Notă: Ratificată prin Hot. Parl. nr.610-XIV din 01.10.99 Convenţia O.I.M. privind munca forţată sau obligatorie* Nr.29 din 28.06.1930 * * * Publicată în ediţia oficială "Tratate internaţionale", 2001, volumul 27, pag.210 -------------------- În vigoare pentru Republica Moldova din 23 martie 2001. Conferinţa generală a Organizaţiei Internaţionale a Muncii, convocată la Geneva de către Consiliul de Administraţie al Biroului Internaţional al Muncii, care s-a întrunit aici, la 10 iunie 1930, în cea de a patrusprezecea sesiune a sa, după ce a hotărît să adopte diferite propuneri în legătură cu munca forţată sau obligatorie, problemă cuprinsă în primul punct de pe ordinea de zi a sesiunii, după ce a hotărît că aceste propuneri vor lua forma unei convenţii internaţionale, adoptă, astăzi, douăzeci şi opt iunie una mie nouă sute treizeci, convenţia de mai jos, care va fi denumită Convenţia privind munca forţată, 1930, ce urmează a fi ratificată de către Membrii Organizaţiei Internaţionale a Muncii, conform dispoziţiilor Constituţiei Organizaţiei Internaţionale a Muncii: Articolul 1 1) Orice Membru al Organizaţiei Internaţionale a Muncii, care ratifică prezenta Convenţie, se angajează să desfiinţeze folosirea muncii forţate sau obligatorii, sub toate formele ei, în termenul cel mai scurt posibil. 2) În vederea acestei desfiinţări totale, munca forţată sau obligatorie va putea fi folosită în timpul perioadei tranzitorii numai în scopuri publice şi, în mod excepţional, în condiţiile şi cu garanţiile stipulate în articolele care urmează. 3) La expirarea unui termen de 5 ani de la intrarea în vigoare a prezentei Convenţii şi cu ocazia raportului prevăzut la articolul 31 de mai jos, Consiliul de Administraţie al Biroului Internaţional al Muncii va examina posibilitatea de a desfiinţa fără vreo altă întîrziere munca forţată sau obligatorie sub toate formele sale şi va hotărî dacă este cazul să înscrie această problemă pe ordinea de zi a conferinţei. Articolul 2 1) În sensul prezentei Convenţii, termenul muncă forţată sau obligatorie va însemna orice muncă sau serviciu pretins unui individ sub ameninţarea unei pedepse oarecare, şi pentru care numitul individ nu s-a oferit de bună voie. 2) Totuşi, termenul munca forţată sau obligatorie nu va cuprinde, în sensul prezentei Convenţii: a) orice muncă sau serviciu pretins în virtutea legilor privind serviciul militar obligatoriu şi destinat unor lucrări cu caracter pur militar; b) orice muncă sau serviciu făcînd parte din obligaţiile civice normale ale cetăţenilor unei ţări pe deplin independentă; c) orice muncă sau serviciu pretins unui individ ca urmare a unei condamnări pronunţate printr-o hotărîre judecătorească, cu condiţia ca această muncă sau serviciu să fie executat sub supravegherea şi controlul autorităţilor publice şi ca numitul individ să nu fie cedat sau pus la dispoziţia unor particulari, societăţi sau unor persoane morale private; d) orice muncă sau serviciu pretins în cazurile de forţă majoră, adică în caz de război, catastrofe sau pericol de catastrofe ca: incendiu, inundaţii, foamete, cutremure de pămînt, epidemii şi epizootii violente, invazii de animale, de insecte sau de paraziţi vegetali dăunători, şi în general orice împrejurări, care pun în pericol sau riscă să pună în pericol viaţa sau condiţiile normale de existenţă a întregii populaţii sau a unei părţi din populaţie; e) muncile mărunte de la sat, adică muncile executate în interesul direct al colectivităţii de către membrii acesteia, munci care, deci, pot fi considerate ca obligaţii civice normale, ce revin membrilor colectivităţii, cu condiţia ca populaţia însăşi sau reprezentanţii săi direcţi să aibă dreptul să se pronunţe asupra justeţei acestor munci. Articolul 3 În sensul prezentei Convenţii, termenul autorităţi competente va însemna fie autorităţile metropolitane, fie autorităţile centrale superioare din teritoriul interesat. Articolul 4 1) Autorităţile competente nu vor trebui să impună sau sa permită impunerea muncii forţate sau obligatorii în folosul unor particulari, societăţi sau al unor persoane morale private. 