspectorul superior) auto de stat în registrul de evidenţă de modelul stabilit (anexa nr.4).

Poate fi admisă exploatarea în continuare a vehiculelor numai în cazul în care starea tehnică şi înzestrarea acestora corespunde Regulamentului circulaţiei rutiere.

[Pct.28 modificat prin Hot.Guv. nr.814 din 11.11.2020, în vigoare 20.11.2020]

[Pct.28 modificat prin Hot.Guv. nr.925 din 12.12.2012, în vigoare 25.12.2012]

[Pct.28 modificat prin Hot.Guv. nr.868 din 19.11.2012, în vigoare 23.11.2012]

[Pct.28 modificat prin Hot.Guv. nr.294 din 14.03.2007, în vigoare 23.03.2007]

 

[Cap.VII exclus prin Hot.Guv. nr.852 din 17.11.2011, în vigoare 25.11.2011]

 

VIII. Controlul agenţilor economici autorizaţi de a efectua lucrările

de deservire tehnică şi de reparaţie a vehiculelor

30. Controlul agenţilor economici autorizaţi de Ministerul Transporturilor şi Gospodăriei Drumurilor (în continuare - agenţi economici) de a efectua lucrările de deservire tehnică şi de reparaţie a vehiculelor se efectuează de către Inspectoratul Naţional de Securitate Publică numai la compartimentul securităţii circulaţiei rutiere şi protecţiei mediului ambiant.

Controlului se supune prezenţa şi legalizarea în modul stabilit a utilajului de diagnosticare şi aparatelor de control.

[Pct.30 modificat prin Hot.Guv. nr.30 din 10.01.06, în vigoare 24.01.06]

 

31. Controlul asupra calităţii de deservire şi reparaţie efectuate de către agenţii economici include în planurile de activitate a Inspectoratului Naţional de Securitate Publică, care reflectă denumirea agentului economic care va fi supus inspectării, cu indicarea datei şi timpului executării controlului.

Data şi timpul controlului pot fi coordonate cu agentul economic.

32. Controlul agentului economic se face fără a influenţa negativ asupra ritmului de lucru şi în prezenţa conducătorilor serviciilor respective.

33. Controlul agenţilor economici este condus de lucrătorii Inspectoratului Naţional de Securitate Publică. Ei instituie comisii, în care includ specialişti în domeniul diagnosticării autovehiculelor de la întreprinderile de transport auto, staţiile de testare tehnică a vehiculelor şi a subdiviziunilor autorităţii centrale pentru resursele naturale şi mediu.

La efectuarea inspectării tehnice a vehiculelor, funcţionării utilajului de diagnosticare şi a aparatajului de măsurare şi de control pot fi implicaţi şi specialiştii agenţilor economici, cu consimţămîntul conducătorilor lor.

34. Lucrătorii Inspectoratului Naţional de Securitate Publică, în comun cu membrii comisiei, elaborează în prealabil modalitatea de înfăptuire a sarcinilor puse fiecărui membru al comisiei.

Nu se permite controlul oricărui aspect de către un singur membru al comisiei.

35. Modalitatea desfăşurării controlului:

a) controlul prezenţei la agentul economic a utilajului de diagnosticare şi aparatajului de măsurare şi control necesar pentru diagnosticarea vehiculelor, se efectuează prin examinarea aparatelor, standurilor şi documentaţiei tehnice (paşapoartele eliberate de uzina producătoare şi alte documente analogice).

Lista utilajului şi aparatajului se verifică dacă corespunde tabelului utilajului de diagnosticare prevăzut prin actele normative în vigoare;

b) funcţionarea întregului utilaj şi a tuturor aparatelor, validitatea acestora se determină prin inspectarea tehnică a vehiculelor, precum şi în baza actelor de admitere în folosinţă a acestora, eliberate de serviciul respectiv al Departamentului Standardizare şi Metrologie;

c) folosirea utilajului şi aparatajului se verifică după o analiză selectivă a schemelor de diagnosticare, în care se includ parametrii de siguranţă a vehiculelor controlate. Volumul selectat este determinat de comisie şi trebuie să fie suficient pentru a face concluzii despre faptul utilizării pe larg a utilajului de diagnosticare şi aparatajului de măsurare şi control la inspectarea tehnică a vehiculelor;

d) respectarea condiţiilor privind calitatea deservirilor şi reparaţiilor, lichidarea obligatorie a defecţiunilor la agregatele şi piesele ce influenţează la asigurarea securităţii circulaţiei rutiere se controlează concomitent la unităţile de transport ce au trecut deservirea tehnică şi reparaţia tehnică.

