vineri, 9 iulie 2010
1143/04.10.2006 Hotărîre privind aprobarea Concepţiei controlului financiar public intern

H O T Ă R Î R E

privind aprobarea Concepţiei controlului financiar public intern

 

nr. 1143  din  04.10.2006

 

Monitorul Oficial nr.174-177/1343 din 10.11.2006

 

* * *

Abrogat: 09.07.2010

Hotărîrea Guvernului nr.597 din 02.07.2010

 

Notă: În tot textul hotărîrii şi în denumirea Concepţiei sintagma "sistemului de control intern şi audit intern în sectorul public" se substituie prin sintagma "controlului financiar public intern" conform Hot.Guv. nr.146 din 14.02.2008, în vigoare 22.02.2008

 

Întru executarea Hotărîrii Guvernului nr.356 din 22 aprilie 2005 “Pentru aprobarea Planului de Acţiuni Republica Moldova – Uniunea Europeană”, Guvernul

HOTĂRĂŞTE:

1. Se aprobă Concepţia controlului financiar public intern (se anexează).

2. Ministerul Finanţelor va elabora un plan de acţiuni şi cadrul legislativ şi normativ necesar pentru realizarea concepţiei nominalizate.

 

PRIM-MINISTRU
 
Vasile TARLEV
Contrasemnează:
Ministrul finanţelorMihail Pop

Chişinău, 4 octombrie 2006.
Nr.1143.

Aprobată

prin Hotărîrea Guvernului

nr.1143 din 4 octombrie 2006

 

Notă: În tot textul Concepţiei cuvîntul "Departament" se substituie prin cuvîntul "Serviciul", la cazul respectiv, cu excepţia punctului 4.4., iar sintagma "Consiliul pentru audit intern public" se substituie prin sintagma "Consiliul de audit intern" conform Hot.Guv. nr.146 din 14.02.2008, în vigoare 22.02.2008

 

CONCEPŢIA

controlului financiar public intern

 

I. DISPOZIŢII GENERALE

1.1. Concepţia controlului financiar public intern (în continuare – Concepţie) reprezintă bază pentru crearea şi implementarea răspunderii manageriale pentru funcţionarea sistemului de management financiar şi control şi auditului intern. Concepţia se axează pe abordarea contemporană internaţional acceptată a rolului şi poziţiei controlului financiar public intern la asigurarea utilizării eficiente a mijloacelor publice.

Programul Naţional de realizare a Planului de Acţiuni “Republica Moldova – Uniunea Europeană” (pct.42) prevede crearea unui sistem de control financiar public intern care va fi implementat în conformitate cu metodologiile şi standardele recunoscute la nivel internaţional, precum şi cu cele mai bune practici ale Uniunii Europene.

Proiectul “Managementul Finanţelor Publice”, implementat cu suportul Băncii Mondiale şi al Guvernului Olandez, realizat de Ministerul Finanţelor, este un instrument care va permite reformarea actualului sistem de control financiar şi revizie într-un sistem de control financiar public intern, compatibil cu standardele şi cerinţele unanim recunoscute în lume.

Conform prevederilor Acordului de Credit pentru Dezvoltarea Proiectului “Managementul Finanţelor Publice”, ratificat de Parlament prin Legea nr.293-XVI din 16 noiembrie 2005, componenta a 2-a a acestui proiect o constituie “Controlul şi auditul intern”.

[Pct.1.1. modificat prin Hot.Guv. nr.146 din 14.02.2008, în vigoare 22.02.2008]

 

1.2. Obiectivul de bază vizează definitivarea cadrului conceptual al sistemului de control financiar public intern, instruirea auditorilor interni, stabilirea sarcinilor şi organizarea sistemului, coordonarea activităţii cu auditul extern, elaborarea şi implementarea standardelor naţionale de audit intern public, precum şi metodologia de aplicare a acestora. Implementarea prevederilor prezentei Concepţii va fi efectuată de Ministerul Finanţelor.

[Pct.1.2. modificat prin Hot.Guv. nr.146 din 14.02.2008, în vigoare 22.02.2008]

 

1.3. Actualul Serviciu Control Financiar şi Revizie va fi reorganizat în Serviciul Audit Intern şi Control Financiar pe lîngă Ministerul Finanţelor, în limita numărului de personal aprobat, care, separat de activităţile de revizie financiară, va acorda servicii de audit intern instituţiilor publice.

Autorităţile administrative centrale, alte instituţii din sectorul public vor constitui unităţi de audit intern cu acceptul Ministrului Finanţelor, la propunerea conducătorului entităţii.

