H O T Ă R Î R E
privind aprobarea Regulamentului Fondului de stat
al metalelor preţioase şi pietrelor preţioase
nr. 260 din 09.03.2005
Monitorul Oficial al R.Moldova nr.42-45/306 din 21.03.2005
* * *
Abrogat: 06.07.2010
Hotărîrea Guvernului nr.549 din 28.06.2010
În conformitate cu prevederile art.9 din Legea nr.282-XV din 22 iulie 2004 privind regimul metalelor preţioase şi pietrelor preţioase (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2004, nr.171-174, art.777), Guvernul
HOTĂRĂŞTE:
1. Se aprobă Regulamentul Fondului de stat al metalelor preţioase şi pietrelor preţioase, conform anexei nr.1.
2. Se stabileşte că:
Ministerul Finanţelor (Vistieria de Stat) formează Fondul de stat al metalelor preţioase şi pietrelor preţioase, asigură administrarea acestuia şi, anual, la 1 martie, informează Guvernul despre completarea Fondului de stat;
eliberarea valorilor din Fondul de stat, aflate în gestiunea Vistieriei de Stat, se efectuează conform actelor normative în vigoare.
3. Ministerul Culturii şi Turismului şi Academia de ştiinţe a Moldovei vor asigura gestionarea bunurilor care prezintă valoare istorică, ştiinţifică, artistică sau altă valoare culturală şi conţin metale preţioase şi pietre preţioase, aflate în instituţiile culturale şi ştiinţifice subordonate, care sînt parte componentă a Fondului de stat, şi, anual, pînă la 1 februarie, vor prezenta Vistieriei de Stat informaţia despre cantitatea şi costul valorilor menţionate, conform anexei nr.2.
[Pct.3 modificat prin Hot.Guv. nr.118 din 06.02.2007, în vigoare 16.02.2007]
4. Ministerul Finanţelor va efectua controlul asupra operaţiunilor cu metale preţioase, pietre preţioase şi articolelor din ele, formării, evidenţei şi asigurării integrităţii şi păstrării valorilor Fondului de stat, aflate în gestiunea Vistieriei de Stat.
PRIM-MINISTRU | Vasile TARLEV
|
Contrasemnează: | |
Ministrul finanţelor | Zinaida GRECEANÎI |
Ministrul industriei | Mihail GARŞTEA |
Ministrul culturii | Veaceslav MADAN |
Chişinău, 9 martie 2005. | |
Nr.260. |
Anexa nr.1
la Hotărîrea Guvernului
nr.260 din 9 martie 2005
REGULAMENTUL
Fondului de stat al metalelor preţioase şi pietrelor preţioase
Notă: În tot textul Regulamentului sintagma “Ministerul Culturii” se înlocuieşte cu sintagma “Ministerul Culturii şi Turismului” conform Hot.Guv. nr.118 din 06.02.2007, în vigoare 16.02.2007
I. Dispoziţii generale
1. Prezentul Regulament stabileşte modalitatea de completare, primire (eliberare), expertizare, sortare, utilizare, evidenţă şi inventariere, precum şi asigurare a integrităţii şi păstrării valorilor Fondului de stat al metalelor preţioase şi pietrelor preţioase (în continuare - Fondul de stat).
