Notă: Aderat prin Hot. Parl. nr.707-XII din 10.09.91

         Convenţia internaţională privind eliminarea tuturor
                    formelor de discriminare rasială*

                           din  21.12.1965

                                * * *

                     Publicată în ediţia oficială
           "Tratate internaţionale", 1998, volumul 1, pag.77

------------------------
    * Adoptată la 21 decembrie 1965 la New York
    Adoptată şi deschisă spre semnare de Adunarea generală  a Naţiunilor
Unite prin Rezoluţia 2106 (XX) din 21 decembrie 1965. Intrată în vigoare 
la 4 ianuarie 1969, conform dispoziţiilor art.19.
    În vigoare pentru Republica Moldova din 25 februarie 1993

    Statele părţi la prezenta Convenţie,
    Considerînd că  la  baza  Cartei Naţiunilor Unite  stau  principiile
demnităţii şi egalităţii fiinţelor umane şi că toate statele membre s-au
angajat  să  acţioneze  atît împreună cît şi separat,  în  cooperare  cu
Organizaţia,  pentru  înfăptuirea unuia din scopurile Naţiunilor  Unite,
anume  de  a dezvolta şi încuraja respectarea universală şi  efectivă  a
drepturilor  omului  şi  a libertăţilor fundamentale pentru  toţi,  fără
deosebire de rasă, sex, limbă sau religie,
    Considerînd că  Declaraţia universală a drepturilor omului  proclamă
că  toate  fiinţele  umane se nasc libere şi egale în  demnitate  şi  în
drepturi  şi că fiecare poate să se prevaleze de toate drepturile şi  de
toate  libertăţile  care  sunt  enunţate  în  Declaraţie,  fără  nici  o
deosebire, mai ales de rasă, de culoare sau de origine naţională.
    Luînd în considerare  că toţi oamenii sunt egali în faţa legii şi au
dreptul  la o protecţie egală a legii împotriva oricărei discriminări şi
împotriva oricărei incitări la discriminare,
    Considerînd că  Naţiunile Unite au condamnat colonialismul şi  toate
practicile  de segregaţie şi de discriminare care îl însoţesc, sub orice
formă  şi  în  orice  loc  ar exista, şi că  Declaraţia  cu  privire  la
acordarea   independenţei  ţărilor  şi  popoarelor  coloniale,  din   14
decembrie 1960 (rezoluţia 1514 (XV) a Adunării Generale), a afirmat şi a
proclamat solemn necesitatea de a i se pune capăt rapid şi necondiţionat,
    Considerînd că   Declaraţia  Naţiunilor  Unite  privind   eliminarea
tuturor   formelor  de  discriminare  rasială,  din  20  noiembrie  1963
(Rezoluţia  1904  (XVIII)  a Adunării Generale), afirmă  în  mod  solemn
necesitatea  de a se elimina rapid toate formele şi toate  manifestările
de  discriminare  rasială  în  toate  părţile  lumii  şi  de  a  asigura
înţelegerea şi respectarea demnităţii persoanei umane,
    Convinse că orice  doctrină de superioritate bazată pe diferenţierea
dintre  rase este falsă din punct de vedere ştiinţific, condamnabilă sub
raport  moral,  injustă şi periculoasă din punct de vedere social şi  că
nimic  nu  ar putea să justifice, oriunde ar fi, discriminarea  rasială,
nici în teorie, nici în practică,
    Reafirmînd că  discriminarea  între fiinţele umane pentru motive  de
rasă,  culoare  sau origine etnică este un obstacol în calea  relaţiilor
paşnice  de prietenie între naţiuni, fiind susceptibilă să tulbure pacea
şi   securitatea   popoarelor,  precum  şi  coexistenţa   armonioasă   a
persoanelor în cadrul aceluiaşi stat,
    Convinse că existenţa   barierelor  rasiale  este  incompatibilă  cu
idealurile oricărei societăţi umane,
    Alarmate de manifestările  de discriminare rasială care există  încă
în  unele  regiuni  ale  lumii şi de politica  unor  guverne  bazată  pe
superioritate  sau  ură  rasială,  cum este politica  de  apartheid,  de
segregaţie sau de separaţie,
    Hotărîte să adopte  toate măsurile necesare pentru eliminarea rapidă
a  tuturor formelor şi a tuturor manifestărilor de discriminare  rasială
spre  a  favoriza buna înţelegere între rase şi a edifica  o  comunicare
internaţională eliberată de orice forme de segregaţie şi de discriminare
rasială,
    Avînd prezente  în spirit Convenţia privind discriminarea în materie
de  angajare  şi de profesie, adoptată de Organizaţia  Internaţională  a
Muncii  în 1958 şi de Convenţia privind lupta împotriva discriminării în
domeniul învăţămîntului, adoptată de Organizaţia Naţiunilor Unite pentru
educaţie, ştiinţă şi cultură în 1960,
    Dornice să pună  în  aplicare  principiile enumerate  în  Declaraţia
Naţiunilor  Unite  privind eliminarea tuturor formelor  de  discriminare
rasială  şi  să  asigure  cît mai  repede  posibil  adoptarea  măsurilor
practice în acest scop,
    Au convenit asupra celor ce urmează:

                            PARTEA ÎNTÎI

                            Articolul 1
    1. În prezenta  Convenţie,  expresia "discriminare rasială"  are  în
vedere  orice deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă întemeiată
pe  rasă, culoare, ascendenţă sau origine naţională sau etnică, care are
ca  scop sau efect de a distruge sau compromite recunoaşterea, folosinţa
sau  exercitarea,  în condiţii de egalitate, a drepturilor omului  şi  a
libertăţilor  fundamentale  în domeniile: politic, economic,  social  şi
cultural sau în oricare alt domeniu al vieţii publice.
    2. Prezenta Convenţie   nu  se  aplică  deosebirilor,  excluderilor,
restricţiilor  sau  preferinţelor  stabilite de către un stat  parte  la
Convenţie, după cum este vorba de cetăţenii săi sau de străini.
    3. Nici o dispoziţie  a prezentei Convenţii nu poate fi interpretată
ca  afectînd, în vreun fel, dispoziţiile legislative ale statelor  părţi
la   Convenţie,  în  ceea  ce  priveşte  naţionalitatea,  cetăţenia  sau
naturalizarea,   cu   condiţia   ca   aceste  dispoziţii   să   nu   fie
discriminatorii faţă de o anumită naţionalitate.
    4. Măsurile speciale  luate cu singurul scop de a se asigura cum  se
cuvine progresul unor grupuri rasiale sau etnice sau unor indivizi avînd
nevoie de protecţia care poate fi necesară pentru a le garanta folosinţa
şi  exercitarea  drepturilor  omului şi a libertăţilor  fundamentale  în
condiţii  de  egalitate  nu sunt considerate ca măsuri  de  discriminare
rasială,  cu condiţia totuşi ca ele să nu aibă drept efect menţinerea de
drepturi  distincte pentru grupuri rasiale diferite şi ca ele să nu  fie
menţinute  în  vigoare  după realizarea scopurilor pentru care  au  fost
adoptate.

                            Articolul 2
    1. Statele părţi  condamnă discriminarea rasială şi se angajează  să
urmeze,  prin toate mijloacele potrivite şi fără întîrziere, o  politică
menită  să  elimine orice formă de discriminare rasială,  să  favorizeze
înţelegerea între toate rasele şi în acest scop.
    a) fiecare stat  parte  se  angajează  să nu  recurgă  la  acte  sau
practici  de  discriminare rasială împotriva unor persoane,  grupuri  de
persoane  sau instituţii şi să facă în aşa fel încît toate  autorităţile
publice  şi  instituţiile publice, naţionale şi locale să se  conformeze
acestei obligaţii;
    b) fiecare stat  parte se angajează să nu încurajeze, să nu apere şi
să  nu  sprijine discriminarea rasială practicată de vreo  persoană  sau
organizaţie, oricare ar fi ea;
    c) fiecare stat   parte  trebuie  să  ia  măsuri  eficace  pentru  a
reexamina  politica  guvernamentală  naţională  şi locală  şi  pentru  a
modifica,  abroga sau anula orice lege şi orice reglementare avînd drept
efect  crearea  discriminării  rasiale sau perpetuarea  ei,  acolo  unde
există;
    d) fiecare stat     parte    trebuie,    prin    toate    mijloacele
corespunzătoare,   inclusiv,  dacă  împrejurările  o  cer,  prin  măsuri
legislative,  să interzică discriminarea rasială practicată de persoane,
de grupuri sau de organizaţii şi să-i pună capăt;
    e) fiecare stat  parte se angajează să favorizeze, dacă va fi cazul,
organizaţiile şi mişcările integraţioniste multirasiale şi alte mijloace
de  natură  a elimina barierele între rase şi a descuraja ceea ce  tinde
spre întărirea dezbinării rasiale.
    2. Statele părţi  vor  lua,  dacă împrejurările o vor  cere,  măsuri
speciale  şi concrete în domeniile social, economic, cultural şi altele,
pentru  a  asigura  cum  se cuvine dezvoltarea  sau  protecţia  anumitor
grupuri  rasiale  sau anumitor indivizi aparţinînd acestor  grupuri,  în
scopul  de a le garanta, în condiţii de egalitate, deplina exercitare  a
drepturilor  omului  şi libertăţilor fundamentale. Aceste măsuri nu  vor
putea  în nici un caz să aibă drept efect menţinerea de drepturi inegale
sau deosebite pentru diversele grupuri rasiale, odată atinse obiectivele
pentru care au fost adoptate.