Sistemul de control financiar public intern va fi implementat în conformitate cu modelul Uniunii Europene privind controlul intern public şi standardele internaţionale de audit pentru practica profesională a auditului intern.

[Pct.1.3 modificat prin Hot.Guv. nr.108 din 09.02.2009, în vigoare 17.02.2009]

[Pct.1.3. modificat prin Hot.Guv. nr.146 din 14.02.2008, în vigoare 22.02.2008]

 

1.4. Funcţionarea sistemului se bazează pe responsabilitatea conducătorilor instituţiilor publice pentru crearea unui model adecvat şi eficient de gestionare, control intern şi audit intern, pe independenţa activităţii serviciilor de audit intern în cadrul instituţiilor publice, precum şi pe existenţa Unităţii Centrale de Armonizare din cadrul Ministerului Finanţelor, responsabilă de elaborarea şi respectarea standardelor naţionale de control intern şi audit intern în administrarea publică, coordonarea şi supravegherea unităţilor de audit intern şi facilitarea pregătirii profesionale a auditorilor interni.

[Pct.1.4 modificat prin Hot.Guv. nr.108 din 09.02.2009, în vigoare 17.02.2009]

 

1.5. Managementul financiar şi controlul include un sistem de măsuri menite să asigure la un nivel adecvat gestionarea eficientă a riscurilor instituţiei publice, precum şi realizarea eficientă şi economă a scopurilor şi obiectivelor trasate.

Un sistem de management financiar şi control presupune:

obiective clare de activitate a executorului de buget;

identificarea riscurilor în activitatea instituţiei publice;

stabilirea criteriilor de performanţă în activitatea instituţiei publice;

consolidarea şi dezvoltarea continuă a sistemului de management financiar şi control şi audit intern în cadrul instituţiei publice.

În cadrul auditului intern se verifică corectitudinea procedurilor de management financiar şi control cu cerinţele de gestionare prudentă şi diligentă a instituţiei publice în raport cu funcţiile acesteia, cu resursele şi timpul necesare pentru realizarea lor.

[Pct.1.5. modificat prin Hot.Guv. nr.146 din 14.02.2008, în vigoare 22.02.2008]

 

1.6. Funcţia auditului intern este una ce ţine de analizare, consultare şi recomandare în mod independent, iar rapoartele de audit reflectă situaţia reală a unei instituţii publice sub toate aspectele de activitate şi includ propuneri de soluţionare a lacunelor depistate în activitatea acesteia.

 

II. MANAGEMENTUL FINANCIAR ŞI CONTROLUL

[Titlul cap.II în redacţia Hot.Guv. nr.146 din 14.02.2008, în vigoare 22.02.2008]

 

2.1. Managementul financiar şi controlul reprezintă ansamblul formelor de control exercitat la nivelul instituţiei publice, stabilite de conducere în conformitate cu obiectivele acesteia şi reglementările legale, în vederea asigurării gestionării fondurilor în mod economic şi eficient. Managementul financiar şi controlul este un proces realizat de conducere şi alt personal al unei instituţii publice, destinat să asigure îndeplinirea adecvată a obiectivelor privind efectuarea eficientă a operaţiunilor, siguranţa rapoartelor financiare, asigurarea conformităţii cu cadrul legal aplicabil.

Managementul financiar şi controlul include, de asemenea, organizarea, modelele şi procedurile de desfăşurare a acestuia.

Managementul financiar şi controlul se stabileşte prin reguli şi proceduri interne care duc la minimizarea riscurilor în activitatea unei instituţii publice. Conducerea instituţiei publice este responsabilă pentru stabilirea managementului financiar şi controlului. Responsabilitatea pentru efectuarea controalelor interne (ale resurselor umane, administrării financiare, tehnologiilor informaţionale, achiziţiilor publice) va fi delegată conducătorilor unităţilor respective.

[Pct.2.1. modificat prin Hot.Guv. nr.146 din 14.02.2008, în vigoare 22.02.2008]

 

2.2. Procedurile de management financiar şi control minimalizează riscurile de realizare a scopurilor instituţiei publice prin verificarea legalităţii, periodicităţi şi conformităţii operaţiunilor, identificînd neajunsurile sistemului care au generat erorile, gestiunea defectuoasă sau frauduloasă, prezentînd propuneri de remediere a regulilor şi procedurilor ineficiente.

[Pct.2.2. modificat prin Hot.Guv. nr.146 din 14.02.2008, în vigoare 22.02.2008]

 

2.3. Managementul financiar şi controlul are următoarele obiective:

utilizarea efectivă şi eficientă a mijloacelor financiare alocate;

prevenirea practicilor inadecvate de gestionare frauduloasă şi neconformă a fondurilor publice fondurilor UE şi fondurilor oferite de alţi donatori etc.;

corectitudinea aplicării legilor şi actelor normative;

raportarea adecvată, completă şi la timp privind activitatea de bază a instituţiei.

