marți, 19 august 2008
1317/20.11.2006 Hotărîre cu privire la transmiterea unui teren

H O T Ă R Î R E

cu privire la transmiterea unui teren

 

nr. 1317  din  20.11.2006

 

Monitorul Oficial nr.181-183/1412 din 24.11.2006

 

* * *

În scopul soluţionării problemei ce ţine de construcţia de locuinţe în mun.Chişinău, inclusiv pentru păturile de populaţie cu venituri modeste, Guvernul

HOTĂRĂŞTE:

1. Se transmite, cu titlu gratuit, în folosinţă Serviciului Naţional Locuinţe, de la balanţa Sanatoriului Preventoriu de bază “Constructorul” Î.S., lotul de pămînt din str.Zelinschi, nr.15, mun.Chişinău, cu suprafaţa de 0,70 ha, pentru construcţia de locuinţe cu obiecte de menire social-culturală.

Lista doritorilor de a participa la construcţia menţionată va fi întocmită ţinîndu-se cont de necesităţile colaboratorilor Sanatoriului Preventoriu de bază “Constructorul” Î.S.

[Pct.1 modificat prin Hot.Guv. nr.326 din 19.03.2008, în vigoare 19.08.2008]

 

2. La construcţia/reconstrucţia edificiilor necesare (cu demolarea respectivă, după caz, a imobilelor existente) se va lua în considerare Planul de dezvoltare a Sanatoriului Preventoriu de bază “Constructorul” Î.S., care prevede construcţia:

blocului chirurgical pentru chirurgie oftalmologică (filiala Clinicii de microchirurgie a ochiului “Fiodorov” şi chirurgie endoscopică, anii 2006-2007;

blocului balneologic (hidroterapie, tratament cu nămol, argilă, parafină, ozocherită etc., anii 2007-2008;

blocului stomatologic (terapie, chirurgie, protezare dentară), medicină estetică, anii 2007-2008;

blocului administrativ-farmaceutic cu centrul didactic, anii 2006-2008;

zonei gospodăreşti (parcare, depozite, spălătorie etc.), anii 2007-2008.

3. Agenţia Relaţii Funciare şi Cadastru va modifica documentaţia cadastrală în conformitate cu prevederile prezentei hotărîri.

4. Controlul asupra executării prezentei hotărîri se pune în sarcina Agenţiei Construcţii şi Dezvoltare a Teritoriului.

 

PRIM-MINISTRUVasile TARLEV

Chişinău, 20 noiembrie 2006.
Nr.1317.