Autovehiculele care urmează a fi supuse controlului sînt selectate de comisie.

Controlul tehnic şi cel ecologic instrumental de stat repetat se face în prezenţa comisiei, cu aplicarea obligatorie a utilajului şi aparatajului folosit la primul control;

e) în urma rezultatelor controlului asupra calităţii deservirilor şi reparaţiilor efectuate de către agentul economic, Inspectoratul Naţional de Securitate Publică face concluzii finale:

analizează toate aspectele controlului efectuat pentru a evidenţia neajunsurile şi cauza lor şi, în baza acestor date întocmeşte un act de forma stabilită (anexa nr.5) în trei exemplare, care se semnează de toţi membrii comisiei;

în cazul în care rezultatele controlului sînt negative, se întocmeşte o prescripţie (anexa nr.1), în care sînt constatate toate neajunsurile menţionate în act şi se fac propuneri concrete pentru lichidarea lor.

Copia prescripţiei şi actului se înmînează sub semnătura conducătorului agentului economic şi se determină controlul celor prescrise.

În cazul în care se constată că prestarea serviciilor de deservire tehnică şi reparaţie sînt de o calitate joasă şi este necesară intervenţia organelor superioare, comisariatele de poliţie raportează Inspectoratului Naţional de Securitate Publică, care, la rîndul său, informează organele abilitate cu funcţii de acreditare a acestor agenţi economici şi autorităţile administraţiei publice locale.

 

IX. Controlul calităţii testării tehnice a vehiculelor la

staţiile de testare tehnică

36. Controlul calităţii testării tehnice a vehiculelor la staţiile de testare tehnică se face de către Inspectoratul Naţional de Securitate Publică la compartimentul siguranţei circulaţiei rutiere şi ocrotirii mediului ambiant.

Controlului sînt supuse următoarele aspecte:

prezenţa şi legalizarea în modul stabilit a utilajului de diagnosticare şi aparatajului de control;

respectarea cerinţelor Regulilor de testare tehnică a autovehiculelor şi remorcilor acestora, aprobate prin Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr.1047 din 8 noiembrie 1999.

37. Controlul calităţii testării tehnice la staţiile de testare tehnică este prevăzut în planurile de activitate a Inspectoratului Naţional de Securitate Publică, în care se reflectă staţiile de testare tehnică ce vor fi supuse controlului, cu indicarea datei şi timpului.

Data şi timpul pot fi coordonate cu administraţia staţiei de testare tehnică.

38. Controlul staţiei de testare tehnică se face fără a influenţa negativ asupra ritmului de lucru şi în prezenţa conducătorilor serviciilor respective.

39. Controlul staţiilor de testare tehnică este dirijat de lucrătorii Inspectoratului Naţional de Securitate Publică. Ei formează comisii, în care includ specialişti în domeniul diagnosticării vehiculelor şi reprezentanţi ai autorităţii centrale pentru resursele naturale şi mediu.

40. Lucrătorii Inspectoratului Naţional de Securitate Publică, în comun cu membrii comisiei, pentru început, elaborează sarcinile puse fiecărui membru al comisiei.

41. Modalitatea desfăşurării controlului staţiilor de testare tehnică:

a) controlul prezenţei la staţiile de testare tehnică a utilajului de diagnosticare şi aparatajului de control necesare pentru diagnosticarea vehiculelor se examinează prin verificarea aparatelor, standurilor şi documentaţiei tehnice (paşapoartele eliberate de uzina producătoare şi alte documente analogice).