                            Articolul 3
    Statele părţi  condamnă în special segregaţia rasială şi apartheidul
şi  se  angajează să prevină, să interzică şi să elimine pe  teritoriile
ţinînd de jurisdicţia lor toate practicile de această natură.

                            Articolul 4
    Statele părţi condamnă orice propagandă şi orice organizaţii care se
inspiră  din idei sau teorii bazate pe superioritatea unei rase sau unui
grup  de persoane de o anumită culoare sau de o anumită origine  etnică,
sau care pretind să justifice sau să încurajeze orice formă de ură şi de
discriminare rasială şi se angajează să adopte de îndată măsuri pozitive
menite  să elimine orice incitare la o astfel de discriminare sau  orice
acte  de  discriminare  şi, în acest scop, ţinînd seama  de  principiile
formulate în Declaraţia universală a drepturilor omului şi de drepturile
enunţate  în  mod expres în articolul 5 al prezentei Convenţii,  ele  se
angajează îndeosebi:
    a) să declare  delicte  pedepsite prin lege orice difuzare  de  idei
bazate  pe superioritate sau ură rasială, orice incitare la discriminare
rasială  ca  şi orice acte de violenţă sau provocare la astfel de  acte,
îndreptate  împotriva  oricărei rase sau oricărui grup de persoane de  o
altă  culoare  sau  de o altă origine etnică, precum  şi  orice  sprijin
acordat unor activităţi rasiste, inclusiv finanţarea lor;
    b) să declare  ilegale  şi  să interzică  organizaţiile,  precum  şi
activităţile  de propagandă organizată şi orice alt fel de activitate de
propagandă  care incită la discriminare rasială şi care o încurajează şi
să  declare delict pedepsit prin lege participarea la aceste organizaţii
sau la aceste activităţi;
    c) să nu permită  autorităţilor  publice sau instituţiilor  publice,
naţionale  sau  locale,  să  incite  la  discriminare  rasială  sau  s-o
încurajeze.

                                Articolul 5
    În conformitate  cu obligaţiile fundamentale enunţate în articolul 2
al  prezentei  Convenţii, statele părţi se angajează să interzică şi  să
elimine  discriminarea rasială sub toate formele şi să garanteze dreptul
fiecăruia  la  egalitate în faţa legii fără deosebire de rasă,  culoare,
origine naţională sau etnică, în folosinţa drepturilor următoare:
    a) dreptul la  un tratament egal în faţa tribunalelor şi a  oricărui
alt organ de administrare a justiţiei;
    b) dreptul la   securitatea  persoanei  şi  la  protecţia   statului
împotriva  violenţelor sau maltratărilor, fie din partea  funcţionarilor
guvernului, fie a oricărui individ, grup sau instituţie;
    c) drepturi politice,  şi anume dreptul de a participa la alegeri  -
de  a vota şi de a fi candidat - după sistemul sufragiului universal  şi
egal,  dreptul de a face parte din guvern, de a lua parte la  conducerea
treburilor  publice, la orice nivel, şi dreptul de acces, în condiţii de
egalitate, la funcţii publice;
    d) alte drepturi civile, în special:
    i) dreptul de  a  circula  liber  şi  de  a-şi  alege  reşedinţa  în
interiorul unui stat;
    ii) dreptul de  a  părăsi orice ţară, inclusiv pe a sa, şi de  a  se
întoarce în ţara sa;
    iii) dreptul la o cetăţenie;
    iv) dreptul de a se căsători şi de a-şi alege partenerul;
    v) dreptul de  proprietate al oricărei persoane, atît singură cît şi
în asociere;
    vi) dreptul de moştenire;
    vii) dreptul la libertate de gîndire, conştiinţă şi religie;
    viii) dreptul la libertate de opinie şi de exprimare;
    ix) dreptul la libertate de întrunire şi asociere paşnică;
    e) drepturi economice, sociale şi culturale, în special:
    i) dreptul la muncă, la libera alegere a ocupaţiei sale, la condiţii
de muncă echitabile şi satisfăcătoare, la protecţia împotriva şomajului,
la  un  salariu egal pentru muncă egală, la o remuneraţie echitabilă  şi
satisfăcătoare;
    ii) dreptul de a înfiinţa sindicate şi de a se afilia unor sindicate;
    iii) dreptul la locuinţă;
    iv) dreptul la   sănătate,  la  îngrijire  medicală,  la  securitate
socială şi la servicii sociale;
    v) dreptul la educaţie şi la pregătire profesională;
    vi) dreptul de  a lua parte, în condiţii de egalitate, la activităţi
culturale;
    f) dreptul de  acces  la  toate  locurile  şi  serviciile  destinate
folosinţei   publice,  cum  ar  fi  mijloace  de  transport,   hoteluri,
restaurante, cafenele, spectacole, parcuri.