2. Fondul de stat constituie proprietatea statului, se află în administrarea Vistieriei de Stat şi cuprinde:
a) lingouri standard şi nestandard din metale preţioase, produse (articole) din metale preţioase şi pietre preţioase, bijuterii şi alte articole, obiecte de cult, confecţionate cu utilizarea metalelor preţioase, care prezintă valoare istorică, ştiinţifică, artistică sau altă valoare culturală, pietre preţioase, monede, ordine şi medalii de stat, precum şi resturi şi deşeuri ce conţin metale preţioase, trecute în proprietatea statului;
b) bunuri care prezintă valoare istorică, ştiinţifică, artistică sau altă valoare culturală, ce conţin metale preţioase şi pietre preţioase, care se utilizează pentru satisfacerea cerinţelor culturale şi estetice ale populaţiei Republicii Moldova, precum şi pentru efectuarea cercetărilor ştiinţifice şi care se află în gestiunea Academiei de ştiinţe a Moldovei, a muzeelor, bibliotecilor şi a altor instituţii, bunuri a căror evidenţă, în conformitate cu legislaţia, este pusă în sarcina Ministerului Culturii şi Turismului şi Academiei de Ştiinţe a Moldovei;
3. Fondul de stat este predestinat asigurării necesităţilor statului cu metale preţioase şi pietre preţioase în volumul şi sortimentul, stabilite de Ministerul Finanţelor, pentru utilizare în scopul şi modul prevăzute de prezentul Regulament.
[Pct.3 modificat prin Hot.Guv. nr.118 din 06.02.2007, în vigoare 16.02.2007]
4. Valorile, incluse în Fondul de stat, indiferent de locul repartizării lor (în Vistieria de Stat, în sălile de expoziţii, depozitele muzeelor sau laboratoare, în alte locuri şi instituţii, care gestionează valorile Fondului de stat), sînt proprietate de stat şi nu pot fi supuse înstrăinării şi încontinuu se completează.
5. Modul de completare, finanţare, evaluare, utilizare, evidenţă, inventariere şi asigurare a integrităţii fondurilor muzeale este stabilit de Legea muzeelor nr.1596-XV din 27 decembrie 2002 şi actele normative respective ale Guvernului, Ministerului Culturii şi Turismului şi Academiei de Ştiinţe a Moldovei.
6. Fondul de stat, aflat în gestiunea Vistieriei de Stat, constituie rezerva de bază, valorile numismatice, rezerva ce necesită prelucrare şi rezerva predestinată comercializării şi se formează din contul mijloacelor bugetare şi speciale, prevăzute pentru aceste scopuri în legea bugetului de stat pe anul respectiv.
II. Sursele de formare a Fondului de stat
7. Sursele de formare a Fondului de stat, aflat în gestiunea Vistieriei de Stat, sînt:
a) metalele preţioase şi pietrele preţioase achiziţionate pe piaţa internă sau cea externă din contul mijloacelor bugetare şi speciale;
b) metalele preţioase şi pietrele preţioase, articolele din ele, amanetate şi nerăscumpărate, în termenele stabilite în contracte, din casele de amanet şi din instituţiile financiare;
c) metalele preţioase şi pietrele preţioase, articolele din ele şi deşeurile acestora, trecute în proprietatea statului în temeiul actelor normative sau conform hotărîrilor rămase definitive ale instanţelor judecătoreşti;
d) metalele preţioase şi pietrele preţioase, articolele din ele şi deşeurile acestora, confiscate sau fără stăpîn, comorile descoperite, obiectele găsite, precum şi metalele preţioase şi pietrele preţioase, articolele din ele şi deşeurile acestora, înregistrate şi/sau trecute în proprietatea statului cu drept de succesiune;
e) metalele preţioase şi pietrele preţioase, articolele din ele şi deşeurile acestora achiziţionate de la populaţie de către agenţii economici;
f) resturile şi deşeurile ce conţin metale preţioase, rezultate în procesul utilizării acestora în producţie şi trecute în proprietatea statului;
g) metalele preţioase obţinute din deşeuri industriale, extrase după trecerea la pierderi a tehnicii de calcul, a dispozitivelor, utilajului, aparatajului, pieselor de schimb, materialelor cine-, foto-, radiografice, şi din alte deşeuri, după prelucrarea lor primară de către întreprinzători şi obţinerea lingourilor omogene;
h) valorile din metale preţioase şi pietre preţioase transmise statului cu titlu de donaţie de către persoane juridice şi fizice;
i) articolele din metale preţioase şi pietre preţioase predate de funcţionarii publici care le-au primit în calitate de cadouri de la persoanele juridice sau fizice în timpul exercitării obligaţiilor de serviciu.