Se verifică dacă parametrii standurilor şi aparatelor corespund celor indicate în documentaţia tehnică;

b) funcţionarea întregului utilaj şi a tuturor aparatelor, validitatea acestora se determină prin inspectarea tehnică a vehiculelor, precum şi în baza actelor de admitere în folosinţă a acestora, eliberate de serviciul respectiv al Serviciului Standardizare şi Metrologie;

c) examinarea în lucru a utilajului şi aparatelor se face după o analiză selectivă a rapoartelor de verificare tehnică a vehiculelor, eliberate de către staţia de testare, şi include, de asemenea, verificarea autenticităţii numerelor de identificare ale vehiculelor şi corespunderea acestora cu datele din certificatul de înmatriculare.

Volumul selectat este determinat de comisie şi trebuie să fie suficient de a face concluzii precum că utilajul de diagnosticare şi aparatele de control sînt folosite pe larg la testarea tehnică a vehiculelor;

d) în urma rezultatelor controlului calităţii testării tehnice efectuat la staţia de testare tehnică, Inspectoratul Naţional de Securitate Publică:

analizează toate aspectele controlului efectuat la staţia de testare tehnică pentru a evidenţia neajunsurile şi cauzele lor şi, în baza acestor date, întocmeşte un act ( anexa nr.5) în 3 exemplare, care se semnează de toţi membrii comisiei;

în cazul în care rezultatele controlului sînt negative, se întocmeşte o prescripţie (anexa nr.1), în care sînt constatate toate neajunsurile menţionate în act, şi se fac propuneri concrete pentru lichidarea lor.

Copia prescripţiei şi a actului se înmînează, sub semnătură, conducătorului staţiei de testare tehnică şi se determină controlul celor prescrise, un exemplar se expediază pentru informaţie în adresa Inspectoratului Naţional de Securitate Publică.

În cazul în care calitatea testării tehnice efectuate de către staţia de testare este insuficientă, prin intermediul Inspectoratului Naţional de Securitate Publică se informează organul abilitat cu funcţii de acreditare pentru luarea deciziei de suspendare a activităţii staţiei de testare tehnică.

Despre decizia luată de către organul abilitat cu funcţii de acreditare, se informează oficial agentul economic, Inspectoratul Naţional de Securitate Publică, precum şi autorităţile administraţiei publice locale.

[Pct.41 modificat prin Hot.Guv. nr.852 din 17.11.2011, în vigoare 25.11.2011]

[Pct.41 modificat prin  Hot.Guv. nr.294 din 14.03.2007, în vigoare 23.03.2007]

 

X. Evidenţa şi rapoartele cu privire la supravegherea

tehnică exercitată de Inspectoratul Naţional

de Securitate Publică

42. Toate subdiviziunile Inspectoratului Naţional de Securitate Publică ţin evidenţa activităţii supravegherii tehnice în scopul analizării, planificării şi efectuării măsurilor de profilaxie a accidentelor rutiere, de sporire a gradului de siguranţă a elementelor de construcţie şi stării tehnice a vehiculelor.

43. Subdiviziunile Inspectoratului Naţional de Securitate Publică, în baza actelor de control a întreprinderilor de transport auto, actelor privind calitatea deservirilor tehnice, reparaţiilor şi testărilor tehnice efectuate de către agenţii economici autorizaţi, materialelor administrative şi prescripţiilor întocmite privind lichidarea neajunsurilor, prezintă dări de seamă Inspectoratului Naţional de Securitate Publică conform formei aprobate şi în termenele stabilite.

44. Rezultatele reviziei tehnice anuale periodice de stat a vehiculelor se prezintă Inspectoratului Naţional de Securitate Publică, organelor administrative militare, organelor teritoriale de statistică, conform unui grafic separat.

 

 

Anexa nr.1

la Regulamentul cu privire la supravegherea

tehnică exercitată de Inspectoratul Naţional de Securitate Publică

________________________________

(locul pentru adresă)

________________________________

 

PRESCRIPŢIE

despre înlăturarea încălcărilor regulilor, normativelor şi standardelor ce se referă la

asigurarea securităţii circulaţiei rutiere care stabilesc cerinţele securităţii faţă de

starea tehnică, modalitatea efectuării deservirii, reparaţiei şi testării tehnice

a vehiculelor

 

S-a stabilit că ___________________________________________________________________________

(se constată neîndeplinirea cerinţelor regulilor,

______________________________________________________________________________________

normativelor şi standardelor cu denumirea lor, caracterul

______________________________________________________________________________________

încălcării şi alte informaţii ce se referă la calitatea deservirii,

______________________________________________________________________________________

reparaţiei sau testării tehnice a vehiculelor, efectuate de către agentul economic)

______________________________________________________________________________________

______________________________________________________________________________________

În baza Regulamentului Inspectoratului Naţional de Securitate Publică, propun:_______________________________________________

______________________________________________________________________________________

______________________________________________________________________________________

______________________________________________________________________________________

______________________________________________________________________________________

 

Îndeplinirea prezentei prescripţii este obligatorie.

