H O T Ă R Î R E
pentru aprobarea Regulamentului cu privire la modul de întocmire
şi evidenţă a Listei de interdicţie a operatorilor economici
nr. 45 din 24.01.2008
Monitorul Oficial nr.21-24/111 din 01.02.2008
* * *
Abrogat: 02.01.2017
Hotărîrea Guvernului nr.1418 din 28.12.2016
În scopul executării Legii nr.96-XVI din 13 aprilie 2007 privind achiziţiile publice (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr.107-111, art.470), Guvernul
HOTĂRĂŞTE:
1. Se aprobă Regulamentul cu privire la modul de întocmire şi evidenţă a Listei de interdicţie a operatorilor economici (se anexează).
2. Se abrogă Hotărîrea Guvernului nr.105 din 30 ianuarie 2006 "Pentru aprobarea Regulamentului cu privire la modul de întocmire şi evidenţă a Listei de interdicţie a furnizorilor (antreprenorilor) care participă la procedurile de achiziţie publică" (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2006, nr.21-24, art.138).
PRIM-MINISTRU | Vasile TARLEV |
Contrasemnează: | |
Ministrul finanţelor | Mihail Pop |
Ministrul economiei şi comerţului | Igor Dodon |
Chişinău, 24 ianuarie 2008. | |
Nr.45. |
Aprobat
prin Hotărîrea Guvernului
nr.45 din 24 ianuarie 2008
Notă: În Regulament cuvintele “Agenţia Rezerve Materiale, Achiziţii Publice şi Ajutoare Umanitare” se substituie prin cuvintele “Agenţia Achiziţii Publice” conform Hot.Guv. nr.661 din 10.11.2009, în vigoare 13.11.2009
REGULAMENT
cu privire la modul de întocmire şi evidenţă a Listei de interdicţie
a operatorilor economic
Secţiunea I
DISPOZIŢII GENERALE
1. Regulamentul cu privire la modul de întocmire şi evidenţă a Listei de interdicţie a operatorilor economici (în continuare - Regulament) este elaborat în conformitate cu prevederile Legii nr.96-XVI din 13 aprilie 2007 privind achiziţiile publice (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr.107-111, art.470) şi stipulează conţinutul, modul de întocmire, evidenţă şi publicare a listei nominalizate.
2. În Lista de interdicţie a operatorilor economici (în continuare - Listă) pot fi incluşi doar operatorii economici, participanţi la procedurile de achiziţie publică, care şi-au îndeplinit necorespunzător obligaţiile asumate în cadrul acestor proceduri.
3. Lista include înscrieri referitor la operatorii economici, persoane fizice şi juridice din Republica Moldova şi din alte state, indiferent de tipul de proprietate şi forma de organizare juridică, care desfăşoară activitate, în modul stabilit, în scopul limitării acestora, pe o anumită perioadă de timp, de a participa la procedurile de achiziţie publică, prevăzute de legislaţia în vigoare.
Secţiunea II
ÎNTOCMIREA ŞI CONŢINUTUL LISTEI
4. Lista se întocmeşte şi este ţinută de către Agenţia Achiziţii Publice.
5. Întocmirea şi ţinerea Listei se efectuează în formă scrisă manual şi în formă electronică.
6. În cazul în care înscrierile din lista scrisă manual şi din cea electronică nu coincid, se consideră autentice înscrierile din lista scrisă manual.
7. Lista trebuie să conţină, în mod obligatoriu, următoarele înscrieri:
a) numărul de ordine;
b) data includerii în Listă a operatorului economic;
c) numărul şi data deciziei Agenţiei Achiziţii Publice de includere în Listă a operatorului economic;
d) denumirea şi forma de organizare juridică a operatorului economic;
e) datele de contact ale operatorului economic;
f) expunerea succintă a temeiului de includere în Listă a operatorului economic;
g) denumirea autorităţii contractante sau a organului de control care a solicitat includerea în Listă;
h) data excluderii din Listă a operatorului economic;
i) alte înscrieri necesare, stabilite de Agenţia Achiziţii Publice, conform prevederilor legislaţiei în vigoare.
