Notă: Ratificată prin Hot. Parl. nr.610-XIV din 01.10.99

       Convenţia O.I.M. privind munca forţată sau obligatorie*

                        Nr.29  din  28.06.1930

                                * * *

                     Publicată în ediţia oficială
           "Tratate internaţionale", 2001, volumul 27, pag.210

--------------------
    În vigoare pentru Republica Moldova din 23 martie 2001.

    Conferinţa  generală   a  Organizaţiei   Internaţionale  a   Muncii,
convocată  la  Geneva  de  către  Consiliul de Administraţie al Biroului
Internaţional al Muncii,  care s-a întrunit  aici, la 10  iunie 1930, în
cea de a patrusprezecea sesiune a sa,
    după ce a hotărît să adopte diferite propuneri în legătură cu  munca
forţată  sau  obligatorie,  problemă  cuprinsă  în  primul  punct  de pe
ordinea de zi a sesiunii,
    după ce a hotărît că aceste propuneri vor lua forma  unei  convenţii
internaţionale,
    adoptă, astăzi, douăzeci  şi opt iunie  una mie nouă  sute treizeci,
convenţia  de  mai  jos,  care  va  fi  denumită Convenţia privind munca
forţată, 1930, ce urmează a fi ratificată de către Membrii  Organizaţiei
Internaţionale   a    Muncii,   conform    dispoziţiilor    Constituţiei
Organizaţiei Internaţionale a Muncii:

                              Articolul 1
    1)  Orice  Membru  al  Organizaţiei  Internaţionale  a  Muncii, care
ratifică  prezenta  Convenţie,  se  angajează  să  desfiinţeze folosirea
muncii forţate sau  obligatorii, sub toate  formele ei, în  termenul cel
mai scurt posibil.
    2)  În  vederea  acestei  desfiinţări  totale,  munca  forţată   sau
obligatorie va putea fi  folosită în timpul perioadei  tranzitorii numai
în  scopuri  publice  şi,  în  mod  excepţional,  în  condiţiile  şi  cu
garanţiile stipulate în articolele care urmează.
    3) La expirarea  unui termen de  5 ani de  la intrarea în  vigoare a
prezentei Convenţii şi cu ocazia raportului prevăzut la articolul 31  de
mai jos, Consiliul de Administraţie al Biroului Internaţional al  Muncii
va examina posibilitatea de a desfiinţa fără vreo altă întîrziere  munca
forţată sau obligatorie  sub toate formele  sale şi va  hotărî dacă este
cazul să înscrie această problemă pe ordinea de zi a conferinţei.

                              Articolul 2
    1)  În  sensul  prezentei  Convenţii,  termenul  muncă  forţată  sau
obligatorie va  însemna orice  muncă sau  serviciu pretins  unui individ
sub ameninţarea unei  pedepse oarecare, şi  pentru care numitul  individ
nu s-a oferit de bună voie.
    2) Totuşi, termenul  munca forţată sau  obligatorie nu va  cuprinde,
în sensul prezentei Convenţii:
    a)  orice  muncă  sau  serviciu  pretins în virtutea legilor privind
serviciul militar obligatoriu şi  destinat unor lucrări cu  caracter pur
militar;
    b)  orice  muncă  sau  serviciu  făcînd parte din obligaţiile civice
normale ale cetăţenilor unei ţări pe deplin independentă;
    c) orice muncă  sau serviciu pretins  unui individ ca  urmare a unei
condamnări pronunţate printr-o  hotărîre judecătorească, cu  condiţia ca
această  muncă  sau  serviciu  să  fie  executat  sub  supravegherea  şi
controlul autorităţilor publice  şi ca numitul  individ să nu  fie cedat
sau  pus  la  dispoziţia  unor  particulari, societăţi sau unor persoane
morale private;
    d) orice  muncă sau  serviciu pretins  în cazurile  de forţă majoră,
adică  în  caz  de  război,  catastrofe  sau  pericol  de catastrofe ca:
incendiu,  inundaţii,   foamete,  cutremure   de  pămînt,   epidemii  şi
epizootii  violente,  invazii  de  animale,  de  insecte sau de paraziţi
vegetali  dăunători,  şi  în  general  orice  împrejurări,  care  pun în
pericol sau  riscă să  pună în  pericol viaţa  sau condiţiile normale de
existenţă a întregii populaţii sau a unei părţi din populaţie;
    e) muncile mărunte de la  sat, adică muncile executate în  interesul
direct al colectivităţii  de către membrii  acesteia, munci care,  deci,
pot  fi  considerate  ca  obligaţii  civice  normale, ce revin membrilor
colectivităţii, cu condiţia ca  populaţia însăşi sau reprezentanţii  săi
direcţi să aibă dreptul să se pronunţe asupra justeţei acestor munci.