 

Despre măsurile întreprinse să informeze Inspectoratul Naţional de Securitate Publică pînă la data de ________________________200___.

 

Inspectorul auto de stat

________________________________

(denumirea organului afacerilor interne)

 

L.S.

 

 

___________________________

(numele, prenumele, semnătura)

 

_________________200___

 

 

Anexa nr.2

la Regulamentul cu privire la supravegherea

tehnică exercitată de Inspectoratul Naţional de Securitate Publică

 

PROCES-VERBAL

cu privire la inspectarea tehnică a vehiculelor

__________________200___

 

Inspectorul auto de stat__________________________________________________________________

(denumirea organului afacerilor interne,

______________________________________________________________________________________

gradul, numele, prenumele)

a executat inspectarea tehnică a vehiculelor la________________________________________________

(denumirea deplină a

______________________________________________________________________________________

agentului economic, adresa juridică)

 

În urma inspectării tehnice s-a constatat:

1. La inspectarea tehnică au fost prezentate _____________vehicule:

 

Nr.
crt.
Tipul
vehiculului
Marca,
modelul
Numărul de
înmatriculare
Date referitoare la motor:
capacitatea cilindrică, puterea
netă maximă (în kW), tipul de
combustibil sau sursa
de putere
Numărul de
identificare
Anul de
fabricaţie
Parcursul
(km)
Concluzia privind
starea tehnică
al caroserieial şasiului
(ramei)
12345678910
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

Inspectarea tehnică au trecut __________vehicule.

Inspectarea tehnică n-au trecut _________vehicule,

inclusiv:

la _____ gazele de eşapament conţin o cantitate sporită de substanţe toxice şi fum.

la _____ este defectat dispozitivul de frînare.

la _____ este defectat mecanismul de direcţie.

la _____ este defectat sistemul de iluminare exterioară.

 

 

Conducătorul agentului economic

______________________________

(semnătura)

 

 

______________________________

(numele, prenumele)

 

Contabil (sau persoana responsabilă de evidenţă)

______________________________

(semnătura)

 

L.Ş.

 

 

______________________________

(numele, prenumele)

 

Inspector auto de stat

______________________________

(semnătura)

 

 

______________________________

(numele, prenumele)

[Anexa nr.2 modificată prin Hot.Guv. nr.814 din 11.11.2020, în vigoare 20.11.2020]

 

Anexa nr.3

la Regulamentul cu privire la supravegherea

tehnică exercitată de Inspectoratul Naţional de Securitate Publică

 

PROCES-VERBAL

de inspectare tehnică a vehiculului

________________200__

 

______________________________________________________________________________________

(tipul, modelul, numărul de înmatriculare al vehiculului)

 

Anul de fabricaţie_______, date referitoare la motor_______________, şasiul (rama) nr._______________,

 

caroseria nr.__/__/__/__/__/__/__/__/__/__/__/__/__/__/__/, parcursul de la începutul exploatării ________km.

 

Proprietar ______________________________________________________________________________

(denumirea întreprinderii, numele, prenumele proprietarului)

Se află la evidenţă________________________________________________________________________

(denumirea unităţii administrativ-teritoriale)

Inspectarea tehnică a fost efectuată la ora "____", "____" min. la_________________________________

(locul)

de inspectorul auto de stat al Inspectoratul Naţional de Securitate Publică  ___________________________________________________

(denumirea organului afacerilor interne, gradul, numele, prenumele)

în prezenţa conducătorului auto____________________________________________________________

 

Defecţiunile tehnice depistate _____________________________________________________________

______________________________________________________________________________________

______________________________________________________________________________________

______________________________________________________________________________________

______________________________________________________________________________________

 