2) Dacă o astfel de formă de muncă forţată sau obligatorie în folosul unor particulari, societăţi sau unor persoane morale private există la data, la care ratificarea prezentei Convenţii de către un Membru este înregistrată de către Directorul general al Biroului Internaţional al Muncii, acest Membru va trebui să desfiinţeze complet munca forţată sau obligatorie amintită, începînd de la data intrării în vigoare a prezentei Convenţii, în ceea ce-l priveşte. Articolul 5 1) Nici o concesie acordată unor particulari, unor societăţi sau unor persoane morale private nu va trebui să aibă drept consecinţă impunerea unei forme oarecare de muncă forţată sau obligatorie în vederea producerii sau strîngerii de produse pe care aceşti particulari, societăţi sau persoane morale private le folosesc sau cu care fac comerţ. 2) Dacă anumite concesii existente comportă dispoziţii, care au drept urmare impunerea unei astfel de munci forţate sau obligatorii, aceste dispoziţii vor trebui să fie anulate cît mai curînd posibil, pentru a se conforma prevederilor articolului 1 al prezentei Convenţii. Articolul 6 Funcţionarii administraţiei, chiar atunci cînd vor trebui să încurajeze populaţiile care sunt în sarcina lor să se dedice unei munci oarecare, nu vor trebui să exercite asupra acestor populaţii o constrîngere colectivă sau individuală cu scopul de a le face să muncească pentru particulari, societăţi sau persoane morale private. Articolul 7 1) Şefii care nu exercită funcţiuni administrative nu vor trebui să recurgă la munca forţată sau obligatorie. 2) Şefii care exercită funcţiuni administrative vor putea, cu autorizaţia expresă a autorităţilor competente, să recurgă la munca forţată sau obligatorie în condiţiile prevăzute de articolul 10 al prezentei Convenţii. 3) Şefii recunoscuţi ca atare de lege, şi care nu primesc o remuneraţie adecvată sub alte forme, vor putea să beneficieze de folosirea serviciilor personale anume reglementate, trebuind să se ia toate măsurile necesare pentru a preveni abuzurile. Articolul 8 1) Răspunderea pentru orice hotărîri de a se recurge la munca forţată sau obligatorie va reveni autorităţilor civile superioare ale teritoriului respectiv. 2) Totuşi, aceste autorităţi vor putea să acorde autorităţilor locale superioare dreptul de a impune munca forţată sau obligatorie, în cazurile în care această muncă nu va avea ca efect îndepărtarea muncitorilor de domiciliul lor obişnuit. Aceste autorităţi vor putea, de asemenea, să acorde autorităţilor locale superioare, pentru perioadele şi în condiţiile care vor fi stabilite prin reglementarea prevăzută la art. 23 al prezentei Convenţii, dreptul de a impune o muncă forţată sau obligatorie pentru executarea căreia muncitorii vor trebui să se depărteze de domiciliul lor obişnuit, în cazul cînd aceasta este necesară pentru înlesnirea deplasării funcţionarilor din administraţie, în exercitarea funcţiunilor lor, precum şi a transportării materialului administraţiei. Articolul 9 Cu excepţia dispoziţiilor contrare stipulate la articolul 10 al prezentei Convenţii, nici o autoritate, care are dreptul să impună munca forţată sau obligatorie, nu va trebui să permită să se recurgă la această formă de muncă decît dacă s-a asigurat în prealabil: a) că serviciul sau munca ce trebuie efectuată reprezintă un interes direct şi important pentru colectivitatea chemată să o execute; b) că acest serviciu sau muncă este de o necesitate actuală sau iminentă; c) că a fost imposibil să se procure mîna de lucru voluntară pentru executarea acestui serviciu sau munci, cu toate că s-au oferit salarii şi condiţii de muncă cel puţin egale celor practicate pe teritoriul interesat pentru munci sau servicii similare; d) că această muncă sau serviciu nu va constitui o povară prea grea pentru populaţia actuală faţă de mîna de lucru disponibilă şi de aptitudinea sa de a întreprinde munca respectivă. Articolul 10 1) Munca forţată sau obligatorie cerută ca impozit şi munca forţată sau obligatorie impusă pentru lucrări de interes public de către şefii care exercită funcţiuni administrative vor trebui să fie, treptat, desfiinţate. 