H O T Ă R Î R E

cu privire la aprobarea Foii de parcurs pentru ameliorarea

competitivităţii Republicii Moldova

 

nr. 4  din  14.01.2014

 

Monitorul Oficial nr.17-23/27 din 24.01.2014

 

* * *

Notă: În tot textul hotărîrii şi al Foii de parcurs, sintagmele „Ministerul Economiei”, „Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor”, „Ministerul Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor” şi „Ministerul Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor”, la orice caz gramatical, se substituie cu sintagma „Ministerul Economiei şi Infrastructurii”, la cazul gramatical corespunzător, conform Hot.Guv. nr.738 din 20.07.2018, în vigoare 17.08.2018

 

În scopul pregătirii strategice a economiei ţării şi proceselor economice pentru implementarea calitativă şi cu succes a viitorului Acord de Asociere a Republicii Moldova la Uniunea Europeană, inclusiv a Acordului privind constituirea Zonei de Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzător între Republica Moldova şi Uniunea Europeană, precum şi în scopul intensificării schimburilor comerciale cu partenerii-cheie tradiţionali pentru asigurarea realizării obiectivului de integrare europeană conţinut în Programul de activitate al Guvernului pe anii 2013-2014 “Integrarea Europeană: Libertate, Democraţie, Bunăstare”, Guvernul

HOTĂRĂŞTE:

1. Se aprobă Foaia de parcurs privind ameliorarea competitivităţii Republicii Moldova (se anexează).

2. Ministerele şi alte autorităţi administrative centrale:

vor întreprinde măsurile necesare pentru realizarea Matricei de politici a Foii de parcurs privind ameliorarea competitivităţii Republicii Moldova;

vor asigura includerea în procesul de planificare bugetară anuală şi pe termen mediu a surselor financiare necesare pentru implementarea acţiunilor prevăzute în Matricea de politici a Foii de parcurs privind ameliorarea competitivităţii Republicii Moldova, conform competenţelor;

vor elabora fişe de proiecte de asistenţă externă pentru implementarea acţiunilor cuprinse în Foaia de parcurs privind ameliorarea competitivităţii Republicii Moldova, neacoperite din surse bugetare;

vor prezenta Ministerului Economiei şi Infrastructurii:

trimestrial, pînă la data de 20 a lunii ce urmează după perioada de gestiune, rapoarte despre progresele şi rezultatele obţinute privind realizarea acţiunilor incluse în Foaia de parcurs privind ameliorarea competitivităţii Republicii Moldova;

anual, în caz de necesitate, pînă la data de 30 septembrie, propuneri de actualizare a acţiunilor din Matricea de politici a Foii de parcurs privind ameliorarea competitivităţii Republicii Moldova, conform competenţelor.

3. Ministerul Economiei şi Infrastructurii:

în termen de 2 luni, va elabora şi înainta Guvernului spre aprobare Regulamentul privind activitatea Consiliului pentru Competitivitate, precum şi componenţa nominală a acestuia;

va monitoriza şi va coordona procesul de implementare a Foii de parcurs pentru ameliorarea competitivităţii Republicii Moldova;

va prezenta Guvernului:

semestrial, pînă la data de 31 a lunii ce urmează după semestrul gestionar, raportul privind implementarea Foii de parcurs privind ameliorarea competitivităţii Republicii Moldova;

anual, în caz de necesitate, propuneri privind actualizarea Matricei de politici a Foii de parcurs privind ameliorarea competitivităţii Republicii Moldova.

4. Controlul asupra executării prezentei hotărîri se pune în sarcina Ministerului Economiei şi Infrastructurii.

 

 

 

Aprobată

prin Hotărîrea Guvernului

nr.4 din 14 ianuarie 2014

 

FOAIA DE PARCURS

pentru ameliorarea competitivităţii Republicii Moldova

 

Capitolul 1

NOTĂ CONCEPTUALĂ

1. Raţionamentul Foii de parcurs

Acordul privind instituirea Zonei de Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzător (în continuare – ZLSAC) dintre Republica Moldova şi Uniunea Europeană (UE) şi Acordul de Asociere din care acesta face parte au o semnificaţie politică şi economică decisivă pentru statul nostru. ZLSAC, în particular, de facto are drept scop includerea Republicii Moldova în spaţiul economic european. Acest Acord va deschide oportunităţi extraordinare pentru ţară, în ceea ce priveşte atît accesul pe piaţă a bunurilor şi serviciilor autohtone, cît şi susţinerea şi încurajarea reformelor structurale profunde, necesare pentru ridicarea competitivităţii economiei naţionale.

În acelaşi timp, ZLSAC urmăreşte scopul de a înlătura nu doar barierele tarifare în comerţul bilateral, dar şi cele netarifare, ceea ce lansează provocări şi oportunităţi pentru economia ţării, în special pe termen scurt şi mediu.

Ameliorarea competitivităţii economiei moldoveneşti este stringent necesară pentru a profita pe deplin de oportunităţile deschise de ZLSAC, precum şi pentru a face faţă provocărilor asociate acestui Acord. Constatările respective au stat la baza elaborării Foii de parcurs pentru ameliorarea competitivităţii Republicii Moldova. O politică promptă de răspuns la aceste oportunităţi şi provocări este extrem de importantă pentru a asigura impactul pozitiv al ZLSAC asupra performanţelor economice ale ţării şi asupra societăţii în întregime. Ultimul aspect este relevant în special, deoarece transformarea structurală a economiei autohtone va necesita timp şi va trebui să fie susţinută printr-un consens social şi politic larg.

Esenţa măsurilor propuse în Foaia de parcurs, inclusiv la nivelul sectoarelor în care Republica Moldova deţine deja o anumită competitivitate pe plan regional, este de a diminua necorespunderea în timp dintre oportunităţile şi provocările aduse de ZLSAC, pe de o parte, şi natura şi termenele îndelungate ale reformelor necesare de implementat, combinate cu necesitatea realizării pe termen scurt a politicilor şi acţiunilor de îmbunătăţire a mediului de afaceri, a administrării vamale şi fiscale etc., pe de altă parte.

Competitivitatea urmează să fie dezvoltată atît la nivel macro, cît şi la nivel de întreprindere. Economia moldovenească şi întreprinderile acesteia devenind mai competitive, pieţele locale vor putea rezista presiunilor concurenţiale adiţionale din partea producătorilor UE, oferind producătorilor autohtoni posibilitatea de a identifica şi a cuceri pieţe noi în UE şi de a exploata avantajele concurenţiale ale Moldovei. Acest fapt va deschide oportunităţi economice mai mari pentru agenţii economici autohtoni şi pentru populaţie, va contribui la sporirea veniturilor acestora şi va stimula eforturile statului în continuarea şi diversificarea reformelor.

Competitivitatea este strîns legată de costuri. Principalele costuri directe şi indirecte, cum ar fi cele de capital, de muncă, de protecţie a mediului, de energie şi alte utilităţi, de asigurări şi costurile de congestie, sînt critice pentru competitivitatea întreprinderilor moldoveneşti pe pieţele externe şi pe piaţa internă, care deja are un nivel destul de ridicat de deschidere. Această preocupare este prezentă în Foaia de parcurs şi se conţine în fiecare din componentele sale.

Un alt element important al competitivităţii este mărimea şi structura pieţelor pe care întreprinderile operează, ceea ce determină capacitatea lor de a se specializa şi a exploata economiile de scală, astfel influenţindu-şi costurile şi productivitatea. În cazul Republicii Moldova, în special datorită ZLSAC, se va extinde accesul la pieţe externe maturizate şi cu potenţial enorm de cumpărare, care reprezintă un stimulent şi substituent al pieţei interne de dimensiune mică. Cu toate acestea, dimensiunea şi structura pieţei interne continuă să rămînă crucială şi este necesar să fie îmbunătăţită. Este imperios necesară facilitarea extinderii acesteia şi sporirea eficienţei ei pentru promovarea competitivităţii.

În plus, există şi alţi factori, cum ar fi calitatea mediului, care vizează competitivitatea bunurilor şi serviciilor şi are impact asupra procesului de dezvoltare competitivă a Republicii Moldova. Protecţia mediului, accesul la resursele naturale şi utilizarea durabilă a acestora prezintă serioase deficienţe, după decenii de investiţii insuficiente şi gestionare neadecvată a resurselor naturale.

În timp ce îmbunătăţirea eficienţei pieţei este rezultatul reformelor curente pe termen lung, în domeniul politicii de concurenţă, de exemplu, Foaia de parcurs îşi propune să contribuie prin măsuri mai specifice, care să elimine constrîngerile ce împiedică buna funcţionare a pieţei.

 

2. Abordarea Foii de parcurs

Foaia de parcurs urmează abordarea conceptuală a Raportului Global de Competitivitate – RGC (Global Competitiveness Report – GCR), publicat de Forumul Economic Mondial, care defineşte “competitivitatea” ca “un set de instituţii, politici şi factori care determină nivelul de productivitate al unei ţări”, organizat în 12 piloni de bază.

Pilonii se influenţează reciproc, dar nu toţi sînt relevanţi pentru toate ţările, fapt explicabil prin nivelul de dezvoltare a economiei. În acest context, abordarea globală a competitivităţii arată că economiile pot fi împărţite în trei mari grupe: cele bazate pe factori, pe eficienţă şi pe inovare.

În conformitate cu criteriile generale utilizate de RGC, Republica Moldova se deplasează de la o economie bazată pe factori de producţie la una bazată pe eficienţă. Economiile bazate pe factori de producţie concurează în baza dotării lor cu astfel de factori. Aceştia sînt, în primul rînd, resursele naturale şi nivelul scăzut de calificare a forţei de muncă (teren arabil în principal fertil, în cazul Republicii Moldova). Respectivele economii concurează pe baza preţului, comercializînd produse şi materii prime, iar productivitatea scăzută se reflectă în salariile mici. Pentru astfel de economii, competitivitatea poate fi menţinută, în principal, prin buna funcţionare a instituţiilor publice şi private, printr-o infrastructură bine dezvoltată, un mediu macroeconomic stabil şi o forţă de muncă sănătoasă, care a beneficiat de o educaţie elementară.

În procesul de tranziţie a economiei spre o nouă etapă de dezvoltare, bazată pe eficienţă şi inovaţie, Republica Moldova trebuie să dezvolte şi să asimileze procese de producţie şi tehnologii moderne, prietenoase mediului, care, în final, vor conduce la îmbunătăţirea calităţii produselor şi serviciilor (deoarece creşterea salariilor nu poate duce la creşterea preţurilor la produsele de bază, fenomen tipic pentru economiile bazate pe factorii de producţie). În acest moment, competitivitatea naţională este tot mai mult determinată de calitatea învăţămîntului superior şi de formare continuă, de pieţele de mărfuri eficiente, pieţele forţei de muncă dinamice, pieţele financiare dezvoltate, de capacitatea de a exploata beneficiile tehnologiilor existente şi o piaţă mare internă sau externă.

Aceste consideraţii sînt reflectate în Foaia de parcurs, care acordă o deosebită atenţie pilonilor cu relevanţă mai mare pentru economiile bazate pe factorii de producţie (în primul rînd instituţiile, care apar în multe măsuri propuse, infrastructura şi educaţia) şi pentru cele bazate pe eficienţă (învăţămînt superior şi formare continuă, eficienţa pieţei de mărfuri, eficienţa pieţei muncii, dezvoltarea pieţei financiare, pregătirea tehnologică şi dimensiunea pieţei). De asemenea, documentul include măsuri care urmăresc facilitarea inovaţiilor şi dezvoltarea lanţului valoric la nivel de companie, precum şi aplicarea proceselor mai sofisticate în producţie şi în modelele de afaceri.

Factorii care influenţează competitivitatea pot fi, de asemenea, clasificaţi ulterior în alte trei categorii generale, în funcţie de nivelul pe care îl influenţează: factorii care afectează competitivitatea ţării per ansamblu, factorii care influenţează o anumită industrie şi factorii care afectează întreprinderile la nivel individual. Foaia de parcurs ţine cont de acest lucru şi porneşte de la ipoteza că modul în care Guvernul poate interveni variază între factorii la nivel de ţară, cei la nivel de industrie şi cei la nivel de întreprindere.