Concluzie:_____________________________________________________________________________

 

 

Inspectorul auto de stat

_______________________

(semnătura)

 

 

_______________________

(numele, prenumele)

 

Copia procesului-verbal a fost primită de _____________________________________________________

(semnătura conducătorului auto)

Plăcile numerelor de înmatriculare se află pe adresa:__________________________________________

______________________________________________________________________________________

După lichidarea defecţiunilor proprietarul autovehiculului sau persoana responsabilă este obligată să prezinte vehiculul

la Inspectoratul Naţional de Securitate Publică pentru inspectarea tehnică repetată, avînd copia prezentului proces-verbal.

 

Decizia după inspectarea tehnică repetată:___________________________________________________

______________________________________________________________________________________

Inspectorul auto de stat al Inspectoratului Naţional de Securitate Publică_____________________________________________________

______________________________________________________________________________________

(denumirea organului afacerilor interne, gradul, numele, prenumele)

 

______________200___

 

Plăcile de înmatriculare a primit:

 

__________________

(semnătura)

 

_______________________

(numele, prenumele)

 

______________200___

 

__________________

(semnătura)

 

_______________________

(numele, prenumele)

[Anexa nr.3 modificată prin Hot.Guv. nr.814 din 11.11.2020, în vigoare 20.11.2020]

 

Anexa nr.4

la Regulamentul cu privire la supravegherea

tehnică exercitată de Inspectoratul Naţional de Securitate Publică

 

Registrul de evidenţă

a plăcilor de înmatriculare pentru vehiculele retrase

conform actelor normative în vigoare

 

Nr. d/oData ridicăriiTipul, marca, modelul vehiculului ProprietarulCauza retragerii plăcii de înmatri-culare Funcţia, gradul, numele, prenumele persoanei care a retras placa Concluzia în urma inspectării tehnice repetateData reîntoar-cerii plăciiFuncţia, gradul, semnătura persoanei care a reîntors placa de înmatriculareNumele şi semnătura persoanei care a primit placa de înmatriculare
123 456 78 910
 

 

Anexa nr.5

la Regulamentul cu privire la supravegherea

tehnică exercitată de Inspectoratul Naţional de Securitate Publică

 

ACTUL

de verificare a calităţii deservirii tehnice, reparaţiei, testării vehiculelor

 

Comisia în componenţa preşedintelui _______________________________________________________

______________________________________________________________________________________

(funcţia, gradul, numele şi prenumele lucrătorului de poliţie)

şi membrilor____________________________________________________________________________

(numele, prenumele, funcţia)

a verificat calitatea deservirii, reparaţiei, testării tehnice (a sublinia) vehiculelor la staţie ________________

______________________________________________________________________________________

(denumirea agentului economic, adresa juridică)

 

La verificare au luat parte specialiştii staţiei___________________________________________________

______________________________________________________________________________________

(funcţia, numele, prenumele)

 

S-a constatat:

1. Prezenţa utilajului de diagnosticare şi aparatajului pentru verificarea parametrilor de securitate a vehiculelor

conform listei stabilite ____________________________________________________________________

______________________________________________________________________________________

______________________________________________________________________________________

______________________________________________________________________________________ .

2. Corespunderea cerinţelor metrologice, capacitatea de lucru, funcţionarea şi folosirea în practică a utilajului

de diagnosticare şi aparatajului ____________________________________________________________

______________________________________________________________________________________

______________________________________________________________________________________

______________________________________________________________________________________ .

3. Îndeplinirea regulilor, normativelor şi standardelor cu privire la asigurarea securităţii circulaţiei rutiere

_____________________________________________________________________________.

4. Concluzia privind calitatea deservirii tehnice, reparaţiei, testării vehiculelor ________________________

______________________________________________________________________________________

______________________________________________________________________________________

 

RECOMANDAŢII________________________________________________________________________

______________________________________________________________________________________

______________________________________________________________________________________ .

 

Semnăturile:

 

Preşedintele:

Membrii:

 

________________(___________)

________________(___________)

________________(___________)

________________(___________)

 

____________200__

 

Am luat cunoştinţă de act ________________________

(numele, prenumele şefului staţiei)

 

____________200__