                              Articolul 3
    În  sensul  prezentei  Convenţii,  termenul autorităţi competente va
însemna  fie  autorităţile  metropolitane,  fie  autorităţile   centrale
superioare din teritoriul interesat.

                              Articolul 4
    1) Autorităţile competente  nu vor trebui  să impună sau  sa permită
impunerea muncii  forţate sau  obligatorii în  folosul unor particulari,
societăţi sau al unor persoane morale private. 
    2)  Dacă  o  astfel  de  formă  de  muncă forţată sau obligatorie în
folosul unor  particulari, societăţi  sau unor  persoane morale  private
există la  data, la  care ratificarea  prezentei Convenţii  de către  un
Membru  este  înregistrată  de  către  Directorul  general  al Biroului
Internaţional al Muncii, acest  Membru va trebui să  desfiinţeze complet
munca forţată sau obligatorie amintită, începînd de la data intrării  în
vigoare a prezentei Convenţii, în ceea ce-l priveşte.

                              Articolul 5
    1) Nici  o concesie  acordată unor  particulari, unor  societăţi sau
unor  persoane  morale  private  nu  va  trebui să aibă drept consecinţă
impunerea  unei  forme  oarecare  de  muncă  forţată  sau obligatorie în
vederea  producerii   sau  strîngerii   de  produse   pe  care    aceşti
particulari, societăţi sau  persoane morale private  le folosesc sau  cu
care fac comerţ.
    2)  Dacă  anumite  concesii  existente  comportă dispoziţii, care au
drept urmare  impunerea unei  astfel de  munci forţate  sau obligatorii,
aceste dispoziţii  vor trebui  să fie  anulate cît  mai curînd  posibil,
pentru a se conforma prevederilor articolului 1 al prezentei Convenţii.

                              Articolul 6
    Funcţionarii  administraţiei,  chiar  atunci  cînd  vor  trebui   să
încurajeze populaţiile care sunt în sarcina lor să se dedice unei  munci
oarecare,  nu  vor  trebui  să  exercite  asupra  acestor  populaţii   o
constrîngere  colectivă  sau  individuală  cu  scopul  de  a  le face să
muncească pentru particulari, societăţi sau persoane morale private.

                              Articolul 7
    1) Şefii care nu exercită funcţiuni administrative nu vor trebui  să
recurgă la munca forţată sau obligatorie.
    2)  Şefii  care  exercită  funcţiuni  administrative  vor  putea, cu
autorizaţia  expresă  a  autorităţilor  competente,  să recurgă la munca
forţată  sau  obligatorie  în  condiţiile  prevăzute  de articolul 10 al
prezentei Convenţii.
    3)  Şefii  recunoscuţi  ca  atare  de  lege,  şi  care  nu primesc o
remuneraţie  adecvată  sub  alte  forme,  vor  putea  să  beneficieze de
folosirea serviciilor  personale anume  reglementate, trebuind  să se ia
toate măsurile necesare pentru a preveni abuzurile.

                              Articolul 8
    1)  Răspunderea  pentru  orice  hotărîri  de  a  se recurge la munca
forţată sau  obligatorie va  reveni autorităţilor  civile superioare ale
teritoriului respectiv.
    2)  Totuşi,  aceste  autorităţi  vor  putea  să acorde autorităţilor
locale superioare dreptul de a impune munca forţată sau obligatorie,  în
cazurile  în  care  această  muncă  nu  va  avea  ca  efect îndepărtarea
muncitorilor de  domiciliul lor  obişnuit. Aceste  autorităţi vor putea,
de  asemenea,   să  acorde   autorităţilor  locale   superioare,  pentru
perioadele şi  în condiţiile  care vor  fi stabilite  prin reglementarea
prevăzută  la  art.  23  al  prezentei  Convenţii, dreptul de a impune o
muncă forţată  sau obligatorie  pentru executarea  căreia muncitorii vor
trebui  să  se  depărteze  de  domiciliul  lor  obişnuit,  în cazul cînd
aceasta este  necesară pentru  înlesnirea deplasării  funcţionarilor din
administraţie,   în   exercitarea   funcţiunilor   lor,   precum   şi  a
transportării materialului administraţiei.