Factorii la nivel de ţară sînt cei care au un impact asupra structurii globale a costurilor şi productivităţii întregii economii, în toate sectoarele. Astfel de factori includ atît mediul de afaceri, cît şi factori macroeconomici: inflaţia şi cursul de schimb, în primul rînd. Factorii macroeconomici nu sînt abordaţi în mod direct în măsurile preconizate în Foaia de parcurs (acestea ţin de competenţa Parlamentului, care stabileşte obiectivele BNM, şi constituie subiectul de discuţie dintre Guvern şi FMI). În ceea ce priveşte factorii la nivel de ţară, accentul Foii de parcurs este axat pe crearea unui mediu de afaceri favorabil, care include următoarele elemente:

• comerţul internaţional şi administrarea vamală;

• politica fiscală şi de administrare;

• cadrul concurenţial;

• mediul de reglementare a afacerilor;

• accesul la resursele financiare;

• infrastructura şi logistica;

• contractul şi punerea în aplicare a drepturilor de proprietate şi calitatea sistemului judiciar;

• protecţia mediului şi utilizarea durabilă a resurselor naturale;

• protecţia investitorilor;

• reglementarea pieţei forţei de muncă.

Factorii la nivel de ramură, ce au impact asupra competitivităţii întreprinderilor care aparţin unei industrii, variază de la o industrie la alta. Cu toate acestea, ele includ elemente ce pot fi descrise după cum urmează:

• durabilitatea relaţiilor între diferiţi actori ai lanţului valoric:

◊ pe verticală: între furnizori, producători, cumpărători şi clientul final;

◊ pe orizontală: între furnizori, producători, cumpărători la fiecare nivel al lanţului;

• capacitatea de a obţine economii;

• accesul pe piaţă şi accesul la informaţie, în special:

◊ tarifele şi barierele netarifare în calea comerţului internaţional;

◊ reglementări specifice industriei pe pieţele interne (reglementări de preţuri, reglementări pe produse şi categorii ale acestora, licenţe ce restricţionează intrarea pe piaţă);

◊ informaţii privind condiţiile competitive pe pieţele externe-cheie şi tendinţele acestora, precum şi cerinţele pentru intrarea pe aceste pieţe;

◊ disponibilitatea şi costul cerinţelor pentru accesarea pieţelor externe (certificate de calitate specifice sectorului, trasabilitate);

• disponibilitatea forţei de muncă de calificarea solicitată.

Factorii la nivel de întreprindere influenţează competitivitatea întreprinderilor individuale, adăugînd-se la factorii care afectează competitivitatea la nivel de ramură, şi operează într-un anumit mediu de afaceri. Factori la nivel de întreprindere sînt cei care afectează în mod direct productivitatea întreprinderilor individuale:

• productivitatea întreprinderii în sine este determinată de existenţa inputurilor şi tehnologiilor relevante, iar productivitatea acestora, la rîndul ei, este determinată de:

◊ productivitatea muncii;

• productivitatea terenului (în special în agricultură) şi capitalului;

◊ productivitatea totală a factorilor;

• aceste elemente, la rîndul lor, sînt afectate de:

◊ procesele de afaceri şi tehnologiile de suport din oficiu (sisteme informatice etc.);

◊ valoarea adăugată:

• inovarea şi adoptarea tehnologiilor pentru a trece la produse cu valoare adăugată mai mare;

• calitatea producţiei (procese, certificate) şi fiabilitatea lor în timp;

◊ capacitatea de management (planificarea afacerilor, management financiar, capacitatea de a răspunde la semnalele pieţei);

◊ specificul firmei şi capacitatea acesteia pentru acces la finanţare: calitatea rapoartelor financiare şi a guvernanţei corporative, existenţa gajului, istoria de credit, experienţă bancară şi relaţii.

Scopul intervenţiilor directe ale Guvernului asupra factorilor la nivel de ţară este mult mai larg decît al intervenţiilor asupra factorilor la nivel de ramură sau întreprindere, unde principalul instrument de intervenţie poate afecta stimulentele actorilor de pe piaţă şi le poate oferi oportunităţi.

Foaia de parcurs reflectă această abordare şi recomandă acţiuni ulterioare elaborate în colaborare cu sectorul privat: asociaţiile producătorilor şi întreprinderile din sectoarele produselor agricole primare, produselor agricole prelucrate, produselor industriale, tehnologiilor informaţionale, serviciilor de transport, educaţie, sănătate şi financiare. Această colaborare are drept scop identificarea ulterioară a constrîngerilor existente şi a acţiunilor prioritare ce pot fi implementate de-a lungul lanţului valoric în fiecare sector, în timp ce ţinta Foii de parcurs vor rămîne constrîngerile competitivităţii pe orizontală la nivel de ţară. Cît priveşte colaborarea preconizată cu sectorul privat, ea presupune evaluarea particularităţilor caracteristice şi identificarea constrîngerilor specifice diferitelor sectoare sau industrii, pentru o mai bună intervenţie şi prioritizare a măsurilor de remediere, o atenţie specială acordîndu-se sectoarelor cu potenţial mai mare de export.

Cooperarea cu asociaţiile producătorilor şi cu reprezentanţii întreprinderilor de asemenea va înlesni verificarea gradului de relevanţă a priorităţilor Foii de parcurs, revizuirea acesteia şi evaluarea rezultatelor obţinute în procesul implementării ei. Activitatea respectivă va fi supravegheată de Consiliul pentru Competitivitate propus la compartimentul 6 al acestui capitol.

 

3. Contextul competitivităţii

În cadrul oricărui efort de ameliorare a competitivităţii, atît la nivel macro, cît şi la nivel de întreprindere, trebuie să se ţină cont de constrîngerile existente pentru creşterea şi, în special, pentru dezvoltarea sectorului privat. Pe lîngă îmbunătăţirea calificării forţei de muncă şi a competenţelor manageriale disponibile, ameliorarea competitivităţii va solicita în mod inevitabil acumulări de capital mai mari, mai multe inovaţii şi, în consecinţă, creşterea investiţiilor. Privite din această perspectivă, constrîngerile pentru competitivitate în mare măsură nu acoperă acelaşi domeniu ca şi constrîngerile pentru creştere.

Cercetările recente au demonstrat în mod convingător că deficitul de investiţii din ultimii cinci ani a constituit o constrîngere semnificativă pentru creştere. Astfel, climatul investiţional îmbunătăţit şi accesul la finanţe trebuie să constituie elementele critice ale oricărei strategii de ameliorare a competitivităţii ţării. Studiile şi analizele efectuate în procesul de elaborare a Strategiei Naţionale de Dezvoltare “Moldova 2020” identifică deficienţele climatului investiţional şi ale accesului la finanţe drept principalele constrîngeri pentru creştere.

Conform acestor constatări, principalele obstacole pentru investiţii sînt de natură instituţională şi, mai exact, ţin de ineficienţa, nontransparenţa şi părtinirea (şi anume, vulnerabilitatea faţă de interesele personale şi corupţie) cîtorva instituţii critice, inclusiv, şi mai presus de orice, administrarea judiciară, vamală şi fiscală. Neajunsurile acestor instituţii afectează structura, mărimea şi eficienţa factorului domestic şi a pieţelor de desfacere, limitează randamentul real al investiţiei, iar acestea reduc atît stimulentele, cît şi oportunităţile pentru un antreprenoriat productiv, investiţii şi inovaţii.

 

 

În paralel, constrîngerile respective afectează şi accesul la finanţe, sporind prima de risc a ţării, şi costul local al finanţelor. Evitarea riscului de către băncile locale, alimentate cu astfel de probleme, este la fel o cauză a condiţiilor inadecvate de disponibilizare a finanţelor în general, atît în ce priveşte durata/scadenţa, cît şi necesitatea gajului.

Climatul investiţional neatractiv/ defectuos şi accesul inadecvat la finanţe sînt de fapt două faţete ale aceloraşi probleme instituţionale, care sînt strîns corelate şi se consolidează reciproc: slăbiciunile sistemului judiciar reduc responsabilitatea şi în cadrul administraţiei fiscale şi vamale. Se ştie însă că responsabilizarea este cel mai puternic antidot al ineficienţei, arbitrarului şi părtinirii.

O constrîngere aferentă este intensitatea redusă a concurenţei pe pieţele locale, care pare să fie un semn al puterii pieţei concentrate şi reduce oportunităţile de investire. Dar aplicarea mai riguroasă a regulilor de concurenţă va solicita consolidarea instituţiilor relevante.

Oportunităţile investiţionale şi ameliorarea competitivităţii depind, în mare măsură, de calitatea mediului înconjurător, de accesul la infrastructura de mediu şi de cerinţele de protecţie a mediului, prin care sînt reglementate activităţile de dezvoltare socio-economică. Asigurarea unui mediu de înaltă calitate şi prevenirea efectelor negative, cauzate de activităţile economice, continuă să ramînă o prioritate a dezvoltării economice durabile în procesul de asociere la UE.

 

4. Ipoteze şi riscuri

Prin natura lor instituţională, constrîngerile pentru creştere şi competitivitate pot fi abordate în mod efectiv numai prin intermediul unor transformări structurale profunde, susceptibile de a da roade doar pe termen mediu sau lung, în paralel cu convergenţa treptată preconizată a Republicii Moldova cu standardele Uniunii Europene.

Guvernul Republicii Moldova, cu susţinerea Parlamentului, a lansat reforme structurale ambiţioase, orientate spre diminuarea acestor constrîngeri. Respectivele reforme sînt în mare parte acoperite de Strategia Naţională de Dezvoltare “Moldova 2020” şi includ, în special, reformarea completă a sistemului judiciar, care ar putea spori responsabilitatea, transparenţa şi eficienţa în întreg cadrul instituţional ce stă la baza economiei Moldovei.

Cu toate acestea, astfel de reforme vor da rezultate apreciabile doar cu un decalaj de timp considerabil, iar lansarea şi implementarea unora dintre reforme abia a început. Acest decalaj a reprezentat un element important în elaborarea Foii de parcurs, deoarece constrîngerile instituţionale se presupune că vor persista o perioadă îndelungată, în timp ce oportunităţile şi provocările generate de ZLSAC, dimpotrivă, se vor materializa într-un interval de timp scurt sau mediu.

Astfel, Foaia de parcurs include măsuri care respectă două criterii: (1) compatibilitatea cu reformele structurale iniţiate pe termen lung (şi, în special, cu cele stabilite în Strategia Naţională de Dezvoltare “Moldova 2020”), astfel încît societatea să beneficieze de efectele lor iniţiale preconizate şi să se consolideze rezultatele scontate; (2) presupunerea persistenţei constrîngerilor instituţionale menţionate şi încercarea de a le evita prin procedee inovatoare.

Respectarea acestor două criterii a fost necesară pentru că numeroase constrîngeri pentru îmbunătăţirea competitivităţii derivă din ceea ce, în mod superficial, ar apărea ca eşecuri de piaţă – cum ar fi inaccesibilitatea finanţării pe termen lung sau mediu a datoriilor sau lipsa capitalului propriu pentru dezvoltarea afacerii – însă ele sînt de fapt produsul unor deficienţe instituţionale cum ar fi, spre exemplu, standardele slabe de guvernare corporativă, dificultatea executării contractelor şi gajului şi concurenţa insuficientă pe pieţele financiare, care denaturează stimulentele participanţilor pe piaţă.

În acest mod, în timp ce strategiile existente pe termen lung încearcă să abordeze atare probleme instituţionale, măsurile propuse de Foaia de parcurs vor fi direcţionate spre luarea unor măsuri proactive şi spre politici intervenţioniste. Politicile respective au fost proiectate astfel, încît să evite sau să limiteze riscul de a cădea pradă aceloraşi constrîngeri instituţionale. Boxa oferă un exemplu util. Exemple similare semnificative există în domeniul administrării vamale, unde îmbunătăţirile sînt posibile, de asemenea, în baza regulilor existente, doar cu ajustări limitate: cîteva măsuri incluse în secţiunea de facilitare a comerţului din Foaia de parcurs au drept scop extinderea nu numai a comerţului extern, dar şi a pieţelor interne.

 

5. Prezentarea generală şi succintă a Foii de parcurs

Competitivitatea înseamnă livrarea valorii şi satisfacerea clienţilor locali şi externi ai întreprinderilor autohtone. În context, preţul contează cel mai mult. Prin urmare, costurile de producţie şi performanţa afacerii – prin intermediul calităţii produsului, eficienţei producerii, politicii fiscale şi, în special, al inovării şi productivităţii – sînt determinanţii cruciali ai competitivităţii. Dotările şi caracteristicile naţionale în domenii precum ar fi disponibilitatea forţei de muncă, calitatea rezultatelor educaţionale, capitalul de cunoştinţe şi de cercetare, infrastructura, calitatea mediului înconjurător, stabilitatea politică, statul de drept, uşurinţa desfăşurării afacerilor şi relaţiile industriale – toate îşi au rolul lor.