2) Pînă la această abolire, atunci cînd munca forţată sau obligatorie va fi cerută ca impozit, şi atunci cînd munca forţată sau obligatorie va fi impusă de către şefii care exercită funcţiuni administrative, în vederea executării unor lucrări de interes public, autorităţile interesate vor trebui să se asigure, în prealabil: a) că serviciul sau munca ce trebuie executată este de interes direct şi important pentru colectivitatea chemată să o execute; b) că acest serviciu sau muncă este de o necesitate actuală sau iminentă; c) că această muncă sau serviciu nu va constitui o povară prea grea pentru populaţia actuală faţă de mîna de lucru disponibilă şi de aptitudinea sa de a întreprinde munca respectivă; d) că executarea acestei munci sau serviciu nu va obliga pe muncitori să se îndepărteze de domiciliul lor obişnuit; e) că executarea acestei munci sau serviciu va fi îndrumată potrivit cu cerinţele religiei, ale vieţii sociale sau ale agriculturii. Articolul 11 1) Numai adulţii valizi de sex masculin, în vîrstă de cel puţin 18 ani şi cel mult 45 ani vor putea fi supuşi la muncă forţată sau obligatorie. În afară de categoriile de muncă prevăzute la articolul 10 al prezentei Convenţii vor trebui să fie respectate limitele şi condiţiile următoare: a) recunoaşterea prealabilă, în toate cazurile în care aceasta va fi posibil, de către un medic numit de administraţie, că aceştia nu suferă de nici o boală contagioasă şi că sunt apţi din punct de vedere fizic să suporte munca impusă şi condiţiile în care ea va fi efectuată; b) scutirea personalului din şcoli, a elevilor şi profesorilor, cît şi a personalului administrativ în general; c) menţinerea în fiecare colectivitate a unui număr de oameni adulţi şi valizi indispensabili vieţii familiale şi sociale; d) respectarea legăturilor conjugale şi familiale. 2) În scopurile indicate în alineatul c) de mai sus, reglementarea prevăzută la art. 23 al prezentei Convenţii va stabili proporţia de persoane din populaţia permanentă de sex masculin şi validă, care vor putea fi obiectul unei recrutări determinate, această populaţie neputînd, totuşi, depăşi, în nici un caz, 25% din această populaţie. Stabilind această proporţie, autorităţile competente vor trebui să ţină seama de densitatea populaţiei, de dezvoltarea socială şi fizică a acestei populaţii, de perioada din cursul anului şi de starea lucrărilor, ce trebuie efectuate de cei interesaţi pe loc şi pe cont propriu; în general autorităţile vor trebui să respecte necesităţile economice şi sociale ale vieţii normale a colectivităţii respective. Articolul 12 1) Perioada maximă, în timpul căreia un individ oarecare va putea fi constrîns la muncă forţată sau obligatorie sub diversele forme, nu va trebui să depăşească 60 de zile dintr-o perioadă de 12 luni, zilele de călătorie necesare pentru a merge la locul de muncă şi a se întoarce trebuind să fie cuprinse în aceste 60 de zile. 2) Fiecare muncitor constrîns la muncă forţată sau obligatorie va trebui să posede un certificat, care să indice perioadele de muncă forţată sau obligatorie, pe care le-a efectuat. Articolul 13 1) Orele normale de muncă ale oricărei persoane constrînse la munca forţată sau obligatorie vor trebui să fie aceleaşi ca orele obişnuite pentru munca liberă, iar orele de muncă efectuate peste durata normală vor trebui să fie remunerate după aceleaşi tarife ca şi cele folosite pentru orele suplimentare ale muncitorilor liberi. 