Carta Naţiunilor Unite*
din 26.06.1945
* * *
Publicată în ediţia oficială "Tratate internaţionale", 2001, volumul 26, pag.5
____________________
Adoptată la San Francisco, la 26 iunie 1945 * În vigoare pentru Republica Moldova din 2 martie 1992
PREAMBUL
Noi, popoarele Naţiunilor Unite,
hotărîte
să izbăvim, generaţiile viitoare de flagelul războiului care, de două ori în cursul unei vieţi de om, a provocat omenirii suferinţe de nespus, să ne reafirmăm credinţa în drepturile fundamentale ale omului, în demnitatea şi valoarea persoanei umane, în egalitatea în drepturi a bărbaţilor şi a femeilor, precum şi a naţiunilor mari şi mici, să creăm condiţiile necesare menţinerii justiţiei şi respectării obligaţiilor, decurgînd din tratate şi alte izvoare ale dreptului internaţional, sa promovăm progresul social şi condiţii mai bune de trai într-o mai mare libertate, şi în aceste scopuri să practicăm toleranţa şi să trăim în pace unul cu celălalt, ca buni vecini, să ne unim forţele pentru menţinerea păcii şi securităţii internaţionale, să acceptăm principii şi să instituim metode care să garanteze că forţa armată nu va fi folosită decît în interesul comun, să folosim instituţiile internaţionale pentru promovarea progresului economic şi social al tuturor popoarelor, am hotărît să ne unim eforturile pentru înfăptuirea acestor obiective.
Drept urmare, guvernele noastre, prin reprezentanţii lor, reuniţi în oraşul San Francisco şi avînd depline puteri, recunoscute ca valabile şi date în forma cuvenită, au adoptat prezenta Cartă a Naţiunilor Unite şi înfiinţează prin aceasta o organizaţie internaţională care se va numi NAŢIUNILE UNITE.
SCOPURI ŞI PRINCIPII
Scopurile Naţiunilor Unite sunt următoarele:
1) să menţină pacea şi securitatea internaţională, şi, în acest scop: să ia măsuri colective eficace pentru prevenirea şi înlăturarea ameninţărilor împotriva păcii şi pentru reprimarea oricăror acte de agresiune sau altor încălcări ale păcii şi să înfăptuiască, prin mijloace paşnice şi în conformitate cu principiile justiţiei şi dreptului internaţional, aplanarea ori rezolvarea diferendelor sau situaţiilor cu caracter internaţional care ar putea duce la o încălcare a păcii;
2) să dezvolte relaţii prieteneşti între naţiuni, întemeiate pe respectarea principiului egalităţii în drepturi a popoarelor şi dreptului lor de a dispune de ele însele, şi să ia oricare alte măsuri potrivite pentru consolidarea păcii mondiale;
3) să realizeze cooperarea internaţională în rezolvarea problemelor internaţionale cu caracter economic, social, cultural sau umanitar, în promovarea şi încurajarea respectării drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale pentru toţi, fără deosebire de rasă, sex, limbă sau religie;
4) să fie un centru în care să se armonizeze eforturile naţiunilor către atingerea acestor scopuri comune.
În urmărirea scopurilor enunţate în articolul 1, Organizaţia Naţiunilor Unite şi Membrii săi trebuie să acţioneze în conformitate cu următoarele principii:
1) Organizaţia este întemeiată pe principiul egalităţii suverane a tuturor Membrilor ei.
2) Toţi Membrii Organizaţiei, spre a asigura tuturor drepturile şi avantajele ce decurg din calitatea lor de Membru, trebuie să-şi îndeplinească cu bună-credinţă obligaţiile asumate potrivit prezentei Carte.
3) Toţi Membrii Organizaţiei vor rezolva diferendele lor internaţionale prin mijloace paşnice, în aşa fel încît, pacea şi securitatea internaţională, precum şi justiţia să nu fie puse în primejdie.
4) Toţi Membrii Organizaţiei se vor abţine, în relaţiile lor internaţionale, de a recurge la ameninţarea cu forţa sau la folosirea ei, fie impotriva integrităţii teritoriale ori independenţei politice a vreunui stat, fie în orice alt mod incompatibil cu scopurile Naţiunilor Unite.
5) Toţi Membrii Naţiunilor Unite vor da acesteia întreg ajutorul în orice acţiune întreprinsă de ea în conformitate cu prevederile prezentei Carte şi se vor abţine de a da ajutor vreunui stat împotriva căruia Organizaţia întreprinde o acţiune preventiva sau de constrîngere.
6) Organizaţia va asigura ca Statele care nu sunt membre ale Naţiunilor Unite să acţioneze în conformitate cu aceste principii, în măsura necesară menţinerii păcii şi securităţii internaţionale.
7) Nici o dispoziţie din prezenta Cartă nu va autoriza Naţiunile Unite să intervină în chestiuni care aparţin esenţial competenţei interne a unui Stat şi nici nu va obliga pe membrii săi să supună asemenea chestiuni spre rezolvare pe baza prevederilor prezentei Carte; acest principiu nu va aduce, însă, întru nimic atingere măsurilor de constrîngere prevăzute în Capitolul VII.
MEMBRI
Sunt Membri originari ai Organizaţiei Naţiunilor Unite Statele care, participînd la Conferinţa Naţiunilor Unite de la San Francisco pentru Organizaţia Internaţională sau semnînd mai înainte Declaraţia Naţiunilor Unite din 1 ianuarie 1942, semnează prezenta Cartă şi o ratifică în conformitate cu articolul 110.
1) Pot deveni Membri ai Naţiunilor Unite toate celelalte State iubitoare de pace care acceptă obligaţiile din prezenta Cartă şi care, după aprecierea Organizaţiei, sunt capabile şi dispuse să le îndeplinească.
2) Admiterea ca Membru al Naţiunilor Unite a oricărui Stat care îndeplineşte aceste condiţii se va face printr-o hotărîre a Adunării Generale, la recomandarea Consiliului de Securitate.
Un Membru al Naţiunilor Unite, împotriva căruia Consiliul de Securitate a întreprins o acţiune preventivă sau de constrîngere, poate fi suspendat de către Adunarea Generală, la recomandarea Consiliului de Securitate, din exerciţiul drepturilor şi privilegiilor decurgînd din calitatea de Membru. Exerciţiul acestor drepturi şi privilegii poate fi restabilit de Consiliul de Securitate.
Un Membru al Naţiunilor Unite, care încalcă în mod persistent principiile cuprinse în prezenta Cartă, poate fi exclus din Organizaţie de Adunarea Generală, la recomandarea Consiliului de Securitate.
ORGANE
1) Se înfiinţează ca organe principale ale Organizaţiei Naţiunilor Unite: o Adunare Generală, un Consiliu de Securitate, un Consiliu Economic şi Social, un Consiliu de Tutelă, o Curte Internaţională de Justiţie şi un Secretariat.
2) Organele subsidiare care s-ar învedera necesare vor putea fi înfiinţate în conformitate cu prezenta Cartă.
Naţiunile Unite nu vor impune nici o restricţie participării, în condiţii egale, a bărbaţilor şi femeilor la orice funcţie din cadrul organelor ei principale şi subsidiare.
Adunarea generală Componenţă
1) Adunarea Generală va fi alcătuită din toţi Membrii Naţiunilor Unite.
2) Fiecare Membru va avea cel mult cinci reprezentanţi în Adunarea Generală. Funcţii şi puteri
Adunarea Generală poate discuta orice chestiuni sau cauze care intră în cadrul prezentei Carte sau care se referă la puterile şi funcţiile vreunuia din organele prevăzute în prezenta Cartă şi, sub rezerva dispoziţiilor articolului 12, poate face recomandări Membrilor Naţiunilor Unite sau Consiliului de Securitate, ori Membrilor Organizaţiei şi Consiliului de Securitate în oricare asemenea chestiuni sau cauze.
1) Adunarea Generală poate examina principiile generale de cooperare pentru menţinerea păcii şi securităţii internaţionale, inclusiv principiile care guvernează dezarmarea şi reglementarea înarmărilor, şi poate face recomandări cu privire la asemenea principii fie Membrilor Organizaţiei Naţiunilor Unite, fie Consiliului de Securitate, fie Membrilor Organizaţiei şi Consiliului de Securitate.
2) Adunarea Generală poate discuta orice probleme privitoare la menţinerea păcii şi securităţii internaţionale, care îi vor fi fost supuse de către oricare Membru al Naţiunilor Unite sau de către Consiliul de Securitate ori, în conformitate cu articolul 35, paragraful 2, de către un Stat care nu este Membru al Naţiunilor Unite şi sub rezerva dispoziţiilor articolului 12, poate face recomandări în privinţa oricărei asemenea probleme, fie Statului ori Statelor interesate, fie Consiliului de Securitate, fie Statelor şi Consiliului de Securitate. Orice asemenea problemă care reclamă să se întreprindă o acţiune va fi deferită de Adunarea Generală Consiliului de Securitate înainte sau după discutarea ei.
3) Adunarea Generală poate atrage atenţia Consiliului de Securitate asupra situaţiilor, care ar putea pune în primejdie pacea şi securitatea internaţională.
4) Puterile Adunării Generale prevăzute în acest articol nu limitează domeniul general de aplicare al articolului 10.
1) Cît timp Consiliul de Securitate exercită, în privinţa unui diferend sau a unei situaţii, funcţiile care îi sunt atribuite prin prezenta Cartă, Adunarea Generală nu va face nici o recomandare cu privire la acel diferend sau situaţie, decît dacă Consiliul de Securitate îi cere aceasta.
2) Secretarul general, cu asentimentul Consiliului de Securitate, va aduce la cunoştinţă Adunării Generale, la fiecare sesiune, toate problemele referitoare la menţinerea păcii şi securităţii internaţionale de care se ocupă Consiliul de Securitate; de asemenea, el va înştiinţa Adunarea Generală, iar dacă Adunarea Generală nu este în sesiune, pe Membrii Naţiunilor Unite, de îndată ce Consiliul de Securitate încetează de a se mai ocupa de acele probleme.
1) Adunarea Generală va iniţia studii şi va face recomandări în scopul:
a) de a promova cooperarea internaţională în domeniul politic şi de a încuraja dezvoltarea progresivă a dreptului internaţional şi codificarea lui;
b) de a promova cooperarea internaţională în domeniile economic, social, cultural, al învăţămîntului şi sănătăţii şi de a sprijini înfăptuirea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale pentru toţi, fără deosebire de rasă, sex, limbă sau religie.
2) Celelalte răspunderi, funcţii şi puteri ale Adunării Generale, referitoare la problemele menţionate în paragraful 1) b) de mai sus, sunt enunţate în Capitolele IX şi X.
Sub rezerva dispoziţiilor articolului 12, Adunarea Generală poate recomanda măsuri pentru aplanarea paşnică a oricărei situaţii, indiferent de origine, pe care o consideră de natură a dăuna bunăstării generale sau relaţiilor prieteneşti între naţiuni, inclusiv a situaţiilor rezultînd dintr-o încălcare a dispoziţiilor prezentei Carte, care enunţă Scopurile şi Principiile Naţiunilor Unite.