În prezent, competitivitatea este determinată de factori care generează schimbări cu impact asupra performanţei comerciale a companiilor moldoveneşti. Aceste “motoare” ale schimbării sînt determinate de reduceri bugetare la nivel mondial în sectoarele public şi privat, în special pe piaţa UE, piaţă exportatoare considerabilă pentru Republica Moldova. Necesitatea de a asigura o bază de cost competitiv este rezultatul orientării spre creşterea eficienţei cu accent pe industriile de suport (“lean manufacturing”) şi creşterea productivităţii prin utilizarea de noi tehnologii prietenoase mediului, îmbunătăţirea organizării muncii şi dobîndirea de cunoştinţe noi.

Pieţele europene şi ale CSI sînt pieţe importante de export pentru companiile moldoveneşti. Creşterea nivelului veniturilor pe pieţele vecine este generatoare de cerere suplimentară. Extinderea pe noi pieţe necesită consolidarea de aptitudini şi acumularea de experienţe. Tehnologiile convergente, cum ar fi TIC, biotehnologia, nanotehnologia şi ştiinţele cognitive prezintă noi produse şi oportunităţi de afaceri şi de servicii, ce au dus la dezvoltarea unui set nou de aptitudini şi practici de lucru. Reglementările specifice, responsabilităţile extinse ale producătorilor, documentaţia de export şi import, aspectele legale, contractuale şi de protecţie a proprietăţii intelectuale diferă de la ţară la ţară. De aceea companiile trebuie să-şi formeze abilităţile şi cunoştinţele necesare în această privinţă.

Foaia de parcurs acoperă majoritatea acestor provocări, în corespundere cu analiza şi criteriile prezentate mai sus. Priorităţile şi acţiunile Foii de parcurs sînt structurate în componente separate. Suplimentar, sînt preconizate componente sectoriale. Componentele Foii de parcurs sînt următoarele:

1. Resursele umane;

2. Accesul la resursele financiare;

3. Infrastructura transportului;

4. Infrastructura energetică;

5. Infrastructura calităţii;

6. Societatea informaţională;

7. Facilitarea comerţului;

8. Impozitarea şi administrarea fiscală;

9. Ştiinţă, tehnologii şi inovaţii;

10. Concurenţa.

Foaia de parcurs abordează problemele de o importanţă majoră pentru ameliorarea competitivităţii Republicii Moldova, în special avînd în vedere oportunităţile şi provocările deschise de ZLSAC. Selectarea acestor probleme se bazează pe experienţa agenţiilor guvernamentale şi pe opiniile acestora privind provocările pe termen scurt şi mediu cu care se confruntă ţara în procesul realizării obiectivelor stabilite sau implicite ale Acordului de Asociere şi ZLSAC.

Fiecare problemă a fost reflectată în Matricea de politici, prin corelarea obiectivelor ZLSAC cu recomandările de politici concrete, cu acţiunile necesare şi indicatorii competitivităţii. În cazurile relevante, indicatorii derivă din Indicele Competitivităţii Globale (GCI), Indicele de Performantă Logistică (LPI), Doing Business şi Enabling Trade Report. Alţi indicatori sînt utilizaţi în caz de necesitate.

Majoritatea obiectivelor şi acţiunilor prevăzute în aceste componente sînt direcţionate către factorii de competitivitate la nivel orizontal şi la nivel de economie. Însă fiecare componentă include, de asemenea, obiective specifice şi acţiuni care ţintesc factori la nivel de industrie şi de firmă. Aceste obiective şi acţiuni au fost identificate pe baza ipotezei schiţate în tabelul următor, care prezintă modul în care constrîngerile orizontale afectează industriile şi anumite sectoare. Aceste industrii au fost selectate dintre cele cu potenţial mai mare pentru creşterea competitivităţii, în special avînd în vedere oportunităţile şi provocările deschise de ZLSAC. Gradul de influenţă a factorilor, desemnaţi ca fiind critici, importanţi şi de suport, a fost stabilit în funcţie de poziţia atribuită ţării în clasamentele internaţionale ce evaluează competitivitatea acesteia la nivel global, de ţară, de ramură şi de întreprindere. Viziunea este ipotetică şi se întemeiază pe constrîngerile şi problemele de ordin general şi specifice declanşate de factorii care influenţează economia ca un tot întreg.

 

 

Tabelul reprezintă nişte ipoteze, care se bazează pe evaluarea constrîngerilor existente pentru competitivitate la nivel de ţară. Aceste ipoteze au fost testate prin analize suplimentare, care au fost consultate cu asociaţiile de business şi firmele ce operează în sectoarele selectate, precum şi cu alte părţi interesate. Astfel, au fost identificate constrîngerile specifice ramurilor şi particularităţile la nivel de întreprindere, fiind propuse măsuri specifice sectoarelor vizate.

La etapa iniţială, Foaia de parcurs propune, de rînd cu acţiuni la nivel orizontal, pentru fiecare componentă a competitivităţii, acţiuni specifice sectoriale cu efect maxim asupra domeniului.

Consiliul pentru Competitivitate va organiza, monitoriza şi propune acţiuni suplimentare adecvate pentru creşterea competitivităţii sectoarelor în corelare cu provocările de moment. În cadrul fiecărei componente obiectivele şi acţiunile la nivel de ramură includ, în primul rînd, identificarea interlocutorilor relevanţi şi agrearea metodei de lucru. Rezultatul acestei activităţi vor fi măsurile luate la nivel de ramură şi revizuirea măsurilor la nivel de ţară. Măsurile alese vor varia în funcţie de natura acestora şi vor include acţiuni de îmbunătăţire a serviciilor disponibile pentru dezvoltarea afacerilor şi a infrastructurii de suport a afacerilor, campanii de diseminare a informaţiilor despre oportunităţile existente.

Descrierea fiecărui domeniu abordat în Foaia de parcurs

Resursele umane. Forţa de muncă cu abilităţi şi competenţe necesare pentru o mai mare valoare adăugată şi o economie mai sofisticată va extinde abilitatea întreprinderilor din Republica Moldova de a concura şi valorifica o gamă mai largă de oportunităţi de afaceri. Echiparea forţei de muncă cu cunoştinţe şi abilităţi de a asimila tehnologii noi şi de a produce bunuri şi servicii competitive pe pieţele internaţionale, de a participa la nivel internaţional în procesul de creare a valorilor depinde în mare măsură de calitatea educaţiei, de atenţia acordată dezvoltării ştiinţelor şi de accesul la serviciile de cercetare şi formare profesională. Astfel, educaţia şi formarea profesională reprezintă factorul-cheie al competitivităţii naţionale. Investiţia eficientă în capitalul uman prin sistemul de educaţie şi formare trebuie să reprezinte o componentă esenţială a strategiei unei ţări pentru a asigura un nivel înalt de creştere economică durabilă bazată pe cunoaştere şi de ocupare a forţei de muncă, ce asigură deopotrivă împlinirea pe plan personal, creşterea bunăstării şi coeziunea socială.

Avansarea Republicii Moldova în clasamentul competitivităţii internaţionale în perioada 2010-2013 de pe locul 94 pe locul 87 nu a fost determinată de capitalul uman. În perioada de referinţă performanţele în domeniul dezvoltării capitalului uman au înregistrat un declin considerabil, fapt care explică vulnerabilitatea creşterii economice şi a competitivităţii naţionale. Diminuarea calităţii educaţiei este cumulată cu declinul demografic şi exodul forţei de muncă şi a talentelor. Pînă în anul 2050 se aşteaptă o scădere cu 25% a forţei de muncă în ansamblu pe republică. Investiţia în calitatea educaţiei nu poate fi abordată doar prin prisma mijloacelor alocate, deoarece bugetul educaţional nu este decît unul din factorii din ecuaţia care transformă cunoştinţele în creştere economică. Pentru perspectiva imediată este necesară dezvoltarea unui cadru strategic intersectorial de amplificare a competenţelor pentru competitivitate, dezvoltarea unor mecanisme eficiente de asigurare a calităţii educaţiei, crearea sistemului inteligent de informare şi analiză a competenţelor necesare pieţei muncii, asigurarea accesului la servicii de formare pe tot parcursul vieţii, aprecierea şi promovarea bunelor practici. În urma identificări principalelor provocări pentru competitivitatea naţională au fost prevăzute o serie de reforme ce trebuie să fie realizate imediat şi în perspectivă medie.

Infrastructura. În Republica Moldova este imperios necesară îmbunătăţirea calităţii şi eficienţei infrastructurii, care afectează dezvoltarea economică, în special a infrastructurii comerţului, tehnologiilor informaţionale, infrastructurii de mediu, a transportului şi logisticii, infrastructurii de transport feroviar, drumurilor, porturilor şi transportului aerian, infrastructurii de depozitare, facilităţilor de transloading şi transbordare. Infrastructura fizică reprezintă un factor de bază al competitivităţii unei economii, inclusiv al performanţei exporturilor sale. Calitatea acesteia influenţează direct competitivitatea agenţilor economici sub aspectul preţurilor şi calităţii oferite, precum şi a termenelor de livrare, atît pe piaţa internă, cît şi în exterior. O infrastructură fizică bună poate asigura transportarea mai rapidă a mărfurilor cu costuri reduse şi riscuri mai mici de deteriorare a mărfii – o condiţie deosebit de importantă în dezvoltarea sectorului de bunuri, cu precădere a transportării de produse agroalimentare, care sînt uşor alterabile. Totodată, calitatea proastă a infrastructurii de transport, capacităţile reduse ale serviciilor de transport – preţurile necompetitive determinate de structura neconcurenţială a pieţei, mijloacele de transport învechite, deficitul de echipament specializat, cum ar fi semiremorci cu control al temperaturii ş.a. – sînt factori care au implicaţii negative asupra competitivităţii. În contextul susţinerii productivităţii sectorului naţional de bunuri, pe lîngă cadrul general de măsuri ce vizează sporirea competitivităţii naţionale, la nivel de sectoare documentul include măsuri de îmbunătăţire a infrastructurii în agricultură, industrie şi mediu, îmbunătăţirea serviciilor de sănătate, educaţie şi logistică. Vizavi de impactul produs asupra competitivităţii sectorului de bunuri, asigurarea calităţii infrastructurii transporturilor reprezintă un factor de importanţă esenţială pentru dezvoltarea unor activităţi ale sectorului de servicii, în special transportul de mărfuri şi persoane, sănătatea şi educaţia, contribuind la diminuarea costurilor de transport (consumul de combustibili şi întreţinerea mijloacelor de transport), precum şi pentru garantarea siguranţei mărfurilor sau persoanelor transportate. În cazul serviciilor de sănătate, precum şi al celor de educaţie în contextul reformei sistemului de învăţămînt, îmbunătăţirea infrastructurii transporturilor ar putea contribui la eficientizarea cheltuielilor publice destinate acestor domenii de activitate.

Infrastructura calităţii. Dinamica evoluţiei economice mondiale, precum şi importanţa procesului de globalizare condiţionează, în mod inevitabil, necesitatea armonizării sistemelor de reglementare şi a infrastructurii aferente, întru promovarea producţiei şi comerţului la nivel global. Apartenenţa Republicii Moldova la ţările care s-au angajat să implementeze şi să respecte practicile OMC şi ale UE în ceea ce priveşte comerţul internaţional impune o revizuire a sistemului propriu al infrastructurii calităţii pe toate dimensiunile sale: metrologie, standardizare, testare şi calitate/acreditare, care reprezintă unul dintre pilonii de bază ai funcţionalităţii relaţiilor comerciale moderne. Principiul liberei circulaţii a bunurilor necesită elaborarea unui cadru legislativ-normativ coerent, care ar asigura eliminarea barierelor de limitare a comerţului, nu doar a celor ce ţin de tarife şi de restricţionare cantitativă, dar şi a tuturor acţiunilor cu efecte similare, în special a celor ce ţin de infrastructura calităţii, prin stabilirea unui sistem de evaluare a calităţii eficient, competent, sigur şi avînd la bază definirea clară a principiilor fundamentale. Crearea unui mediu favorabil şi a premiselor adecvate pentru atingerea performanţelor în ceea ce priveşte calitatea produselor implică în mod inevitabil promovarea unei culturi avansate europene.