                            Articolul 6
    Statele părţi  vor asigura oricărei persoane supuse jurisdicţiei lor
o  protecţie şi o cale de recurs efective în faţa tribunalelor naţionale
şi  a  altor  organe de stat competente, împotriva  tuturor  actelor  de
discriminare   rasială  care,  contrar  prezentei  Convenţii,  ar  viola
drepturile  sale individuale şi libertăţile sale fundamentale, precum şi
dreptul  de a cere acestor tribunale satisfacţie sau despăgubire dreaptă
şi  adecvată pentru orice prejudiciu pe care l-ar putea suferi ca urmare
a unei astfel de discriminări.

                            Articolul 7
    Statele părţi  se  angajează  să ia măsuri imediate  şi  eficace  în
domeniile  învăţămîntului, educaţiei, culturii şi informaţiei, pentru  a
lupta  împotriva prejudecăţilor ce duc la discriminare rasială şi pentru
a  favoriza înţelegerea, toleranţa şi prietenia între naţiuni şi grupuri
rasiale  sau  etnice,  ca şi pentru a promova scopurile  şi  principiile
Cartei  Naţiunilor  Unite,  ale  Declaraţiei  universale  a  drepturilor
omului,  ale  Declaraţiei  Naţiunilor Unite privind  eliminarea  tuturor
formelor de discriminare rasială şi ale prezentei Convenţii.

                            PARTEA A DOUA

                            Articolul 8
    1. Se constituie  un Comitet pentru eliminarea discriminării rasiale
(denumit  în  cele ce urmează Comitetul) compus din optsprezece  experţi
cunoscuţi  pentru  înalta  lor moralitate şi imparţialitate,  care  sunt
aleşi  de  către  statele părţi din rîndul cetăţenilor lor şi  care  îşi
exercită funcţiile cu titlu individual, ţinîndu-se seama de o repartiţie
geografică   echitabilă   şi  de  reprezentarea  diferitelor  forme   de
civilizaţie, precum şi de principalele sisteme juridice.
    2. Membrii Comitetului  sunt aleşi prin vot secret de pe o listă  de
candidaţi  desemnaţi  de  statele  părţi. Fiecare stat  parte  poate  să
desemneze un candidat ales dintre cetăţenii săi.
    3. Prima alegere  va  avea loc la şase luni de la data  intrării  în
vigoare  a  prezentei Convenţii. Cu cel puţin trei luni înainte de  data
fiecărei  alegeri,  Secretarul  general al Naţiunilor  Unite  trimite  o
scrisoare statelor părţi pentru a le invita să-şi prezinte candidaturile
într-un  termen de două luni. Secretarul general întocmeşte o listă,  în
ordine  alfabetică,  a tuturor candidaţilor astfel  desemnaţi,  indicînd
statele care i-au desemnat şi o comunică statelor părţi.
    4. Membrii Comitetului sunt aleşi în cursul unei reuniuni a statelor
părţi, convocată de Secretarul general la sediul Organizaţiei Naţiunilor
Unite.  La  această  reuniune, al cărei cvorum este de două  treimi  din
statele  părţi,  sunt aleşi membri ai Comitetului candidaţii care  obţin
cel  mai  mare  număr  de voturi şi  majoritatea  absolută  a  voturilor
reprezentanţilor statelor părţi prezenţi şi votanţi.
    5. a) Membrii  Comitetului  sunt  aleşi pentru  patru  ani.  Totuşi,
mandatul  a nouă dintre membri desemnaţi la prima alegere va lua sfîrşit
după doi ani; imediat după prima alegere, numele acestor nouă membri vor
fi trase la sorţi de către preşedintele Comitetului.
    b) Pentru a ocupa  locurile  devenite vacante în mod fortuit  statul
parte  al  cărei expert a încetat să-şi exercite funcţiile de membru  al
Comitetului  va  numi  un alt expert dintre cetăţenii săi,  sub  rezerva
aprobării de către Comitet.
    6. Statele părţi   iau   în  sarcina  lor   cheltuielile   membrilor
Comitetului pentru perioada în care aceştia îşi îndeplinesc funcţiile în
Comitet.

                                Articolul 9
    1. Statele părţi  se  angajează să prezinte Secretarului general  al
Organizaţiei  Naţiunilor  Unite, pentru examinarea de către Comitet,  un
raport asupra măsurilor de ordin legislativ, judiciar, administrativ sau
altele  pe  care  le-au  adoptat şi care pun  în  aplicare  dispoziţiile
prezentei Convenţii:
    a) în termen  de  un  an,  începînd  de la  intrarea  în  vigoare  a
Convenţiei, pentru fiecare stat interesat în ceea ce îl priveşte şi
    b) apoi, la fiecare  doi ani şi de fiecare dată cînd Comitetul o  va
cere. Comitetul poate să ceară informaţii suplimentare statelor părţi.
    2. Comitetul supune, în fiecare an, Adunării generale a Organizaţiei
Naţiunilor  Unite,  prin  intermediul Secretarului  general,  un  raport
asupra  activităţii  sale  şi poate să facă sugestii şi  recomandări  de
ordin  general bazate pe examinarea rapoartelor şi informaţiilor primite
de  la  statele părţi. El aduce la cunoştinţa Adunării  generale  aceste
sugestii  şi recomandări de ordin general însoţite, dacă este cazul,  de
observaţiile statelor părţi.