1) Adunarea Generală va primi şi examina rapoarte anuale şi speciale ale Consiliului de Securitate; aceste rapoarte vor cuprinde o dare de seamă asupra măsurilor pe care Consiliul de Securitate le-a hotărît sau le-a luat pentru menţinerea păcii şi a securităţii internaţionale.
2) Adunarea Generală va primi şi examina rapoartele celorlalte organe ale Naţiunilor Unite.
Adunarea Generală va îndeplini în privinţa sistemului internaţional de tutelă funcţiile care-i sunt atribuite prin Capitolele XII şi XIII, inclusiv aprobarea acordurilor de tutelă referitoare la teritoriile care nu sunt desemnate drept zone strategice.
1) Adunarea Generală va examina şi aproba bugetul Organizaţiei.
2) Cheltuielile Organizaţiei sunt suportate de Membri, potrivit repartizării stabilite de Adunarea Generală.
3) Adunarea Generală va examina şi aproba orice acorduri financiare şi bugetare încheiate cu instituţiile specializate la care se referă articolul 57 şi va examina bugetele administrative ale acestor instituţii, spre a le face recomandări.
VOTARE
1) Fiecare membru al Adunării Generale dispune de un vot.
2) Hotărîrile Adunării Generale în probleme importante vor fi adoptate cu majoritatea de două treimi a membrilor prezenţi şi votanţi. Vor fi considerate probleme importante: recomandările cu privire la menţinerea păcii şi a securităţii internaţionale, alegerea membrilor nepermanenţi ai Consiliului de Securitate, alegerea membrilor Consiliului Economic şi Social, alegerea membrilor Consiliului de Tutelă, în conformitate cu paragraful 1) c) al articolului 86, admiterea de noi Membri în Organizaţie, suspendarea drepturilor şi privilegiilor Membrilor, excluderea de Membri, problemele referitoare la funcţionarea sistemului de tutelă şi problemele bugetare.
3) Hotărîrile privind alte probleme, inclusiv stabilirea unor noi categorii de probleme, asupra cărora să se decidă cu o majoritate de două treimi, se vor adopta cu majoritatea membrilor prezenţi şi votanţi.
Un Membru al Naţiunilor Unite, care este în întîrziere cu plata contribuţiilor sale financiare către Organizaţie, nu va putea participa la vot în Adunarea Generală, dacă totalul arieratelor egalează sau depăşeşte contribuţia datorată de el pentru ultimii doi ani împliniţi. Adunarea Generală poate, totuşi, permite acestui Membru să ia parte la vot în cazul în care constată că neplata se datorează unor împrejurări independente de voinţa lui.
PROCEDURĂ
Adunarea Generală se va întruni în sesiuni anuale ordinare şi, cînd împrejurările o cer, în sesiuni extraordinare. Sesiunile extraordinare vor fi convocate de Secretarul general la cererea Consiliului de Securitate sau a majorităţii Membrilor Naţiunilor Unite.
Adunarea generală va stabili propriile sale reguli de procedură. Ea îşi va desemna Preşedintele pentru fiecare sesiune.
Adunarea Generală poate înfiinţa organele subsidiare pe care le socoteşte necesare pentru îndeplinirea funcţiilor sale.
CONSILIUL DE SECURITATE COMPONENŢĂ
1) Consiliul de Securitate va fi alcătuit din cincisprezece membri ai Naţiunilor Unite. Republica China, Franţa, Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste, Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord şi Statele Unite ale Americii vor fi membri permanenţi ai Consiliului de Securitate. Adunarea Generală va alege alţi zece Membri ai Organizaţiei ca membri nepermanenţi ai Consiliului de Securitate, ţinînd, în special, seama în primul rînd de contribuţia Membrilor Naţiunilor Unite la menţinerea păcii şi securităţii internaţionale şi la înfăptuirea celorlalte scopuri ale Organizaţiei şi, de asemenea, de o repartiţie geografică echitabilă.
2) Membrii nepermanenţi ai Consiliului de Securitate vor fi aleşi pe o perioadă de doi ani. La prima alegere de membri nepermanenţi, după sporirea numărului de membri ai Consiliului de Securitate de la unsprezece la cincisprezece, doi dintre cei patru membri adăugaţi vor fi aleşi pe o perioadă de un an. Membrii al căror mandat expiră nu vor mai putea fi realeşi imediat.
3) Fiecare membru al Consiliului de Securitate va avea un reprezentant în Consiliu.
FUNCŢII ŞI PUTERI
1) Spre a asigura acţiunea rapidă şi eficace a Organizaţiei, Membrii săi conferă Consiliului de Securitate răspunderea principală pentru menţinerea păcii şi securităţii internaţionale şi recunosc că, îndeplinindu-şi îndatoririle impuse de această răspundere, Consiliul de Securitate acţionează în numele lor.
2) În îndeplinirea acestor îndatoriri, Consiliul de Securitate va acţiona în conformitate cu Scopurile şi Principiile Naţiunilor Unite. Puterile specifice acordate Consiliului de Securitate pentru îndeplinirea acestor îndatoriri sunt definite în Capitolele VI, VII, VIII şi XII.
3) Consiliul de Securitate va supune spre examinare Adunării Generale rapoarte anuale şi, cînd va fi necesar, rapoarte speciale.
Membrii Naţiunilor Unite sunt de acord să accepte şi să execute hotărîrile Consiliului de Securitate, în conformitate cu prezenta Cartă.
În scopul de a promova stabilirea şi menţinerea păcii şi securităţii internaţionale, fără a folosi pentru înarmări decît un minimum din resursele umane şi economice ale lumii, Consiliul de Securitate are sarcina de a elabora, cu ajutorul Comitetului de Stat- Major, prevăzut în articolul 47, planuri care vor fi supuse Membrilor Naţiunilor Unite în vederea stabilirii unui sistem de reglementare a înarmărilor.
VOTARE
1) Fiecare membru al Consiliului de Securitate va dispune de un vot.
2) Hotărîrile Consiliului de Securitate în probleme de procedură vor fi adoptate cu votul afirmativ a nouă membri.
3) Hotărîrile Consiliului de Securitate în toate celelalte probleme vor fi adoptate cu votul afirmativ a nouă membri, cuprinzînd şi voturile concordante ale tuturor membrilor permanenţi, cu condiţia ca, în cazul hotărîrilor care se adoptă în temeiul Capitolului VI şi al articolului 52, paragraful 3), o parte la un diferend să se abţină de la votare.
PROCEDURĂ
1) Consiliul de Securitate va fi astfel organizat, încît să-şi poată exercita funcţiile fără întrerupere. În acest scop, fiecare membru al Consiliului de Securitate trebuie să aibă oricînd un reprezentant la Sediul Organizaţiei.
2) Consiliul de Securitate va ţine şedinţe periodice, la care fiecare dintre membrii săi poate, dacă doreşte, să fie reprezentat de un membru al guvernului său ori de un alt reprezentant special desemnat.
3) Consiliul de Securitate poate ţine şedinţe în alte locuri decît Sediul Organizaţiei, pe care le socoteşte cele mai indicate pentru a-i înlesni lucrările.
Consiliul de Securitate poate înfiinţa organele subsidiare pe care le consideră necesare pentru îndeplinirea funcţiilor sale.
Consiliul de Securitate va stabili propriile sale reguli de procedură, inclusiv modul de desemnare a Preşedintelui său.
Orice Membru al Naţiunilor Unite, care nu este membru al Consiliului de Securitate, poate participa, fără drept de vot, la discutarea oricărei probleme supuse Consiliului de Securitate, ori de cîte ori acesta consideră că interesele acelui Membru sunt afectate în mod special.
Orice Membru al Naţiunilor Unite, care nu este membru al Consiliului de Securitate, sau orice Stat care nu este Membru al Naţiunilor Unite, dacă este parte într-un diferend examinat de Consiliul de Securitate, va fi invitat să participe, fără drept de vot, la discuţiile cu privire la acel diferend. Consiliul de Securitate va determina condiţiile pe care le consideră juste pentru participarea unui Stat care nu este Membru al Naţiunilor Unite.
REZOLVAREA PAŞNICĂ A DIFERENDELOR
1) Părţile la orice diferend, a cărui prelungire ar putea pune în primejdie menţinerea păcii şi securităţii internaţionale, trebuie să caute să-l rezolve, înainte de toate, prin tratative, anchetă, mediere, conciliere, arbitraj, pe cale judiciară, recurgere la organizaţii sau acorduri regionale sau prin alte mijloace paşnice, la alegerea lor.
2) Consiliul de Securitate, cînd socoate necesar, invită părţile să-şi rezolve diferendul prin asemenea mijloace.
Consiliul de Securitate poate ancheta orice diferend sau orice situaţie, care ar putea duce la fricţiuni internaţionale sau ar putea da naştere unui diferend, în scopul de a stabili dacă prelungirea diferendului sau situaţiei ar putea pune în primejdie menţinerea păcii şi securităţii internaţionale.
1) Orice Membru al Naţiunilor Unite poate atrage atenţia Consiliului de Securitate sau Adunării Generale asupra oricărui diferend sau situaţii de natura celor menţionate în articolul 34.
2) Un Stat care nu este Membru al Naţiunilor Unite poate atrage atenţia Consiliului de Securitate sau Adunării Generale asupra oricărui diferend la care este parte, dacă acceptă în prealabil, în privinţa acelui diferend, obligaţiile de rezolvare paşnică prevăzute în prezenta Cartă.
3) Acţiunile întreprinse de Adunarea Generală în chestiunile asupra cărora i se atrage atenţia în temeiul articolului de faţă vor fi supuse dispoziţiilor articolelor 11 şi 12.
1) Consiliul de Securitate poate, în orice stadiu al unui diferend de natura celor menţionate în articolul 33 ori al unei situaţii similare, să recomande procedurile sau metodele de aplanare corespunzătoare.
2) Consiliul de Securitate va lua în considerare orice proceduri de rezolvare a diferendului deja adoptate de părţi.
3) Făcînd recomandări în temeiul prezentului articol, Consiliul de Securitate va ţine seama şi de faptul că, în regulă generală, diferendele de ordin juridic trebuie să fie supuse de părţi Curţii Internaţionale de Justiţie, în conformitate cu dispoziţiile Statutului Curţii.
1) În cazul în care părţile la un diferend de natura celor menţionate în articolul 33 nu reuşesc să-l rezolve prin mijloacele indicate în acel articol, ele îl vor supune Consiliului de Securitate.
2) În cazul în care Consiliul de Securitate socoteşte că prelungirea diferendului ar putea, în fapt, să pună în primejdie menţinerea păcii şi securităţii internaţionale, el va hotărî dacă trebuie să acţioneze în temeiul articolului 36 sau să recomande condiţiile de rezolvare pe care le va considera potrivite.
Fără a se aduce atingere dispoziţiilor articolelor 33-37, Consiliul de Securitate poate, dacă toate părţile la un diferend cer aceasta, să facă recomandări părţilor în scopul rezolvării paşnice a diferendului.