Este necesar un sistem eficient de reglementare în domeniul vizat pentru protecţia consumatorilor şi a statului, pe de o parte, şi pentru evitarea impunerii unor restricţii şi bariere inutile în desfăşurarea activităţii antreprenoriale, pe de altă parte, axiomatică fiind, în acest sens, existenţa a două elemente fundamentale: reguli şi monitorizări excelente. Optimizarea reglementărilor tehnice depinde foarte mult de infrastructura calităţii, ale cărei elemente-cheie sînt următoarele: standardizarea (pentru reguli), metrologia (pentru asigurarea uniformităţii şi trasabilităţii măsurărilor), acreditarea (pentru monitorizare), evaluarea conformităţii (pentru atestarea conformităţii sau neconformităţii).

Competitivitatea economiei moldoveneşti pe piaţa UE este asociată şi cu prezentarea dovezii certificării privind managementul mediului (ISO 14000). Atît producătorii de bunuri, cît şi furnizorii de servicii, trebuie să cunoască procesele din cadrul întreprinderii şi să-şi minimizeze efectele negative asupra mediului, în special asupra factorilor de mediu (aer, apă, sol etc.).

În multe ţări sistemele avansate de măsurări reprezintă una din forţele motrice pentru dezvoltarea industriei, iar multiplele oportunităţi de testare se utilizează pentru fabricarea noilor produse. Un sistem al calităţii eficient contribuie, de asemenea, la dezvoltarea sectorului de producere a echipamentelor şi utilajelor industriale. În orice ţară dezvoltată sau în curs de dezvoltare serviciile ce ţin de măsurare constituie circa 8% din PIB.

În vederea creării unor condiţii favorabile pentru reprezentanţii mediului antreprenorial şi ai administraţiei publice în ceea ce priveşte îmbunătăţirea calităţii produselor, este necesară promovarea unei culturi europene avansate prin elaborarea metodologiilor tehnice, dezvoltarea resurselor de muncă şi a industriei, inclusiv prin implicarea cercetărilor din sfera ştiinţei şi inovării.

Actualmente, cînd globalizarea pe plan mondial devine tot mai persistentă, toate ţările industriale urmează să-şi armonizeze sistemele de reglementare şi infrastructura calităţii, în scopul dezvoltării producţiei şi comerţului. Republica Moldova s-a angajat, de asemenea, să aplice practicile OMC şi ale Uniunii Europene în domeniul vizat. Sistemul infrastructurii calităţii, existent în Moldova, nu este pe deplin compatibil cu sistemul internaţional.

Perfecţionarea sistemului necesită investiţii considerabile în bunuri imobile, echipament şi dezvoltarea resurselor umane, precum şi în reorganizarea instituţiilor existente şi modificarea actelor legislative în domeniu. Infrastructura calităţii îmbunătăţită impune, la rîndul ei, o dezvoltare conceptual nouă a reglementărilor tehnice şi a sistemelor de protecţie a consumatorilor. Luînd în considerare situaţia actuală, se simte necesitatea imperioasă a unei asistenţe din partea organismelor internaţionale.

Societatea informaţională. Aceasta este o societate postindustrială, în care informaţia este produsă, comunicată şi folosită intens. Tehnologiile şi competenţele implicate au şi vor avea un efect profund asupra economiei şi societăţii. Rata de creştere înregistrată de economia digitală în ţările UE este de şapte ori mai mare faţă de cea pentru restul economiei. Republica Moldova nu are zăcăminte de petrol, cărbune, minereuri, păduri extinse sau alte bogăţii naturale, pe care le-ar putea exploata. Unicele resurse valoroase pe care le posedă sînt pămîntul şi oamenii, care ar trebui să fie folosite efectiv şi eficient pentru a asigura prosperitatea ţării. Din această perspectivă, edificarea societăţii bazate pe cunoaştere, informaţie şi tehnologie, care presupune utilizarea la maximum a potenţialului uman în baza beneficiilor pe care le oferă tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor – un amplificator al capacităţilor intelectuale ale oamenilor – este o soluţie iminentă pentru creşterea competitivităţii economiei în ansamblu şi a sectorului TIC.

Administrarea publică. Eficienţa administrării publice are efecte importante asupra competitivităţii economiei în ansamblu. Receptivitatea acesteia şi viziunea sa strategică în domeniul serviciilor prestate întreprinderilor şi al investiţiilor publice vor fi cruciale pentru succesul continuu al sectorului privat din Republica Moldova. Este necesară consolidarea capacităţilor şi buna guvernanţă economică pentru a asigura o creştere a competitivităţii. Cea mai recentă ediţie a raportului Indicelui Global al Competitivităţii a subliniat că există trei factori dintre cei mai problematici în dezvoltarea afacerilor în Republica Moldova: i) corupţia, ii) instabilitatea politică şi iii) birocraţia guvernamentală. Un accent deosebit în acest document se pune pe facilitarea comerţului şi pe administrarea fiscală şi vamală.

Facilitarea comerţului şi vama. Facilitarea comerţului se referă la reducerea costurilor de comercializare asociate cu deplasarea mărfurilor peste frontiere, precum şi a celor întîlnite la frontieră. Aceasta cuprinde toate barierele nontarifare pentru comerţ, inclusiv costurile de după frontieră, asociate cu mediul instituţional şi de afaceri, serviciile în sprijinul comerţului şi infrastructură fizică în serviciile de logistică, de transport şi TIC. Facilitarea comerţului are impact atît asupra competitivităţii exportului, cît şi asupra concurenţei interne. Facilitarea comerţului susţine în mod semnificativ o sursă-cheie a competitivităţii, factorul total de productivitate, printr-un efect de tranzacţie şi un efect de producţie, favorizînd realocarea resurselor pentru sectoarele mai productive.

Impozitarea şi administrarea fiscală. Guvernele, prin acţiunile sale în domeniul fiscal şi monetar, influenţează calitatea mediului economic general de afaceri. Structura sistemului de impozitare produce efecte asupra competitivităţii. Foaia de parcurs nu sugerează modificări la sistemul actual de impozitare, ci are drept scop asigurarea faptului că sistemul de impozitare este optimizat pentru susţinerea competitivităţii şi recomandă măsuri pentru a-l face mai eficient din punct de vedere economic, simplu din punct de vedere administrativ, flexibil, transparent şi echitabil.

Ştiinţă, tehnologie/cercetare şi dezvoltare. Pentru a concura în mod efectiv, întreprinderile din Republica Moldova trebuie să corespundă sau să depăşească capacitatea inovatoare a altor companii de pe piaţa globală. Ştiinţa şi tehnologia se bazează pe inovaţia tehnologică, ce este un amestec de elemente necesare pentru a aduce produse şi procese competitive pe piaţă. În Republica Moldova creşterea competitivităţii va putea să fie asigurată prin sporirea productivităţii bazată pe adaptarea tehnologiilor moderne existente, pe elaborarea şi implementarea inovaţiilor, perfecţionarea tehnologiilor proprii sau îmbunătăţirea substanţială a situaţiei din alte domenii în care, în pofida atingerii unui nivel inovaţional anumit de dezvoltare, acesta nu este suficient pentru a genera sporirea productivităţii. La nivel de firmă, întreprinderile mari şi mijlocii, pentru a-şi menţine competitivitatea, urmează să dezvolte produse şi procese de ultimă generaţie şi să avanseze spre activităţi cu o valoare adăugată înaltă. O astfel de evoluţie necesită crearea unui mediu favorabil activităţilor de inovare şi urmează să fie susţinută atît de sectorul public, cît şi de cel privat. În special, aceasta presupune finanţarea suficientă a sferei de cercetare şi dezvoltare, mai ales de către sectorul privat, prezenţa unor instituţii de cercetare ştiinţifică dezvoltate, capabile să genereze cunoştinţe fundamentale necesare pentru elaborarea noilor tehnologii, colaborarea extinsă în domeniul cercetării şi dezvoltării tehnologice între universităţi şi sectorul real al economiei, protecţia proprietăţii intelectuale, precum şi asigurarea accesului la fondurile cu capital de risc şi la finanţarea bugetară pentru elaborări inovaţionale.

Concurenţa. Concurenţa este crucială pentru competitivitate, deoarece produce o presiune descendentă asupra preţurilor şi o presiune ascendentă asupra varietăţii şi calităţii serviciilor şi produselor disponibile, dar şi din cauza că ea creează stimulente pentru utilizarea de către întreprinderi a posibilităţilor deschise de alte măsuri menite să amelioreze competitivitatea, propuse de către Foaia de parcurs. Concurenţa impune evaluarea permanentă a mediului concurenţial şi publicarea rapoartelor anuale pe diferite sectoare, care vor include recomandări şi modul în care este necesar să fie susţinută decizia politică de ameliorare a mediului concurenţial şi reducerea barierelor administrative în sectoarele cu potenţial de creştere şi export.

În urma identificări principalelor provocări pentru competitivitatea naţională, în acest document este stabilit un set de reforme ce implică realizarea imediată şi în perspectivă medie.

 

6. Supravegherea şi durabilitatea realizărilor: Consiliul pentru Competitivitate

În scopul realizării Foii de parcurs se preconizează crearea Consiliului pentru Competitivitate – organ pentru monitorizarea rezultatelor eforturilor de ameliorare a competitivităţii şi favorizarea sustenabilităţii acestora. Consiliul pentru Competitivitate va fi compus din persoane cu funcţii de răspundere din cadrul instituţiilor guvernamentale şi reprezentanţi ai asociaţiilor oamenilor de afacere, care au o tangenţă mai mare în domeniu. Consiliul pentru Competitivitate va oferi asistenţă la identificarea factorilor care influenţează cel mai mult sau creează constrîngeri competitivităţii, care evoluează în dependenţă de implementarea politicilor, de schimbările de pe piaţă şi de acţiunile care sînt percepute ca fiind cele mai stringente. Membrii lui vor fi selectaţi pentru stimularea capacităţii lor de furnizare către Guvern a consultanţei şi feedback-lui strategic, independent, bazate pe experienţă şi orientate spre acţiune.

Consiliul pentru Competitivitate va avea un mandat consultativ. El va oferi consultanţă şi recomandări (oficializate în rapoarte periodice sau ad-hoc, precum şi în caz de necesitate) cu privire la principalele provocări cu care se confruntă sectorul întreprinderilor pe termen mediu şi răspunsurile de politică sugerate pentru satisfacerea lor. Consiliul va examina şi va monitoriza politicile şi acţiunile care au impact asupra competitivităţii. Consultanţa acestuia trebuie să fie comprehensivă, consistentă şi axată pe cele mai importante probleme.

Consiliul pentru Competitivitate nu va dubla activitatea organelor existente, dar va genera valoare adăugată în activitatea acestora, sintetizînd constatările lor cu recomandări emergente din propria activitate, prin iniţierea de studii proprii privind problemele prioritare de competitivitate, prin îmbinarea acestora cu experienţa practică acumulată şi reportată prin transpunere directă în diferite instrumente de politici ale Guvernului.

 

Capitolul 2

CONSTRÎNGERILE ŞI PROBLEMELE CE INFLUENŢEAZĂ

COMPETITIVITATEA REPUBLICII MOLDOVA

 

Introducere

Acordul ZLSAC dintre Republica Moldova şi UE şi Acordul de Asociere lansează provocări pentru economia Republicii Moldova, în special pe termen scurt şi mediu. Ameliorarea competitivităţii economiei moldoveneşti este o problemă stringentă, care trebuie soluţionată pentru a profita din plin de oportunităţi şi a face faţă provocărilor pe care acordul le creează. Pentru a trasa politici prompte de răspuns la aceste oportunităţi şi provocări este important să cunoaştem care sînt problemele şi constrîngerile care împiedică bunul mers al reformelor şi obţinerea unui impact pozitiv asupra rezultatelor economice, asupra competitivităţii economiei, precum şi asupra percepţiei de către societate a vectorului european.

Oportunităţile şi provocările create de ZLSAC şi natura reformelor pe termen lung impun necesitatea, pe termen scurt, a unei politici de răspuns active, care ar identifica în permanenţă măsurile optime pentru menţinerea şi creşterea competitivităţii.