2) Va trebui să se acorde săptămînal o zi de odihnă tuturor persoanelor supuse la o formă oarecare de muncă forţată sau obligatorie, şi această zi va trebui să coincidă, pe cît posibil, cu ziua consacrată prin tradiţie, sau prin obiceiurile ţării ori ale regiunii. Articolul 14 1) Cu excepţia muncii prevăzute la articolul 10 al prezentei Convenţii, munca forţată sau obligatorie, sub toate formele ei, va trebui să fie remunerată în bani şi după tarife care, pentru acelaşi fel de muncă, nu vor trebui să fie inferioare nici celor în vigoare în regiunea în care muncitorii sunt folosiţi, nici celor în vigoare în regiunea din care au fost recrutaţi muncitorii. 2) În cazul cînd munca este impusă de către şefi în exercitarea funcţiunilor lor administrative, va trebui să fie introdusă, cît mai curînd posibil, plata salariilor în condiţiile prevăzute la paragraful precedent. 3) Salariile vor trebui să fie plătite fiecărui muncitor, individual, şi nu şefului său de trib sau oricărei alte autorităţi. 4) Zilele de călătorie pentru a merge la locul de muncă şi pentru întoarcere vor trebui să fie socotite la plata salariilor ca zile de muncă. 5) Prezentul articol nu va avea ca efect interzicerea aprovizionării muncitorilor cu raţiile alimentare obişnuite ca parte din salariu, aceste raţii trebuind să fie cel puţin echivalente cu suma de bani pe care o reprezintă, dar nu trebuie să se facă nici o reţinere din salariu, nici pentru achitarea impozitelor, nici pentru hrană, îmbrăcăminte şi locuinţe speciale, care vor fi acordate muncitorilor pentru a-i menţine în stare de a-şi continua munca, luînd în consideraţie condiţiile speciale ale muncii lor, şi nici pentru furnizare de unelte. Articolul 15 1) Orice legislaţie privind despăgubirea în caz de accidente sau boli provocate de muncă, şi orice legislaţie care prevede ajutorarea persoanelor aflate în sarcina muncitorilor decedaţi sau invalizi, legislaţii care sunt sau vor fi în vigoare pe teritoriul respectiv, vor trebui să fie aplicate persoanelor supuse muncii forţate sau obligatorii în aceleaşi condiţii ca şi muncitorilor liberi. 2) În orice caz, fiecare autoritate care foloseşte un muncitor la muncă forţată sau obligatorie va avea obligaţia să asigure întreţinerea muncitorului respectiv, dacă un accident sau o boală cauzată de muncă îl face, total sau parţial, incapabil de a-şi cîştiga existenţa. Această autoritate va trebui, de asemenea, să-şi asume obligaţia de a lua măsuri pentru asigurarea întreţinerii oricărei persoane aflate în mod efectiv în sarcina muncitorului, în caz de incapacitate sau deces rezultînd din muncă. Articolul 16 1) Persoanele supuse muncii forţate sau obligatorii nu vor trebui, în afara cazurilor de necesitate excepţionale, să fie transferate în regiuni în care condiţiile de hrană şi de climă sunt atît de diferite de cele cu care au fost obişnuite, încît ar constitui un pericol pentru sănătatea lor. 2) În nici un caz, o asemenea transferare de muncitori nu va fi autorizată fără aplicarea strictă a tuturor măsurilor de igienă şi cazare care se impun pentru instalarea lor şi pentru apărarea sănătăţii lor. 3) Cînd o asemenea transferare nu va putea fi evitată, vor fi luate măsuri, după avizul serviciului medical competent, care să asigure adaptarea treptată a muncitorilor la noile condiţii de hrană şi de climă. 