ACŢIUNEA ÎN CAZ DE AMENINŢĂRI ÎMPOTRIVA PĂCII,
DE ÎNCĂLCĂRI ALE PĂCII ŞI DE ACTE DE AGRESIUNE
Consiliul de Securitate va constata existenţa unei ameninţări împotriva păcii, a unei încălcări a păcii sau a unui act de agresiune şi va face recomandări ori va hotărî ce măsuri vor fi luate, în conformitate cu articolele 41 şi 42, pentru menţinerea sau restabilirea păcii şi securităţii internaţionale.
Pentru a preîntîmpina o agravare a situaţiei, Consiliul de Securitate poate ca, înainte de a face recomandări sau a hotărî asupra măsurilor care trebuie luate în conformitate cu articolul 39, să invite părţile interesate să se conformeze măsurilor provizorii pe care le consideră necesare sau de dorit. Asemenea măsuri provizorii nu vor prejudicia întru nimic drepturile, pretenţiile sau poziţia părţilor interesate. Consiliul de Securitate va ţine seama în modul cuvenit de neexecutarea acestor măsuri provizorii.
Consiliul de Securitate poate hotărî ce măsuri, care nu implică folosirea forţei armate, trebuie luate spre a se da urmare hotărîrilor sale şi poate cere Membrilor Naţiunilor Unite să aplice aceste măsuri. Ele pot să cuprindă întreruperea, totală sau parţială, a relaţiilor economice şi a comunicaţiilor feroviare, maritime, aeriene, poştale, telegrafice, prin radio şi a altor mijloace de comunicaţie, precum şi ruperea relaţiilor diplomatice.
În cazul în care Consiliul de Securitate va socoti că măsurile prevăzute de articolul 41 nu ar fi adecvate ori că s-au dovedit a nu fi adecvate, el poate întreprinde, cu forţe aeriene, navale sau terestre, orice acţiune pe care o consideră necesară pentru menţinerea sau restabilirea păcii şi securităţii internaţionale. Această acţiune poate cuprinde demonstraţii, măsuri de blocadă şi alte operaţiuni executate de forţe aeriene, maritime sau terestre ale Membrilor Naţiunilor Unite.
1) Toţi Membrii Naţiunilor Unite, spre a contribui la menţinerea păcii şi securităţii internaţionale, se obligă să pună la dispoziţia Consiliului de Securitate, la cererea sa şi în conformitate cu un acord sau acorduri speciale, forţele armate, asistenţa şi înlesnirile, inclusiv dreptul de trecere, necesare pentru menţinerea păcii şi securităţii internaţionale.
2) Acordul sau acordurile menţionate mai sus vor stabili efectivele şi natura acestor forţe, gradul lor de pregătire şi amplasarea lor generală, precum şi natura înlesnirilor şi asistenţei care urmează să fie acordate.
3) Acordul sau acordurile vor fi negociate cît mai curînd posibil, la iniţiativa Consiliului de Securitate. Ele se vor încheia între Consiliul de Securitate şi Membri ai Organizaţiei, sau intre Consiliul de Securitate şi grupuri de Membri ai Organizaţiei şi vor fi supuse ratificării statelor semnatare, în conformitate cu procedura lor constituţională.
Atunci cînd Consiliul de Securitate a hotărît să recurgă la forţă, el trebuie, înainte de a cere unui Membru nereprezentant în Consiliu să pună la dispoziţie forţe armate, în executarea obligaţiilor asumate de acesta în temeiul articolului 43, să invite pe acel Membru ca, dacă doreşte, să participe la luarea hotărîrilor Consiliului de Securitate privind folosirea contingentelor de forţe armate ale acelui Membru.
Spre a permite Organizaţiei să ia măsuri urgente de ordin militar, Membrii Naţiunilor Unite vor menţine contingente naţionale de forţe aeriene imediat uzabile pentru o acţiune combinată de constrîngere internaţională. Efectivele şi gradul de pregătire ale acestor contingente, precum şi planurile pentru acţiunea lor combinată vor fi stabilite de către Consiliul de Securitate, cu ajutorul Comitetului de Stat-Major, în limitele indicate prin acordul sau acordurile speciale menţionate în articolul 43.
Planurile pentru folosirea forţelor armate vor fi stabilite de Consiliul de Securitate cu ajutorul Comitetului de Stat-Major.
1) Se va înfiinţa un Comitet de Stat-Major pentru a sfătui şi asista Consiliul de Securitate în toate problemele referitoare la mijloacele de ordin militar necesare Consiliului de Securitate pentru menţinerea păcii şi securităţii internaţionale, la folosirea şi comanda forţelor puse la dispoziţia sa, la reglementarea înarmărilor şi la eventuala dezarmare.
2) Comitetul de Stat-Major va fi alcătuit din Şefii Statelor-Majore ale membrilor permanenţi ai Consiliului de Securitate sau din reprezentanţii lor. Orice Membru al Naţiunilor Unite, care nu este reprezentant permanent în Comitet, va fi invitat de către Comitet să i se asocieze, cînd participarea acelui Membru la lucrările lui este necesară pentru buna îndeplinire a îndatoririlor Comitetului.
3) Comitetul de Stat-Major va răspunde, sub autoritatea Consiliului de Securitate, de conducerea strategică a oricăror forţe armate puse la dispoziţia Consiliului de Securitate. Problemele privind comanda unor asemenea forţe vor fi reglementate ulterior.
4) Cu autorizaţia Consiliului de Securitate şi după consultarea cu organizaţiile regionale corespunzătoare, Comitetul de Stat-Major poate înfiinţa subcomitete regionale.
1) Măsurile necesare executării hotărîrilor Consiliului de Securitate în scopul menţinerii păcii şi securităţii internaţionale vor fi luate de toţi Membrii Naţiunilor Unite sau de unii dintre ei, după cum va stabili Consiliul de Securitate.
2) Aceste hotărîri vor fi executate de Membrii Naţiunilor Unite atît direct cît şi prin acţiunea lor în cadrul organismelor internaţionale corespunzătoare din care fac parte.
Membrii Naţiunilor Unite se vor asocia spre a-şi acorda reciproc asistenţă în executarea măsurilor hotărîte de Consiliul de Securitate.
Dacă Consiliul de Securitate ia măsuri preventive sau de constrîngere împotriva unui Stat, orice alt Stat, indiferent dacă este sau nu Membru al Naţiunilor Unite, care întîmpină dificultăţi economice deosebite, ivite ca urmare a executării acelor măsuri, va avea dreptul să consulte Consiliul de Securitate cu plivire la rezolvarea acelor dificultăţi.
Nici o dispoziţie din prezenta Cartă nu va aduce atingere dreptului inerent de autoapărare individuală sau colectivă în cazul în care se produce un atac armat împotriva unui Membru al Naţiunilor Unite, pînă cînd Consiliul de Securitate va fi luat măsurile necesare pentru menţinerea păcii şi securităţii internaţionale. Măsurile luate de Membri în exercitarea acestui drept de autoapărare vor fi aduse imediat la cunoştinţa Consiliului de Securitate şi nu vor afecta în nici un fel puterea şi îndatorirea Consiliului de Securitate, în temeiul prezentei Carte, de a întreprinde oricînd acţiunile pe care le va socoti necesare pentru menţinerea sau restabilirea păcii şi securităţii internaţionale.
ACORDURI REGIONALE
1) Nici o dispoziţie din prezenta Cartă nu se opune existenţei unor acorduri sau unor organisme regionale destinate a se ocupa de problemele privind menţinerea păcii şi securităţii internaţionale, care sunt susceptibile de acţiuni cu caracter regional, cu condiţia ca asemenea acorduri sau organisme, precum şi activitatea lor, să fie compatibile cu Scopurile şi Principiile Organizaţiei.
2) Membrii Naţiunilor Unite, care încheie asemenea acorduri sau constituie asemenea organisme, trebuie să depună toate eforturile pentru rezolvarea paşnică a diferendelor locale prin intermediul unor astfel de acorduri sau organisme regionale inainte de a le supune Consiliului de Securitate.
3) Consiliul de Securitate va încuraja dezvoltarea rezolvării paşnice a diferendelor locale prin intermediul acestor acorduri sau organisme regionale, fie din iniţiativa Statelor interesate, fie din propria sa iniţiativă.
4) Articolul de faţă nu aduce întru nimic atingere aplicării articolelor 34 şi 35.
1) Consiliul de Securitate va folosi, dacă este cazul, asemenea acorduri sau organisme regionale pentru aplicarea acţiunilor de constrîngere sub autoritatea sa. Nici o acţiune de constrîngere nu va fi, însă, întreprinsă, în temeiul acestor acorduri regionale sau de către organismele regionale, fără autorizaţia Consiliului de Securitate; sunt exceptate măsurile împotriva oricărui Stat inamic, în sensul definiţiei paragrafului 2) din articolul de faţă, prevăzute în articolul 107 sau în acordurile regionale, îndreptate împotriva reluării unei politici agresive de către un asemenea Stat, pînă cînd se va putea încredinţa Organizaţiei, la cererea guvernelor interesate, sarcina de a preîntîmpina orice nouă agresiune din partea unui asemenea Stat.
2) Termenul de Stat inamic, aşa cum este folosit în paragraful 1) din articolul de faţă, se aplică oricărui Stat, care în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, a fost inamicul oricăruia dintre semnatarii prezentei Carte.
Consiliul de Securitate trebuie să fie în permanenţă deplin informat asupra acţiunilor întreprinse sau preconizate în temeiul acordurilor regionale sau de către organismele regionale în scopul menţinerii păcii şi securităţii internaţionale.
COOPERAREA ECONOMICĂ ŞI SOCIALĂ INTERNAŢIONALĂ
În scopul de a crea condiţiile de stabilitate şi bunăstare necesare unor relaţii paşnice şi prieteneşti între naţiuni, întemeiate pe respectarea principiului egalităţii în drepturi a popoarelor şi a dreptului lor de a dispune de ele însele, Naţiunile Unite vor promova:
a) ridicarea nivelului de trai, deplina folosire a forţei de muncă şi condiţii de progres şi dezvoltare economică şi socială;
b) rezolvarea problemelor internaţionale în domeniile economic, social, al sănătăţii şi al altor probleme conexe; cooperarea internaţională în domeniile culturii şi învăţămîntului;
c) respectarea universală şi efectivă a drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale pentru toţi, fără deosebire de rasă, sex, limbă sau religie.
Toţi Membrii se obligă să întreprindă acţiuni, în comun şi separat, în cooperare cu Organizaţia, pentru realizarea scopurilor enunţate în articolul 55.
1) Diferitele instituţii specializate, înfiinţate prin acorduri interguvernamentale şi avînd, potrivit statutelor lor, largi atribuţii internaţionale în domeniile economic, social, cultural, al învăţămîntului, sănătăţii şi alte domenii conexe, vor fi puse în legătură cu Naţiunile Unite în conformitate cu dispoziţiile articolului 63.
2) Instituţiile astfel puse în legătură cu Naţiunile Unite sunt desemnate mai jos prin expresia instituţii specializate.
Organizaţia va face recomandări pentru coordonarea programelor şi activităţilor instituţiilor specializate.
Organizaţia va iniţia, cînd este cazul, tratative între Statele interesate în vederea înfiinţării oricăror noi instituţii specializate necesare îndeplinirii scopurilor enunţate în articolul 55.