Competitivitatea, în contextul acestui document, este analizată atît la nivel macro, cît şi la nivel micro (de întreprindere). De aceea în prezentul capitol sînt scoase în evidenţă constrîngerile existente pentru creşterea economică şi pentru dezvoltarea sectorului privat şi sistematizate problemele generale şi specifice.

 

Constrîngeri şi probleme generale

Deficitul de investiţii reprezintă o constrîngere semnificativă pentru creştere, deoarece climatul investiţional şi accesul limitat la finanţe constituie elementele critice ale oricărei strategii de îmbunătăţire a competitivităţii unei ţări, care de altfel sînt identificate şi reflectate în Strategia Naţională de Dezvoltare “Moldova 2020”. Principalele obstacole/cauze pentru investiţii sînt de natură instituţională şi ţin de:

• ineficienţă;

• nontransparenţă şi

• părtinirea şi caracterul arbitrar (şi anume, vulnerabilitatea faţă de interesele personale şi corupţia) a cîtorva instituţii critice, inclusiv sistemele judecătoresc, vamal şi fiscal.

Neajunsurile de natură instituţională:

a) structura, mărimea şi eficienţa pieţei interne şi pieţelor externe de desfacere:

- limitează randamentul real al investiţiei;

- reduc stimulentele şi oportunităţile aferente unui antreprenoriat productiv, investiţional şi inovaţional;

- influenţează negativ şi limitează accesul la finanţe, sporind prima de risc şi costul finanţelor;

b) existenţa unui set redus de instrumente financiare, caracterizate prin durata/scadenţa mică şi necesitatea iminentă a gajului;

c) lipsa unor reguli prestabilite de concurenţă, care duce la concentrarea puterii pieţei şi ulterior reduce oportunităţile de investire.

Prin natura lor instituţională, constrîngerile pentru creştere şi competitivitate pot fi abordate în mod efectiv numai prin intermediul unor reforme structurale profunde, în paralel cu convergenţa treptată şi continuă a Republicii Moldova cu standardele UE, care sînt susceptibile de a da roade doar pe termen mediu sau lung.

Eficienţa administrării publice şi calitatea serviciilor prestate de instituţiile publice au efecte importante asupra competitivităţii economiei în ansamblu. Responsabilitatea şi receptivitatea instituţiilor publice, precum şi viziunea lor strategică în domeniul serviciilor prestate întreprinderilor şi societăţii în ansamblu este decisivă pentru succesul continuu al sectorului privat din Republica Moldova. Este necesară consolidarea capacităţilor şi buna guvernare economică pentru a asigura creşterea competitivităţii.

Punctele slabe, lacunele pe această dimensiune orizontală cu impact asupra majorităţii sectoarelor sînt următoarele:

- ineficienţa instituţiilor publice în gestionarea reformelor;

- capacităţile instituţionale reduse ale autorităţilor publice centrale şi locale în identificarea şi atragerea investiţiilor în domeniile ce vizează infrastructura de dezvoltare a afacerilor, investigarea practicilor anticoncurenţiale etc.;

- corupţia şi birocraţia din infrastructura de dezvoltare a transporturilor, calităţii, energetice etc.;

- lipsa mecanismelor de răspundere instituţională şi/sau personală pentru administrarea publică (fiscală, vamală, de reglementare) defectuoasă, a sistemelor de gestionare publică şi de planificare a dezvoltării infrastructurii educaţionale şi a bazei didactice;

- promovarea insuficientă a proiectelor de parteneriat public-privat şi lipsa unor proiecte de anvergură în domeniile legate de infrastructură, mediu, educaţie, transport, logistică şi comerţ;

- colaborarea ineficientă şi insuficientă în cadrul parteneriatelor dintre furnizorii de servicii educaţionale, mediul de afaceri şi societatea civilă în întregime;

- lipsa unor mecanisme, proceduri şi platforme de comunicare între autorităţile publice şi mediul de afaceri în domeniul vamal, fiscal şi de reglementare, inclusiv în domeniul comunicaţiilor şi informaţiei;

- lipsa unei transparenţe adecvate a procedurilor vamale şi a procesului decizional (ordine interne, instrucţiuni), precum şi instabilitatea cadrului normativ în domeniu, crează confuzii şi incertitudine în mediul de afaceri;

- insuficienţa procedurilor de consiliere şi consultare a agenţilor economici şi lipsa instrumentelor de comunicare directă şi promptă a informaţiei actualizate şi clare privind tarifele şi plăţile, procedurile, alte cerinţe obligatorii în domeniile menţionate;

- insuficienţa pîrghiilor de influenţă şi participare a mediului de afaceri în procesul de luare a deciziilor în cadrul dialogului public-privat privind propunerile de politici fiscale;

- imperfecţiunea şi/sau lipsa mecanismelor şi procedurilor de soluţionare prejudiciară a litigiilor de ordin fiscal, vamal şi de reglementare;

- amenzi şi sancţiuni administrative excesive şi incomensurabile cu încălcările depistate de organele cu funcţie de control: lipsa flexibilităţii organelor de control şi a echilibrului dintre mărimea prejudiciului şi amenda aplicată;

- imperfecţiunea cadrului normativ şi de procedură în domeniul protecţiei concurenţei şi cooperarea limitată a societăţii civile cu autoritatea naţională în domeniul concurenţei pe toate dimensiunile şi sectoarele economiei naţionale;

- insuficienţa stimulentelor fiscale, care ar permite dezvoltarea economică durabilă şi ar susţine promovarea exporturilor, dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii, atragerea investiţiilor etc.

Reforma cadrului de reglementare a activităţii de întreprinzător trebuie să fie privită ca una structurală, implementarea căreia va asigura sporirea competitivităţii economiei naţionale.

Crearea unui mediu de afaceri şi a unui climat investiţional, care ar stimula, ar susţine şi recompensa performanţa întreprinderilor competitive, este principalul obiectiv al politicii economice. Studiile ce se concentrează asupra Republicii Moldovei, în special Costul de desfăşurare a afacerii, şi comparaţiile internaţionale sugerează că politicile Guvernului mai mult au împiedicat, decît au stimulat competitivitatea în economia ţării. De fapt, politicile de stat şi practicile necompetitive au devenit cel mai mare obstacol în calea prosperităţii. Politicile ce au subminat competitivitatea economiei Republicii Moldova îşi au originile la nivel macroeconomic. Reformele structurale nerealizate au împiedicat reacţia adecvată a ofertei la cererea în creştere, stimulînd în schimb importurile. Reglementarea şi intervenţiile excesive, corupţia şi imposibilitatea de a asigura o infrastructură fizică şi economică adecvată au creat costuri semnificative pentru întreprinderi, atît pe pieţele locale, cît şi pe cele străine.

Constrîngerile şi problemele legate de cadrul legal şi de reglementare a proceselor economice ale activităţii instituţiilor care guvernează aceste procese este un alt bloc de obstacole ce influenţează negativ competitivitatea economiei în ansamblu.

În acest sens, trebuie accentuate următoarele aspecte:

- lipsa cadrului normativ privind responsabilitatea publică, interoperabilitatea funcţională, precum şi gestionarea riscurilor vamale şi de supraveghere a pieţei;

- ineficienţa mecanismului de asigurare a calităţii educaţiei; a procedurilor de estimare a necesarului de cadre şi de competenţe, precum şi lipsa unei legături de cauzalitate între necesităţile sectorului privat şi oferta instituţiilor de învăţămînt mediu şi superior;

- imperfecţiunea cadrului normativ şi necorespunderea acestuia cu normele europene şi internaţionale în domeniile aferente administrării fiscale şi vamale, de reglementare a transportului, recunoaşterii, validării şi acreditării studiilor formale şi informale obţinute de-a lungul vieţii etc.;

- procesul lent de transpunere a normelor europene în legislaţia şi practica naţională în variate domenii ce vizează competitivitatea (reglementările tehnice, standardizarea, metrologia, recunoaşterea încercărilor de laborator şi a certificatelor de conformitate, recunoaşterea reciprocă a autorizaţiilor de plasare pe piaţă a produselor chimice, de transport etc.);

- cadrul de reglementare rigid şi autonomia limitată (academică, organizatorică, financiară şi de personal) a instituţiilor de învăţămînt;

- procedurile vamale, fiscale şi de reglementare a măsurilor sanitare, veterinare şi fitosanitare complexe, precum şi barierele tehnice în calea comerţului, aplicate neuniform, discriminator şi netransparent şi, de asemenea, o serie de dublări de documente oficiale inoportune;

- lipsa procedurilor legale de recunoaştere a certificatelor de circulaţie internaţionale;

- incompatibilitatea unor aspecte din cadrul legal, care adaugă cheltuieli nejustificate pentru operatorii economici, comerciali, transportatori şi alte categorii de antreprenori;

- cadrul normativ de reglementare dificil, cu un şir de bariere birocratice şi multinivel la lansarea/închiderea afacerilor, povara administrativă excesivă, numărul enorm de rapoarte fiscale, statistice şi de altă natură cu diferite perioade de raportare etc.;

- lipsa unei planificări echilibrate şi previzibile pe termen mediu a procedurilor fiscale şi vamale, care ar permite modelarea climatului de afaceri;

- reglementările tehnice învechite moral în domeniul telecomunicaţiilor, construcţiilor, industriei alimentare etc., care blochează implementarea tehnologiilor şi procedurilor moderne;

- lipsa unor stimulente fiscale ce ar permite dezvoltarea economică durabilă a sectoarelor economiei naţionale (promovarea exporturilor, susţinerea întreprinderilor mici şi mijlocii, investiţiilor, antreprenoriatului social etc.).

Dimensiunea ocupării forţei de muncă. Pînă în anul 2050 se aşteaptă o scădere cu 25% a forţei de muncă în ansamblu pe republică. Pentru perspectiva imediată se impune necesitatea dezvoltării unui cadru strategic intersectorial de creştere a competenţelor pentru competitivitate, crearea unor mecanisme eficiente de asigurare a calităţii educaţiei, crearea sistemului inteligent de informare şi analiză a competenţelor necesare pieţei muncii, asigurarea accesului la serviciile de formare pe tot parcursul vieţii, aprecierea şi promovarea bunelor practici.

În cadrul analizelor permanente ale efectelor pe piaţă a forţei de muncă au fost identificate o serie de probleme-cheie care, în condiţiile create, impun căutarea unor noi soluţii atît pe termen mediu, cît şi pe termen lung, precum şi implicarea unor eforturi consolidate şi resurse importante. Aceste probleme constau în:

- numărul mare de locuri de muncă cu productivitate joasă şi nivel de salarizare insuficient, neatractive pentru populaţia aptă de muncă;

- ponderea înaltă a activităţilor informale într-un şir de sectoare şi ramuri de producţie;

- ponderea mare a populaţiei ocupate în agricultură;

- nivelul ridicat al şomajului de lungă durată;

- migrarea peste hotare a forţei de muncă calificate;

- neantrenarea agenţilor economici în procesul de pregătire profesională a forţei de muncă şi pregătirea cadrelor fără a se ţine cont de cerinţele pieţei muncii;

- capacităţile insuficiente ale structurilor de stat în acordarea unor servicii de bună calitate, în volumul necesar, pentru integrarea populaţiei pe piaţa muncii;

- participarea pasivă a agenţilor economici la declararea locurilor de muncă libere structurilor de stat;

- evoluţia demografică nefavorabilă, care se manifestă în scăderea numărului şi îmbătrînirea populaţiei, intensificată de migraţia forţei de muncă;

- lipsa unui sistem adecvat de monitorizare şi prognozare a pieţei forţei de muncă;

- implicarea insuficientă a partenerilor sociali în elaborarea şi realizarea politicilor de ocupare a forţei de muncă.

- dezechilibrele structurale pe piaţa forţei de muncă;

- lipsa interesului şi accesul limitat la serviciile pentru formarea continuă;

- munca la negru, salariile în plic şi condiţii de muncă neatractive;

- şomajul înalt în rîndul tinerilor şi excluziunea persoanelor cu dizabilităţi;

- accesul limitat la serviciile de consiliere profesională şi de angajare şi procedurile ineficiente de selecţie a cadrelor;

- lipsa standardelor ocupaţionale, clasificatorul ocupaţional depăşit etc.