[Pct.2.3. modificat prin Hot.Guv. nr.146 din 14.02.2008, în vigoare 22.02.2008]

 

III. AUDITUL INTERN PUBLIC

3.1. Auditul intern public este o activitate funcţional independentă şi obiectivă, care acordă unei instituţii o asigurare în ceea ce priveşte gradul de control asupra operaţiunilor, îndrumă conducerea pentru buna gestionare a fondurilor publice, perfecţionarea activităţilor. Auditul ajută instituţia publică să-şi realizeze obiectivele prin abordare sistematică şi metodică a problemelor, ceea ce contribuie la eficientizarea sistemului de conducere, bazat pe gestiunea riscului, precum şi a controlului şi proceselor de administrare.

Misiunea unităţii de audit intern public este de a audita sistemul de management financiar şi control din cadrul instituţiei, în scopul evaluării eficienţei şi performanţei structurilor funcţionale în implementarea politicilor, programelor şi acţiunilor în vederea perfecţionării lor continue, finalizîndu-se prin plusul de valoare adus instituţiei.

[Pct.3.1. modificat prin Hot.Guv. nr.146 din 14.02.2008, în vigoare 22.02.2008]

 

3.2. Obiectivele de bază ale activităţii de audit intern public includ evaluarea managementului riscului şi evaluarea sistemelor de control.

3.3. Auditul intern public atît din cadrul instituţiei publice în ansamblu, cît şi al structurilor sale, prin prezentarea de opinii şi recomandări, contribuie la:

o mai bună gestionare a riscurilor;

asigurarea integrităţii şi a unei administrări mai eficiente a patrimoniului;

o mai bună monitorizare a conformităţii activităţii instituţiei publice cu regulile şi procedurile existente;

ţinerea unei evidenţe contabile şi unui management informatic fiabil şi corect;

îmbunătăţirea calităţii managementului financiar şi controlului al instituţiei;

sporirea eficienţei operaţiunilor.

[Pct.3.3. modificat prin Hot.Guv. nr.146 din 14.02.2008, în vigoare 22.02.2008]

 

IV. ORGANIZAREA AUDITULUI INTERN PUBLIC

 

Serviciul Audit Intern şi Control Financiar

[Denumirea în redacţia Hot.Guv. nr.108 din 09.02.2009, în vigoare 17.02.2009]

 

4.1. Serviciul Audit Intern şi Control Financiar va desfăşura următoarele activităţi de bază:

implementarea auditului intern în sectorul public;

efectuarea auditului intern în cadrul instituţiilor publice în care nu vor fi create unităţi de audit intern;

efectuarea misiunilor de audit intern intersectoriale şi de interes naţional;

acordarea asistenţei, în cazul solicitărilor, la efectuarea misiunilor de audit intern unităţilor de audit intern create în cadrul instituţiilor publice;

formularea propunerilor pentru dezvoltarea şi armonizarea sistemelor de audit intern;

raportarea anuală a activităţii de audit intern Unităţii Centrale de Armonizare;

efectuarea reviziilor financiare;

colaborarea, în domeniul său de activitate, cu Curtea de Conturi, cu alte instituţii de control, de drept şi autorităţi publice;

colaborarea cu autorităţile şi instituţiile de control financiar public din alte state, inclusiv cu Comisia Europeană.

[Pct.4.1 modificat prin Hot.Guv. nr.108 din 09.02.2009, în vigoare 17.02.2009]

[Pct.4.1. modificat prin Hot.Guv. nr.146 din 14.02.2008, în vigoare 22.02.2008]

 

Unitatea Centrală de Armonizare

4.2. Unitatea Centrală de Armonizare este responsabilă de elaborarea, coordonarea şi monitorizarea sistemului de control financiar public intern în Republica Moldova.