                            Articolul 10
    1. Comitetul adoptă regulamentul său de ordine interioară.
    2. Comitetul îşi alege biroul pentru o perioadă de doi ani.
    3. Secretarul  general  al  Organizaţiei  Naţiunilor  Unite  asigură
secretariatul Comitetului.
    4. Comitetul   îşi  ţine  în  mod  obişnuit  reuniunile  la   sediul
Organizaţiei Naţiunilor Unite.

                            Articolul 11
    1. Dacă un stat  parte consideră că un alt stat, de asemenea  parte,
nu  aplică dispoziţiile prezentei Convenţii, el poate să atragă  atenţia
Comitetului  asupra problemei. Comitetul transmite comunicarea  statului
parte  interesat.  În  termen de trei luni, statul  destinatar  prezintă
Comitetului  explicaţii  sau  declaraţii scrise  elucidînd  problema  şi
indicînd,  dacă este cazul, măsurile care eventual au putut fi luate  de
acest stat pentru remedierea situaţiei.
    2. Dacă, în termen  de  şase  luni,  începînd de  la  data  primirii
comunicării  originale  de către statul destinatar, problema nu  a  fost
reglementată  spre  satisfacţia celor două state, pe cale  de  negocieri
bilaterale  sau prin orice altă procedură care le-ar sta la  dispoziţie,
atît  unul,  cît  şi  celălalt  vor avea dreptul să  o  supună  din  nou
Comitetului,   adresînd  o  notificare  Comitetului  şi  celuilalt  stat
interesat.
    3. Comitetul  nu  poate  să se sesizeze cu o problemă care  îi  este
supusă  conform prevederilor paragrafului 2 al prezentului articol decît
după ce s-a asigurat că toate căile interne disponibile au fost folosite
sau  epuizate  în  conformitate cu principiile  de  drept  internaţional
general  recunoscute.  Această regulă nu se aplică dacă  procedurile  de
recurs depăşesc termene rezonabile.
    4. În orice problemă  care  îi  este supusă,  Comitetul  poate  cere
statelor  părţi  în  cauză să-i furnizeze orice  informări  suplimentare
pertinente.
    5. Atunci cînd   Comitetul   examinează  o  problemă  în   aplicarea
prezentului articol, statele părţi interesate au dreptul să desemneze un
reprezentant   care  va  participa  fără  drept  de  vot  la   lucrările
Comitetului, pe toată durata dezbaterilor.

                            Articolul 12
    1. a) După ce  Comitetul a obţinut şi cercetat toate informările  pe
care  le  consideră  necesare,  preşedintele  desemnează  o  comisie  de
conciliere  ad-hoc  (denumită  în cele ce urmează comisia)  compusă  din
cinci  persoane  care pot sau nu să fie membri ai  Comitetului.  Membrii
comisiei  sunt desemnaţi cu asentimentul deplin şi unanim al părţilor în
diferend  şi  comisia  pune bunele sale oficii  la  dispoziţia  statelor
interesate  în  scopul  de  a  se ajunge la  o  soluţionare  amiabilă  a
problemei, bazată pe respectarea prezentei Convenţii.
    b) Dacă statele  părţi  în diferend nu ajung la o înţelegere  asupra
întregului  sau unei părţi a componenţei comisiei într-un termen de trei
luni,  membrii  comisiei  care  nu au  asentimentul  statelor  părţi  în
diferend  sunt  aleşi prin vot secret dintre membrii Comitetului,  cu  o
majoritate de două treimi din numărul membrilor Comitetului.
    2. Membrii comisiei  îşi exercită funcţiile cu titlu individual.  Ei
nu  trebuie  să fie cetăţenii unuia dintre statele părţi în diferend  şi
nici ai unui stat care nu este parte la prezenta Convenţie.
    3. Comisia îşi  alege  preşedintele  şi adoptă regulamentul  său  de
ordine interioară.
    4. Comisia îşi   ţine   în   mod  obişnuit  reuniunile   la   sediul
Organizaţiei  Naţiunilor Unite sau în orice alt loc potrivit pe care  îl
va determina comisia.
    5. Secretarul   prevăzut  la  paragraful  3  al  articolului  10  al
prezentei  Convenţii  pune, de asemenea, serviciile sale  la  dispoziţia
comisiei  ori  de  cîte ori un diferend între  statele  părţi  determină
constituirea comisiei.
    6. Toate cheltuielile  membrilor  comisiei sunt repartizate  în  mod
egal  între  statele  părţi  în diferend, pe baza  unui  stat  estimativ
stabilit de Secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite.
    7. Secretarul  general  va  fi împuternicit, dacă va  fi  nevoie  să
deconteze cheltuielile membrilor comisiei înainte ca rambursarea sumelor
să fi fost efectuată de către statele părţi în diferend, în conformitate
cu paragraful 6 al prezentului articol.
    8. Informările  obţinute şi cercetate de către Comitet sunt puse  la
dispoziţia  comisiei care poate cere statelor interesate să-i  furnizeze
orice informaţie complementară pertinentă.