                              Articolul 9
    Cu  excepţia  dispoziţiilor  contrare  stipulate  la articolul 10 al
prezentei  Convenţii,  nici  o  autoritate,  care  are dreptul să impună
munca forţată sau obligatorie, nu va trebui să permită să se recurgă  la
această formă de muncă decît dacă s-a asigurat în prealabil:
    a)  că  serviciul  sau  munca  ce  trebuie  efectuată  reprezintă un
interes direct şi important pentru colectivitatea chemată să o execute;
    b) că  acest serviciu  sau muncă  este de  o necesitate  actuală sau
iminentă;
    c) că a fost imposibil să se procure mîna de lucru voluntară  pentru
executarea acestui serviciu sau munci,  cu toate că s-au oferit  salarii
şi condiţii  de muncă  cel puţin  egale celor  practicate pe  teritoriul
interesat pentru munci sau servicii similare;
    d) că această muncă sau serviciu nu va constitui o povară prea  grea
pentru  populaţia  actuală  faţă  de  mîna  de  lucru  disponibilă şi de
aptitudinea sa de a întreprinde munca respectivă.

                             Articolul 10
    1) Munca forţată sau obligatorie cerută ca impozit şi munca  forţată
sau obligatorie impusă pentru lucrări  de interes public de către  şefii
care  exercită  funcţiuni  administrative  vor  trebui  să fie, treptat,
desfiinţate.
    2)  Pînă  la  această  abolire,   atunci  cînd  munca  forţată   sau
obligatorie va fi  cerută ca impozit,  şi atunci cînd  munca forţată sau
obligatorie  va  fi  impusă  de  către  şefii  care  exercită  funcţiuni
administrative, în  vederea executării  unor lucrări  de interes public,
autorităţile interesate vor trebui să se asigure, în prealabil:
    a)  că  serviciul  sau  munca  ce  trebuie executată este de interes
direct şi important pentru colectivitatea chemată să o execute;
    b) că  acest serviciu  sau muncă  este de  o necesitate  actuală sau
iminentă;
    c) că această muncă sau serviciu nu va constitui o povară prea  grea
pentru  populaţia  actuală  faţă  de  mîna  de  lucru  disponibilă şi de
aptitudinea sa de a întreprinde munca respectivă;
    d)  că  executarea  acestei  munci  sau  serviciu  nu  va  obliga pe
muncitori să se îndepărteze de domiciliul lor obişnuit;
    e)  că  executarea  acestei  munci  sau  serviciu  va  fi  îndrumată
potrivit   cu   cerinţele   religiei,   ale   vieţii   sociale  sau  ale
agriculturii.

                             Articolul 11
    1) Numai adulţii valizi de sex  masculin, în vîrstă de cel puţin  18
ani  şi  cel  mult  45  ani  vor  putea  fi  supuşi la muncă forţată sau
obligatorie. În afară de categoriile de muncă prevăzute la articolul  10
al  prezentei  Convenţii  vor  trebui  să  fie  respectate  limitele  şi
condiţiile următoare:
    a) recunoaşterea prealabilă,  în toate cazurile  în care aceasta  va
fi posibil,  de către  un medic  numit de  administraţie, că  aceştia nu
suferă de nici o boală contagioasă  şi că sunt apţi din punct  de vedere
fizic să suporte munca impusă şi condiţiile în care ea va fi efectuată;
    b) scutirea personalului din şcoli, a elevilor şi profesorilor,  cît
şi a personalului administrativ în general;
    c) menţinerea în fiecare colectivitate a unui număr de oameni adulţi
şi valizi indispensabili vieţii familiale şi sociale;
    d) respectarea legăturilor conjugale şi familiale.
    2) În scopurile indicate în  alineatul c) de mai sus,  reglementarea
prevăzută la  art. 23  al prezentei  Convenţii va  stabili proporţia  de
persoane din populaţia  permanentă de sex  masculin şi validă,  care vor
putea  fi  obiectul  unei   recrutări  determinate,  această   populaţie
neputînd, totuşi,  depăşi, în  nici un  caz, 25%  din această populaţie.
Stabilind această proporţie, autorităţile competente vor trebui să  ţină
seama  de  densitatea  populaţiei,  de  dezvoltarea  socială şi fizică a
acestei  populaţii,  de  perioada  din   cursul  anului  şi  de   starea
lucrărilor, ce  trebuie efectuate  de cei  interesaţi pe  loc şi pe cont
propriu; în  general autorităţile  vor trebui  să respecte  necesităţile
economice şi sociale ale vieţii normale a colectivităţii respective.