Sustenabilitatea competitivităţii naţionale este determinată de calitatea forţei de muncă, de mixul şi de calitatea competenţelor pe care aceasta le deţine. Competenţele forţei de muncă sînt considerate tezaurul secolului al XXI-lea şi valoarea esenţială pentru dezvoltarea unei economii competitive. Conform estimărilor OECD costul estimativ al deficitului de competenţe poate constitui circa 7% din PIB sau poate avea un impact de diminuare anuală a productivităţii de circa 1%¹. Problemele şi constrîngerile cu care se confruntă Republica Moldova astăzi sînt bine oglindite în rapoartele internaţionale de evaluare a competitivităţii şi constau în:

^{__________________________}

¹ (OECD, 2012, p.3) OECD. (2012). Better Skils. Better Jobs. Better Lives.

 

- calitatea joasă a sistemului educaţional cu tendinţă de aprofundare a declinului (GIC 2012/2013, locul 103/144 de ţări, declasare cu 7 poziţii comparativ cu anul 2010/2011);

- irelevanţa studiilor: proiectarea conţinutului în funcţie de capacitatea şi interesele ofertei, dar nu a cererii pentru educaţie şi ocupare (neconcordanţa între cererea şi oferta de competenţe);

- incapacitatea de a reacţiona rapid la nevoile pieţei şi dezechilibrul structural al specializărilor absolvenţilor;

- calitatea joasă a şcolilor de management (GIC 2012/2013, locul 121/144 de ţări);

- competenţe şi abilităţi insuficiente de utilizare a noilor tehnologii şi tehnici de comunicare, de cultură antreprenorială, managerială şi financiară, cunoaşterea slabă a limbilor moderne;

- experienţă insuficientă de proiectare a curricumurilor orientate spre competenţe competitive;

- absenţa unui mecanism eficient de consultare cu actorii pieţei muncii şi de avizare a programelor de formare profesională la toate nivelurile sistemului;

- accesul limitat la programele de dezvoltare a competenţelor pentru reintegrarea şomerilor;

- rata de înrolare în educaţie, atît în învăţămîntul obligatoriu, cît şi în celelalte niveluri înregistrează un declin;

- accesul limitat la serviciile de cercetare şi formare la nivel local (GIC 2012/2013, locul 114/144 de ţări);

- erodarea valorilor social-umane şi lipsa de viziune;

- impactul insuficient al educaţiei şi ştiinţei asupra creşterii economice şi bunăstării;

- lipsa spiritului antreprenorial al instituţiilor de învăţămînt profesional, precum şi al unor clustere dintre agenţii economici şi instituţiile de învăţămînt din acelaşi domeniu.

Costurile, dimensiunea şi structura pieţei. Un factor important al competitivităţii este productivitatea reprezentată de costurile de producţie, dimensiunea şi structura pieţei în care întreprinderile îşi desfăşoară activitatea. O serie de constrîngeri în acest domeniu sînt legate de dimensiunea pieţei locale şi puterea de cumpărare a populaţiei. Pieţele externe ar trebui să devină un stimul pentru piaţa mică internă, iar accesul la informaţiile despre cerinţele obligatorii ale pieţelor externe trebuie îmbunătăţit considerabil. De asemenea, o atenţie deosebită urmează să fie acordată facilitării şi promovării exporturilor produselor autohtone pe pieţele externe, ceea ce rămîne obiectivul indispensabil pentru toate politicile de stat şi sectoarele economiei naţionale. Mai mult ca atît, pentru Republica Moldova este imperios necesar să aibă o piaţă eficientă, care ar promova concurenţa şi ar stimula competitivitatea.

Concurenţa este factorul determinant, esenţial în succesul sau eşecul firmelor. Concurenţa stabileşte oportunitatea acelor activităţi ale unei firme, care pot contribui la performanţa acesteia, cum ar fi inovaţiile, o cultură unitară sau implementare judicioasă. Concurenţa reprezintă un fenomen deosebit de important pentru viaţa economică, precum şi pentru viaţa socială, deoarece ea reprezintă factorul motor care motivează atît afacerile, cît şi existenţa oamenilor.

Dacă concurenţa este sau nu benefică pentru societate se poate afla numai în măsura în care, pe ansamblul economiei, adică la nivel macroeconomic, se înregistrează o creştere semnificativă de la o perioadă la alta, iar la nivelul unei unităţi economice, adică la nivel microeconomic, a fost cîştigată o poziţie competitivă mai bună faţă de perioada anterioară.

Competiţia este un mijloc eficient de a elimina profiturile excedentare realizate de către unii agenţi economici, de a aloca resursele pentru anumite utilizări necesare societăţii, de a determina firmele să producă bunuri de calitate la costuri reduse şi în cantităţile dorite de consumatori, de a stimula introducerea inovaţiilor tehnologice. De aceea, competiţia trebuie văzută ca un proces dinamic cu efecte benefice asupra economiei în ansamblul său.

De aici rezultă avantajele certe ale concurenţei, şi anume: repartizarea echilibrată a veniturilor, ceea ce conduce la maximizarea profiturilor agenţilor economici competitivi, folosirea eficientă a resurselor, oferirea unei game largi de produse şi servicii de calitate superioară, promovarea inovaţiilor tehnice, contribuind astfel la reducerea costurilor pe termen lung.

Concurenţa este un factor de dinamism pentru progres şi eficienţă şi contribuie la echilibrul economic şi bunăstarea societăţii. În economia de piaţă concurenţa este liberă, fiecare agent economic îşi manifestă libera iniţiativă, acţionînd pentru realizarea propriilor interese, iar locul de manifestare îl reprezintă piaţa. De aceea concurenţa este legată de cerere şi ofertă, de procesul schimbului şi de tranzacţiile de piaţă efectuate. Ea are loc atunci cînd agenţii economici pot pătrunde liber pe o piaţă locală, regională, naţională sau chiar mondială, nefiind îngrădiţi de existenţa unor bariere de intrare privitor la capitalul impus de lege, economiile de scară, brevetele şi licenţele, raritatea materiilor prime şi a distribuitorilor, constrîngerile de imagine etc.

În domeniul concurenţei, economia ţării se confruntă astăzi cu următoarele probleme şi constrîngeri:

• cultura concurenţială redusă;

• competiţie insuficientă în fiecare sector al economiei naţionale datorită dimensiunii pieţei;

• dominarea puternică a unor sectoare cheie prioritare de către un număr limitat de agenţi economici;

• inexistenţa unei concurenţe reale pe pieţele de utilităţi (de energie electrică, de gaze naturale, canalizare etc.), precum şi managementul defectuos;

• intensitatea scăzută a concurenţei, determinată inclusiv de existenţa diverselor bariere netarifare şi administrative din cauza capacităţilor încă limitate ale autorităţii de concurenţă de a identifica şi contracara practicile anticoncurenţiale.

Concluzii şi observaţii: Multe dintre constrîngerile sus-menţionate sînt strîns legate între ele şi au, în mare măsură, aceleaşi cauze. Aceasta se referă, în special, la constrîngerile asociate deficitului de investiţii şi accesului la finanţe, la ineficienţa administrării publice şi calitatea serviciilor prestate agenţilor economici, la structura pieţei, nivelul preţurilor şi la intensitatea concurenţei pe astfel de pieţe.

Astfel de constrîngeri îşi au rădăcinile primare în problemele instituţionale care, în baza unor analize recente, au fost evidenţiate ca obstacole importante în calea dezvoltării economice a Republicii Moldova. În special, se cuvine să se menţioneze cele trei studii care încearcă să identifice constrîngerile cele mai importante pentru creşterea economică în Moldova. În temeiul unui studiu comparativ s-a constatat că riscurile şi constrîngerile microeconomice, cum ar fi: corupţia, protecţia ineficientă a drepturilor de proprietate şi a statului de drept, precum şi lipsa de responsabilitate şi accesul inadecvat la resursele financiare, au cel mai mare impact asupra mediului de afaceri şi, în final, au tangenţă cu capacitatea instituţională a statului şi cu implicaţiile lor pentru sectorul financiar şi pentru climatul investiţional şi de afaceri.

Asemenea constrîngeri instituţionale se manifestă în variate feluri şi se află la originea multor constrîngeri specifice enumerate mai jos. O cauză importantă a acestora este sistemul judecătoresc, care reprezintă responsabilităţi inadecvate în administrarea publică şi, desigur, în politicile şi cadrul normativ adoptat.

De asemenea, unele constrîngeri de ordin instituţional sînt reflectate în principalele documente strategice ale Republicii Moldova, cum ar fi: i) Strategia naţională de dezvoltare “Moldova 2020” şi ii) strategiile sectoriale ale fiecărei instituţii publice centrale.

Pentru eliminarea constrîngerilor instituţionale este necesară o perioadă îndelungată de timp şi un set consistent de reforme structurale profunde. Prezenta Foaie de parcurs oferă măsuri importante de înlăturare a factorilor care afectează competitivitatea într-un termen scurt şi mediu. De aceea eliminarea sau minimizarea efectelor constrîngerilor specifice şi sectoriale va avea un impact imediat şi mult mai concludent asupra competitivităţii produselor şi sectoarelor economiei naţionale.

Constrîngeri şi probleme specifice

Pentru fiecare componentă a Foii de parcurs sînt prezentate constrîngerile şi problemele caracteristice obiectivului de creştere a competitivităţii, şi anume:

Resursele umane. Abilitatea unei ţări de a concura la nivel global “Competitivitatea naţiunii” depinde în mare măsură de capitalul ei intelectual şi de modul în care se investeşte în dezvoltarea şi valorificarea acestuia.

În afară de constrîngerile şi problemele orizontale privind calitatea instituţiilor publice, inclusiv cele educaţionale, a cadrului normativ şi de reglementare, este important de atenţionat şi asupra unor aspecte specifice competitivităţii prin prisma resurselor umane, şi anume:

- managementul ineficient şi lipsa culturii guvernării instituţiilor de învăţămînt de toate nivelurile;

- criza profesiei de pedagog, cadrele didactice îmbătrînite şi demotivate;

- sistemul ineficient de evaluare şi stimulare a cadrelor didactice pentru inovaţii şi performanţe didactice, ştiinţifice, tehnologice;

- mixul de competenţe al cadrelor didactice este în disonanţă cu provocările noului context socioeconomic;

- sistemul ineficient de formare continuă a cadrelor didactice din învăţămîntul profesional de toate nivelurile (GIC 2012/2013, locul 122/144 de ţări);

- criza morală şi etică din sistemul educaţional;

- existenta unei reţele de instituţii exploatate ineficient şi infrastructura educaţională uzată fizic şi moral/non-conformă noilor obiective educaţionale;

- reţeaua subdezvoltată a serviciilor pentru formarea continuă specifică diverselor sectoare ale economiei;

- competenţe şi experienţă insuficiente ale resurselor umane pentru exercitarea supravegherii pieţei, inclusiv a supravegherii tehnice la obiectele industriale periculoase;

- lipsa instituţiilor de învăţămînt şi centrelor de instruire specializate pentru pregătirea, instruirea şi atestarea tuturor categoriilor de specialişti care activează în domeniul securităţii industriale;

- capacităţile insuficiente ale populaţiei, businessului şi angajaţilor sectorului public pentru utilizarea serviciilor societăţii informaţionale;

- capacităţile reduse ale companiilor locale de a recruta resurse umane pe plan internaţional;

- calificarea absolvenţilor instituţiilor de învăţămînt nu corespunde cerinţelor pieţei/ irelevanţa studiilor/lipsa competenţelor solicitate pe piaţa muncii;

- nevalorificarea talentelor şi exodul lor peste hotare.

Constrîngerile din sectorul dezvoltării resurselor umane şi valorificării eficiente a lor vor fi lichidate preponderent de către Ministerul Educaţiei prin realizarea reformelor pe toată verticala sistemului. O parte din aceste reforme sînt deja aprobate sau urmează să fie elaborate într-un şir de documente de politici strategice sectoriale, şi anume: Strategia de dezvoltare a învăţămîntului vocaţional/tehnic pentru anii 2013–2020, Educaţie 2020 etc. Noul cadru legal al educaţiei prevede crearea unei instituţii naţionale responsabile de asigurarea calităţii învăţămîntului profesional de toate nivelurile. Pe unele segmente de probleme în domeniul dezvoltării resurselor umane se va conecta şi Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, Ministerul Economiei şi Infrastructurii şi ministerele de ramură pentru a asigura dezvoltarea competenţelor specifice fiecărui sector. În mare măsură eforturile de reformare şi modernizare a sistemului educaţional vor fi orientate spre sporirea competitivităţii resurselor umane şi spre realizarea dezideratului de integrare europeană, care se conţine în Planul de Acţiuni UE-Moldova, subprioritatea 3.2.4 “Reforma pieţei muncii şi educaţiei”.