[Pct.7 modificat prin Hot.Guv. nr.18 din 19.01.2010, în vigoare 22.01.2010]
Secţiunea III
INCLUDEREA ÎN LISTĂ A OPERATORILOR ECONOMICI
8. Includerea în Listă a operatorului economic se va iniţia obligatoriu, dacă, în urma neîndeplinirii sau îndeplinirii necorespunzătoare a clauzelor contractuale de către operatorul economic, autoritatea contractantă a suportat un prejudiciu (cheltuieli suplimentare) sau i-a fost afectată activitatea.
9. Includerea în Listă a operatorilor economici presupune prezentarea la Agenţia Achiziţii Publice a unei solicitări de rigoare şi decizia grupului de lucru în acest sens sau a organului de control, cu anexarea tuturor documentelor confirmative. Decizia grupului de lucru va conţine obligatoriu următoarea informaţie:
descrierea succintă a obiectului procedurii de achiziţie;
data desfăşurării, numărul şi data înregistrării la Agenţie a documentelor privind desfăşurarea procedurii de achiziţie;
numărul şi data Buletinului Achiziţiilor Publice în care a fost publicată informaţia privind desfăşurarea concursului (va fi reflectată în cazul în care publicarea este obligatorie);
numărul şi data contractului de achiziţie publică, numărul şi data înregistrării acestuia la Agenţie (după caz), perioada de valabilitate a acestuia;
denumirea şi datele de relaţii ale operatorului economic;
expunerea exhaustivă a clauzelor prevăzute în contract şi în documentele privind desfăşurarea procedurii de achiziţie neîndeplinite sau îndeplinite necorespunzător de către operatorul economic;
menţiuni dacă au fost sau nu îndeplinite corespunzător obligaţiunile de către autoritatea contractantă;
rezumatul demersurilor în care s-au solicitat explicaţii sau a fost avertizat operatorul economic despre neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a clauzelor contractuale;
menţiuni privind aplicarea sancţiunilor operatorului economic;
descrierea, cu anexarea probelor corespunzătoare, a prejudiciului sau a activităţii afectate, cauzate de către operatorul economic prin neîndeplinirea, sau îndeplinirea necorespunzătoare a clauzelor contractuale, precum şi descrierea consecinţelor acestora.
[Pct.9 completat prin Hot.Guv. nr.18 din 19.01.2010, în vigoare 22.01.2010]
10. Solicitarea de includere în Listă a operatorilor economici şi decizia în acest sens se înaintează de către autoritatea contractantă care a iniţiat procedura de achiziţie publică sau de către organul de control, în termen de 45 zile din momentul apariţiei unuia din următoarele temeiuri:
a) există o hotărîre definitivă a instanţei de judecată prin care au fost reziliate contractele de achiziţii ca rezultat al neîndeplinirii sau îndeplinirii necorespunzătoare de către operatorul economic a clauzelor contractuale;
b) există dovezi, prezentate de către autoritatea contractantă (decizia grupului de lucru, cu anexarea documentelor confirmative) sau de către organul de control, care demonstrează faptul că operatorul economic nu îşi îndeplineşte obligaţiunile contractuale, livrează bunuri, prestează servicii sau execută lucrări din proprie iniţiativă, altele decît cele prevăzute în contract, ori calitatea bunurilor, serviciilor şi lucrărilor este mai joasă faţă de cea prevăzută în contract şi în documentele privind desfăşurarea procedurii de achiziţie, ceea ce a cauzat un prejudiciu sau a afectat activitatea autorităţii contractante;
c) există dovezi, confirmate de organele de specialitate, care demonstrează că operatorul economic a prezentat documente false în cadrul procedurilor de achiziţie publică;
d) există o hotărîre definitivă a instanţei de judecată, prin care s-a constatat comiterea de către operatorul economic a unor fraude economice sau un caz de corupţie din partea operatorului economic, în scopul săvîrşirii anumitor acţiuni, adoptării unor decizii sau aplicării unor proceduri de achiziţii în favoarea lui;
e) există dovezi prezentate de autoritatea contractantă sau de organul de control, care demonstrează faptul că operatorii economici avînd aceiaşi fondatori au participat în cadrul procedurilor de achiziţii publice creînd o concurenţă neloială şi prezentînd preţuri majorate comparativ cu cele existente pe piaţă.