III. Modul de completare a Fondului de stat
8. Vistieria de Stat elaborează propuneri privind prognoza anuală a volumului şi sortimentului valorilor necesare de a fi procurate pentru completarea Fondului de stat, aflat în gestiunea acesteia şi le prezintă Ministerului Finanţelor.
9. La procurarea valorilor pentru completarea Fondului de stat, Vistieria de Stat se va baza pe eficacitatea şi oportunitatea economică a procurării, luînd în considerare nivelul preţurilor formate pe piaţa internă şi cea externă.
În mod prioritar pentru completarea Fondului de stat se procură:
a) metale preţioase afinate, în special aur în lingouri standard şi de măsură pentru sporirea rezervelor de aur în lingouri standard de tip mondial;
b) articole produse la un înalt nivel artistic, valori autentice, care prezintă valoare istorică, ştiinţifică, artistică sau altă valoare culturală şi conţin metale preţioase şi pietre preţioase, bijuterii unicale din metale preţioase cu inserări din pietre preţioase;
c) valori numismatice ce conţin metale preţioase;
d) metale preţioase native unicale şi pietre preţioase unicale după culoare, formă, faţetare şi calitate etc.;
e) valori de la agenţii economici care prelucrează resturile şi deşeurile ce conţin metale preţioase şi de la acei care achiziţionează de la populaţie metale preţioase ce se conţin în articole şi resturi;
f) valori amanetate şi nerăscumpărate de populaţie în termenele stabilite în contractele de la casele de amanet şi instituţiile financiare.
10. Vistieria de Stat, în limitele mijloacelor alocate din buget şi speciale, asigură încheierea în termen a contractelor de procurare a metalelor preţioase şi pietrelor preţioase cu punctele de achiziţie, casele de amanet, instituţiile financiare, întreprinderile de prelucrare a resturilor şi deşeurilor, şi cu alţi agenţi economici din ţară şi de peste hotare, asigurînd, totodată, achitarea cu furnizorii pentru valorile primite în Fondul de stat.
IV. Modul de primire (eliberare) a valorilor
11. Primirea (eliberarea) valorilor se efectuează în încăperile care corespund cerinţelor de organizare a lucrărilor cu valori, ţinîndu-se cont de normele sanitare, de securitate şi protecţie a muncii, în conformitate cu Instrucţiunea privind evidenţa contabilă a operaţiunilor de primire, sortare, evaluare, păstrare, circulaţie şi eliberare a valorilor Fondului de stat al metalelor preţioase şi pietrelor preţioase în Vistieria de Stat, aprobată de Ministerul Finanţelor.
12. Cîntărirea valorilor primite (eliberate) se efectuează cu mijloace de cîntărire de tipul şi clasa de exactitate corespunzătoare, legalizate şi verificate metrologic în modul stabilit de Organismul Naţional de Metrologie.
Cîntărirea aurului, platinei şi metalelor platinice se efectuează cu eroarea metrologică de 0,01 grame, iar a argintului - cu 0,1 grame. Pietrele preţioase şi smaraldul crescut se cîntăreşte cu cîntare de carate speciale cu eroarea metrologică de 0,01 carate.
Limitele erorilor metrologice în funcţie de masa cîntărită admisibilă nu trebuie să depăşească normele prescrise în standardul naţional respectiv.
13. Eliberarea valorilor din Fondul de stat, aflate în gestiunea Vistieriei de Stat, se efectuează în baza actelor departamentale pentru:
a) comercializare prin intermediul Centrului Specializat "Tezaur" al Vistieriei de Stat (din rezerva predestinată comercializării);
b) transmitere spre prelucrare şi afinare a resturilor şi deşeurilor la întreprinderile prelucrătoare din ţară şi de peste hotare (din rezerva ce necesită prelucrare);
c) expunere la expoziţii (din rezerva de bază);
d) situaţii excepţionale şi alte cazuri, stabilite de Guvern.