Răspunderea pentru îndeplinirea funcţiilor Organizaţiei, enunţate în capitolul de faţă, va reveni Adunării Generale şi, sub autoritatea Adunării Generale, Consiliului Economic şi Social, care va avea în acest scop puterile stabilite în Capitolul X.
CONSILIUL ECONOMIC ŞI SOCIAL COMPONENŢĂ
1) Consiliul Economic şi Social va fi alcătuit din cincizeci şi patru de Membri ai Naţiunilor Unite aleşi de Adunarea Generală.
2) Sub rezerva dispoziţiilor paragrafului 3), optsprezece membri ai Consiliului Economic şi Social vor fi aleşi în fiecare an pentru o perioadă de trei ani. Un membru, al cărui mandat expiră, va putea fi reales imediat.
3) La prima alegere după sporirea numărului de membri ai Consiliului Economic şi Social de la douăzeci şi şapte la cincizeci şi patru, pe lîngă membrii aleşi în locul celor nouă membri, ale căror mandate expiră la sfîrşitul acelui an, vor fi aleşi încă douăzeci şi şapte membri. Mandatul a nouă dintre aceşti douăzeci şi şapte membri adăugaţi va expira după un an, iar al altor nouă membri după doi ani, potrivit dispoziţiilor Adunării Generale.
4) Fiecare membru al Consiliului Economic şi Social va avea un reprezentant în Consiliu. Funcţii şi puteri
1) Consiliul Economic şi Social poate efectua sau iniţia studii şi rapoarte privind probleme internaţionale în domeniile economic, social, cultural, al învăţămîntului, al sănătăţii şi în alte domenii conexe şi poate face recomandări în privinţa tuturor acestor probleme Adunării Generale, Membrilor Naţiunilor Unite şi instituţiilor specializate interesate.
2) El poate face recomandări în scopul de a promova respectarea efectivă a drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale pentru toţi.
3) El poate pregăti, spre a fi supuse Adunării Generale, proiecte de convenţii în probleme de competenţa sa.
4) El poate convoca, în conformitate cu regulile fixate de Naţiunile Unite, conferinţe internaţionale în probleme de competenţa sa.
1) Consiliul Economic şi Social poate încheia cu oricare dintre instituţiile la care se referă articolul 57 acorduri stabilind condiţiile în care instituţia respectivă va fi pusă în legătură cu Naţiunile Unite. Aceste acorduri vor fi supuse aprobării Adunării Generale.
2) El poate coordona activitatea instituţiilor specializate prin consultări cu ele şi prin recomandări adresate acestor instituţii, precum şi prin recomandări adresate Adunării Generale şi Membrilor Naţiunilor Unite.
1) Consiliul Economic şi Social poate lua măsurile potrivite spre a obţine rapoarte periodice din partea instituţiilor specializate. El poate conveni cu Membrii Naţiunilor Unite şi cu instituţiile specializate spre a obţine rapoarte privind măsurile luate întru executarea propriilor sale recomandări şi a recomandărilor Adunării Generale în probleme de competenţa Consiliului.
2) El poate comunica Adunării Generale observaţiile sale asupra acestor rapoarte.
Consiliul Economic şi Social poate da informaţii Consiliului de Securitate şi îi va acorda asistenţa, la cererea acestuia.
1) Consiliul Economic şi Social va îndeplini, întru executarea recomandărilor Adunării Generale, funcţiile ce intră în competenţa sa.
2) El poate, cu aprobarea Adunării Generale, să îndeplinească serviciile pe care i le-ar cere Membri ai Naţiunilor Unite sau instituţii specializate.
3) El va îndeplini celelalte funcţii specificate în alte părţi din prezenta Cartă sau care îi pot fi atribuite de Adunarea Generală.
VOTARE
1) Fiecare membru al Consiliului Economic şi Social dispune de un vot.
2) Hotărîrile Consiliului Economic şi Social se vor adopta cu majoritatea de voturi a membrilor prezenţi şi votanţi.
PROCEDURĂ
Consiliul Economic şi Social va înfiinţa comisii pentru problemele economice şi sociale şi pentru promovarea drepturilor omului, precum şi orice alte comisii necesare îndeplinirii funcţiilor sale.
Consiliul Economic şi Social va invita orice Membru al Naţiunilor Unite să participe, fără drept de vot, la dezbaterile sale asupra oricăror probleme, care prezintă un interes special pentru acel Membru.
Consiliul Economic şi Social poate lua măsuri pentru participarea, fără drept de vot, a reprezentanţilor instituţiilor specializate la dezbaterile sale sau ale comisiilor înfiinţate de el, precum şi pentru participarea propriilor săi reprezentanţi la dezbaterile instituţiilor specializate.
Consiliul Economic şi Social va putea lua orice măsuri potrivite pentru consultarea organizaţiilor neguvernamentale, care se ocupă cu probleme de competenţa sa. Aceste măsuri se pot aplica unor organizaţii internaţionale şi, dacă este cazul, unor organizaţii naţionale, după consultare cu Membrul Naţiunilor Unite interesat în aceasta.
1) Consiliul Economic şi Social va stabili propriile sale reguli de procedură, inclusiv modul de desemnare a Preşedintelui său.
2) Consiliul Economic şi Social se va întruni după necesităţi, potrivit cu regulile sale de procedură, care vor cuprinde dispoziţii pentru convocarea Consiliului la cererea majorităţii membrilor săi.
DECLARAŢIA PRIVIND TERITORIILE CARE NU SE AUTOGUVERNEAZĂ
Membrii Naţiunilor Unite care au sau care îşi asumă răspunderea pentru administrarea unor teritorii ale căror popoare nu au atins încă un grad deplin de autoguvernare recunosc principiul că interesele locuitorilor acestor teritorii au întîietate. Ei acceptă ca o misiune sacră obligaţia de a promova la maximum bunăstarea locuitorilor acestor teritorii, în cadrul sistemului de pace şi securitate internaţională stabilit prin prezenta Cartă, şi în acest scop:
a) de a asigura, cu respectarea cuvenită a culturii popoarelor în cauză, progresul lor politic, economic, social şi în domeniul educaţiei, tratamentul lor echitabil şi protecţia lor împotriva abuzurilor;
b) de a dezvolta capacitatea lor de a se autoguverna, de a ţine seama în modul cuvenit de năzuinţele politice ale acestor popoare şi de a le ajuta în dezvoltarea progresivă a instituţiilor lor politice libere, potrivit cu condiţiile specifice fiecărui teritoriu şi ale poporului său şi cu gradul lor diferit de dezvoltare;
c) de a întări pacea şi securitatea internaţională;
d) de a promova măsuri constructive de dezvoltare, de a încuraja lucrări de cercetare, de a coopera unul cu altul şi, în cazurile potrivite, cu organisme internaţionale specializate, spre a realiza efectiv scopurile sociale, economice şi ştiinţifice enunţate în prezentul articol;
e) de a transmite regulat spre informare Secretarului general, sub rezerva limitărilor pe care le-ar putea impune exigenţe de securitate şi considerente de ordin constituţional, informaţii statistice şi altele de natură tehnică privind condiţiile economice, sociale şi de învăţămînt din teritoriile de care răspund, altele decît teritoriile cărora li se aplică Capitolele XII şi XIII.
Membrii Naţiunilor Unite recunosc, de asemenea, că politica lor faţă de teritoriile cărora li se aplică acest Capitol, ca şi faţă de teritoriile lor metropolitane, trebuie să se întemeieze pe principiul general al bunei vecinătăţi în domeniile social, economic şi comercial, ţinînd seama, în mod cuvenit, de interesele şi bunăstarea restului lumii.
SISTEMUL INTERNAŢIONAL
Organizaţia Naţiunilor Unite va stabili, sub autoritatea sa, un sistem internaţional de tutelă pentru administrarea şi supravegherea teritoriilor care vor putea fi supuse acestui sistem, prin acorduri individuale ulterioare. Aceste teritorii sunt desemnate în cele de mai jos prin expresia teritorii sub tutelă.
Obiectivele fundamentale ale sistemului de tutelă, în conformitate cu scopurile Naţiunilor Unite enunţate în articolul 1 din prezenta Cartă, vor fi următoarele:
a) de a întări pacea şi securitatea internaţională;
b) de a promova progresul politic, economic şi social al locuitorilor din teritoriile sub tutelă, precum şi dezvoltarea educaţiei lor; de a favoriza, de asemenea, evoluţia lor progresivă spre autoguvernare sau independenţă, ţinînd seama de condiţiile specifice fiecărui teritoriu şi popoarelor sale şi de năzuinţele liber exprimate ale popoarelor interesate şi de dispoziţiile care vor putea fi prevăzute prin fiecare acord de tutelă;
c) de a încuraja respectarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale pentru toţi, fără deosebire de rasă, sex, limbă sau religie, şi de a dezvolta sentimentul de interdependenţă a popoarelor lumii;
d) de a asigura egalitatea de tratament în domeniile social, economic şi comercial tuturor Membrilor Naţiunilor Unite şi cetăţenilor lor, de a asigura, de asemenea, acestora din urmă egalitate de tratament în administrarea justiţiei, fără a se aduce atingere realizării obiectivelor menţionate mai sus şi sub rezerva dispoziţiilor articolului 80.
1) Sistemul de tutelă se va aplica teritoriilor din categoriile enumerate mai jos şi care vor fi supuse acestui sistem prin acorduri de tutelă:
a) teritorii în prezent sub mandat;
b) teritorii care pot fi desprinse din statele inamice, ca urmare a celui de al Doilea Război Mondial;
c) teritorii supuse în mod voluntar acestui sistem de către statele care răspund de administrarea lor.
2) Printr-un acord ulterior se va stabili care teritorii din categoriile menţionate mai sus vor fi supuse sistemului de tutelă şi în ce condiţii.
Sistemul de tutelă nu se va aplica ţărilor care au devenit Membri ai Naţiunilor Unite, relaţiile dintre ele trebuind să se întemeieze pe respectarea principiului egalităţii suverane.
Condiţiile sistemului de tutelă pentru fiecare teritoriu care urmează să fie supus acestui sistem, precum şi orice modificări sau amendamente, vor face obiectul unui acord între statele direct interesate, inclusiv puterea mandatară în cazul teritoriilor sub mandatul unui Membru al Naţiunilor Unite, şi vor fi aprobate în conformitate cu prevederile articolelor 83 şi 85.
1) Cu excepţia celor ce s-ar putea conveni prin acordurile individuale de tutelă, încheiate în conformitate cu articolele 77, 79 şi 81, prin care fiecare teritoriu este supus sistemului de tutelă, şi pînă la încheierea unor asemenea acorduri, nici o dispoziţie din prezentul Capitol nu trebuie să fie interpretată ca modificînd în vreun fel, direct sau indirect, orice drepturi ale oricăror state sau popoare, ori dispoziţiile unor acte internaţionale în vigoare la care pot fi părţi Membri ai Naţiunilor Unite.
2) Paragraful 1) din prezentul articol nu trebuie interpretat ca dînd temeiuri pentru întîrzierea sau amînarea negocierii şi încheierii de acorduri destinate să supună sistemului de tutelă teritorii sub mandat sau alte teritorii, potrivit prevederilor articolului 77.