                            Articolul 13
    1. După ce a  studiat  problema  sub toate aspectele  sale,  comisia
pregăteşte  şi  supune  preşedintelui Comitetului  un  raport  conţinînd
concluziile  sale asupra tuturor chestiunilor de fapt, privind  litigiul
dintre  părţi  şi recomandările pe care le consideră oportune spre a  se
ajunge la o soluţionare amiabilă a diferendului.
    2. Preşedintele  Comitetului  transmite raportul comisiei  fiecăruia
dintre   statele   părţi   în  diferend.  Aceste  state   fac   cunoscut
preşedintelui  Comitetului  în termen de trei luni dacă acceptă  sau  nu
recomandările cuprinse în raportul comisiei.
    3. După expirarea termenului prevăzut la paragraful 2 al prezentului
articol,   preşedintele   Comitetului  comunică  raportul  comisiei   şi
declaraţiile   statelor  părţi  interesate  celorlalte  state  părţi  la
Convenţie.

                            Articolul 14
    1. Orice stat  parte  poate declara, în orice moment, că  recunoaşte
Comitetului  competenţa  de a primi şi examina comunicări emanînd de  la
persoane  sau grupuri de persoane ţinînd de jurisdicţia sa care se plîng
de  a  fi  victime ale violării, de către acest stat parte,  a  vreunuia
dintre  drepturile enunţate în prezenta Convenţie. Comitetul nu primeşte
nici  o  comunicare  privind un stat parte care n-a făcut  o  astfel  de
declaraţie.
    2. Orice stat  parte  care  face  o declaraţie  în  conformitate  cu
paragraful  1 al prezentului articol poate crea sau desemna un  organism
în  cadrul  ordinii sale juridice naţionale cu competenţa de a primi  şi
examina  cererile emanînd de la persoane sau grupuri de persoane ce  ţin
de  jurisdicţia acelui stat, care se plîng de a fi victime ale  violării
vreunuia  dintre  drepturile enunţate în prezenta Convenţie şi  care  au
epuizat celelalte căi de recurs locale disponibile.
    3. Declaraţia  făcută în conformitate cu paragraful 1 al prezentului
articol  şi numele oricărui organism creat sau desemnat în  conformitate
cu paragraful 2 al prezentului articol sunt depuse de către statul parte
interesat  la Secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite,  care
comunică  o copie de pe acestea celorlalte state părţi. Declaraţia poate
să   fie   retrasă  în  orice  moment,  printr-o   notificare   adresată
Secretarului general, dar această retragere nu afectează comunicările cu
care Comitetul este deja sesizat.
    4. Organismul  creat sau desemnat în conformitate cu paragraful 2 al
prezentului  articol va trebui să ţină un registru de petiţii, iar copii
certificate  conforme  cu  registrul  vor fi depuse  în  fiecare  an  la
Secretarul general pe căile corespunzătoare, fiind de la sine înţeles că
conţinutul acestor copii nu va fi divulgat publicului.
    5. Dacă nu obţine satisfacţie de la organismul creat sau desemnat în
conformitate  cu  paragraful 2 al prezentului articol, petiţionarul  are
dreptul  de  a adresa, în următoarele şase luni, o comunicare  în  acest
sens Comitetului.
    6. a) Comitetul,  cu titlu confidenţial, aduce orice comunicare care
îi este adresată la cunoştinţa statului parte despre care se pretinde că
a  violat vreuna din dispoziţiile Convenţiei, dar identitatea  persoanei
sau  grupurilor  de  persoane  interesate nu poate  fi  dezvăluită  fără
consimţămîntul  expres  al  acelei  persoane sau al  acelor  grupuri  de
persoane. Comitetul nu primeşte comunicări anonime.
    b) În următoarele  trei  luni,  statul în cauză  prezintă  în  scris
Comitetului  explicaţii  sau declaraţii elucidînd problema şi  indicînd,
dacă  este  cazul,  măsurile pe care eventual a putut să  le  ia  pentru
remedierea situaţiei.
    7. a) Comitetul   examinează  comunicările  ţinînd  seama  de  toate
informările  care îi sunt prezentate de către statul parte interesat  şi
de  către  petiţionar. Comitetul nu va examina nici o comunicare a  unui
petiţionar fără a se fi asigurat că acesta a epuizat toate căile interne
disponibile.  Totuşi,  această regulă nu se aplică dacă  procedurile  de
recurs depăşesc termene raţionale.
    b) Comitetul  adresează  sugestiile şi recomandările sale  eventuale
statului parte interesat şi petiţionarului.
    8. Comitetul  include  în raportul său anual un rezumat  al  acestor
comunicări   şi,  dacă  este  cazul,  un  rezumat  al  explicaţiilor  şi
declaraţiilor  statelor  părţi interesate, precum şi al propriilor  sale
sugestii şi recomandări.
    9. Comitetul  nu  are competenţă să exercite funcţiile prevăzute  în
prezentul  articol  decît dacă cel puţin zece state părţi  la  Convenţie
sunt  legate  prin declaraţii făcute în conformitate cu paragraful 1  al
prezentului articol.