4) În cazurile cînd aceşti muncitori sunt chemaţi să execute muncă regulată cu care nu sunt obişnuiţi, va trebui să se ia măsuri care să asigure adaptarea lor la acest gen de muncă, în special în ceea ce priveşte antrenarea treptată, orele de muncă, intercalînd repausuri şi îmbunătăţind sau mărind raţiile alimentare, după necesitate. Articolul 17 Înainte de a autoriza orice recurgere la munca forţată sau obligatorie pentru lucrările de construcţii sau de întreţinere, care vor obliga pe muncitori să rămînă pe locul de muncă o perioadă îndelungată, autorităţile competente vor trebui să se asigure: 1) că au fost luate toate măsurile necesare pentru a asigura igiena muncitorilor şi a le garanta îngrijirea medicală indispensabilă şi, în special, că: a) aceşti muncitori sunt supuşi unui examen medical înainte de a începe lucrările şi unor noi examinări la anumite intervale pe toată durata muncii; b) că a fost prevăzut un personal medical suficient, precum şi dispensare, infirmerii, spitale şi materiale necesare pentru a face faţă tuturor nevoilor, şi c) că buna igienă la locurile de muncă, aprovizionarea muncitorilor cu apă, alimente, combustibil şi ustensile de bucătărie au fost asigurate în mod satisfăcător şi că au fost prevăzute, la nevoie, îmbrăcăminte şi locuinţe satisfăcătoare; 2) că au fost luate măsurile necesare pentru a se asigura întreţinerea familiei muncitorului, în special înlesnind trimiterea unei părţi din salariu, printr-un procedeu sigur, cu asentimentul sau la cererea muncitorului; 3) că transportul muncitorilor pentru a merge la locul de muncă şi pentru întoarcere va fi asigurat de administraţie, pe răspunderea şi cheltuiala sa, şi că administraţia va înlesni aceste călătorii, folosind, în cea mai largă măsură posibilă, toate mijloacele de transport disponibile; 4) că, în caz de boală sau accident, care îi fac pe muncitori incapabili de muncă pentru o anumită perioadă, repatrierea muncitorului va fi asigurată pe cheltuiala administraţiei; 5) că orice muncitor care ar dori să rămînă pe loc ca muncitor liber la expirarea perioadei sale de muncă forţată sau obligatorie, va avea facultatea de a face, fără a pierde, timp de 2 ani, drepturile sale la repatriere gratuită. Articolul 18 1) Munca forţată sau obligatorie pentru transportarea de persoane sau mărfuri, de exemplu, cu braţele sau prin vîslire, va trebui să fie desfiinţată în termenul cel mai scurt posibil, iar, pînă la desfiinţare, autorităţile competente vor trebui să elaboreze regulamente, care să fixeze: a) obligaţia de a nu folosi această muncă decît pentru a înlesni deplasarea de funcţionari ai administraţiei în exercitarea funcţiunilor lor, sau transportarea de materiale ale administraţiei, sau, în caz de necesitate absolut urgentă, transportarea altor persoane decît funcţionari; b) obligaţia de a nu folosi la astfel de transporturi decît oameni apţi din punct de vedere fizic pentru această muncă, recunoscuţi astfel printr-un examen medical prealabil, în toate cazurile în care acest examen este posibil; în caz că acesta nu este posibil, persoana care foloseşte această mînă de lucru va trebui să se asigure, pe răspunderea sa, că muncitorii folosiţi au aptitudinea fizică cerută şi nu suferă de o boală contagioasă; c) greutatea maximă pe care o pot duce muncitorii; d) parcursul maxim care va putea fi impus acestor muncitori de la locul domiciliului lor; e) numărul maxim de zile pe lună sau pe orice altă perioadă în timpul căreia aceşti muncitori vor putea fi rechiziţionaţi, zilele de călătorie pentru întoarcere fiind cuprinse în acest număr; f) persoanele care au dreptul să recurgă la această formă de muncă forţată sau obligatorie, precum şi măsura în care ele au dreptul de a recurge la aceasta. 2) Fixînd limitele maxime menţionate la literele c), d), e) din paragraful precedent, autorităţile competente vor trebui să ţină seama de diferite elemente, în special de aptitudinea fizică a populaţiei care va trebui să fie rechiziţionată, de felul itinerarului de parcurs, cît şi de condiţiile climaterice. 