                             Articolul 12
    1) Perioada maximă,  în timpul căreia  un individ oarecare  va putea
fi constrîns la  muncă forţată sau  obligatorie sub diversele  forme, nu
va trebui să depăşească 60 de  zile dintr-o perioadă de 12 luni,  zilele
de călătorie necesare pentru a merge la locul de muncă şi a se  întoarce
trebuind să fie cuprinse în aceste 60 de zile.
    2) Fiecare muncitor  constrîns la muncă  forţată sau obligatorie  va
trebui  să  posede  un  certificat,  care  să indice perioadele de muncă
forţată sau obligatorie, pe care le-a efectuat.

                             Articolul 13
    1) Orele normale de muncă ale oricărei persoane constrînse la  munca
forţată sau obligatorie  vor trebui să  fie aceleaşi ca  orele obişnuite
pentru munca liberă, iar orele  de muncă efectuate peste durata  normală
vor trebui să  fie remunerate după  aceleaşi tarife ca  şi cele folosite
pentru orele suplimentare ale muncitorilor liberi.
    2)  Va  trebui  să  se  acorde  săptămînal  o  zi  de odihnă tuturor
persoanelor  supuse   la  o   formă  oarecare   de  muncă   forţată  sau
obligatorie, şi  această zi  va trebui  să coincidă,  pe cît posibil, cu
ziua  consacrată  prin  tradiţie,  sau  prin  obiceiurile  ţării ori ale
regiunii.

                             Articolul 14
    1)  Cu  excepţia  muncii  prevăzute  la  articolul  10  al prezentei
Convenţii,  munca  forţată  sau  obligatorie,  sub  toate formele ei, va
trebui să  fie remunerată  în bani  şi după  tarife care, pentru acelaşi
fel de muncă, nu vor trebui  să fie inferioare nici celor în  vigoare în
regiunea în  care muncitorii  sunt folosiţi,  nici celor  în vigoare  în
regiunea din care au fost recrutaţi muncitorii.
    2) În  cazul cînd  munca este  impusă de  către şefi  în exercitarea
funcţiunilor lor  administrative, va  trebui să  fie introdusă,  cît mai
curînd posibil, plata salariilor  în condiţiile prevăzute la  paragraful
precedent.
    3)  Salariile  vor   trebui  să  fie   plătite  fiecărui   muncitor,
individual, şi nu şefului său de trib sau oricărei alte autorităţi.
    4) Zilele de călătorie  pentru a merge la  locul de muncă şi  pentru
întoarcere vor  trebui să  fie socotite  la plata  salariilor ca zile de
muncă.
    5) Prezentul articol nu va avea ca efect interzicerea aprovizionării
muncitorilor  cu  raţiile  alimentare  obişnuite  ca  parte din salariu,
aceste raţii trebuind să  fie cel puţin echivalente  cu suma de bani  pe
care  o  reprezintă,  dar  nu  trebuie  să  se  facă nici o reţinere din
salariu,  nici   pentru  achitarea   impozitelor,  nici   pentru  hrană,
îmbrăcăminte şi  locuinţe speciale,  care vor  fi acordate  muncitorilor
pentru  a-i  menţine  în  stare   de  a-şi  continua  munca,  luînd   în
consideraţie  condiţiile  speciale  ale  muncii  lor,  şi  nici   pentru
furnizare de unelte.