                            Articolul 15
    1. Pînă la realizarea  obiectivelor  Declaraţiei  privind  acordarea
independenţei  ţărilor  şi popoarelor coloniale, cuprinsă  în  rezoluţia
1514  (XV)  a  Adunării generale, din 14  decembrie  1960,  dispoziţiile
prezentei  Convenţii  nu  restrîng cu nimic dreptul de  petiţie  acordat
acestor  popoare  prin  alte  instrumente internaţionale  sau  de  către
Organizaţia Naţiunilor Unite şi instituţiile sale specializate.
    2. a) Comitetul  constituit  în  conformitate  cu  paragraful  1  al
articolului  8  primeşte  în copie petiţiile ce provin  de  la  organele
Naţiunilor  Unite  care se ocupă de probleme, avînd un raport direct  cu
principiile  şi obiectivele prezentei Convenţii, îşi exprimă părerea  şi
face recomandări în legătură cu petiţiile primite atunci cînd examinează
petiţii  emanînd de la locuitorii teritoriilor sub tutelă sau neautonome
sau  de la orice alt teritoriu căruia i se aplică Rezoluţia 1514 (XV)  a
Adunării  generale, avînd legătură cu problemele prevăzute prin prezenta
Convenţie, de care sunt sesizate aceste organe.
    b) Comitetul   primeşte   din   partea  organelor   competente   ale
Organizaţiei Naţiunilor Unite copii de pe rapoartele privind măsurile de
ordin  legislativ, judiciar, administrativ sau altele interesînd în  mod
direct  principiile şi obiectivele prezentei Convenţii pe care  puterile
administrante le-au aplicat în teritoriile menţionate la alineatul a) al
prezentului paragraf, dă avize şi face recomandări acestor organe.
    3. Comitetul  include în rapoartele sale către Adunarea generală  un
rezumat  al  petiţiilor  şi rapoartelor pe care le-a primit  din  partea
organelor  Naţiunilor  Unite, precum şi opiniile şi  recomandările  care
i-au fost prilejuite de acele petiţii şi rapoarte.
    4. Comitetul  roagă pe Secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor
Unite  să-i  pună  la  dispoziţie orice informaţie,  avînd  legătură  cu
obiectivele  prezentei  Convenţii de care acesta dispune, cu privire  la
teritoriile  menţionate  la  paragraful 2, alineatul a)  al  prezentului
articol.

                            Articolul 16
    Dispoziţiile  prezentei  Convenţii privind măsurile ce urmează a  fi
luate  pentru  a rezolva un diferend sau pentru a lichida o plîngere  se
aplică   fără   prejudiciul  celorlalte  proceduri  de   soluţionare   a
diferendelor  sau de lichidare a plîngerilor în materie de  discriminare
prevăzute  în instrumente constitutive ale Organizaţiei Naţiunilor Unite
şi  ale  instituţiilor  sale specializate sau în convenţii  adoptate  de
către  aceste  organizaţii şi nu împiedică statele părţi să  recurgă  la
alte  proceduri  pentru reglementarea unui diferend, în conformitate  cu
acordurile internaţionale generale sau speciale care le leagă.

                            PARTEA A TREIA

                            Articolul 17
    1. Prezenta Convenţie  este  deschisă  spre  semnare  oricărui  stat
membru  al  Organizaţiei Naţiunilor Unite sau membru al vreuneia  dintre
instituţiile  sale specializate, oricărui stat parte la Statutul  Curţii
Internaţionale  de  Justiţie,  ca  şi oricărui  stat  invitat  de  către
Adunarea  generală  a Organizaţiei Naţiunilor Unite să devină  parte  la
prezenta Convenţie.
    2. Prezenta Convenţie  este supusă ratificării, iar instrumentele de
ratificare   vor  fi  depuse  la  Secretarul  general  al   Organizaţiei
Naţiunilor Unite.

