H O T Ă R Î R E
cu privire la aprobarea modificărilor şi completărilor
ce se operează în unele hotărîri ale Guvernului
nr. 78 din 08.02.2012
Monitorul Oficial nr.30-33/100 din 10.02.2012
* * *
În temeiul prevederilor Programului de activitate al Guvernului “Integrarea Europeană: Libertate, Democraţie, Bunăstare” 2011-2014 şi Planului de acţiuni al Guvernului pentru anii 2011-2014, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.179 din 23 martie 2011 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2011, nr.46-52, art.212), Guvernul
HOTĂRĂŞTE:
1. Se aprobă modificările şi completările ce se operează în unele hotărîri ale Guvernului (se anexează).
2. Prezenta Hotărîre se aplică cu începere de la 1 ianuarie 2012.
PRIM-MINISTRU | Vladimir FILAT |
Contrasemnează: | |
Ministrul muncii, protecţiei sociale şi familiei | Valentina Buliga |
Ministrul finanţelor | Veaceslav Negruţa |
Chişinău, 8 februarie 2012. | |
Nr.78. |
Aprobate
prin Hotărîrea Guvernului
nr.78 din 8 februarie 2012
MODIFICĂRILE ŞI COMPLETĂRILE
ce se operează în unele hotărîri ale Guvernului
1. La alineatele unu şi doi din punctul 10 al Hotărîrii Guvernului nr.198 din 16 aprilie 1993 “Cu privire la protecţia copiilor şi familiilor socialmente vulnerabile” (Monitor, 1993, nr.4, art.119), cu modificările ulterioare, cifra “500” se substituie prin cifra “600”.
2. Anexele nr.1 şi nr.2 la Regulamentul cu privire la modul de stabilire şi plată a indemnizaţiilor adresate familiilor cu copii, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.1478 din 15 noiembrie 2002 “Cu privire la indemnizaţiile adresate familiilor cu copii” (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2002, nr.154-157, art.1612), cu modificările şi completările ulterioare, se completează după cum urmează:
anexa nr.1 se completează în final cu o nouă poziţie cu următorul cuprins:
“2012 | 2300 | 2600”; |
la anexa nr.2 prima coloană, cifra “2011” se substituie prin cifrele “2011-2012”.
[Pct.3 abrogat prin Hot.Guv. nr.1413 din 27.12.2016, în vigoare 01.01.2017]
