vineri, 9 septembrie 1994
Acord din 09.09.94 cu privire la ordinea transferului mijloacelor băneşti pentru plăţile necomerciale socialmente importante
                   COMUNITATEA STATELOR INDEPENDENTE
     Acord cu privire la ordinea transferului mijloacelor băneşti
          pentru plăţile necomerciale socialmente importante

                           din  09.09.1994

                                * * *

                     Publicat în ediţia oficială
          "Tratate internaţionale", 1999, volumul 17, pag.184

    Guvernele statelor  membre ale CSI, denumite în continuare  "Părţi",
    avînd în vedere  necesitatea  depăşirii  dificultăţilor  apărute  în
organizarea decontărilor în operaţiunile necomerciale,
    recunoscînd importanţa  liberului  transfer al  mijloacelor  băneşti
cetăţenilor pentru plăţile necomerciale socialmente importante,
    au convenit asupra următoarelor:

                             Articolul 1

    Părţile vor asigura  liberul  transfer  şi plata,  prin  intermediul
băncilor şi/sau instituţiilor poştale, a mijloacelor băneşti cetăţenilor
pentru  plăţile  necomerciale  socialmente  importante,  conform  listei
anexate la prezentul Acord. 

                             Articolul 2

    Primirea mijloacelor băneşti pentru plăţile necomerciale socialmente
importante   de  la  expeditor  şi  plata  acestora  destinatarilor   se
efectuează în valutele naţionale ale Părţilor respective.
    Părţile vor asigura, în acest scop, convertirea reciprocă şi la timp
a valutelor lor naţionale în ordinea stabilită de acordurile bilaterale.

                             Articolul 3

    Părţile însărcinează  ministerele  de telecomunicaţii să încheie  un
acord  separat  cu  privire  la mecanismul  şi  condiţiile  transferului
mijloacelor  băneşti cetăţenilor pentru plăţile necomerciale socialmente
importante cu decontarea prin băncile mandatate.

                             Articolul 4

    Părţile confirmă importanţa socială a realizării de către cetăţeni a
dreptului  la  libera dispunere de depozitele din băncile  de  economii,
inclusiv  transferul  lor  în  alte state ale CSI  în  cazul  schimbării
locului permanent de trai.
    Părţile recomandă  băncilor de economii şi altor bănci ale  statelor
sale  să încheie acorduri cu privire la ordinea transferului depunerilor
populaţiei cu luarea în consideraţie a legislaţiei naţionale.

                             Articolul 5

    Prezentul Acord intră în vigoare din ziua semnării.
    Încheiat în or.  Moscova,  la  9  septembrie  1994,  într-un  singur
exemplar original, în limba rusă.
    Originalul este  depozitat în Arhiva Guvernului Republicii Belarusi,
care  va  remite  fiecărui  stat semnatar  al  prezentului  Acord  copia
certificată a acestuia.

                                                        Anexă
                                        la Acordul cu privire la ordinea
                                        transferului mijloacelor băneşti
                                        pentru plăţile necomerciale 
                                        socialmente importante, din 
                                        9 septembrie 1994

          Lista plăţilor necomerciale socialmente importante

    1) Transferurile pensiilor, pensiilor alimentare, îndemnizaţiilor de
stat, plăţilor şi compensaţiilor, inclusiv plăţilor de reparare a daunei
cauzate lucrătorilor de mutilări, boală profesională sau altă vătămare a
sănătăţii,  legată  de  executarea  de către ei a  obligaţiilor  lor  de
serviciu.
    2) Sumele achitate în baza sentinţelor, hotărîrilor, ordonanţelor şi
deciziilor organelor judecăţii şi de anchetă.
    3) Plăţile legate de decesul cetăţenilor (cheltuieli de transport şi
cheltuieli pentru înmormîntare).
    4) Plăţile de compensare a cheltuielilor de judecată, de anchetă, de
arbitraj,  notariale  şi altor organe de ocrotire a normelor  de  drept,
precum şi taxa de stat pentru dosarele examinate de aceste organe.
    5) Transferul   compensaţiilor   băneşti  victimelor   represiunilor
politice, membrilor familiilor lor şi succesorilor.