H O T Ă R Î R E
pentru aprobarea modificărilor şi completărilor ce se operează
în Hotărîrea Guvernului nr.283 din 14 martie 2007
nr. 1178 din 17.10.2008
Monitorul Oficial nr.190-192/1184 din 24.10.2008
* * *
Abrogat: 20.11.2009
Hotărîrea Guvernului nr.691 din 17.11.2009
Guvernul HOTĂRĂŞTE:
Se aprobă modificările şi completările ce se operează în Hotărîrea Guvernului nr.283 din 14 martie 2007 “Pentru aprobarea structurii, efectivului-limită şi Regulamentului privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Protecţiei Sociale, Familiei şi Copilului” (se anexează).
PRIM-MINISTRU | Zinaida GRECEANÎI
|
Contrasemnează: | |
Ministrul protecţiei sociale, familiei şi copilului | Galina Balmoş |
Ministrul finanţelor | Mariana Durleşteanu |
Chişinău, 17 octombrie 2008. | |
Nr.1178. |
Aprobate
prin Hotărîrea Guvernului
nr.1178 din 17 octombrie 2008
MODIFICĂRILE ŞI COMPLETĂRILE
ce se operează în Hotărîrea Guvernului nr.283 din 14 martie 2007
Hotărîrea Guvernului nr.283 din 14 martie 2007 “Pentru aprobarea structurii, efectivului-limită şi Regulamentului privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Protecţiei Sociale, Familiei şi Copilului” (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr.39-42, art.300) se modifică şi se completează după cum urmează:
1. La punctul 2 al hotărîrii, cifra “69” se substituie cu cifra “74”, iar cuvintele “(cu excepţia personalului de deservire a clădirii)” se substituie cu cuvintele “(şi personal de deservire tehnică - 1 unitate)”.
2. Anexa nr.1:
a) la punctul 5:
după subalineatul cinci se introduce un subalineat nou, cu următorul cuprins:
“exercită funcţiile de autoritate tutelară centrală”;
se completează în final cu un subalineat nou, cu următorul cuprins:
“elaborează rapoarte privind aplicarea la nivel naţional a prevederilor tratatelor internaţionale la care Republica Moldova este parte şi a căror implementare ţine de competenţa Ministerului”;
b) la punctul 6:
subpunctul 1) se completează cu două subalineate noi, cu următorul cuprins:
“studiază practica internaţională în domeniul asigurărilor sociale în scopul perfecţionării legislaţiei naţionale şi ajustării acesteia la standardele internaţionale;
elaborează şi negociază proiectele acordurilor bilaterale în domeniul securităţii sociale cu principalele state de destinaţie a lucrătorilor emigranţi din Republica Moldova”;
la subpunctul 2), după subalineatul opt se introduce un subalineat nou, cu următorul cuprins:
“inspectează şi monitorizează stabilirea prestaţiilor acordate pe baza evaluării veniturilor şi necesităţii de asistenţă socială”;
subpunctul 3):
la subalineatul cinci, înainte de cuvîntul “monitorizează” se introduc cuvintele “elaborează şi”;
după subalineatul şase se introduce un subalineat nou, cu următorul cuprins:
“promovează măsuri de prevenire a violenţei faţă de copil”;
c) la punctul 7, după subalineatul trei se introduce un subalineat nou, cu următorul cuprins:
“să inspecteze şi să monitorizeze stabilirea prestaţiilor acordate pe baza evaluării veniturilor şi necesităţii de asistenţă socială”.
3. Anexa nr.2:
după poziţia “Direcţia asistenţă socială” se introduce poziţia “Direcţia politici de protecţie socială a persoanelor cu disabilităţi”.
4. Anexa nr.3:
la punctul 6, cuvîntul “reabilitare” se substituie cu cuvîntul “recuperare”;
punctele 2 şi 18 se exclud;
se completează cu două puncte noi:
“19. Inspecţia socială
20. Centrul de asistenţă şi protecţie a victimelor şi potenţialelor victime ale traficului de fiinţe umane”.