Cercetare, tehnologii şi inovaţii. Luînd în considerare ritmul de dezvoltare a noilor tehnologii, precum şi gradul de implementare a acestora în diferite domenii economice, se poate afirma că domeniile precum ştiinţa, tehnologiile şi inovaţiile devin vitale pentru o dezvoltare rapidă a unei economii naţionale competitive şi durabile. Cercetarea-dezvoltarea, inovaţiile şi transferul de tehnologii, antreprenoriatul bazat pe cunoştinţe sînt rezerve esenţiale şi, practic, inepuizabile de dezvoltare a unei economii competitive. De aceea în ţările prospere peste 70% din creşterea PIB se realizează cu implicarea ştiinţei şi prin implementarea realizărilor ştiinţifice, asimilarea tehnologiilor avansate, cunoştinţelor şi informaţiei.

Este necesar de menţionat că rating-ul dezvoltării inovaţionale al Republicii Moldova, conform Indexului Inovaţional Global (GII) pentru anul 2012, a constituit 50 (din 141 de state). GII 2012 include evaluarea dezvoltării inovaţionale a economiei ţării pe următoarele subcomponente: instituţii (rating-ul 78); capitalul uman şi cercetarea (55); infrastructură (85); complexitatea pieţei (96); complexitatea businessului (104); outputuri de cunoştinţe şi tehnologii (31); outputuri de creaţie (32).

În acelaşi timp, domeniul se confruntă cu un şir de constrîngeri ce vizează:

- dezvoltarea insuficientă a capacităţilor umane şi instituţionale în sistemul cercetare, dezvoltare şi inovaţii;

- lipsa unui model deschis de guvernare în sfera cercetărilor, tehnologiilor şi inovaţiilor;

- existenţa unor bariere în realizarea mobilităţii academice şi profesionale, determinate de un număr mare de formalităţi pentru accesul în activitatea didactică şi ştiinţifică.

Noul cadru strategic în domeniu – strategia inovaţională a Republicii Moldova pentru perioada 2013-2020 “Inovaţii pentru competitivitate” şi strategia de cercetare-dezvoltare a Republicii Moldova pînă în anul 2020 – se află la etapa finală de elaborare şi defineşte clar viziunea pe termen lung privind dezvoltarea unei economii competitive bazate pe inovare şi transfer tehnologic, susţinută de un sistem modern de cercetare-dezvoltare, cu utilizarea potenţialului uman al ţării şi a celor mai performante practici internaţionale. Realizarea obiectivelor stabilite presupune conjugarea eforturilor Ministerului Economiei şi Infrastructurii, Ministerului Educaţiei, Academiei de Ştiinţe a Moldovei, Agenţiei pentru Inovare şi Transfer Tehnologic, Agenţiei de Stat pentru Proprietate Intelectuală etc.

Infrastructura Republicii Moldova necesită o îmbunătăţire considerabilă din punct de vedere al calităţii, eficienţei şi utilităţii. Starea proastă a infrastructurii afectează dezvoltarea afacerilor şi perturbează fluxurile comerciale ale ţării. În acest sens, domeniile abordate de Foaia de parcurs, care necesită intervenţie rapidă şi sistemică, sînt: i) infrastructura transportului feroviar, rutier şi fluvial/maritim (portuar şi naval) şi aerian, inclusiv infrastructura pentru depozitarea, transloading şi transbordare; ii) infrastructura energetică, iii) infrastructura calităţii; iv) infrastructura TIC şi v) infrastructura de mediu.

Problemele aferente infrastructurii transportului sînt:

• degradarea intensivă a infrastructurii drumurilor;

• administrarea ineficientă a segmentului de transport feroviar;

• degradarea infrastructurii de transport feroviar din cauza insuficienţei investiţiilor;

• dezvoltarea nesatisfăcătoare a transportului aerian de mărfuri etc.

O bună parte din constrîngerile acestui sector vor fi eliminate odată cu implementarea documentelor strategice sectoriale: Strategia infrastructurii transportului terestru pe anii 2008-2017, Strategia de transport şi logistică 2013-2020, Planul de acţiuni Moldova – UE, prioritatea: Dezvoltarea regională şi locală, atingerea obiectivelor puse în sarcina Ministerului Economiei şi Infrastructurii şi altor instituţii guvernamentale, care implementează politici conexe.

Costul înalt al resurselor energetice în Republica Moldova este generat nu numai de lipsa resurselor naturale, dar şi de infrastructura energetică şi de calitatea acesteia, şi anume:

• dependenţa tot mai mare de importul resurselor energetice (95% din necesarul de energie al ţării este importat);

• insuficienţa capacităţilor de generare a energiei electrice amplasate pe malul drept al rîului Nistru;

• insuficienţa interconexiunilor fizice ale sectoarelor de gaze şi energie electrică cu ţările vecine;

• reducerea sarcinii termice şi consumului de gaze naturale;

• uzura fizică şi morală avansată a infrastructurii complexului energetic;

• nivelul scăzut al eficienţei energetice;

• nivelul redus de valorificare a surselor regenerabile de energie.

O altă constrîngere, semnalată de clasamentele internaţionale, este procedura de conectare la energia electrică. Conform raportului “Doing Business in Moldova 2013”, la Capitolul “Getting electricity” Republica Moldova ocupă poziţia 161 (7 proceduri, 140 de zile) şi a înregistrat o coborîre în clasament cu 2 poziţii comparativ cu raportul Doing Business in Moldova 2012.

Realizarea unor transformări structurale solide în sectorul energetic este confirmată de cadrul naţional de planificare strategică pe termen mediu şi lung, elaborat în ultimii ani. Astfel, sectorul energetic constituie una din cele şapte priorităţi ale principalului document strategic la nivel naţional – Strategia naţională de dezvoltare “Moldova 2020” cu motoul: “Energie: furnizată sigur, utilizată eficient”. Obiectivele specifice şi direcţiile prioritare de dezvoltare ale sectorului sînt prevăzute de Strategia energetică a Republicii Moldova pînă în anul 2030, Programul naţional pentru eficienţă energetică 2011-2020 şi în Programul ENPI la prioritatea “Dezvoltarea regională şi locală”, Capitolul “Mediul, eficienţa energetică şi energia regenerabilă”.

Politica în sectorul energetic în ansamblu este elaborată de Ministerul Economiei şi Infrastructurii, iar în domeniul eficienţei energetice a clădirilor – de către Ministerul Economiei şi Infrastructurii. Implementarea politicilor în sectorul energetic este asigurată de către Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică, Inspectoratul Energetic de Stat, Agenţia pentru Eficienţă Energetică, Fondul pentru Eficienţă Energetică, precum şi prin intermediul mai multor întreprinderi energetice.

Infrastructura calităţii deţine un rol fundamental în asigurarea unei creşteri economice durabile bazate pe export şi investiţii. În procesul de producere şi comercializare a bunurilor şi serviciilor, atît pe piaţa internă, cît şi pe cea externă, suportul acreditării şi evaluării conformităţii, standardizării şi reglementării tehnice, metrologiei, protecţiei consumatorilor şi securităţii industriale este crucial. Pentru a putea beneficia de oportunităţile oferite de pieţele externe, care vor fi tot mai accesibile în viitorul apropiat, produsele moldoveneşti trebuie să corespundă cerinţelor tuturor rigorilor pieţelor de destinaţie, iar acest fapt trebuie să fie demonstrat. Astfel, principalele probleme şi dificultăţi cu care se confruntă domeniul infrastructurii calităţii sînt:

• ponderea redusă a standardelor europene şi internaţionale adoptate în calitate de standarde naţionale;

• gradul redus de implementare a standardelor europene şi internaţionale;.

• dotarea insuficientă a Bazei Naţionale de Etaloane cu etaloanele necesare economiei naţionale;

• lipsa dotării sau înzestrarea tehnico-materială învechită a laboratoarelor de încercări;

• nerecunoaşterea rezultatelor evaluării conformităţii efectuate în Republica Moldova de către statele Uniunii Europene;

• lipsa laboratoarelor acreditate şi recunoscute în sistemul UE;

• plasarea pe piaţă a produselor neconforme cerinţelor;

• lipsa condiţiilor, mijloacelor şi instrumentelor metrologice în domeniu;

• nivelul redus al capitalului uman în domeniul standardizării, metrologiei, certificării şi acreditării;

• capacităţi instituţionale şi mijloace financiare insuficiente pentru realizarea eficientă a reformelor preconizate de noul cadru legislativ în domeniu.

Finalizarea procesului de reformare instituţională şi reconceptualizare a sectorului respectiv, acţiuni aflate în prezent la o etapă avansată de implementare, va oferi posibilitatea pe termen mediu şi lung de a edifica un sistem al infrastructurii calităţii caracterizat prin eficienţă, independenţă şi transparenţă maximală. În acest sens, un element important îl va constitui dezvoltarea capacităţilor sectorului privat din domeniu, prin participarea acestuia în procesul evaluării conformităţii, precum şi prin accelerarea procesului de adoptare de către companiile autohtone a sistemelor de management al calităţii. În special, vom scoate în evidenţă programul de aliniere la cerinţele UE în domeniul aplicării măsurilor sanitare, fitosanitare şi veterinare.

Realizarea angajamentelor respectivele se va obţine prin conlucrarea eficientă a Ministerului Economiei şi Infrastructurii, Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare, care elaborează politici în domeniu, şi a instituţiilor implementatoare, cum ar fi: Institutul Naţional de Standardizare, Institutul Naţional de Metrologie, Centrul Naţional de Acreditare MOLDAC, Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor, instituţiile care prestează servicii în domeniu etc.

Infrastructura TIC. Societatea informaţională este o societate post-industrială, în care informaţia este produsă, comunicată şi folosită intens. Tehnologiile şi competenţele aplicate au şi vor avea un efect profund asupra dezvoltării economiei şi societăţii în ansamblu. Infrastructura de telecomunicaţii, care este pilonul de bază pentru dezvoltarea TIC, s-a dezvoltat şi s-a extins activ, cu reţele de acces de ultimă generaţie şi conectivitate accesibilă. Reţelele de fibră optică acoperă 90 la sută din localităţile ţării, telefonia mobilă – 99 la sută din teritoriul ţării şi a atins un nivel de penetrare de 120%.

În ultimul an se dezvoltă rapid reţelele de ultimă generaţie, care oferă Internet mobil la viteză înaltă, Republica Moldova fiind printre primele 20 de ţări din lume la acest capitol. Rata de penetrare a Internetului este în creştere. În prezent peste 50 la sută din populaţia ţării este conectată la Internet. Totuşi, capacitatea redusă a mediului de afaceri în utilizarea eficientă a tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor pentru creşterea competitivităţii rămîne o oportunitate nevalorificată, Republica Moldova ocupînd în clasamentul mondial (Raportul Global privind Tehnologiile informaţionale 2013) poziţia 129 din 144 de ţări. De aceea este important să ne concentrăm asupra următoarelor probleme legate de infrastructura TIC:

• infrastructura TIC este subdezvoltată şi nu permite implementarea tehnologiilor moderne de instruire, informatizarea proceselor de management educaţional, de realizare a cercetărilor şi diseminare a rezultatelor cunoaşterii;

• calitate şi cadre inginereşti insuficiente;

• infrastructura de comunicaţii electronice neoptimizată/insuficient partajată;

• acces neuniform la banda largă;

• tarifele sub costuri ale operatorului istoric inhibă competiţia pe piaţa de telefonie fixă;

• securitatea scăzută în spaţiul digital;

• certificatul cheilor publice ale semnăturii electronice nerecunoscut pe plan internaţional;

• infrastructura de plăţi electronice pentru serviciile publice insuficient dezvoltată şi promovată.

Societatea informaţională. Rata de creştere înregistrată de economia digitală în ţările UE este de şapte ori mai mare faţă de cea pentru restul economiei. În Republica Moldova unicele resurse valoroase sînt pămîntul şi oamenii, care ar trebui să fie folosite efectiv şi eficient pentru a asigura prosperitatea ţării. Edificarea societăţii bazate pe cunoaştere este un amplificator al capacităţilor intelectuale ale oamenilor şi reprezintă o soluţie iminentă pentru creşterea competitivităţii.