                             Articolul 15
    1) Orice  legislaţie privind  despăgubirea în  caz de  accidente sau
boli provocate  de muncă,  şi orice  legislaţie care  prevede ajutorarea
persoanelor  aflate  în  sarcina  muncitorilor  decedaţi  sau  invalizi,
legislaţii care sunt sau vor fi în vigoare pe teritoriul respectiv,  vor
trebui  să   fie  aplicate   persoanelor  supuse   muncii  forţate   sau
obligatorii în aceleaşi condiţii ca şi muncitorilor liberi.
    2) În orice  caz, fiecare autoritate  care foloseşte un  muncitor la
muncă forţată sau obligatorie va avea obligaţia să asigure  întreţinerea
muncitorului respectiv, dacă  un accident sau  o boală cauzată  de muncă
îl  face,  total  sau  parţial,  incapabil  de  a-şi  cîştiga existenţa.
Această autoritate va  trebui, de asemenea,  să-şi asume obligaţia  de a
lua măsuri  pentru asigurarea  întreţinerii oricărei  persoane aflate în
mod efectiv în  sarcina muncitorului, în  caz de incapacitate  sau deces
rezultînd din muncă. 

                             Articolul 16
    1) Persoanele supuse muncii  forţate sau obligatorii nu  vor trebui,
în afara  cazurilor de  necesitate excepţionale,  să fie  transferate în
regiuni în care condiţiile  de hrană şi de  climă sunt atît de  diferite
de cele cu care au fost obişnuite, încît ar constitui un pericol  pentru
sănătatea lor.
    2) În  nici un  caz, o  asemenea transferare  de muncitori  nu va fi
autorizată  fără  aplicarea  strictă  a  tuturor  măsurilor de igienă şi
cazare care se impun pentru instalarea lor şi pentru apărarea  sănătăţii
lor.
    3) Cînd o asemenea transferare nu va putea fi evitată, vor fi  luate
măsuri,  după  avizul  serviciului  medical  competent,  care să asigure
adaptarea  treptată  a  muncitorilor  la  noile  condiţii de hrană şi de
climă.
    4) În cazurile cînd aceşti  muncitori sunt chemaţi să execute  muncă
regulată cu care nu  sunt obişnuiţi, va trebui  să se ia măsuri  care să
asigure adaptarea  lor la  acest gen  de muncă,  în special  în ceea  ce
priveşte antrenarea treptată, orele  de muncă, intercalînd repausuri  şi
îmbunătăţind sau mărind raţiile alimentare, după necesitate.

                             Articolul 17
    Înainte  de  a  autoriza  orice  recurgere  la  munca  forţată   sau
obligatorie pentru  lucrările de  construcţii sau  de întreţinere,  care
vor  obliga  pe  muncitori  să  rămînă  pe  locul  de  muncă  o perioadă
îndelungată, autorităţile competente vor trebui să se asigure:
    1) că au fost luate toate măsurile necesare pentru a asigura  igiena
muncitorilor şi a le  garanta îngrijirea medicală indispensabilă  şi, în
special, că:
    a) aceşti  muncitori sunt  supuşi unui  examen medical  înainte de a
începe lucrările  şi unor  noi examinări  la anumite  intervale pe toată
durata muncii;
    b)  că  a  fost  prevăzut  un  personal medical suficient, precum şi
dispensare,  infirmerii,  spitale  şi  materiale  necesare pentru a face
faţă tuturor nevoilor, şi
    c) că buna igienă la locurile de muncă, aprovizionarea  muncitorilor
cu  apă,  alimente,  combustibil  şi  ustensile  de  bucătărie  au  fost
asigurate  în  mod  satisfăcător  şi  că  au  fost prevăzute, la nevoie,
îmbrăcăminte şi locuinţe satisfăcătoare;
    2)  că  au  fost  luate  măsurile  necesare  pentru  a  se   asigura
întreţinerea  familiei  muncitorului,  în  special  înlesnind trimiterea
unei părţi din  salariu, printr-un procedeu  sigur, cu asentimentul  sau
la cererea muncitorului;
    3) că transportul muncitorilor pentru  a merge la locul de  muncă şi
pentru întoarcere  va fi  asigurat de  administraţie, pe  răspunderea şi
cheltuiala  sa,  şi  că  administraţia  va  înlesni  aceste   călătorii,
folosind,  în  cea  mai  largă  măsură  posibilă,  toate  mijloacele  de
transport disponibile;
    4)  că,  în  caz  de  boală  sau  accident, care îi fac pe muncitori
incapabili de muncă pentru o anumită perioadă, repatrierea  muncitorului
va fi asigurată pe cheltuiala administraţiei;
    5)  că  orice muncitor  care  ar  dori  să rămînă pe loc ca muncitor
liber la expirarea perioadei sale  de muncă forţată sau obligatorie,  va
avea facultatea  de a  face, fără  a pierde,  timp de  2 ani, drepturile
sale la repatriere gratuită.