14. Eliberarea valorilor din Fondul de stat, predestinate vînzării, se efectuează la preţuri libere, stabilite de comisia instituită de Ministerul Finanţelor.
Se interzice comercializarea bunurilor ce prezintă valoare istorică, ştiinţifică, artistică sau altă valoare culturală şi constituie patrimoniul cultural naţional.
15. La eliberarea valorilor Fondului de stat pentru organizarea expoziţiilor, se face expertizarea în scopul aprecierii stării acestor valori şi completării documentelor de însoţire, precum şi expertizarea evaluării pentru asigurarea acestora.
16. Transportarea metalelor preţioase, pietrelor preţioase şi producţiei din ele se efectuează de către organizaţiile specializate cu transport înzestrat cu mijloace de apărare, însoţit de pază înarmată.
V. Expertizarea, sortarea şi alte operaţiuni cu valorile Fondului de stat
17. Valorile care urmează a fi incluse în Fondul de stat (cu excepţia lingourilor de standard şi de măsură, care, conform standardelor, sînt însoţite de certificate de calitate), se supun expertizei şi evaluării obligatorii în modul stabilit de Ministerul Finanţelor.
18. Expertizarea metalelor preţioase în lingouri nestandard, articole giuvaiere şi deşeurile acestora se efectuează cu scopul determinării tipului, titlului şi greutăţii metalului preţios, corespunderii standardelor stabilite.
Expertizarea (diagnosticarea) pietrelor preţioase se efectuează cu scopul de a determina caracteristica lor (tipul, grupul culorii şi calităţii, defectuozitatea, faţetarea, forma şi masa lor).
Expertizarea şi evaluarea articolelor ce prezintă valoare istorică, ştiinţifică, artistică sau altă valoare culturală şi conţin metale preţioase şi pietre preţioase, se efectuează de către experţii Muzeului Naţional de Istorie a Moldovei şi altor muzee naţionale de profil, Camerei de Stat pentru Supravegherea Marcării şi, în caz de necesitate, cu antrenarea experţilor din alte instituţii de specialitate. Achitarea costului expertizei şi evaluării valorilor menţionate se efectuează din contul mijloacelor instituţiilor respective.
19. Sortarea valorilor Fondului de stat, aflate în gestiunea Vistieriei de Stat, se efectuează în modul stabilit de Ministerul Finanţelor şi se repartizează în felul următor:
a) valorile ce constituie rezerva de bază a Fondului de stat - aur în lingouri standard şi de măsură, articole giuvaiere din metale preţioase cu inserări din pietre preţioase, bijuterii şi alte obiecte unicale, articole autentice care prezintă valoare istorică, ştiinţifică, artistică sau altă valoare culturală şi conţin metale preţioase şi pietre preţioase. Aceste valori sînt predestinate, în exclusivitate, pentru necesităţile statului şi se păstrează în Vistieria de Stat pînă la decizia specială a Guvernului;
b) valorile numismatice, la care se atribuie:
monedele din metale preţioase şi metale nepreţioase (care prezintă valoare istorică);
ordinele şi medaliile de stat, jubiliare şi alte medalii din metale preţioase şi pietre preţioase;
alte valori, сonform deciziei experţilor;
c) rezerva ce necesită prelucrare (valorile din metale preţioase, care urmează a fi prelucrate şi purificate pentru obţinerea lingourilor sau confecţionarea articolelor noi), la care se atribuie:
articolele din metale preţioase uzate, deteriorate, incomplete (cercei impari, bijuterii cu inserări demontate şi altele), care nu pot fi reparate sau restaurate;
articolele din metale preţioase cu titlul mai mic decăt cel minim stabilit de Guvern;
protezele dentare şi fragmentele de proteze dentare din aur, precum şi aurul dentar de diferite forme şi dimensiuni;
metalele preţioase în lingouri nestandard şi aliaje necorespunzătoare standardelor şi reglementărilor tehnice;
articolele giuvaiere din metale preţioase cu marca de stat deteriorată;
corpurile de ceasornice din metale preţioase cu mecanismul defectat sau care nu funcţionează;
fragmentele de bijuterii combinate din diferite tipuri de metale preţioase, inclusiv cu aur alb, platină, paladiu etc.;
articolele giuvaiere cu monograme, diferite inscripţii, cu titlul de donaţie, care nu prezintă valoare istorică, ştiinţifică, artistică sau altă valoare culturală;
medaliile absolvenţilor şcolilor generale suflate cu aur sau argint;
articolele, atribuite la resturi şi deşeuri, alte articole necorespunzătoare.