Acordul de tutelă va cuprinde, în fiecare caz, condiţiile în care va fi administrat teritoriul sub tutelă şi va determina autoritatea care va exercita administrarea teritoriului sub tutelă. O asemenea autoritate, denumită mai jos autoritate administrată, poate fi unul sau mai multe state sau însăşi Organizaţia.
În orice acord de tutelă pot fi stabilite una sau mai multe zone strategice, care pot cuprinde o parte sau întreg teritoriul sub tutelă, căruia i se aplică acordul, fără a se aduce atingere oricărui acord sau oricăror acorduri speciale, încheiate în temeiul articolului 43.
1) Toate funcţiile Naţiunilor Unite privind zonele strategice, inclusiv aprobarea dispoziţiilor din acordurile de tutelă şi a modificării sau amendării lor, vor fi exercitate de Consiliul de Securitate.
2) Obiectivele fundamentale enunţate în articolul 76 sunt valabile pentru popoarele din fiecare zonă strategică.
3) Consiliul de Securitate, ţinînd seama de dispoziţiile acordurilor de tutelă şi fără a se aduce atingere exigenţelor de securitate, va recurge la sprijinul Consiliului de Tutelă pentru îndeplinirea funcţiilor asumate de Naţiunile Unite, în cadrul sistemului de tutelă, în domeniile politic, economic, social şi al învăţămîntului în zonele strategice.
Autoritatea administrată va avea datoria de a veghea ca teritoriul sub tutelă să-şi aducă contribuţia la menţinerea păcii şi securităţii internaţionale. În acest scop, autoritatea administrantă poate folosi contingente de voluntari, înlesniri şi sprijinul teritoriului sub tutelă pentru a îndeplini obligaţiile asumate în această privinţă faţă de Consiliul de Securitate, precum şi pentru apărarea locală şi menţinerea legalităţii şi a ordinii în teritoriul sub tutelă.
1) Funcţiile Naţiunilor Unite privind acordurile de tutelă pentru toate zonele care nu sunt desemnate ca zone strategice, inclusiv aprobarea dispoziţiilor acordurilor de tutelă şi a modificării sau amendării lor, vor fi exercitate de Adunarea Generală.
2) Consiliul de Tutela, acţionînd sub autoritatea Adunării Generale, o va ajuta la îndeplinirea acestor funcţii.
CONSILIUL DE TUTELĂ COMPONENŢĂ
1) Consiliul de Tutelă se va compune din următorii Membri ai Naţiunilor Unite:
a) Membrii care administrează teritorii sub tutelă;
b) acei Membri desemnaţi nominal în articolul 23 care nu administrează teritorii sub tutelă;
c) atîţia alţi Membri aleşi de Adunarea Generală pe o perioadă de trei ani, cîţi vor fi necesari pentru ca numărul total al membrilor Consiliului de Tutelă să fie egal repartizat între Membrii Naţiunilor Unite care administrează şi cei care nu administrează teritorii sub tutelă.
2) Fiecare membru al Consiliului de Tutelă va desemna o persoană cu o calificare specială, care să-l reprezinte în Consiliu. Funcţii şi puteri
Adunarea Generală şi, sub autoritatea ei, Consiliul de Tutelă pot, întru îndeplinirea funcţiilor lor:
a) să examineze rapoartele supuse de autoritatea administrantă;
b) să primească petiţii şi să le examineze, în consultare cu autoritatea administrantă;
c) să organizeze vizite periodice în teritoriile respective sub tutelă, la date fixate de acord cu autoritatea administrantă, şi
d) să întreprindă aceste acţiuni şi altele în conformitate cu dispoziţiile acordurilor de tutelă.
Consiliul de Tutelă va elabora un chestionar privitor la progresul locuitorilor din fiecare teritoriu sub tutelă în domeniile politic, economic, social şi al educaţiei; autoritatea administrantă a fiecărui teritoriu sub tutelă, care intră în competenţa Adunării Generale, va înainta acesteia un raport anual pe baza chestionarului menţionat.
VOTARE
1) Fiecare membru al Consiliului de Tutelă dispune de un vot.
2) Hotărîrile Consiliului de Tutelă vor fi adoptate cu majoritatea membrilor prezenţi şi votanţi.
PROCEDURA
1) Consiliul de Tutelă va stabili propriile sale reguli de procedură, inclusiv modul de desemnare a Preşedintelui său.
2) Consiliul de Tutelă se va întruni după necesităţi, potrivit cu regulile sale de procedură, care vor prevedea convocarea Consiliului la cererea majorităţii membrilor săi.
Consiliul de Tutelă va recurge, cînd este cazul, la asistenţa Consiliului Economic şi Social şi a instituţiilor specializate în probleme, care intră în respectivele lor competenţe.
CURTEA INTERNAŢIONALĂ DE JUSTIŢIE
Curtea Internaţională de Justiţie va fi organul judiciar principal al Naţiunilor Unite. Ea va funcţiona în conformitate cu Statutul anexat, care este stabilit pe baza Statutului Curţii Permanente de Justiţie Internaţională şi face parte integrantă din prezenta Cartă.
1) Toţi Membrii Naţiunilor Unite sunt ipso facto părţi la Statutul Curţii Internaţionale de Justiţie.
2) Un Stat care nu este membru al Naţiunilor Unite poate deveni parte la Statutul Curţii Internaţionale de Justiţie în condiţii care urmează a fi determinate, pentru fiecare caz în parte, de către Adunarea Generală, la recomandarea Consiliului de Securitate.
1) Fiecare Membru al Naţiunilor Unite se obligă să se conformeze hotărîrii Curţii Internaţionale de Justiţie în orice cauză la care este parte.
2) Dacă oricare dintre părţile la o cauză nu va exercita obligaţiile ce-i revin în temeiul unei hotărîri a Curţii, cealaltă parte se va putea adresa Consiliului de Securitate care poate, în caz că socoate necesar, să facă recomandări sau să hotărască măsurile de luat pentru aducerea la îndeplinire a hotărîrii.
Nici o dispoziţie din prezenta Cartă nu va împiedica Membrii Naţiunilor Unite să încredinţeze rezolvarea diferendelor lor altor tribunale, în temeiul unor acorduri deja în vigoare sau care ar putea fi încheiate în viitor.
1) Adunarea Generală sau Consiliul de Securitate pot cere Curţii Internaţionale de Justiţie un aviz consultativ în orice problemă juridică.
2) Alte organe ale Naţiunilor Unite şi instituţiilor specializate, cărora Adunarea Generală le poate da oricînd o autorizaţie în acest scop, au, de asemenea, dreptul de a cere avize consultative Curţii în problemele juridice, care se ivesc în sfera lor de activitate.
SECRETARIATUL
Secretariatul va cuprinde un Secretar general şi personalul, de care Organizaţia va avea nevoie. Secretarul general va fi numit de Adunarea Generală la recomandarea Consiliului de Securitate. El va fi cel mai înalt funcţionar administrativ al Organizaţiei.
Secretarul General va acţiona în această calitate la toate şedinţele Adunării Generale, ale Consiliului de Securitate, ale Consiliului Economic şi Social şi ale Consiliului de Tutelă. El va îndeplini orice alte funcţii ce-i sunt încredinţate de aceste organe. Secretarul general va prezenta Adunării Generale un raport anual asupra activităţii Organizaţiei.
Secretarul general poate atrage atenţia Consiliului de Securitate asupra oricărei probleme care, după părerea sa, ar putea pune în primejdie menţinerea păcii şi securităţii internaţionale.
1) În îndeplinirea îndatoririlor lor, Secretarul general şi personalul nu vor solicita şi nici nu vor primi instrucţiuni de la vreun guvern sau de la vreo autoritate exterioară Organizaţiei. Ei se vor abţine de la orice act incompatibil cu situaţia lor de funcţionari internaţionali, răspunzători numai faţă de Organizaţie.
2) Fiecare Membru al Naţiunilor Unite se obligă să respecte caracterul exclusiv internaţional al funcţiilor Secretarului general şi ale personalului şi să nu caute să-i influenţeze în executarea sarcinilor.
1) Personalul va fi numit de Secretarul general, potrivit regulilor stabilite de Adunarea Generală.
2) Un personal corespunzător va fi afectat în mod permanent Consiliului Economic şi Social, Consiliului de Tutelă şi, dacă este cazul, altor organe ale Naţiunilor Unite. Acest personal va face parte din Secretariat.
3) Considerentul precumpănitor la recrutarea şi stabilirea condiţiilor de serviciu ale personalului trebuie să fie necesitatea de a se asigura Organizaţiei serviciile unui personal, care să posede cele mai înalte calităţi de muncă, de competenţă şi de integritate. Se va ţine seama în modul cuvenit de importanţa recrutării personalului pe cea mai largă bază geografică posibilă.
DISPOZIŢII DIVERSE
1) Orice tratat sau acord internaţional încheiat de orice Membru al Naţiunilor Unite, după intrarea în vigoare a prezentei Carte, va fi cît mai curînd posibil înregistrat la Secretariat şi publicat de acesta.
2) Nici o parte la un tratat sau acord internaţional care nu a fost înregistrat în conformitate cu dispoziţiile paragrafului 1) din prezentul articol nu va putea invoca acel tratat sau acord în faţa vreunui organ al Naţiunilor Unite.
În caz de conflict între obligaţiile Membrilor Naţiunilor Unite decurgînd din prezenta Cartă şi obligaţiile lor decurgînd din orice alt acord internaţional vor preleva obligaţiile decurgînd din prezenta Cartă.
Organizaţia se va bucura pe teritoriul fiecăruia dintre Membrii săi de capacitatea juridică necesară pentru îndeplinirea funcţiilor şi realizarea scopurilor sale.
1) Organizaţia se va bucura pe teritoriul fiecăruia dintre Membrii săi de privilegiile şi imunităţile necesare pentru realizarea scopurilor sale.
2) Reprezentanţii Membrilor Naţiunilor Unite şi funcţionarii Organizaţiei se vor bucura, de asemenea, de privilegiile şi imunităţile necesare pentru îndeplinirea, în mod cu totul independent, a funcţiilor lor legate de Organizaţie.
3) Adunarea Generală poate face recomandări în scopul de a stabili detaliile aplicării paragrafelor 1) şi 2) din acest articol sau poate propune Membrilor Naţiunilor Unite convenţii în acest scop.
DISPOZIŢII TRANZITORII DE SECURITATE
Pînă la intrarea în vigoare a acordurilor speciale menţionate în articolul 43 care, după părerea Consiliului de Securitate, îi vor permite să înceapă a-şi asuma răspunderile ce îi incumbă potrivit articolului 42, Părţile la Declaraţia celor Patru Naţiuni, semnată la Moscova, la 30 octombrie 1943, şi Franţa se vor consulta între ele şi, la nevoie, cu alţi Membri ai Naţiunilor Unite, în conformitate cu dispoziţiile paragrafului 5) din acea Declaraţie, spre a întreprinde, în numele Organizaţiei, orice acţiuni comune, care ar putea fi necesare pentru menţinerea păcii şi securităţii internaţionale.