                             Articolul 18
    1) Munca  forţată sau  obligatorie pentru  transportarea de persoane
sau mărfuri, de exemplu, cu braţele  sau prin vîslire, va trebui să  fie
desfiinţată  în   termenul  cel   mai  scurt   posibil,  iar,   pînă  la
desfiinţare,   autorităţile   competente   vor   trebui   să   elaboreze
regulamente, care să fixeze:
    a) obligaţia  de a  nu folosi  această muncă  decît pentru a înlesni
deplasarea de funcţionari ai administraţiei în exercitarea  funcţiunilor
lor, sau transportarea de materiale  ale administraţiei, sau, în caz  de
necesitate  absolut   urgentă,  transportarea   altor  persoane    decît
funcţionari;
    b) obligaţia de a nu  folosi la astfel de transporturi  decît oameni
apţi din punct de vedere fizic pentru această muncă, recunoscuţi  astfel
printr-un  examen  medical  prealabil,  în  toate cazurile în care acest
examen este  posibil; în  caz că  acesta nu  este posibil, persoana care
foloseşte această mînă de lucru va trebui să se asigure, pe  răspunderea
sa, că muncitorii folosiţi au aptitudinea fizică cerută şi nu suferă  de
o boală contagioasă;
    c) greutatea maximă pe care o pot duce muncitorii;
    d) parcursul maxim  care va putea  fi impus acestor  muncitori de la
locul domiciliului lor;
    e) numărul  maxim de  zile pe  lună sau  pe orice  altă perioadă  în
timpul căreia aceşti  muncitori vor putea  fi rechiziţionaţi, zilele  de
călătorie pentru întoarcere fiind cuprinse în acest număr;
    f) persoanele care au dreptul  să recurgă la această formă  de muncă
forţată sau obligatorie, precum  şi măsura în care  ele au dreptul de  a
recurge la aceasta.
    2) Fixînd  limitele maxime  menţionate la  literele c),  d), e)  din
paragraful precedent, autorităţile competente  vor trebui să ţină  seama
de  diferite  elemente,  în  special  de aptitudinea fizică a populaţiei
care va trebui să fie rechiziţionată, de felul itinerarului de  parcurs,
cît şi de condiţiile climaterice.
    3) Autorităţile competente  vor trebui, în  afară de aceasta,  să ia
măsuri  pentru  ca  distanţa  zilnică  normală  făcută  de  hamali să nu
depăşească  o  distanţă  corespunzătoare  duratei  medii  a unei zile de
muncă de 8 ore, ţinînd seama că pentru a o stabili va trebui să se  aibă
în vedere nu numai greutatea ce trebuie dusă şi distanţa de parcurs,  ci
şi starea drumului,  perioada anului şi  toate celelalte elemente;  dacă
va fi necesar să se impună hamalilor ore suplimentare de muncă,  acestea
vor  trebui  să  fie  remunerate  după  tarife  mai  ridicate decît cele
normale.

                             Articolul 19
    1) Autorităţile competente  vor trebui să  nu permită să  se recurgă
la culturi obligatorii decît în scopul prevenirii foametei sau a  lipsei
de  produse  alimentare,  şi  totdeauna  sub  rezerva  că alimentele sau
produsele  astfel  obţinute  să  rămînă  proprietatea  indivizilor   sau
colectivităţii care le-au produs.
    2) Prezentul articol nu va  trebui să aibă ca rezultat,  atunci cînd
producţia e  organizată după  lege şi  obicei pe  baza comunală  şi cînd
produsele  sau  beneficiile  care  provin  din  vînzarea acestor produse
rămîn   proprietatea   colectivităţii,    să   scutească   pe    membrii
colectivităţii de obligaţia de a se achita de munca astfel impusă.