[Pct.4.2 în redacţia Hot.Guv. nr.108 din 09.02.2009, în vigoare 17.02.2009]

[Pct.4.2. modificat prin Hot.Guv. nr.146 din 14.02.2008, în vigoare 22.02.2008]

 

4.3. Pentru executarea atribuţiilor de bază ce-i revin, Unitatea Centrală de Armonizare:

va elabora şi promova strategia de dezvoltare a Controlului financiar Public Intern şi va monitoriza această activitate;

va elabora cadrul normativ în domeniul controlului financiar public intern;

va elabora şi implementa proceduri şi metodologii unice, bazate pe standarde internaţionale, inclusiv manuale de audit intern;

va aviza normele metodologice, specifice sectoarelor de activitate, în domeniul controlului financiar public intern;

va întocmi sistemul de raportare a rezultatelor activităţii de audit intern public, management financiar şi control şi elaborare a raportului anual;

va verifica respectarea normelor, instrucţiunilor, precum şi a Codului privind conduita etică a auditorului intern de către structurile de audit intern public şi, după caz, va întreprinde măsurile corective necesare, în comun cu conducătorul instituţiei publice în cauză;

va analiza recomandările formulate de auditorii interni în cazul divergenţelor de opinii dintre conducătorul instituţiei publice şi auditorii interni, emiţînd o opinie asupra acestor recomandări;

va coordona sistemul de pregătire profesională în domeniul controlului financiar public intern;

va organiza certificarea auditorilor publici interni;

va asigura colaborarea cu auditul extern;

va asigura cooperarea externă cu alte state şi organisme internaţionale în domeniu;

va monitoriza activitatea structurilor de audit intern, modul de funcţionare a mecanismelor de management financiar şi control în instituţiile publice;

va aviza numirea/destituirea şefilor unităţilor de audit intern ale instituţiilor publice.

[Pct.4.3 modificat prin Hot.Guv. nr.108 din 09.02.2009, în vigoare 17.02.2009]

[Pct.4.3. modificat prin Hot.Guv. nr.146 din 14.02.2008, în vigoare 22.02.2008]

 

Consiliul de audit intern

4.4. În cadrul Ministerului Finanţelor, va fi constituit, ca organ consultativ, Consiliul de audit intern, care va activa în vederea definirii strategiei şi îmbunătăţirii activităţii de audit intern în sectorul public.

[Pct.4.4. modificat prin Hot.Guv. nr.146 din 14.02.2008, în vigoare 22.02.2008]

 

4.5. Pentru realizarea obiectivelor trasate, Consiliul de audit intern va avea următoarele atribuţii principale:

prezentarea avizului de rigoare asupra proiectelor actelor normative şi legislative în domeniul auditului intern public;

examinarea şi avizarea raportului anual privind activitatea de audit public intern;

expunerea opiniei asupra rapoartelor de audit intern public de interes naţional;

analizarea acordurilor de cooperare între auditul intern şi cel extern referitor la definirea conceptelor şi utilizarea standardelor în domeniu, schimbul de experienţă în activitatea propriu-zisă de audit, precum şi la pregătirea profesională comună a auditorilor.

[Pct.4.5. modificat prin Hot.Guv. nr.146 din 14.02.2008, în vigoare 22.02.2008]

 

Unitatea de audit intern în cadrul instituţiei publice

4.6. Unitatea de audit intern se constituie în cadrul instituţiei publice – autorităţii (instituţiei) care se finanţează de la bugetul public naţional. Conducătorul instituţiei publice are obligaţia să formeze baza organizatorică şi funcţională necesară desfăşurării activităţii de audit intern public.

Conducătorul instituţiei publice instituie şi menţine o structură funcţională de audit intern în limita statelor de personal existente, cu acceptul ministrului finanţelor, iar dacă această structură nu se înfiinţează, auditul instituţiei respective se efectuează de către Serviciul Audit Intern şi Control Financiar în baza acordului de colaborare.

[Pct.4.6 modificat prin Hot.Guv. nr.108 din 09.02.2009, în vigoare 17.02.2009]

[Pct.4.6. modificat prin Hot.Guv. nr.146 din 14.02.2008, în vigoare 22.02.2008]

 

4.7. Unitatea de audit intern are următoarele funcţii:

examinarea respectării legalităţii, regularităţii şi conformităţii operaţiunilor, identificarea erorilor, risipei, gestiunii defectuoase şi fraudelor şi informarea conducătorului privind existenţa lor;

evaluarea economicităţii şi eficienţei utilizării, de către sistemele de conducere şi de execuţie existente în cadrul instituţiei publice ori la nivelul unui program/proiect finanţat din fonduri publice, a resurselor financiare, umane şi materiale pentru îndeplinirea obiectivelor şi obţinerea rezultatelor scontate;

revizuirea procesului de programare, organizare, coordonare, monitorizare şi urmărire a funcţionării sistemului de management financiar şi control;

identificarea neajunsurilor sistemelor de conducere şi control, precum şi a riscurilor asociate unor astfel de sisteme, unor programe/proiecte sau unor operaţiuni şi propunerea de măsuri pentru lichidarea acestora;

evaluarea anuală a activităţii, însoţită de un raport de audit, cu privire la rapoartele financiare şi executarea bugetului instituţiei publice, prin verificarea legalităţii, autenticităţii şi exactităţii evidenţei contabile, precum şi a actelor financiare şi de gestiune.