d) rezerva predestinată comercializării, la care se atribuie:
articolele giuvaiere din metale preţioase produse în serie (în masă), inclusiv cu inserări din pietre semipreţioase şi sintetice sau cultivate, obiectele ce nu prezintă valoare istorică, ştiinţifică, artistică sau altă valoare culturală şi alte valori, în baza deciziei comisiei Vistieriei de Stat, ţinîndu-se cont de decizia expertului.
Valorile menţionate, în caz de necesitate, se supun curăţirii, reparării, restaurării, marcării şi altor lucrări, după ce se expun spre vînzare în modul stabilit de Ministerul Finanţelor.
Mijloacele băneşti, obţinute de la comercializarea acestor valori, se utilizează în exclusivitate la procurarea, expertizarea şi evaluarea metalelor preţioase, pietrelor preţioase şi articolelor din ele pentru completarea Fondului de stat.
20. Normele de pierderi la executarea lucrărilor cu valorile Fondului de stat (la curăţire, reparare, restaurare şi alte lucrări) se aprobă de Ministerul Finanţelor.
VI. Asigurarea integrităţii valorilor
21. Valorile Fondului de stat se păstrează în încăperi special predestinate pentru aceste scopuri (depozite, expoziţii), care exclud furturile şi deteriorarea valorilor, corespund cerinţelor de fortificare tehnică şi înzestrare cu mijloace de semnalizare, pază şi incendiu, instalate de serviciile respective ale Ministerului Afacerilor Interne.
22. Datele privind volumele de livrare, transportare, depozitare, dislocare, pază a valorilor, precum şi volumele efective ale Fondului de stat constituie secret de stat, divulgarea cărora se sancţionează în conformitate cu legislaţia.
23. Regimul de trecere şi cel din interiorul încăperilor, în care se efectuează lucrările cu valori şi alte măsuri legate de asigurarea păstrării valorilor Fondului de stat în Vistieria de Stat, se reglementează prin Instrucţiunea cu privire la modul de asigurare a integrităţii şi păstrării valorilor Fondului de stat şi altor valori ale Vistieriei de Stat, aprobată de Ministerul Finanţelor de comun acord cu Ministerul Afacerilor Interne şi Serviciul de Informaţii şi Securitate.
24. Persoanele oficiale, în gestiunea cărora se află valorile şi paza obiectelor în care se păstrează valorile Fondului de stat, poartă răspundere pentru asigurarea păstrării şi integrităţii lor în conformitate cu legislaţia.
25. Clădirile de serviciu şi de producţie, edificiile şi încăperile, utilizate pentru recepţionarea, păstrarea şi deservirea valorilor Fondului de stat se află în proprietatea statului, nu sînt pasibile de înstrăinare sub nici o formă şi nu pot fi privatizate.
VII. Evidenţa şi inventarierea valorilor
26. Evidenţa valorilor Fondului de stat se ţine în expresie naturală (numărul de unităţi, greutatea în grame, carate etc.): metalele preţioase - conform tipurilor şi titlurilor acestora, iar pietrele preţioase - conform tipurilor şi caracteristicilor calitative, precum şi în expresie valorică.