3) Autorităţile competente vor trebui, în afară de aceasta, să ia măsuri pentru ca distanţa zilnică normală făcută de hamali să nu depăşească o distanţă corespunzătoare duratei medii a unei zile de muncă de 8 ore, ţinînd seama că pentru a o stabili va trebui să se aibă în vedere nu numai greutatea ce trebuie dusă şi distanţa de parcurs, ci şi starea drumului, perioada anului şi toate celelalte elemente; dacă va fi necesar să se impună hamalilor ore suplimentare de muncă, acestea vor trebui să fie remunerate după tarife mai ridicate decît cele normale. Articolul 19 1) Autorităţile competente vor trebui să nu permită să se recurgă la culturi obligatorii decît în scopul prevenirii foametei sau a lipsei de produse alimentare, şi totdeauna sub rezerva că alimentele sau produsele astfel obţinute să rămînă proprietatea indivizilor sau colectivităţii care le-au produs. 2) Prezentul articol nu va trebui să aibă ca rezultat, atunci cînd producţia e organizată după lege şi obicei pe baza comunală şi cînd produsele sau beneficiile care provin din vînzarea acestor produse rămîn proprietatea colectivităţii, să scutească pe membrii colectivităţii de obligaţia de a se achita de munca astfel impusă. Articolul 20 Legislaţiile care prevăd o represiune colectivă aplicabilă unei întregi colectivităţi pentru delictele comise de unii din membrii săi nu vor trebui să cuprindă şi munca forţată sau obligatorie pentru o colectivitate, ca una dintre metodele de represiune. Articolul 21 Nu se va recurge la munca forţată sau obligatorie pentru lucrările subterane, ce urmează să fie executate în mine. Articolul 22 Rapoartele anuale pe care Membrii, care ratifică prezenta Convenţie, se angajează să le prezinte Biroului Internaţional al Muncii, conform dispoziţiilor art. 22 al Constituţiei Organizaţiei Internaţionale a Muncii, privind măsurile luate de ei pentru aplicarea dispoziţiilor prezentei Convenţii, vor trebui să cuprindă informaţii cît se poate de complete pentru fiecare teritoriu interesat, în ceea ce priveşte măsura în care s-a recurs la munca forţată sau obligatorie pe acest teritoriu, precum şi următoarele puncte: scopul în care această muncă a fost efectuată; procentajul morbidităţii şi mortalităţii; ore de muncă; sistemul de plată a salariilor şi cuantumul lor, precum şi orice alte date necesare. Articolul 23 1) Pentru a aplica dispoziţiile prezentei Convenţii, autorităţile competente vor trebui să elaboreze un regulament complet şi precis cu privire la folosirea muncii forţate sau obligatorii. 2) Acest regulament va trebui să cuprindă, în special, reguli care să permită fiecărei persoane supuse muncii forţate sau obligatorii să prezinte autorităţilor orice reclamaţie referitoare la condiţiile de muncă, garantîndu-le că aceste reclamaţii vor fi examinate şi luate în consideraţie. Articolul 24 În toate cazurile va trebui să se ia măsurile necesare pentru asigurarea strictei aplicări a regulamentelor privind folosirea muncii forţate sau obligatorii, fie prin extinderea la muncă forţată sau obligatorie a atribuţiilor oricărui organ de inspecţie deja creat pentru supravegherea muncii libere, fie prin brice alt sistem potrivit. Va trebui, de asemenea, să se ia măsuri pentru ca aceste regulamente să fie aduse la cunoştinţa persoanelor supuse muncii forţate sau obligatorii. Articolul 25 Faptul de a cere în mod ilegal prestarea muncii forţate sau obligatorii va fi pasibil de sancţiuni penale, şi orice Membru care ratifică prezenta Convenţie va avea obligaţia să se asigure că sancţiunile impuse de lege au o eficacitate reală şi sunt strict aplicate. Articolul 26 1) Orice Membru al Organizaţiei Internaţionale a Muncii care ratifică prezenta Convenţie se angajează să o aplice pe teritoriile supuse suveranităţii, jurisdicţiei, protecţiei, suveranităţii, tutelei sau autorităţii sale, în măsura în care el are dreptul să-şi asume obligaţii în legătură cu problemele de jurisdicţie internă. Totuşi, dacă acest Membru doreşte să se prevaleze de dispoziţiile articolului 35 al Constituţiei Organizaţiei Internaţionale a Muncii, el va trebui să însoţească ratificarea sa de o declaraţie prin care să facă cunoscut: a) teritoriile la care intenţionează să aplice integral dispoziţiile prezentei Convenţii; b) teritoriile la care intenţionează să aplice dispoziţiile prezentei Convenţii cu modificări şi în ce constau aceste modificări; c) teritoriile pentru care îşi rezervă hotărîrea. 