Nici o dispoziţie din prezenta Cartă nu va afecta sau interzice, faţă de un Stat care în cursul celui de-al Doilea Război Mondial a fost inamicul vreunuia dintre semnatarii prezentei Carte, o acţiune întreprinsă sau autorizată, ca urmare a acestui război, de către guvernele care poartă răspunderea acestei acţiuni.
AMENDAMENTE
Amendamentele la prezenta Cartă vor intra în vigoare pentru toţi Membrii Naţiunilor Unite, cînd vor fi fost adoptate cu o majoritate de două treimi din membrii Adunării Generale şi ratificate, în conformitate cu respectiva lor procedură constituţională, de două treimi din Membrii Naţiunilor Unite, inclusiv toţi membrii permanenţi ai Consiliului de Securitate.
1) O Conferinţă Generală a Membrilor Naţiunilor Unite cu scopul revizuirii prezentei Carte va putea fi ţinută la data şi la locul, care vor fi stabilite cu votul unei majorităţi de două treimi din membrii Adunării Generale şi cu voturile oricăror nouă membri ai Consiliului de Securitate. Fiecare Membru al Organizaţiei va dispune la Conferinţă de un vot.
2) Orice modificare a prezentei Carte, recomandată de Conferinţă prin votul majorităţii de două treimi, va intra în vigoare la ratificarea ei, în conformitate cu respectiva lor procedură constituţională, de către două treimi din Membrii Naţiunilor Unite, inclusiv toţi membrii permanenţi ai Consiliului de Securitate.
3) Dacă o asemenea Conferinţă nu va fi fost ţinută pînă la cea de-a zecea sesiune anuală a Adunării Generale următoare intrării în vigoare a prezentei Carte, propunerea de a se convoca o asemenea Conferinţă va fi înscrisă pe ordinea de zi a acelei sesiuni a Adunării Generale, iar Conferinţa se va reuni dacă aceasta se va decide prin votul majorităţii membrilor Adunării Generale şi cu voturile oricăror şapte membri ai Consiliului de Securitate.
RATIFICARE ŞI SEMNARE
1) Prezenta Cartă va fi ratificată de statele semnatare în conformitate cu respectiva lor procedură constituţională.
2) Instrumentele de ratificare vor fi depuse Guvernului Statelor Unite ale Americii, care va notifica fiecare depunere tuturor Statelor semnatare, precum şi Secretarului general al Organizaţiei, după ce acesta va fi fost numit.
3) Prezenta Cartă va intra în vigoare după depunerea instrumentelor de ratificare de către Republica China, Franţa, Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste, Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord şi Statele Unite ale Americii şi de către majoritatea celorlalte State semnatare. Guvernul Statelor Unite ale Americii va întocmi apoi un proces-verbal privind depunerea instrumentelor de ratificare, pe care îl va trimite în copie tuturor Statelor semnatare.
4) Statele semnatare ale prezentei Carte, care o ratifică după intrarea ei în vigoare, vor deveni Membri originari ai Naţiunilor Unite la data depunerii instrumentelor de ratificare respective.
Prezenta Cartă, ale cărei texte în limbile chineză, franceză, rusă, engleză şi spaniolă sunt în mod egal autentice, va fi depusă în arhivele Guvernului Statelor Unite ale Americii. Acest guvern va trimite copii certificate în modul cuvenit guvernelor celorlalte State semnatare.
DREPT CARE reprezentanţii guvernelor Naţiunilor Unite au semnat prezenta Cartă.
Întocmită în oraşul San Francisco, la douăzeci şi şase iunie una mie nouă sute patruzeci şi cinci.
Anexa 1
STATUTUL
Curţii Internaţionale de Justiţie
Curtea Internaţională de Justiţie, instituită prin Carta Naţiunilor Unite ca principalul organ judiciar al Organizaţiei, va fi compusă şi va funcţiona conform prevederilor acestui Statut.
ORGANIZAREA CURŢII
Curtea se compune dintr-un corp de judecători independenţi, aleşi fără a se ţine seama de naţionalitatea lor dintre persoanele care se bucură de cel mai bun renume, şi care îndeplinesc condiţiile cerute In ţările lor, pentru numirea în cele mai înalte funcţiuni judecătoreşti sau care sunt jurişti de o competenţă recunoscută în domeniul dreptului internaţional.
1) Curtea se compune din cincisprezece membri. Ea nu va putea cuprinde decît un singur cetăţean din acelaşi stat.
2) Persoana, care în raport cu calitatea de membru al Curţii, nu ar putea fi socotită cetăţean al unui singur stat, va fi considerată cetăţean al statului unde îşi exercită în mod obişnuit drepturile civile şi politice.
1) Membrii Curţii sunt aleşi de Adunarea Generală şi de Consiliul de Securitate de pe o listă de persoane desemnate de grupurile naţionale ale Curţii Permanente de Arbitraj, în conformitate cu dispoziţiile de mai jos.
2) În cazul Membrilor Organizaţiei Naţiunilor Unite, care nu sunt reprezentaţi la Curtea Permanentă de Arbitraj, candidaţii vor fi prezentaţi de grupurile naţionale desemnate în acest scop de guvernele lor în aceleaşi condiţii ca cele prevăzute pentru membrii Curţii Permanente de Arbitraj în articolul 44 al Convenţiei de la Haga din 1907 pentru reglementarea paşnică a conflictelor internaţionale.
3) În lipsa unui acord special, Adunarea Generală, la recomandarea Consiliului de Securitate, va stabili condiţiile în care un stat, parte la acest Statut, poate participa la alegerea membrilor Curţii, deşi nu este Membru al Organizaţiei Naţiunilor Unite.
1) Cu cel puţin trei luni înainte de data alegerii, Secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite invită, în scris, pe membrii Curţii Permanente de Arbitraj, care aparţin statelor parte la acest Statut, precum şi pe membrii grupurilor naţionale desemnaţi conform punctului 2) al articolului 4, să desemneze într-un anumit termen, prin grupurile naţionale, persoanele care pot îndeplini funcţiunile de membru al Curţii.
2) Fiecare grup nu poate recomanda mai mult de patru persoane, dintre care cel mult două de naţionalitatea lui. În nici un caz numărul candidaţilor recomandaţi nu poate să fie mai mare decît îndoitul locurilor care urmează să fie completate.
Înainte de a face această desemnare se recomandă fiecărui grup naţional să consulte cea mai înaltă curte de justiţie, facultăţile şi şcolile juridice, academiile naţionale şi secţiile naţionale ale academiilor internaţionale, consacrate studiului dreptului.
1) Secretarul general întocmeşte, în ordine alfabetică, lista tuturor persoanelor astfel desemnate. În afară de cazul prevăzut în articolul 12, punctul 2), pot fi alese numai aceste persoane.
2) Secretarul general comunică această listă Adunării Generale şi Consiliului de Securitate.
Adunarea Generală şi Consiliul de Securitate vor alege fiecare separat membrii Curţii.
La orice alegere, alegătorii vor trebui să aibă în vedere ca persoanele care vor fi alese să îndeplinească nu numai individual condiţiile cerute, ci să mai asigure, atunci cînd vor constitui împreună corpul de judecători, reprezentarea marilor forme ale civilizaţiei, precum şi a principalelor sisteme juridice ale lumii.
1) Sunt aleşi candidaţii care obţin majoritatea absolută a voturilor în Adunarea Generală şi în Consiliul de Securitate.
2) Votul Consiliului de Securitate, la alegerea judecătorilor sau la numirea membrilor comisiei prevăzute în articolul 12, va fi luat în considerare fără nici o deosebire între membrii permanenţi şi cei nepermanenţi.
3) În cazul cand mai mulţi cetăţeni ai aceluiaşi stat vor obţine o majoritate absolută de voturi, atît în Adunarea Generală cît şi în Consiliul de Securitate, se va considera ales numai cel mai în vîrstă dintre ei.
Dacă, după întîia şedinţă de alegere, mai rămîn locuri vacante, se trece, în acelaşi fel, la a doua şi, dacă e nevoie, la a treia şedinţă.
1) Dacă, după a treia şedinţă de alegere, mai rămîn locuri vacante, se poate alcătui oricand, la cererea Adunării Generale sau a Consiliului de Securitate, o comisie mediatoare din şase membri, dintre care trei numiţi de Adunarea Generală şi trei de Consiliul de Securitate, pentru alegerea prin majoritate absolută, pentru fiecare loc vacant, a unei persoane a cărei candidatură să fie propusă spre acceptare, separat, Adunării Generale şi Consiliului de Securitate.
2) Comisia mediatoare poate înscrie în lista sa numele oricărei persoane, care îndeplineşte condiţiile cerute şi care a obţinut votul unanim al comisiei, chiar cînd numele acelei persoane nu figurează în lista menţionată în articolul 7.
3) Dacă Comisia mediatoare constată că nu izbuteşte să asigure alegerea, membrii Curţii, care au fost aleşi, trec într-un termen fixat de Consiliul de Securitate la completarea locurilor vacante prin alegerea, ca membri ai Curţii, a unor candidaţi care au obţinut voturi la Adunarea Generală sau la Consiliul de Securitate.
4) În cazul cînd voturile judecătorilor sunt în număr egal, hotărăşte votul celui mai în vîrstă.
1) Membrii Curţii sunt aleşi pe nouă ani şi pot fi realeşi; cu toate acestea, funcţiunile judecătorilor numiţi de la prima alegere, vor înceta după trei ani pentru cinci dintre ei, iar pentru alţi cinci - după şase ani.
2) Judecătorii, ale căror funcţiuni vor înceta la termenele iniţiale menţionate de trei şi şase ani, vor fi desemnaţi, prin tragere la sorţi, efectuată de Secretarul general îndată după ce se va fi terminat prima alegere.
3) Membrii Curţii funcţionează pînă la înlocuire. După această înlocuire, ei vor termina cauzele incepute.
4) În cazul demisiei unui membru al Curţii, demisia se adresează Preşedintelui Curţii spre a fi înaintată Secretarului general. Această ultimă notificare atrage vacanţa locului.
Vacanţele se completează după metoda folosită la prima alegere, sub rezerva următoarei prevederi: în luna următoare producerii vacanţei, Secretarul general procedează la transmiterea invitaţiilor prevăzute în articolul 5, iar Consiliul de Securitate fixează dată alegerii.
Membrul Curţii ales pentru înlocuirea unui membru al cărui mandat nu expirase funcţionează pînă la îndeplinirea termenului acestui mandat.
1) Membrii Curţii nu pot îndeplini nici o funcţiune politică sau administrativă, nici să se consacre unei alte îndeletniciri de caracter profesional.
2) Dacă există vreun dubiu în această privinţă, Curtea hotărăşte.
1) Membrii Curţii nu pot îndeplini sarcini de reprezentant, consilier sau avocat în nici o cauză.
2) Membrii Curţii nu pot lua parte la judecarea nici unei cauze la care ar fi participat mai înainte ca reprezentanţi, consilieri sau avocaţi, pentru una din părţi, sau ca membri ai unui tribunal naţional ori internaţional, sau ai unei comisii de anchetă sau în orice altă calitate.
