miercuri, 20 decembrie 2017
910/05.11.2014 Hotărîre cu privire la modificările şi completările ce se operează în unele hotărîri ale Guvernului

H O T Ă R Î R E

cu privire la modificările şi completările ce se operează

în unele hotărîri ale Guvernului

 

nr. 910  din  05.11.2014

 

Monitorul Oficial nr.333-338/978 din 07.11.2014

 

* * *

În temeiul art.37 din Legea nr.98 din 4 mai 2012 privind administraţia publică centrală de specialitate (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2012, nr.160-164, art.537) şi în conformitate cu prevederile Hotărîrii Guvernului nr.1310 din 14 noiembrie 2006 “Cu privire la aprobarea structurii-tip a regulamentelor privind organizarea şi funcţionarea organului central de specialitate al administraţiei publice şi autorităţii administrative din subordinea acestuia” (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2006, nr.181-183, art.1407), cu modificările şi completările ulterioare, Guvernul

HOTĂRĂŞTE:

 

[Pct.1 abrogat prin Hot.Guv. nr.902 din 06.11.2017, în vigoare 10.11.2017]

 

2. Anexa nr.1 la Hotărîrea Guvernului nr.945 din 20 august 2007 “Cu privire la măsurile de realizare a Legii nr.121-XVI din 4 mai 2007 privind administrarea şi deetatizarea proprietăţii publice” (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr.131-135, art.981), cu modificările şi completările ulterioare, se abrogă.

 

[Pct.3 abrogat prin Hot.Guv. nr.314 din 22.05.2017, în vigoare 26.05.2017]

 

[Pct.4 abrogat prin Hot.Guv. nr.1089 din 18.12.2017, în vigoare 20.12.2017]

 

5. Hotărîrea Guvernului nr.1173 din 21 decembrie 2010 “Cu privire la Agenţia pentru Eficienţă Energetică” (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2010, nr.254-256, art.1291), cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:

1) anexa nr.1:

la punctul 1, cuvintele “un organ administrativ” se substituie cu cuvintele “o autoritate administrativă în subordinea Ministerului Economiei care implementează politica statului”;

capitolul II:

în titlul secţiunii a 3-a şi în punctul 5 alineatul întîi, după cuvîntul “atribuţii”, la orice formă gramaticală, se introduce cuvîntul “principale”, la forma gramaticală corespunzătoare;

în titlul secţiunii a 4-a şi în punctul 6 alineatul întîi, la orice formă gramaticală, după cuvîntul “drepturile” se introduce cuvîntul “generale”, la forma gramaticală corespunzătoare;

punctul 11 se completează cu literele a1), a2), c1), h1), i1) şi n1) cu următorul cuprins:

“a1) exercită conducerea autorităţii administrative;

a2) poartă răspundere personală, în faţa ministrului, pentru realizarea misiunii şi îndeplinirea funcţiilor autorităţii administrative”;

“c1) stabileşte atribuţiile directorului adjunct al Agenţiei”;

“h1) organizează sistemul de management financiar şi control, precum şi funcţia de audit intern în autoritatea administrativă”;

“i1) conferă grade de calificare funcţionarilor publici, acordă stimulări şi aplică sancţiuni disciplinare personalului autorităţii administrative în condiţiile legii”;

“n1) exercită alte atribuţii corespunzătoare funcţiilor atribuite autorităţii administrative, în conformitate cu prevederile actelor legislative speciale ce reglementează relaţiile în subdomeniile sau în sferele de activitate încredinţate acesteia.”;

se completează cu punctele 121 şi 122 cu următorul cuprins:

“121. Dreptul la prima semnătură pe toate actele Agenţiei îl are directorul Agenţiei. În lipsa directorului, dreptul la semnătură îi revine directorului adjunct.

În conformitate cu legislaţia în vigoare, unele acte ale Agenţiei pot fi semnate de alte persoane din cadrul Agenţiei, în temeiul ordinului directorului.

Persoanele învestite cu dreptul de semnătură poartă răspundere personală pentru legalitatea, veridicitatea şi corectitudinea documentului semnat.

122. În domeniile sale de activitate, Agenţia colaborează cu autorităţile administraţiei publice centrale de specialitate şi structurile organizaţionale din sfera de competenţă a acestora, cu autorităţile publice autonome şi autorităţile administraţiei publice locale, cu societatea civilă, precum şi cu organismele internaţionale.”;

2) în anexa nr.2, punctul 4 se completează în final cu sintagma “şi resurse umane”.

 

[Pct.6 abrogat prin Hot.Guv. nr.1088 din 18.12.2017, în vigoare 20.12.2017]

 

7. Hotărîrea Guvernului nr.690 din 13 noiembrie 2009 “Pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Economiei, structurii şi efectivului-limită ale aparatului central al acestuia” (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2009, nr.166-168, art.768), cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:

1) la punctul 1) din anexa nr.3, poziţiile “Institutul Naţional de Standardizare” şi “Institutul Naţional de Metrologie” se exclud;

2) anexa nr.4 se completează cu poziţiile “Institutul Naţional de Standardizare” şi “Institutul Naţional de Metrologie”.

PRIM-MINISTRUIurie LEANCĂ

 

Contrasemnează:
Viceprim-ministru, ministrul economieiAndrian Candu

 

Nr.910. Chişinău, 5 noiembrie 2014.