27. Vistieria de Stat ţine evidenţa contabilă a valorilor Fondului de stat, aflate în gestiunea acesteia, şi evidenţa contabilă la conturi extrabilanţiere a valorilor ce se află în gestiunea Ministerului Culturii şi Turismului şi Academiei de Ştiinţe a Moldovei (muzee şi alte instituţii culturale şi ştiinţifice).
28. Evidenţa metalelor preţioase, pietrelor preţioase şi articolelor din ele, primite în Fondul de stat de către Vistieria de Stat, se ţine la preţurile de achiziţie în vigoare la momentul primirii, procurării, iar metalele preţioase afinate (999*) procurate de la agenţi economici - conform preţurilor stabilite în contracte, raportate la preţurile mondiale; lingourile standard de tip mondial şi de măsură, precum şi valorile unicale de un înalt nivel artistic - la preţurile libere, stabilite în contractele de vînzare-cumpărare, coordonate cu Ministerul Finanţelor.
Inserările (monturile) din pietrele semipreţioase, sintetice şi cultivate, alte materiale nepreţioase, inserate în bijuterii şi alte articole, se ţin la evidenţă conform masei aproximative (greutatea în grame), apreciată de expert, care, la determinarea greutăţii metalului preţios în ligatură (masa totală a aliajului) se exclude. La evaluarea costului articolelor, inserările menţionate nu se estimează.
29. Circulaţia valorilor Fondului de stat se înregistrează în registrele respective de evidenţă a valorilor Fondului de stat, care, pînă la completare, se numerotează pe pagini, se şnuruieşte, se semnează de conducătorul instituţiei şi se adevereşte cu ştampilă. Evidenţa valorilor se ţine şi cu utilizarea calculatoarelor, precum şi în baza fişierelor întocmite.
30. Inventarierea valorilor Fondului de stat se efectuează în modul stabilit de Regulamentul privind inventarierea valorilor Fondului de stat al metalelor preţioase şi pietrelor preţioase, aprobat de Ministerul Finanţelor, o dată pe an, de regulă la sfîrşitul anului, cu deschiderea obligatorie a locurilor de păstrare şi cîntărirea valorilor, greutatea cărora nu a fost supusă controlului în decurs de 5 ani, cu excepţia valorilor pentru care, în conformitate cu condiţiile de păstrare, este interzisă deschiderea şi cîntărirea lor (metale în pulbere şi soluţii, mostre de arbitraj), precum şi în alte cazuri prevăzute de legislaţie.
Diferenţa greutăţii în limitele admise la balanţele utilizate pentru inventariere nu se fixează în listele de inventariere.
Anexa nr.2 la Hotărîrea Guvernului nr.260 din 9 martie 2005
INFORMAŢIA privind existenţa valorilor care prezintă valoare istorică, ştiinţifică, artistică sau altă valoare culturală, obiecte de cult ce conţin metale preţioase şi pietre preţioase şi constituie valori ale Fondului de stat al metalelor preţioase şi pietrelor preţioase, aflate în gestiunea ________________________________________, conform situaţiei de la 1 ianuarie 200__ (Ministerul Culturii şi Turismului, Academia de Ştiinţe a Moldovei)
| |||||||||
Nr. d/o | Denumirea articolului şi caracteristica lui succintă | Titlul metalului preţios | Cantitatea articolelor (unităţi) | Greutatea totală a articolului (setului) | Greutatea metalului preţios (în grame) | Greutatea pietrelor preţioase (în carate) | Preţul unui gram de metal preţios (lei) | Suma totală a evaluării (lei) | Notă |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 |
| |||||||||
Note: 1. Articolele din metale preţioase se evidenţiază separat, conform tipului (din aur, argint, platină, paladiu etc.). 2. Informaţia se prezintă Vistieriei de Stat anual, pînă la 1 februarie al anului următor. |