3) Dacă există vreun dubiu în această privinţă, Curtea hotărăşte.
1) Membrii Curţii nu pot fi eliberaţi din funcţiune decît dacă, după părerea unanimă a celorlalţi membri, au încetat de a corespunde condiţiilor cerute.
2) Grefierul Curţii va trebui să-l înştiinţeze despre aceasta pe Secretarul general.
3) Această înştiinţare provoacă vacanţa locului.
În exerciţiul funcţiunii lor, membrii Curţii se bucură de privilegii şi imunităţi diplomatice.
Orice membru al Curţii, înainte de a intra în funcţiune, trebuie să-şi asume în şedinţă publică obligaţia solemnă, că-şi va îndeplini atribuţiile cu nepărtinire şi conştiinciozitate.
1) Curtea îşi alege Preşedintele şi Vicepreşedintele pe termen de trei ani; ei pot fi realeşi.
2) Curtea îşi numeşte Grefierul şi poate dispune numirea altor funcţionari care ar fi necesari.
Curtea îşi are sediul la Haga. Curtea poate, totuşi, să ţină şedinţe şi să-şi exercite funcţiunile în altă parte, ori de cîte ori consideră indicat acest lucru.
1) Preşedintele şi Grefierul trebuie să-şi aibă reşedinţa la sediul Curţii.
1) Curtea funcţionează în permanenţă afară de vacanţele judecătoreşti, ale căror perioade şi durată se fixează de Curte.
2) Membrii Curţii au dreptul la concedii periodice, ale căror dată şi durată vor fi stabilite de Curte, ţinîndu-se seamă de distanţa, care desparte Haga de domiciliul din patria lor.
3) În afara cazurilor, cînd se găsesc în concediu sau sunt împiedicaţi din cauză de boală sau din alte motive serioase, bine justificate faţă de Preşedinte, membrii Curţii sunt obligaţi să fie în permanenţă la dispoziţia Curţii.
1) Dacă pentru un motiv special vreunul dintre membrii Curţii socoteşte că nu trebuie să ia parte la judecarea unei anumite cauze, el comunică aceasta Preşedintelui.
2) Dacă Preşedintele consideră că, pentru un motiv special, vreunul dintre membrii Curţii nu trebuie să participe la judecarea unei anumite cauze, el îl va avertiza.
3) Dacă în astfel de cazuri membrul Curţii şi Preşedintele nu sunt de acord, Curtea va decide în această chestiune.
1) Curtea îşi îndeplineşte atribuţiile în şedinţă plenară, afară de cazurile prevăzute expres prin acest Statut.
2) Cu condiţia ca numărul judecătorilor disponibili pentru compunerea Curţii să nu scadă sub unsprezece, Regulamentul Curţii va putea prevedea că unul sau mai mulţi judecători vor putea fi scutiţi de la participarea la şedinţe, în funcţie de împrejurări şi prin rotaţie.
3) Pentru constituirea Curţii este suficient un quorum de nouă judecători.
1) Curtea poate constitui, cînd va fi nevoie, una sau mai multe camere compuse din cîte trei sau mai mulţi judecători, după cum va decide ea, pentru judecarea unor anumite categorii de cauze, ca de pildă cele de muncă sau cele privitoare la tranzit şi comunicaţii.
2) Curtea poate constitui oricînd o Cameră pentru judecarea unei anumite cauze. Numărul judecătorilor acestei Camere va fi determinat de Curte, cu asentimentul părţilor.
3) Camerele prevăzute în acest articol vor judeca şi rezolva cauze, dacă părţile cer aceasta.
Orice hotărîre pronunţată de vreuna din Camerele prevăzute în articolele 26 şi 29 va fi considerată ca dată de Curte.
Camerele prevăzute în articolele 26 şi 29 pot, cu consimţămîntul părţilor, să-şi aibă sediul şi să judece în altă parte, decît la Haga.
În vederea unei grabnice judecări a afacerilor, Curtea constituie în fiecare an o Cameră din cinci judecători, care, la cererea părţilor, pot judeca şi rezolva cauze după o procedură sumară. În afară de aceasta se vor mai desemna doi judecători pentru a-i înlocui pe judecătorii, care s-ar afla în imposibilitate de a participa la şedinţe.
1) Curtea stabileşte printr-un Regulament modul, în care îşi exercită atribuţiile. Ea îşi reglementează în special procedura.
2) În Regulamentul Curţii se poate prevedea participarea la şedinţele Curţii sau ale Camerelor sale, a unor asesori fără drept de vot.
1) Judecătorii de naţionalitatea fiecăreia din părţi îşi păstrează dreptul de a participa la judecarea cauzelor, cu care este sesizată Curtea.
2) Dacă Curtea are în completul ei un judecător de naţionalitatea uneia din părţi, oricare altă parte poate desemna o persoană spre a participa la şedinţă ca judecător. Aceasta trebuie să fie aleasă cu precădere dintre persoanele, care au fost desemnate în calitate de candidaţi, conform articolelor 4 şi 5.
3) Dacă Curtea nu are în complet nici un judecător de naţionalitatea părţilor, fiecare parte poate trece la desemnarea unui judecător, în modul prevăzut în punctul 2) al acestui articol.
4) Dispoziţiile acestui articol se aplică în cazurile prevăzute în articolele 26 şi 29. În asemenea cazuri, Preşedintele va ruga pe unul sau, dacă este necesar, pe doi membri ai Curţii, care intră în compunerea Camerii, să-şi cedeze locul membrilor Curţii de naţionalitatea părţilor interesate şi, în lipsă sau în caz de împiedicare, judecătorilor special desemnaţi de părţi.
5) Cînd mai multe părţi au un interes comun, ele sunt considerate, în ceea ce priveşte aplicarea dispoziţiilor precedente, ca o singură parte. Dacă există vreun dubiu în această privinţă, Curtea decide.
6) Judecătorii desemnaţi, aşa cum s-a arătat în punctele 2), 3) şi 4) din acest articol, trebuie să îndeplinească dispoziţiile articolelor 2, 17 punctul 2), 20 şi 24 din acest Statut. Ei participă la darea hotărîrilor în condiţii de deplină egalitate cu colegii lor.
1) Membrii Curţii primesc un salariu anual.
2) Preşedintele primeşte o retribuţie specială anuală.
3) Vicepreşedintele primeşte o retribuţie specială pentru fiecare zi, în care îndeplineşte funcţiunile de Preşedinte.
4) Judecătorii aleşi prin aplicarea articolului 31, alţii decît membrii Curţii, primesc o indemnizaţie pentru zilele în care îşi exercită funcţiunile.
5) Aceste salarii, retribuţii şi indemnizaţii se stabilesc de Adunarea Generală; ele nu pot fi micşorate în cursul exercitării funcţiunilor.
6) Salariul Grefierului e fixat de Adunarea Generală, la propunerea Curţii.
7) Regulamentul adoptat de Adunarea Generală fixează condiţiile, în care sunt acordate pensii membrilor Curţii şi Grefierului, precum şi condiţiile în care se restituie membrilor Curţii şi Grefierului cheltuielile lor de călătorie.
8) Aceste salarii, retribuţii şi indemnizaţii sunt scutite de orice impozite.
Cheltuielile Curţii sunt suportate de Organizaţia Naţiunilor Unite, după cum va decide Adunarea Generală.
COMPONENŢA CURŢII
1) Numai statele pot fi părţi în cauzele, pe care le judecă Curtea.
2) În condiţiile prevăzute în propriul ei Regulament, Curtea poate cere informaţii organizaţiilor publice internaţionale cu privire la cauzele deduse în faţa ei şi primeşte asemenea informaţii, care i-ar fi prezentate de aceleaşi organizaţii din propria lor iniţiativă.
3) Cînd interpretarea actului constitutiv al unei organizaţii publice internaţionale sau interpretarea unei convenţii internaţionale adoptate pe temeiul acelui act a fost pusă în discuţie într-o cauză supusă judecăţii Curţii, Grefierul înştiinţează organizaţia respectivă şi-i comunică copii după întreaga procedură scrisă.
1) Curtea este deschisă statelor părţi la acest Statut.
2) Condiţiile, în care Curtea e deschisă altor state, sub rezerva prevederilor speciale ale tratatelor în vigoare, se stabilesc de Consiliul de Securitate; aceste condiţii, însă, în nici un caz nu vor pune părţile într-o situaţie de inegalitate în faţa Curţii.
3) Cînd un stat, care nu este Membru al Organizaţiei Naţiunilor Unite, este parte într-o cauză, Curtea îi fixează contribuţia la cheltuielile Curţii, pe care va trebui s-o suporte. Prevederea aceasta nu se aplică, dacă acel stat participă la cheltuielile Curţii.
1) Sunt de competenţa Curţii toate cauzele pe care i le supun părţile, precum şi toate cazurile prevăzute în mod special în Carta Naţiunilor Unite sau în tratatele şi convenţiile în vigoare.
2) Statele părţi la acest Statut pot declara oricînd, că recunosc, ipso facto şi fără convenţie specială, în raport cu orice alt stat acceptînd aceeaşi obligaţie, jurisdicţia obligatorie a Curţii pentru toate diferendele juridice avînd de obiect:
a) interpretarea unui tratat;
b) orice problemă de drept internaţional;
c) existenţa oricărui fapt care, dacă ar fi dovedit, ar constitui încălcarea unei obligaţii internaţionale; şi d) natura sau întinderea despăgubirii datorată pentru încălcarea unei obligaţii internaţionale.
3) Declaraţiile de mai sus pot fi făcute pur şi simplu sau sub condiţie de reciprocitate din partea mai multor ori a anumitor state sau pe timp determinat.
4) Aceste declaraţii sunt depuse Secretarului general al Organizaţiei Naţiunilor Unite, care va transmite copii părţilor la acest Statut, precum şi Grefierului Curţii.
5) Declaraţiile făcute în conformitate cu articolul 36 din Statutul Curţii Permanente de Justiţie Internaţională* şi care mai sunt în vigoare, se consideră, între părţile la acest Statut ca implicînd acceptarea jurisdicţiei obligatorii a Curţii Internaţionale de Justiţie pe durata rămasă pînă la expirarea termenului lor şi conform condiţiilor prevăzute în ele.
6) În cazul unei neînţelegeri asupra competenţei Curţii, problema va fi rezolvată prin hotărîrea Curţii.
____________________
* Este vorba de prima Curte Internaţională de Justiţie, înfiinţată după Întîiul Război Mondial, în conformitate cu Pactul fostei Societăţi a Naţiunilor.
Ori de cîte ori un tratat sau o convenţie în vigoare prevede, că un litigiu va fi supus unui organ jurisdicţional, care ar fi urmat să fie instituit de Societatea Naţiunilor sau la Curtea Permanentă de Justiţie Internaţională, dacă litigiul s-a produs între părţi ale acestui statut, el va fi dedus în faţa Curţii Internaţionale de Justiţie.