[Pct.4.7. modificat prin Hot.Guv. nr.146 din 14.02.2008, în vigoare 22.02.2008]

 

Statutul unităţii de audit intern public

4.8. Unitatea de audit intern public funcţionează în subordinea directă a conducătorului instituţiei publice, exercitînd o funcţie distinctă şi independentă de activităţile instituţiei publice.

Prin atribuţiile sale unitatea de audit intern public nu poate fi implicată în activitatea operaţională a instituţiei.

[Pct.4.8. modificat prin Hot.Guv. nr.146 din 14.02.2008, în vigoare 22.02.2008]

 

4.9. Statutul auditorului intern are la bază principiul independenţei, fiind reglementat prin Carta Internaţională a Auditului Intern, actele legislative şi normative din domeniu, precum şi prin normele profesionale, avînd următoarele elemente caracteristice:

auditorul intern stabileşte priorităţile de auditare în baza analizei obiective a riscurilor, luînd în considerare propunerile înaintate de către conducerea instituţiei. Planul strategic al auditului intern este aprobat de către conducătorul instituţiei publice;

auditorul intern raportează direct conducătorului instituţiei publice;

concluziile şi recomandările auditorului intern constituie rezultatul propriei judecăţi profesionale;

în cazul în care conducătorul nu este de acord cu concluziile şi recomandările auditorului, ultimul raportează Unităţii Centrale de Armonizare în vederea medierii;

pentru acţiunile întreprinse cu buna credinţă în exercitarea atribuţiilor şi în limita acestora, auditorul intern nu poate fi sancţionat sau transferat în altă funcţie;

numirea/concedierea auditorului intern de către conducător se efectuează cu avizul favorabil al şefului unităţii de audit intern, iar numirea/revocarea acestuia din urmă se efectuează la propunerea executorilor de buget, cu acceptul ministrului finanţelor.

[Pct.4.9 modificat prin Hot.Guv. nr.108 din 09.02.2009, în vigoare 17.02.2009]

[Pct.4.9. modificat prin Hot.Guv. nr.146 din 14.02.2008, în vigoare 22.02.2008]

 

V. REALIZAREA CONCEPŢIEI

5.1. Pentru realizarea prezentei Concepţii vor fi elaborate şi adoptate Legea privind controlul financiar public intern, iar Ministerul Finanţelor va elabora şi aproba, standarde naţionale de audit intern, precum şi alte acte normative şi metodologice.

[Pct.5.1. modificat prin Hot.Guv. nr.146 din 14.02.2008, în vigoare 22.02.2008]

 

5.2. Măsurile de realizare a Concepţiei stabilite pînă în anul 2009 includ următoarele:

elaborarea şi coordonarea cu autorităţile vizate şi prezentarea la Guvern a proiectului Legii privind controlul financiar public intern;

elaborarea şi implementarea standardelor naţionale de audit intern, armonizate cu standardele internaţionale pentru practica profesională a auditului intern, şi a Codului privind conduita etică a auditorului intern;

pregătirea formatorilor cu experienţă pentru implementarea auditului intern şi asistenţa tehnică privind armonizarea cu standardele şi metodologiile internaţionale;

elaborarea metodologiilor şi procedurilor pentru sistemul Management financiar şi control şi auditul intern în vederea alinierii acestora la standardele europene şi la experienţa internaţională în domeniu;

pregătirea profesională continuă a personalului pentru sistemul de control financiar public intern;

transformarea funcţiei de control financiar existent în funcţia de audit intern;

extinderea sistemului de audit intern în organele centrale de specialitate.

[Pct.5.2. modificat prin Hot.Guv. nr.146 din 14.02.2008, în vigoare 22.02.2008]

 

VI. DISPOZIŢII FINALE

6.1. Prin îndeplinirea obiectivelor prevăzute în prezenta Concepţie, se va realiza un sistem de control financiar public intern modern şi eficient, care va contribui la buna gestionare a fondurilor publice, precum şi a fondurilor alocate de către organismele internaţionale.

[Pct.6.1. modificat prin Hot.Guv. nr.146 din 14.02.2008, în vigoare 22.02.2008]

 

6.2. Ministerul Finanţelor va întreprinde măsurile necesare în vederea implementării direcţiilor prioritare şi va propune Guvernului proiectele de acte legislative şi normative, necesare atingerii obiectivelor Concepţiei controlului financiar public intern.

[Pct.6.2. modificat prin Hot.Guv. nr.146 din 14.02.2008, în vigoare 22.02.2008]