                            Articolul 18
    1. Prezenta Convenţie  va  fi  deschisă spre aderare  oricărui  stat
menţionat la paragraful 1 al articolului 17.
    2. Aderarea se  va face prin depunerea unui instrument de aderare la
Secretarul general al Naţiunilor Unite.

                            Articolul 19
    1. Prezenta Convenţie  va intra în vigoare în cea de-a treizecea  zi
de  la  data depunerii la Secretarul general al Organizaţiei  Naţiunilor
Unite a celui de-al douăzeci şi şaptelea instrument de ratificare sau de
aderare.
    2. Pentru fiecare   dintre   statele  care  vor  ratifica   prezenta
Convenţie  sau  vor adera la ea după depunerea celui de-al  douăzeci  şi
şaptelea  instrument de ratificare sau de aderare, Convenţia va intra în
vigoare  în  cea de-a treizecea zi de la data depunerii de  către  acest
stat a instrumentului său de ratificare sau de aderare.

                            Articolul 20
    1. Secretarul  general al Organizaţiei Naţiunilor Unite va primi  şi
comunica  tuturor statelor membre care sunt sau care pot să devină părţi
la  prezenta  Convenţie, textul rezervelor ce vor fi făcute în  momentul
ratificării  sau  aderării.  Orice stat care ridică  obiecţii  împotriva
rezervei  va  aviza  Secretarul general în termen de nouăzeci  de  zile,
începînd de la data comunicării menţionate, că nu acceptă rezerva.
    2. Nici o rezervă  incompatibilă  cu  obiectul şi  scopul  prezentei
Convenţii  nu va fi autorizată şi nici o altă rezervă care ar avea drept
efect  paralizarea  funcţionării  vreunuia  dintre  organele  create  de
Convenţie.  O  rezervă  va  fi considerată  ca  intrînd  în  categoriile
definite  mai  sus,  dacă  cel puţin două treimi din  statele  părţi  la
această Convenţie ridică obiecţii.
    3. Rezervele  pot  fi  retrase în orice moment  printr-o  notificare
adresată  Secretarului  general.  Notificarea  va  avea  efect  la  data
primirii sale.

                            Articolul 21
    Orice stat parte   poate  să  denunţe  prezenta  Convenţie  printr-o
notificare  adresată  Secretarului  general al  Organizaţiei  Naţiunilor
Unite.  Denunţarea  va  produce efectul după un an de la  data  la  care
Secretarul general va fi primit notificarea.

                            Articolul 22
    Orice diferend   între  două  sau  mai  multe  state  părţi  privind
interpretarea  sau  aplicarea  prezentei Convenţii, care nu va  fi  fost
reglementat, pe cale de negocieri sau cu ajutorul procedurilor prevăzute
în  mod  expres  de această Convenţie, va fi adus, la  cererea  oricărei
părţi,  în diferend, în faţa Curţii Internaţionale de Justiţie pentru  a
se  pronunţa asupra lui, dacă părţile în diferend nu au convenit  asupra
altui mod de soluţionare.

                            Articolul 23
    1. Orice stat  parte  poate  formula  în orice moment  o  cerere  de
revizuire  a  prezentei  Convenţii printr-o notificare  scrisă  adresată
Secretarului general.
    2. Adunarea generală  va hotărî asupra măsurilor de luat, dacă  este
cazul, în legătură cu această cerere.

                            Articolul 24
    Secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite va informa toate
statele  menţionate  la  paragraful  1 al articolului  17  din  prezenta
Convenţie:
    a) asupra semnăturilor   puse   pe  prezenta  Convenţie  şi   asupra
instrumentelor  de  ratificare şi de aderare depuse în  conformitate  cu
articolele 17 şi 18;
    b) asupra datei  la  care prezenta Convenţie va intra în vigoare  în
conformitate cu articolul 19;
    c) asupra comunicărilor  şi declaraţiilor primite în conformitate cu
articolele 14, 20 şi 23;
    d) asupra denunţărilor notificate în conformitate cu articolul 21.

                            Articolul 25
    1. Prezenta Convenţie,  ale cărei texte în limbile chineză, engleză,
franceză,  rusă şi spaniolă sunt în egală măsură valabile, va fi  depusă
la arhivele Organizaţiei Naţiunilor Unite.
    2. Secretarul  general al Organizaţiei Naţiunilor Unite va remite  o
copie  certificată  conformă  a  prezentei  Convenţii  tuturor  statelor
aparţinînd  vreuneia  dintre categoriile menţionate la paragraful  1  al
articolului 17 al Convenţiei.
    3. Drept care  subscrişii, autorizaţi în modul cuvenit de  guvernele
respective,  au  semnat  prezenta Convenţie, care a fost  deschisă  spre
semnare la New York, la şapte martie, una mie nouă sute şaizeci şi şase.