                             Articolul 20
    Legislaţiile  care  prevăd  o  represiune  colectivă aplicabilă unei
întregi colectivităţi pentru  delictele comise de  unii din membrii  săi
nu vor  trebui să  cuprindă şi  munca forţată  sau obligatorie  pentru o
colectivitate, ca una dintre metodele de represiune.

                             Articolul 21
    Nu se va recurge la  munca forţată sau obligatorie pentru  lucrările
subterane, ce urmează să fie executate în mine.

                             Articolul 22
    Rapoartele  anuale   pe  care   Membrii,  care   ratifică   prezenta
Convenţie,  se  angajează  să  le  prezinte  Biroului  Internaţional  al
Muncii,  conform  dispoziţiilor  art.   22  al Constituţiei Organizaţiei
Internaţionale a Muncii, privind  măsurile luate de ei  pentru aplicarea
dispoziţiilor  prezentei  Convenţii,  vor  trebui să cuprindă informaţii
cît se poate de complete pentru fiecare teritoriu interesat, în ceea  ce
priveşte măsura în care s-a  recurs la munca forţată sau  obligatorie pe
acest teritoriu, precum şi următoarele  puncte:  scopul în care  această
muncă a  fost efectuată;  procentajul morbidităţii  şi mortalităţii; ore
de muncă;  sistemul de  plată a  salariilor şi  cuantumul lor, precum şi
orice alte date necesare.

                             Articolul 23
    1) Pentru  a aplica  dispoziţiile prezentei  Convenţii, autorităţile
competente vor trebui  să elaboreze un  regulament complet şi  precis cu
privire la folosirea muncii forţate sau obligatorii.
    2) Acest regulament va trebui  să cuprindă, în special, reguli  care
să permită fiecărei  persoane supuse muncii  forţate sau obligatorii  să
prezinte  autorităţilor  orice  reclamaţie  referitoare la condiţiile de
muncă, garantîndu-le că aceste reclamaţii  vor fi examinate şi luate  în
consideraţie.

                             Articolul 24
    În  toate  cazurile  va  trebui  să  se  ia măsurile necesare pentru
asigurarea strictei aplicări  a regulamentelor privind  folosirea muncii
forţate  sau  obligatorii,  fie  prin  extinderea  la  muncă forţată sau
obligatorie  a  atribuţiilor  oricărui  organ  de  inspecţie  deja creat
pentru supravegherea muncii libere, fie prin brice alt sistem potrivit.
    Va trebui, de asemenea, să se ia măsuri pentru ca aceste regulamente
să  fie  aduse  la  cunoştinţa  persoanelor  supuse  muncii  forţate sau
obligatorii.

                             Articolul 25
    Faptul  de  a  cere  în  mod  ilegal  prestarea  muncii  forţate sau
obligatorii va  fi pasibil  de sancţiuni  penale, şi  orice Membru  care
ratifică  prezenta  Convenţie  va  avea  obligaţia  să  se  asigure   că
sancţiunile  impuse  de  lege  au  o  eficacitate  reală  şi sunt strict
aplicate.

                             Articolul 26
    1)  Orice  Membru  al  Organizaţiei  Internaţionale  a  Muncii  care
ratifică  prezenta  Convenţie  se  angajează  să o aplice pe teritoriile
supuse suveranităţii,  jurisdicţiei, protecţiei,  suveranităţii, tutelei
sau  autorităţii  sale,  în  măsura  în  care el are dreptul să-şi asume
obligaţii  în  legătură  cu  problemele  de jurisdicţie internă. Totuşi,
dacă acest Membru  doreşte să se  prevaleze de dispoziţiile  articolului
35 al Constituţiei  Organizaţiei Internaţionale a  Muncii, el va  trebui
să  însoţească  ratificarea  sa  de  o  declaraţie  prin  care  să  facă
cunoscut:
    a) teritoriile la care intenţionează să aplice integral dispoziţiile
prezentei Convenţii;
    b)  teritoriile  la  care   intenţionează  să  aplice   dispoziţiile
prezentei Convenţii cu modificări şi în ce constau aceste modificări;
    c) teritoriile pentru care îşi rezervă hotărîrea.
    2.  Declaraţia  sus-menţionată  este  considerată  ca  făcînd  parte
integrantă din ratificare  şi va produce  efecte identice. Orice  Membru
care va formula o astfel de declaraţie va avea facultatea de a  renunţa,
printr-o  nouă  declaraţie,  la  toate  sau  la  o  parte  din rezervele
cuprinse, conform  alineatelor 2)  şi 3)  de mai  sus, în  declaraţia sa
anterioară.