2. Declaraţia sus-menţionată este considerată ca făcînd parte integrantă din ratificare şi va produce efecte identice. Orice Membru care va formula o astfel de declaraţie va avea facultatea de a renunţa, printr-o nouă declaraţie, la toate sau la o parte din rezervele cuprinse, conform alineatelor 2) şi 3) de mai sus, în declaraţia sa anterioară. Articolul 27 Ratificările formale ale prezentei Convenţii vor fi comunicate Directorului general al Biroului Internaţional al Muncii şi vor fi înregistrate de acesta. Articolul 28 1) Prezenta Convenţie nu va lega decît Membrii Organizaţiei Internaţionale a Muncii a cărei ratificare va fi fost înregistrată de către Directorul general. 2) Ea va intra în vigoare la 12 luni după ce ratificările a doi Membri vor fi fost înregistrate de către Directorul general. 3) În continuare această Convenţie va intra în vigoare pentru fiecare Membru la 12 luni după data cînd ratificarea va fi fost înregistrată. Articolul 29 Imediat ce ratificările a doi Membri ai Organizaţiei Internaţionale a Muncii au fost înregistrate la Biroul OIM, Directorul general al Biroului OIM va notifica despre aceasta tuturor membrilor OIM. El, de asemenea, îi va notifica despre înregistrarea ratificărilor care îi vor fi comunicate ulterior de alţi Membri ai Organizaţiei. Articolul 30 1) Oricare Membru care a ratificat prezenta Convenţie poate să o denunţe la expirarea unei perioade de zece ani după data intrării în vigoare iniţiale a Convenţiei, printr-un act comunicat Directorului general al Biroului Internaţional al Muncii şi înregistrat de acesta. Denunţarea nu va avea efect decît la un an după ce a fost înregistrată. 2) Oricare Membru care a ratificat prezenta Convenţie, care într-o perioadă de un an după expirarea perioadei de zece ani menţionată la paragraful precedent, nu va folosi facultatea de denunţare prevăzută de prezentul articol va fi legat pentru o nouă perioadă de cinci ani şi, în continuare, va putea denunţa prezenta Convenţie la expirarea fiecărei perioade de cinci ani în condiţiile prevăzute de prezentul articol. Articolul 31 La expirarea fiecărei perioade de cinci ani, Consiliul de Administraţie al Biroului Internaţional al Muncii, va prezenta Conferinţei generale un raport asupra aplicării prezentei Convenţii şi va examina, dacă este cazul, de a înscrie pe ordinea de zi a Conferinţei problema revizuirii sale totale sau parţiale. Articolul 32 1) În cazul în care Conferinţa va adopta o nouă Convenţie care revizuieşte total sau parţial prezenta Convenţie, ratificarea de către un Membru al noii Convenţii care revizuieşte va antrena de plin drept, în ciuda articolului 30 de mai sus, denunţarea imediată a prezentei Convenţii, sub rezerva ca noua Convenţie care revizuieşte să fi intrat în vigoare. 2) Începînd cu data intrării în vigoare a noii Convenţii care revizuieşte, prezenta Convenţie va înceta de a mai fi deschisă ratificării de către Membri. 3) Prezenta Convenţie va rămîne, în orice caz, în vigoare în forma şi în litera sa pentru Membrii care au ratificat-o şi care nu vor ratifica Convenţia care revizuieşte. Articolul 33 Versiunile franceză şi engleză ale textului prezentei Convenţii sunt egal valabile. Adoptată la Geneva, la 28 iunie 1930.

Lasă-ne feedback-ul tău! 😊
Ne dorim să îți oferim cea mai bună experiență pe site-ul nostru și apreciem orice sugestie care ne poate ajuta să îl îmbunătățim.
Trimite-ne feedback-ul tău pe email-ul nostru moldlex@stisc.gov.md, facând click pe butonul de mai jos.
Opinia ta contează și ne ajută să devenim mai buni! 🚀