La constrîngerile şi problemele menţionate pe orizontală, ce ţin de cadrul de reglementare, calitatea serviciilor publice şi resursele umane, se mai adaugă următoarele aspecte, care au un rol important în creşterea competitivităţii ţării, şi anume:

• poziţia joasă a Republicii Moldova în clasamentele internaţionale privind societatea informaţională (69 şi mai jos), cu toate că în unele clasamente din domeniul TIC ea este poziţionată printre primele 50;

• calitatea proastă a informaţiei din registrele de bază ale ţării şi tehnologii învechite;

• comerţ electronic în fază incipientă de dezvoltare/servicii de plată neintegrate;

• conţinut digital şi servicii electronice insuficiente pentru business;

• piaţa mică/consum insuficient de produse IT;

• competitivitate scăzută a companiilor TIC la nivel internaţional;

• volum de export servicii/produse TIC moderat;

• productivitate scăzută per angajat în sectorul IT;

• servicii de consultanţă şi informaţionale insuficiente;

• implementarea legislaţiei europene şi liberalizarea graduală a sectorului poştal.

Cadrul de politici pe termen mediu şi lung în domeniul TIC: i) programul strategic de modernizare tehnologică a guvernării (E-transformare); ii) proiectul strategiei “Moldova Digitală 2020”; iii) proiectul strategiei de creştere a competitivităţii industriei tehnologiei informaţiei pentru anii 2013 – 2022 se află în proces de definitivare şi oferă soluţii moderne şi inovative de depăşire a tuturor provocărilor existente în sector şi o abordare orizontală a priorităţilor de dezvoltare. Soluţionarea problemelor menţionate se va realiza sub egida Ministerului Economiei şi Infrastructurii, cu suportul Ministerului Economiei şi Infrastructurii, Ministerului Finanţelor, Ministerului Justiţiei şi al celorlalte autorităţi publice centrale, cu antrenarea ANRCETI, CNFR, CRIS “Registru” etc.

Infrastructura de mediu cuprinde infrastructura de apă şi de canalizare, infrastructura de epurare a apelor uzate, infrastructura de gestionare a deşeurilor, infrastructura de protecţie împotriva inundaţiilor ş.a.

Infrastructura adecvată de aprovizionare cu apă şi canalizare, inclusiv existenţa staţiilor moderne de epurare a apelor reziduale, sînt condiţii indispensabile pentru dezvoltarea social-economică a ţării, modernizarea industriilor, îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă a populaţiei şi de protecţie a mediului. Starea actuală a infrastructurii respective este deplorabilă. Sistemele de aprovizionare cu apă şi canalizare proiectate şi constituite în alte condiţii economice nu corespund actualelor posibilităţi de întreţinere şi exploatare şi continuă să se degradeze, cauzînd pierderi ale resurselor de apă şi ale resurselor energetice. Actualmente mai mult de jumătate din populaţia ţării nu are acces la apă potabilă calitativă şi la sisteme de canalizare, fapt ce afectează condiţiile de trai şi constituie un factor de risc pentru sănătate. Sînt necesare măsuri de extindere a sistemelor centralizate de aprovizionare cu apă şi canalizare şi de creştere a accesului populaţiei şi a agenţilor economici la aceste servicii, de îmbunătăţire a performanţelor operaţionale şi financiare ale companiilor prestatoare de servicii în domeniu şi de promovare a parteneriatului public-privat în vederea sporirii siguranţei şi calităţii acestor servicii.

Accelerarea dezvoltării economice a ţării urmează să fie asociată cu o politică echilibrată în domeniul managementului deşeurilor şi substanţelor chimice, care ar minimiza impactul negativ asupra unor domenii, cum ar fi: agricultura, turismul şi sănătatea publică. Absenţa unui sistem diferenţiat de colectare a deşeurilor, tehnica existentă uzată, capacităţile de prelucrare a deşeurilor reduse, lipsa depozitelor corespunzătoare, a serviciilor/întreprinderilor de salubrizare în localităţile rurale, numărul mare de gunoişti neautorizate, existenţa terenurilor contaminate şi a stocurilor învechite de substanţe chimice constituie principalele probleme în acest domeniu, care condiţionează necesitatea creării şi dezvoltării infrastructurii de colectare, depozitare, prelucrare şi neutralizare a deşeurilor şi substanţelor chimice.

Facilitarea comerţului şi vama. Facilitarea comerţului este imperativul sporirii competitivităţii atît a exporturilor, cît şi a importurilor de materii prime, care pot intensifica în mod direct concurenţa pe piaţa internă şi, în mod indirect, pot crea stimulente pentru restructurarea economiei naţionale. Facilitarea importului bunurilor intermediare poate ameliora competitivitatea exporturilor, iar legătura dintre performanţa exporturilor şi facilitarea comerţului este foarte complexă nu numai pentru că fluxurile comerciale ale Republicii Moldova pot fi schimbate prin prisma reformelor sale şi a reformelor partenerilor săi comerciali, ci şi din cauza dimensiunii multilaterale a procesului de facilitate a comerţului şi a influenţei acesteia asupra competitivităţii. Precum a fost menţionat în capitolul 1, facilitarea comerţului se referă la reducerea costurilor asociate comerţului cu deplasarea mărfurilor peste frontieră.

Suplimentar la cele sus-menţionate, printre constrîngerile de ordin instituţional, legislativ şi de reglementare există şi alte probleme şi lacune, care urmează să fie abordate în contextul facilitării comerţului, şi anume:

• legislaţia vamală parţial armonizată cu cea a UE;

• sistemul de achitare a drepturilor de import şi de garantare a obligaţiei vamale parţial armonizat cu cel al UE;

• infrastructura posturilor vamale slab dezvoltată;

• insuficienţa echipamentului special de control;

• lipsa unui ghişeu unic electronic cu toate serviciile inerente;

• lipsa sistemului de monitorizare video la punctele de trecere a frontierei;

• capacitatea insuficientă a sistemului informaţional integrat vamal pentru interconectare cu sisteme europene, implicit cu Noul Sistem Computerizat de Tranzit (NCTS);

• lipsa schimbului de date electronice vamale cu statele-membre ale UE;

• schimbul insuficient de informaţii vamale prealabile.

Semnarea şi punerea în aplicare a Acordului ZLSAC va solicita operatorilor să respecte o serie de cerinţe de trasabilitate la diferite tipuri de produse alimentare şi agricole, să cunoască şi să se conformeze măsurilor sanitare, fitosanitare, veterinare şi standardelor aplicate de UE pentru accesul la piaţa comunitară.

Politica şi administrarea fiscală. Cadrul normativ în vigoare în domeniul fiscal şi monetar afectează mediul economic general de afaceri. Structura sistemului de impozitare are o influenţă crucială asupra competitivităţii, problemele şi constrîngerile pe această dimensiune avînd un caracter transversal şi afectînd în egală măsură toate domeniile şi sectoarele economiei.

Conform clasamentului “Doing Business 2013”, Republica Moldova se plasează pe locul 109 din 185 de ţări la indicatorul “Plata impozitelor”. Printre problemele majore semnalate de rapoartele internaţionale, precum şi de mediul de afaceri din ţară, menţionăm:

• imperfecţiunea legislaţiei fiscale şi, în special, a cadrului normativ de implementare a prevederilor legale;

• proceduri de administrare neclare şi imprevizibile;

• sancţiuni exagerate pentru erori neesenţiale şi proceduri neclar stabilite de cadrul normativ;

• proceduri ineficiente în administrarea TVA;

• proceduri depăşite şi durata lungă a controalelor şi inspecţiilor fiscale;

• calificarea insuficientă a personalului ce activează în domeniul fiscal;

• insuficienţa dialogului public-privat în domeniul politicilor fiscale.

Foaia de parcurs nu propune modificarea nivelului actual de impozitare, ci are drept scop accelerarea procesului de optimizare a sistemului de impozitare pentru susţinerea competitivităţii şi prevede măsuri pentru a-l face mai eficient din punct de vedere economic, simplu din punct de vedere administrativ, caracterizat prin flexibilitate, transparenţă şi echitate.

Pe termen mediu şi lung, setul de politici în domeniul administrării fiscale, promovate de Ministerul Finanţelor şi implementate de Inspectoratul Fiscal Principal de Stat şi Serviciul Vamal, se regăsesc integral în Strategia de dezvoltare a managementului finanţelor publice pentru anii 2013-2020 şi în Planul de dezvoltare a Serviciului Fiscal de Stat pentru anii 2011-2015.

Concurenţa. Un factor determinant al creşterii economice calitative este asigurarea unei concurenţe oneste, eliminarea şi prevenirea practicilor monopoliste pe piaţă. Lipsa unui cadru legislativ şi normativ adecvat şi a unui cadru instituţional pe deplin funcţional nu a permis atingerea unui progres semnificativ în domeniu. Agenţia Naţională pentru Protecţia Concurenţei, înfiinţată în anul 2007, nu a avut la dispoziţie suficiente capacităţi şi pîrghii, dar nici suport şi colaborare din partea altor instituţii relevante, pentru a asigura protecţia efectivă a concurenţei. În acest sens, la categoria constrîngerilor şi problemelor se înscriu:

• imperfecţiunea prevederilor legislaţiei, care a generat precondiţii pentru apariţia practicilor anticoncurenţiale;

• numărul mic de resurse umane calificate în domeniul concurenţei;

• insuficienţa resurselor financiare pentru asigurarea unei expertize calitative în procesul de investigare a practicilor anticoncurenţiale;

• cooperarea limitată a societăţii civile cu autoritatea naţională în domeniul reglementării concurenţei;

• capacităţi instituţionale reduse în exercitarea atribuţiilor;

• numărul limitat de exponenţi în cadrul unor ramuri, determinat de dimensiunea redusă a pieţei (din punctul de vedere al numărului populaţiei şi al veniturilor pe cap de locuitor).

Ultimele realizări înregistrate de Republica Moldova în acest domeniu important a fost adoptarea Legii concurenţei şi Legii cu privire la ajutorul de stat, armonizate cu legislaţia UE. Însă, pentru implementarea eficientă şi în timp util a prevederilor respective, în perioada imediat următoare urmează să fie fortificate esenţial capacităţile instituţionale ale Consiliului Concurenţei, această acţiune necesitînd susţinerea tuturor autorităţilor publice centrale cu competenţe conexe domeniului protecţiei concurenţei, precum şi resurse financiare suficiente pentru asigurarea funcţionării lui eficiente.

Următorul capitol al Foii de parcurs abordează problemele de o importanţă majoră pentru ameliorarea competitivităţii ţării, în special avînd în vedere oportunităţile şi provocările oferite de ZLSAC. Selectarea acestor probleme se bazează, de asemenea, pe experienţa instituţiilor guvernamentale şi provocările pe termen scurt şi mediu cu care se confruntă Republica Moldova în realizarea obiectivelor stabilite în Acordul de Asociere şi ZLSAC cu UE.

Problemele şi constrîngerile, menţionate în acest capitol, pot fi soluţionate prin abordarea complexă şi comprehensivă a dimensiunilor competitivităţii. În acest scop a fost elaborată o matrice, care corelează obiectivele generale, obiectivele specifice sau recomandările de politici, acţiunile necesare de întreprins pe termen mediu şi lung, inclusiv instituţiile care vor fi antrenate în promovarea acestor reforme proactive.

Impactul şi rezultatul acestor acţiuni va fi monitorizat şi reprezentat prin indicatorii ce formează Indicele Competitivităţii Globale, Indicele de Performanţă Logistică (LPI), Doing Business şi Enabling Trade Report, precum şi prin alţi indicatori utilizaţi în prezent de instituţiile guvernamentale.

 

Capitolul 3

MATRICEA DE POLITICI PENTRU AMELIORAREA

COMPETITIVITĂŢII REPUBLICII MOLDOVA

 

 

[Capitolul 3 în redacţia Hot.Guv. nr.806 din 29.06.2016, în vigoare 08.07.2016]

 

 

 Capitolul 4

LISTA ACTELOR UE PENTRU IMPLEMENTAREA ACORDULUI DE

ASOCIERE A REPUBLICII MOLDOVA LA UNIUNEA EUROPEANĂ,

PRECUM ŞI A ACORDULUI PRIVIND ZLSAC