[Pct.10 modificat prin Hot.Guv. nr.18 din 19.01.2010, în vigoare 22.01.2010]
11. Termenul pentru care este inclus în Listă operatorul economic este de trei ani.
12. Agenţia Achiziţii Publice verifică corectitudinea întocmirii documentelor care confirmă temeiul includerii în Listă a operatorului economic şi, în termen de 15 zile, adoptă decizia de includere sau de neincludere a operatorului economic în Listă.
În cazul în care se constată lipsa unor documente specificate la punctul 9 din prezentul Regulament, Agenţia Achiziţii Publice solicită informaţia/documentele lipsă sau suplimentare de la autoritatea contractantă şi, după caz, informaţii de clarificare de la operatorul economic şi, în termen de 15 zile de la prezentarea informaţiei/documentelor respective, adoptă decizia de includere sau de neincludere a operatorului economic în Listă.
[Pct.12 modificat prin Hot.Guv. nr.18 din 19.01.2010, în vigoare 22.01.2010]
13. Decizia de includere sau, după caz, de neincludere în Listă se remite autorităţii contractante care a desfăşurat procedura de achiziţie publică şi operatorului economic în decurs de 5 zile din data adoptării şi trebuie să conţină motive întemeiate, precum şi referinţe clare la actele normative ce servesc drept temei de includere sau de neincludere în Listă.
[Pct.13 modificat prin Hot.Guv. nr.18 din 19.01.2010, în vigoare 22.01.2010]
14. Operatorii economici incluşi în Listă nu au dreptul să participe la procedurile de achiziţie publică pînă la expirarea termenului stabilit.
Secţiunea IV
EXCLUDEREA DIN LISTĂ A OPERATORILOR ECONOMICI
15. Excluderea din Listă a operatorilor economici care urmează a fi admişi la procedurile de achiziţie publică se efectuează, prin decizia Agenţiei Achiziţii Publice, în următoarele cazuri:
a) expirarea termenului de trei ani;
b) lichidarea operatorului economic;
c) decesul operatorului economic, persoană fizică;
d) soluţionarea contestaţiei în favoarea operatorului economic.
[Pct.15 completat prin Hot.Guv. nr.18 din 19.01.2010, în vigoare 22.01.2010]
Secţiunea V
EVIDENŢA ŞI PUBLICAREA LISTEI
16. Evidenţa şi actualizarea Listei se efectuează de către Agenţia Achiziţii Publice.
17. Agenţia Achiziţii Publice este obligată să elibereze, la solicitarea autorităţilor contractante, organelor abilitate cu funcţii de control sau a instanţei de judecată, extrase din Listă în termen de 3 zile din data depunerii cererii.
18. Informaţia cuprinsă în Listă se consideră oficială.
19. Informaţia din Listă se publică periodic (trimestrial) în Buletinul Achiziţiilor Publice şi pe pagina oficială a Agenţiei în reţeaua Internet, iar în cazul actualizării acesteia (includerii sau excluderii operatorului economic) se publică imediat după operarea acestor modificări.
[Pct.19 completat prin Hot.Guv. nr.18 din 19.01.2010, în vigoare 22.01.2010]
Secţiunea VI
CONTESTAREA
20. Orice operator economic care consideră că a fost inclus neîntemeiat în Listă este în drept să conteste decizia Agenţiei Achiziţii Publice.
21. Procedura de examinare şi soluţionare a contestaţiilor depuse se desfăşoară conform prevederilor legislaţiei în vigoare privind domeniul achiziţiilor publice.