                             Articolul 27
    Ratificările  formale  ale  prezentei  Convenţii  vor  fi comunicate
Directorului  general  al  Biroului  Internaţional  al  Muncii şi vor fi
înregistrate de acesta.

                             Articolul 28
    1)  Prezenta  Convenţie  nu  va  lega  decît  Membrii   Organizaţiei
Internaţionale a Muncii  a cărei ratificare  va fi fost  înregistrată de
către Directorul general.
    2) Ea  va intra  în vigoare  la 12  luni după  ce ratificările a doi
Membri vor fi fost înregistrate de către Directorul general.
    3)  În  continuare  această  Convenţie  va  intra  în vigoare pentru
fiecare  Membru  la  12  luni  după  data  cînd  ratificarea  va fi fost
înregistrată.

                             Articolul 29
    Imediat ce ratificările a doi Membri ai Organizaţiei  Internaţionale
a  Muncii  au  fost  înregistrate  la  Biroul OIM, Directorul general al
Biroului OIM va  notifica despre aceasta  tuturor membrilor OIM.  El, de
asemenea, îi va notifica despre înregistrarea ratificărilor care îi  vor
fi comunicate ulterior de alţi Membri ai Organizaţiei.

                             Articolul 30
    1) Oricare  Membru care  a ratificat  prezenta Convenţie  poate să o
denunţe la  expirarea unei  perioade de  zece ani  după data intrării în
vigoare iniţiale  a Convenţiei,  printr-un  act  comunicat  Directorului
general al Biroului  Internaţional al Muncii  şi înregistrat de  acesta.
Denunţarea nu va avea efect decît la un an după ce a fost înregistrată.
    2) Oricare Membru care  a ratificat prezenta Convenţie,  care într-o
perioadă de  un an  după expirarea  perioadei de  zece ani menţionată la
paragraful precedent, nu va folosi facultatea de denunţare prevăzută  de
prezentul articol va fi  legat pentru o nouă  perioadă de cinci ani  şi,
în  continuare,  va  putea  denunţa  prezenta  Convenţie  la   expirarea
fiecărei  perioade  de  cinci  ani  în condiţiile prevăzute de prezentul
articol.

                             Articolul 31
    La  expirarea  fiecărei   perioade  de  cinci   ani,  Consiliul   de
Administraţie  al   Biroului  Internaţional   al  Muncii,   va  prezenta
Conferinţei generale un raport  asupra aplicării prezentei Convenţii  şi
va examina, dacă este cazul, de a înscrie pe ordinea de zi a Conferinţei
problema revizuirii sale totale sau parţiale.

                             Articolul 32
    1)  În  cazul  în  care  Conferinţa  va adopta o nouă Convenţie care
revizuieşte total sau parţial  prezenta Convenţie, ratificarea de  către
un Membru al noii Convenţii  care revizuieşte va antrena de  plin drept,
în ciuda  articolului 30  de mai  sus, denunţarea  imediată a  prezentei
Convenţii, sub rezerva ca noua  Convenţie care revizuieşte să fi  intrat
în vigoare.
    2)  Începînd  cu  data  intrării  în  vigoare  a noii Convenţii care
revizuieşte,  prezenta  Convenţie  va  înceta  de  a  mai  fi   deschisă
ratificării de către Membri.
    3) Prezenta Convenţie va rămîne,  în orice caz, în vigoare  în forma
şi  în  litera  sa  pentru  Membrii  care  au ratificat-o şi care nu vor
ratifica Convenţia care revizuieşte.

                             Articolul 33
    Versiunile  franceză  şi  engleză  ale  textului prezentei Convenţii
sunt egal valabile.

    Adoptată la Geneva, la 28 iunie 1930.