1) Curtea, a cărei funcţiune este de a rezolva, conform dreptului internaţional, diferendele ce-i sunt supuse, aplică:
a) convenţiile internaţionale, generale sau speciale, care stabilesc reguli recunoscute în mod expres de statele litigante;
b) cutuma internaţională ca dovadă a unei practici generale acceptată ca normă de drept;
c) principiile generale de drept recunoscute de naţiunile civilizate;
d) sub rezerva prevederilor articolului 59, hotărîrile judecătoreşti şi doctrina celor mai calificaţi specialişti în drept public ai diferitelor naţiuni, ca mijloace auxiliare pentru determinarea regulilor de drept.
2) Această dispoziţie nu limitează drepturile Curţii de a hotărî ex aequo et bono, dacă părţile sunt de acord.
PROCEDURA
1) Limbile oficiale ale Curţii sunt franceza şi engleza. Dacă părţile convin ca procedura să se desfăşoare în limba franceză, hotărîrea se va pronunţa în această limbă. Dacă părţile convin ca procedura să se desfăşoare în limba engleză, hotărîrea va fi pronunţată în această limbă.
2) În lipsa unui acord asupra limbii de folosit, părţile vor putea pleda într-una din cele două limbi pe care o vor prefera, iar hotărîrea Curţii se va da în franceză şi engleză. În acest caz, Curtea va decide, tot atunci, care din cele două texte trebuie să fie considerat autentic.
3) La cererea oricărei părţi, Curtea va aproba folosirea unei alte limbi, decît franceza sau engleza, de către acea parte.
1) Cauzele sunt deduse în faţa Curţii, după împrejurări; fie prin comunicarea compromisului, fie prin cerere scrisă adresată Grefierului. În ambele cazuri se arată obiectul diferendului şi părţile.
2) Grefierul comunică imediat cererea tuturor celor interesaţi.
3) El informează, de asemenea, prin Secretarul general, Membrii Organizaţiei Naţiunilor Unite, precum şi celelalte state îndreptăţite să apară în faţa Curţii.
1) Curtea are puterea să arate, dacă apreciază că împrejurările impun aceasta, ce măsuri provizorii trebuie luate pentru conservarea drepturilor respective ale ambelor părţi.
2) Pînă la hotărîrea finală, comunicarea măsurilor sugerate trebuie să fie făcută imediat părţilor şi Consiliului de Securitate.
1) Părţile sunt reprezentate prin agenţi.
2) Ele pot fi asistate în faţa Curţii de către consilieri sau avocaţi.
3) Agenţii, consilierii şi avocaţii părţilor înaintea Curţii se bucură de privilegiile şi imunităţile necesare exerciţiului independent al funcţiunilor lor.
1) Procedura are două faze: una scrisă, alta orală.
2) Procedura scrisă constă din comunicarea făcută Curţii şi părţilor a memoriilor, contra-memoriilor şi, dacă este nevoie, a replicilor, precum şi a oricăror acte şi documente în sprijinul lor.
3) Aceste comunicări se fac prin Grefier, în ordinea şi la termenul fixate de Curte.
4) Orice document înfăţişat de o parte trebuie să fie comunicat celeilalte părţi în copie certificată pentru conformitate.
5) Procedura orală constă în audierea de către Curte a martorilor, experţilor, agenţilor, consilierilor şi avocaţilor.
1) Pentru orice înştiinţări de făcut altor persoane decît agenţii, consilierii şi avocaţii, Curtea se adresează direct guvernului statului, pe teritoriul căruia trebuie să fie făcute.
2) Aceeaşi prevedere se aplică ori de cîte ori sunt de procurat mijloace de probă de la faţa locului.
Dezbaterile se conduc de Preşedinte, iar dacă el nu poate prezida, de Vicepreşedinte; dacă ambii surit împiedicaţi, prezidează judecătorul prezent cel mai vechi.
Şedinţa Curţii este publică, dacă nu s-a hotărît altfel de către Curte sau dacă părţile nu cer ca publicul să nu fie admis.
1) Pentru fiecare şedinţă se încheie un proces-verbal de Grefier şi Preşedinte.
2) Numai acest proces-verbal este autentic.
Curtea dă ordonanţe pentru îndrumarea procesului, fixînd forma şi termenul în care părţile trebuie să depună concluziile finale şi ia toate măsurile privind administrarea probelor.
Curtea poate, chiar înainte de începerea dezbaterilor, să ceară reprezentanţilor prezentarea oricărui document şi darea oricăror explicaţii. Se ia act de orice refuz.
Curtea poate, oricînd, să însărcineze cu efectuarea unei anchete sau expertize orice persoană, corp, comisie sau organ, la propria ei alegere.
În cursul dezbaterilor, orice întrebări pertinente sunt puse martorilor şi experţilor în condiţiile fixate de Curte prin Regulamentul prevăzut în articolul 30.
După ce a primit probele şi mărturiile în termenul fixat pentru aceasta, Curtea poate respinge orice probe orale sau scrise, dacă una dintre părţi ar dori să le prezinte fără consimţămîntul celeilalte.
1) Cînd una dintre părţi nu se înfăţişează înaintea Curţii ori se abţine de a-şi susţine apărarea, cealaltă parte poate cere Curţii să rezolve cauza în favoarea ei.
2) Înainte de a face aceasta, Curtea trebuie să se convingă nu numai că este competentă, conform articolelor 36 şi 37, dar şi că acţiunea este bine întemeiată în fapt şi în drept.
1) După ce agenţii, consilierii şi avocaţii au încheiat, sub controlul Curţii, toate explicaţiile privind cauza, Preşedintele declară închise dezbaterile.
2) Curtea se retrage pentru deliberare.
3) Deliberările Curţii sunt şi rămîn secrete.
1) Toate chestiunile sunt decise cu majoritatea de voturi a judecătorilor prezenţi.
2) În caz de egalitate a voturilor, părerea Preşedintelui sau a celui care-l înlocuieşte este hotărîtoare.
1) Hotărîrea este motivată.
2) Ea va cuprinde numele judecătorilor, care au luat parte la adoptarea ei.
Dacă hotărîrea nu exprimă în totalitate sau în parte părerea unanimă a judecătorilor, oricare dintre ei are dreptul să-şi expună opinia separată.
Hotărîrea este semnată de Preşedinte şi de Grefier. Ea este citită în şedinţă publică după ce agenţii au fost înştiinţaţi în modul cuvenit.
Hotărîrea Curţii nu-i obligatorie, decît între părţi şi cu privire la cauza care a fost rezolvată.
Hotărîrea este definitiva şi inatacabilă, în caz de neînţelegere asupra sensului şi efectului hotărîrii, Curtea o interpretează, la cererea oricăreia dintre părţi.
1) Cererea pentru revizuirea hotărîrii poate fi făcută numai cînd se întemeiază pe descoperirea vreunui fapt de natură să exercite o influenţă hotărîtoare şi care, la pronunţarea judecăţii, nu a fost cunoscut Curţii, precum şi părţii care cere revizuirea, cu condiţia ca ignorarea de către ea a acestui fapt să nu fi fost datorată unei neglijenţe.
2) Procedura revizuirii începe printr-o hotărîre a Curţii constatînd în mod expres existenţa faptului nou, recunoscînd că prin caracterul său constituie un motiv de a se proceda la revizuire, şi declarînd, ca urmare, că cererea este admisibilă.
3) Curtea poate cere executarea prealabilă a hotărîrii înainte de deschiderea procedurii de revizuire.
4) Cererea de revizuire trebuie făcută într-un termen de maximum şase luni de la descoperirea faptului nou.
5) Nici o cerere de revizuire nu poate fi făcută după trecerea unui termen de zece ani de la data pronunţării hotărîrii.
1) Cînd un stat crede, că are un interes de natură juridică ce i-ar fi atins prin hotărîrea dată într-un anume caz, poate cere Curţii permisiunea de a interveni.
2) Curtea decide asupra acestei cereri.
1) Ori de cîte ori este vorba de interpretarea unei convenţii, la care au participat alte state decît părţile în litigiu, Grefierul trebuie să le înştiinţeze imediat.
2) Fiecare dintre statele astfel înştiinţate are dreptul să intervină în cauză; însă dacă exercită acest drept, interpretarea dată prin hotărîre va fi obligatorie şi faţă de el.
Dacă nu s-a hotărît altfel de către Curte, fiecare parte suportă propriile cheltuieli de procedură.
AVIZE CONSULTATIVE
1) Curtea poate da un aviz consultativ în orice chestiune juridică la cererea oricărui organ sau instituţie autorizate prin sau în conformitate cu Carta Organizaţiei Naţiunilor Unite să facă asemenea cerere.
2) Chestiunile în privinţa cărora se cere avizul consultativ al Curţii sunt înfăţişate Curţii printr-o cerere scrisă cuprinzînd expunerea precisă a chestiunii asupra căreia se cere avizul şi fiind însoţită de toată documentarea, care poate să lămurească chestiunea.
1) Grefierul înştiinţează imediat despre cererea de aviz consultativ toate statele în drept să stea înaintea Curţii.
2) Grefierul mai face cunoscut, pe cale de comunicare specială şi directă, tuturor statelor în drept să stea înaintea Curţii şi tuturor organizaţiilor internaţionale considerate de Curte, iar dacă aceasta nu funcţionează, de Preşedinte, ca putînd da informaţii în problema respectivă că Curtea este dispusă să primească, într-un termen stabilit de Preşedinte, expuneri în scris sau să asculte într-o şedinţă publică, ţinută anume pentru aceasta, expuneri orale cu privire la problemă.
3) Dacă vreunul din aceste state care are dreptul să stea înaintea Curţii n-ar fi primit comunicarea specială prevăzută în punctul 2) al acestui articol, acel stat poate exprima dorinţa să prezinte o expunere scrisă ori să fie ascultat şi Curtea va decide.
4) Statele şi organizaţiile, care au prezentat expuneri scrise sau orale sau de ambele feluri, sunt admise să comenteze expunerile făcute de alte state sau organizaţii sub forma, în volumul şi în termenele fixate de Curte, iar dacă aceasta nu funcţionează, de către Preşedinte, pentru fiecare caz în parte. În acest scop, Grefierul va comunica, în timp util, expunerile scrise statelor şi organizaţiilor, care au prezentat şi ele expuneri.
Curtea trebuie să-şi dea avizele consultative în şedinţă publică, în urma înştiinţării făcută Secretarului general şi reprezentanţilor Membrilor Organizaţiei Naţiunilor Unite, ai altor state şi ai organizaţiilor internaţionale direct interesate.
În exercitarea atribuţiilor sale consultative, Curtea se va conduce, de asemenea, după dispoziţiile acestui Statut, care se aplică în materie contencioasă, în măsura în care le va considera aplicabile.
AMENDAMENTE
Amendamentele la acest Statut se vor face prin aceeaşi procedură prevăzută de Carta Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru amendamentele Cartei, sub rezerva dispoziţiilor pe care Adunarea Generală, la recomandarea Consiliului de Securitate, le poate adopta cu privire la participarea la această procedură a statelor, care sunt părţi la acest Statut, dar nu sunt Membri ai Organizaţiei Naţiunilor Unite.
Curtea are dreptul să propună amendamentele la acest Statut pe care le va socoti necesare, pe cale de comunicări scrise, adresate Secretarului general, în vederea examinării lor în conformitate cu dispoziţiile articolului 69.
